Tupeu maxim. Prinsă de polițiști după ce a fugit din arestul la domiciliu
La data de 16 februarie a.c., polițiștii Serviciului de Investigații Criminale au dispus reținerea pentru 24 de ore a unei femei de 25 de ani din Bistrița, bănuită de săvârșirea infracțiunii de evadare.
La aceeași dată, polițiștii Secției 4 Poliție Rurală Beclean, au oprit pentru control un autoturism care se deplasa pe Drumul Național 17.
În urma legitimării ocupanților autoturismului, polițiștii au constatat faptul că o pasageră, de 25 de ani din Bistrița, ar fi părăsit imobilul în care se afla plasată în arest la domiciliu, încălcând astfel măsura dispusă împotriva sa.
Cu privire la cele constatate, polițiștii au întocmit un dosar penal cu privire la infracțiunea de evadare. În urma probatoriului administrat, polițiștii Serviciului de Investigații Criminale au dispus reținerea pentru 24 de ore a femeii aceasta fiind introdusă în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă.
Cercetările sunt continuate de către polițiștii din cadrul Serviciului de Investigații Criminale.










