O nouă creșă modernă pentru educația timpurie prinde contur în Cartierul Subcetate, Bistrița
Municipiul Bistrița investește în viitorul comunității prin dezvoltarea infrastructurii educaționale dedicate copiilor de vârstă mică. Prin participarea în cadrul Programului Național de Construcții de Interes Public sau Social (PNCIPS), subprogramul „Unități și instituții de învățământ de stat”, se realizează o nouă unitate de învățământ pentru educație timpurie în Cartierul Subcetate, în baza Proiectului tip „Construire creșă mică”, aprobat prin Ordinul MDLPA nr. 1068/29.07.2021.
Primăria Bistrița, prin Hotărârea Consiliului Local nr. 131/08.09.2021, a aprobat predarea amplasamentului către Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației, prin Compania Națională de Investiții (C.N.I.), pentru realizarea obiectivului de investiții „Construire și dotare creșă în localitatea Bistrița, cartier Subcetate, județul Bistrița-Năsăud”. Terenul are o suprafață de 3.200 mp și a fost transmis pe bază de protocol.
Ulterior, prin HCL nr. 172/12.07.2022, Municipiul Bistrița a delegat C.N.I. în calitate de structură de implementare a proiectului, în vederea obținerii finanțării prin Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR) – Componenta 15: Educație, Investiția 1, Operațiunea 2.
Noua creșă va putea găzdui 40 de copii, organizați în 4 grupe de câte 10 copii. Clădirea va avea un regim de înălțime parter și va fi împărțită în trei nuclee funcționale: zona administrativă (inclusiv zona de acces), zona pentru copii și zona tehnico-gospodărească. Accesul în clădire va fi separat pentru personal și copii, respectând standardele moderne de siguranță și igienă.
Spațiul exterior va fi amenajat cu zone verzi și locuri de joacă, iar construcția va fi dotată cu panouri fotovoltaice și solare, integrând soluții sustenabile în funcționarea de zi cu zi.
Printre facilitățile interioare se numără: patru dormitoare, două camere de joacă cu vestiare-filtru și grupuri sanitare dedicate, grup sanitar pentru persoane cu dizabilități, zonă de primire, cabinet medical cu izolator, precum și spații administrative și tehnico-gospodărești.
Lucrările urmează să fie finalizate până la data de 29 aprilie 2025, valoarea totală a investiției ridicându-se la 12,5 milioane lei (TVA inclus).
Această investiție reflectă angajamentul administrației locale față de educația timpurie și susține dezvoltarea armonioasă a celor mai tineri membri ai comunității bistrițene.










