Băiat de 16 ani, implicat într-un accident pe Bd. Independenței Bistrița
În accidentul petrecut vineri după-amiază au fost implicate trei persoane, dintre care una a fost transportată la spital, a precizat Inspectoratul pentru Situații de Urgență Bistrița-Năsăud.
O mașină condusă de un începător a fost avariată în partea din față.
În urma accidentului, pe bulevardul Independenței traficul a fost îngreunat.
„Polițiștii Biroului Rutier Bistrița au intervenit pentru efectuarea cercetărilor, ca urmare a producerii unui accident rutier, în municipiul Bistrița.
Din verificările efectuate la fața locului a reieșit faptul că un tânăr de 16 ani, din Bistrița, în timp ce conducea un autovehicul pe bulevardul Independenței, a intrat în coliziune cu un autoturism, condus pe aceeași direcție de mers, de către un bistrițean de 41 de ani.
Accidentul s-a soldat cu rănirea unui pasager din vehiculul condus de tânărul de 16 ani, transportat la spital pentru îngrijiri medicale. Ambii conducători auto au fost testați cu aparatul etilotest, rezultatele fiind negative.
Polițiștii Biroului Rutier Bistrița continuă cercetările pentru a stabili cauza și împrejurările exacte în care a avut loc accidentul”, a transmis IPJ Bistrița-Năsăud.










