Incendiu de pădure la Parva: intervenția continuă, suprafața afectată a ajuns la peste 20 de hectare
Intervenția pentru stingerea incendiului de pădure izbucnit în localitatea Parva, în zona pășunii Comarnic, este în plină desfășurare, după ce focul a afectat zeci de hectare de vegetație forestieră.
Potrivit datelor transmise de ISU Bistrița-Năsăud, incendiul s-a manifestat inițial pe o suprafață de aproximativ 15 hectare, extinzându-se în special la nivelul doborâturilor și al stratului de frunziș. În urma intervențiilor de până acum, majoritatea focarelor au fost localizate, izolate și lichidate.
Misiunea a fost sprijinită și din aer, prin intervenția unui elicopter al Inspectoratul General de Aviație al MAI, echipat cu sistem de stingere tip Bambi Bucket. Acesta a efectuat cinci transporturi de apă, alimentându-se de două ori din municipiul Bistrița și de trei ori din localitatea Rebrișoara.
Pe timpul nopții, odată cu retragerea echipelor operative, zona a rămas sub supraveghere, monitorizarea fiind asigurată de Ocolul Silvic Șanț și de Serviciul Voluntar pentru Situații de Urgență Parva.
În această dimineață, intervenția a fost reluată, iar evaluările din teren indică o extindere a suprafeței afectate la aproximativ 20–25 de hectare, în condițiile în care incendiul este încă activ, cu focare izolate.
Incendiul se manifestă într-o pădure de fag, dar și pe alocuri în zone cu conifere, afectând litiera, frunzișul și arborii doborâți. Intervenția este îngreunată de accesul dificil în zonă și de relieful accidentat. În apropiere se află un afluent al râului Rebra, iar versantul opus, orientat spre nord, are încă porțiuni acoperite cu zăpadă, factori care influențează atât propagarea incendiului, cât și mobilitatea echipelor din teren.
Autoritățile au identificat două focare principale: unul deja localizat, unde ard mocnit doborâturi, și un al doilea activ, situat într-o zonă extrem de greu accesibilă, unde intervenția se desfășoară cu dificultate.
Pentru gestionarea situației acționează 11 pompieri militari de la Stația de Pompieri Năsăud și 5 de la Detașamentul de Pompieri Bistrița, sprijiniți de aproximativ 15 angajați ai Ocolului Silvic Șanț și 10 voluntari din cadrul SVSU Parva.
Elicopterul Inspectoratului General de Aviație rămâne în stand-by pentru a interveni din nou, dacă evoluția incendiului o va impune.










