Colectarea pubelei albastre în Bistrița și localitățile componente – miercuri, 3 septembrie 2025

ADI Deșeuri Bistrița-Năsăud anunță că în municipiul Bistrița și în localitățile componente, colectarea deșeurilor reciclabile din hârtie și carton (pubela sau sacul albastru) se va face miercuri, 3 septembrie 2025.

Astfel, programul lunii septembrie începe cu ridicarea fracției albastre, destinată exclusiv deșeurilor de hârtie și carton.

Ridicarea pubelei albastre

Cei care nu au încă pubelă albastră o pot ridica de la sediul operatorului Supercom SA, situat pe strada Drumul Cetății, nr. 11, vis-a-vis de Rombat. Programul este de luni până vineri, între orele 08.00 – 16.00, pe baza actului de identitate.

Cantități mai mari

În cazul în care cetățenii au o cantitate mai mare de deșeuri reciclabile din hârtie și carton, acestea pot fi depuse și în saci transparenți, urmând să fie colectate de operatorul Supercom în aceeași zi de miercuri.

Reguli importante

  • NU amestecați deșeurile reciclabile între ele.
  • Respectați inscripționările de pe recipiente.
  • NU scoateți alte tipuri de deșeuri (pubela galbenă, sacul verde etc.) – miercuri, 3 septembrie, se ridică strict hârtie și carton.

Programul complet de colectare pentru fiecare localitate din județ poate fi consultat pe site-ul www.adideseuribn.ro sau la telefon 0263.944 – Dispecerat Supercom.

„Haideți să le punem pe toate la locul lor și să facem Bistrița-Năsăud un județ mai curat!”, transmit reprezentanții ADI Deșeuri.