Spectacol sonor dedicat lui Constantin Brâncuși la Bistrița-Năsăud
Data: 19 februarie 2025
Locație: Complexul Muzeal Bistrița-Năsăud
Miercuri, 19 februarie 2025, ora 19:00, la Complexul Muzeal Bistrița-Năsăud va avea loc un eveniment inedit: spectacolul sonor „Dezleganie – Ritualul”, dedicat marelui sculptor român Constantin Brâncuși. Acest eveniment remarcabil este organizat cu sprijinul Complexului Muzeal Bistrița-Năsăud.
„Dezleganie – Ritualul”este un one-man show sonor susținut de talentatul violonist Sergiu Corbu Boldor, un spectacol care îmbină muzica și sculptura într-o formă artistică inovatoare. Inspirat de ansamblul sculptural al lui Constantin Brâncuși – Masa Tăcerii, Poarta Sărutului și Coloana fără sfârșit – acest spectacol de 50 de minute promite o experiență profundă. Vioara, cavalul și textul se împletesc într-o sculptură a sufletului, într-o viziune artistică ce transcende timpul.
Spectacolul sonor „Dezleganie – Ritualul” este o celebrare a conexiunii profunde dintre muzică și sculptură și se naște dintr-o viziune inspirată de cuvintele lui Brâncuși:
„Eu am făcut piatra să cânte pentru umanitate. Sculptura: Muzică în nemișcare. Muzica: sculptură în desfășurare.”
Uneltele pentru finisarea „pietrei” nu sunt doar fizice, ci și spirituale: cavalul, vioara și rugăciunea. Așadar, spectacolul devine un manifest artistic ce pornește de la mărturisirea lui Brâncuși: „Arta nu face decât să înceapă continuu.”










