Meciul Gloriei la handbal împotriva Metz din Champions League va putea fi văzut la televizor

Gloria 2018 Bistrița-Năsăud joacă în Franța cu Metz Handball în etapa a 2-a din Grupa A a EHF Champions League la handbal feminin.

Meciul se va disputa sâmbătă 14 septembrie, de la ora 19.00, în Palais Omnisports Les Arenes din Metz (capacitate: 4.500 de locuri).

Arbitri: Maike Merz și Tanja Kuttler, din Germania.

Partida va fi transmisă în direct pe posturile TV Digi Sport 3 și Prima Sport 4.

În prima etapă, Gloria a câștigat la Bistrița cu CSM București (30-26), în timp ce Metz a făcut egal în deplasare cu Storhamar (29-29).

Celelalte jocuri din etapa a 2-a: Ferencvaros Budapesta – Podravka Vegeta Koprivnica (sâmbătă ora 17.00), Krim Mercator Ljubljana – Nykobing Falster Handboldclub (sâmbătă ora 19.00), CSM București – Storhamar Handball Elite (duminică ora 17.00).

Primele două clasate în cele două grupe, A și B, avansează direct în sferturile de finală, în timp ce echipele de pe pozițiile 3-6 din fiecare grupă merg în play-off (dublă manșă A6 vs B3, B6 vs A3, A5 vs B4 și B5 vs A4, iar învingătoarele se califică în sferturi).