Ioan Turc și-a trecut PNL pe nume propriu!? Mai mulți membri din Biroul Interimar, dați afară! În frunte cu Sorin Hangan

Ioan Turc pare că, indiferent de scaunul cald pe care îl ocupă, se gândește tot la apa ce curge prin burg. Astfel că, fără să aibă decență și coloană vertebrală, a început cu “tăierile” din propriul partid. Partid care rezistă de 150 de ani și pare că e acum la o limită destul de sensibilă cu o conducere căreia cuvântul “precar” nu-i spune nimic.

Din surse politice am aflat că la sediul PNL din Bistrița, chiar înaintea Rusaliilor, s-a lăsat din nou cu răfuieli și scandal. Asta pentru că mai mulți membri, inclusiv Sorin Hangan, viceprimarul Bistriței și membri ai Consiliului Local Bistrița, adică niște membri cu ștrasuri vechi și importanți pentru organizație, au fost excluși din Biroul Interimar al organizației.

Măsura lui Turc de a le da papucii vechilor peneliști a fost luată pentru că unii dintre membri ar fi votat proiectele propuse de către PSD în cadrul Consiliului Local Bistrița și – bineînțeles că aveau nevoie de o oaie neagră – Sorin Hangan a fost pus la zid mai ceva ca un criminal, pentru că a acceptat propunerea lui Gabriel Lazany de a fi numit viceprimar al municipiului.

Turc și-a tras partid pe persoană fizică și toată lumea vede asta. Împreună cu Sighiartău, călăul lui de la parlamentare, vor expulza din partid orice membru liberal care alege să lucreze și cu alte formațiuni politice. Tonul s-a dat deja. Asta e doar o primă etapă pentru excluderea lor din gruparea liberală care pare blestemată să își continue crizele existențiale comparative cu ale unei adolescente frivole