Chirurgia toracică asistată robotic, introdusă la Spitalul Județean Bistrița

Programul de chirurgie robotică al Spitalului Clinic Județean de Urgență Bistrița a fost extins, începând din această lună, cu o nouă specialitate: chirurgia toracică asistată robotic.

Până acum au fost efectuate șase intervenții, toate cu rezultate foarte bune, a anunțat președintele Consiliului Județean Bistrița-Năsăud, Radu Moldovan.

Astfel, sistemul de chirurgie minim invazivă asistată robotic Da Vinci XI este utilizat la Bistrița în trei specialități: urologie, chirurgie generală și chirurgie toracică.

Echipa medicală care a realizat primele operații este formată din: dr. Vlad Beleuzu – medic specialist chirurgie toracică, acreditat în cadrul programului, dr. Joseph Lula – medic specialist chirurgie toracică (București), dr. Felix Dobrițoiu – proctor în chirurgie toracică robotică (Ponderas), dr. Maxim Cristian – medic primar chirurgie generală și dr. Justin Dodane – medic specialist ATI.