Ministrul Energiei anunță măsuri ferme pentru refacerea stocurilor de gaze: „Nu tratăm această problemă ca pe o simplă formalitate”

Ministrul Energiei, Bogdan Ivan, a transmis marți, printr-o declarație publicată pe rețelele de socializare, că România accelerează planul de înmagazinare a gazelor naturale, în contextul unui decalaj apărut față de traiectoria planificată pentru această perioadă a anului.

Potrivit oficialului, nivelul actual al stocurilor este sub ținta intermediară stabilită, din cauza unei ierni prelungite și a unui consum excepțional în prima parte a anului. În acest context, Ministerul Energiei a convocat o reuniune tehnică cu marii producători, furnizori și operatori de înmagazinare, alături de echipa Transgaz.

„Nu tratăm stocurile de gaze ca pe o simplă formalitate. Sunt parte din siguranța noastră națională”, a declarat ministrul Energiei, subliniind că România a informat deja Comisia Europeană cu date clare și măsuri ferme.

Printre acțiunile întreprinse se numără adoptarea Ordonanței de Urgență nr. 6/2025, prin care producția internă de gaze este direcționată cu prioritate către depozite, la un preț plafonat. De asemenea, contractele necesare au fost semnate, volumele alocate, iar injecțiile în depozite sunt în curs.

Totodată, a fost inițiat un control tehnic la Depogaz, operatorul sistemului național de înmagazinare, pentru a evalua capacitatea reală de retragere a gazelor în vârful sezonului rece.

Ministerul Energiei urmărește atingerea unui nivel de stocare de 90% până la 1 noiembrie 2025 — o țintă asumată nu doar formal, ci însoțită de angajamentul ca sistemul energetic să poată reacționa rapid în orice scenariu de criză.

„Am trecut de faza explicațiilor. Suntem în plin proces de recuperare a decalajului și de consolidare a sistemului”, a precizat Bogdan Ivan.

În finalul mesajului său, ministrul a subliniat că România rămâne cel mai mare producător de gaze naturale din Uniunea Europeană, un avantaj strategic ce trebuie valorificat cu eficiență și viteză în implementarea politicilor energetice.