Imagini compromițătoare în care ar apărea primarul comunei Livezile, Traian Simionca, alături de o angajată a primăriei, au circulat în ultimele ore pe rețelele de mesagerie și în presă, stârnind un val de reacții în spațiul public bistrițean.
În urma apariției acestor materiale, autoritățile s-au autosesizat. Inspectoratul de Poliție Județean Bistrița-Năsăud a transmis, printr-un comunicat oficial, că s-au deschis cercetări pentru mai multe posibile infracțiuni.
„În această după-masă, polițiștii Serviciului de Investigații Criminale Bistrița-Năsăud s-au sesizat din oficiu și efectuează cercetări sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Bistrița, cu privire la comiterea infracțiunilor de agresiune sexuală, ultraj contra bunelor moravuri și violarea vieții private”, a transmis Compartimentul Relații Publice al IPJ Bistrița-Năsăud.
Potrivit surselor noastre, femeia care apare în imagini nu intenționează, cel puțin deocamdată, să depună plângere împotriva edilului.
Contactat de N1TV, primarul Traian Simionca a negat ferm autenticitatea fotografiilor, susținând că este vorba despre o tentativă de denigrare realizată cu ajutorul inteligenței artificiale.
„Am aflat de la dumneavoastră despre acest lucru. Cel mai probabil e vorba despre cineva care a vrut să îmi facă o farsă sau să mă denigreze, folosind inteligenţa artificială şi realizând poze trucate. Am contactat un avocat; s-au pornit toate demersurile legale pentru a găsi vinovatul şi pentru ca acesta să plătească conform legii. Sunt un om care ştie de glumă, dar totul are o limită în viaţa asta. Vinovatul va plăti scump!”, a declarat Traian Simionca.





















Leave a Reply