Minifotbal: Extratereștrii, campioni și anul acesta
După un parcurs impecabil, campionii s-au impus sâmbătă seara categoric în finală, cu 4-0 în fața celor de la Amigos Bistrița și au cucerit trofeul.
Campionii în exercițiu și liderii autoritari in actualul sezon în Superliga de Minifotbal, fotbaliștii Extratereștrilor au ridicat cupa deasupra capului și se vor pregăti de acum, să reprezinte județul Bistrița-Năsăud în etapele naționale, cu încredere, determinare și spirit de echipă.
Raul Runcan, cu 8 goluri marcate, a fost desemnat golgheterul competiției, o performanță remarcabilă.










