Via Equestra – prima competiție de anduranță ecvestră pe Via Transilvanica, desfășurată lângă Castelul Teleki

Un eveniment inedit a avut loc la finalul săptămânii trecute în Posmuș, județul Bistrița-Năsăud: Via Equestra, prima competiție de anduranță ecvestră din România care se desfășoară în vecinătatea unui castel – Teleki – și, în același timp, pe traseul emblematic Via Transilvanica.

Evenimentul a fost organizat de Asociația Tășuleasa Social, în parteneriat cu Clubul Sportiv Ecvestru ISSA HORSES și EGGER Group, sub egida Federației Ecvestre Române, în cadrul Cupei Federației – Campionatul Național de Anduranță.

Au participat 25 de cupluri cal-călăreț din județele Sibiu, Neamț, Cluj, Călărași, Maramureș și Satu Mare. Împreună, aceștia au parcurs călare peste 1.000 de kilometri, cu o diferență de nivel totală ce a depășit 16.000 de metri. Competiția a testat nu doar rezistența fizică a cailor și călăreților, ci și legătura dintre om și animal, într-un peisaj pitoresc și încărcat de istorie.

Evenimentul s-a bucurat de sprijinul voluntarilor Via Transilvanica, care au asigurat desfășurarea în siguranță a probelor, atât pentru concurenți, cât și pentru animale. Atmosfera a fost una caldă și prietenoasă, marcând un nou pas în diversificarea activităților care pot avea loc pe „drumul care unește”.

Via Equestra este o premieră absolută atât pentru lumea sportului ecvestru, cât și pentru traseul Via Transilvanica, dovedind încă o dată potențialul acestuia de a găzdui evenimente culturale, sportive și comunitare, cu ecou național.