Bărbat găsit spânzurat la Dumitra. Avea cinci copii

O tragedie s-a abătut luni la orele amiezii peste o familie din comuna Dumitra. Un bărbat localnic în vârstă de 39 de ani a fost găsit spânzurat la domiciliu de către mama sa. Anunțați prin 112, salvatorii au încercat resuscitarea însă bărbatul a fost declarat decedat.

Întâmplarea zguduitoare este amplificată de faptul că tânărul era tatăl a 5 copii pe care îi avea cu două femei. Nimeni nu își explică de ce acesta și-ar fi putut pune capăt zilelor. Omul lucra ca și constructor, el revenind recent acasă de pe un șantier din Tulcea. Dumnezeu să îl odihească în pace!

Conform procedurilor, polițiștii au deschis dosar de cercetare pentru moarte suspectă.

sursa: Mesager 24