Gigantul STRABAG, în asociere cu DIMEX pentru stadionul din Bistrița. CNI confirmă câștigătorul licitației de 50 de milioane de euro

Compania Națională de Investiții (CNI) a decis, săptămâna trecută, că asocierea condusă de STRABAG rămâne câștigătoarea licitației pentru construirea noului stadion din Bistrița, o investiție estimată la aproximativ 50 de milioane de euro, iar alături o are pe DIMEX 2000 COMPANY, potrivit Bistrița Business.

Decizia vine în urma unei hotărâri definitive pronunțate de Curtea de Apel București în data de 15 decembrie 2025, care a consfințit rezultatul final al procedurii de achiziție.

Inițial, câștigătoare fusese desemnată compania ACI Cluj, însă rezultatul a fost contestat la Consiliul Național pentru Soluționarea Contestațiilor (CNSC) și ulterior în instanță. În urma reevaluărilor succesive, în etapa finală au rămas două oferte: cea depusă de STRABAG și cea a DIMEX 2000 Company.

Potrivit documentelor analizate, asocierea condusă de STRABAG a obținut punctajul cel mai mare, în special datorită unei oferte financiare mai competitive.

CNI a notificat deja compania câștigătoare că urmează să fie invitată pentru semnarea contractului, în cazul în care nu va fi depusă o nouă contestație în termenul legal. Reprezentanții DIMEX mai au la dispoziție câteva zile pentru a decide dacă vor contesta rezultatul, însă șansele sunt reduse, potrivit surselor din piață.

Din asocierea condusă de STRABAG fac parte mai multe firme, printre care Îndemânarea Prodcom, SDC Proiect, Zoork, Brenneka Install, Montrepcom, Schindler Romania, Idea Install, SDC Consulting Engineers, Strabag Sp. și Arhimar Serv.

Valoarea estimată a proiectului, în etapa de licitație, a fost de 218,8 milioane de lei, la care se adaugă TVA. Finanțarea ar urma să fie asigurată de Guvern, cu o componentă provenită dintr-un credit contractat de administrația județeană.