Bistrița găzduiește Zilele Tineretului 2026: două zile de sport, cultură și concerte

În perioada 1–2 mai 2026, municipiul Bistrița devine centrul activităților dedicate tinerilor, odată cu desfășurarea Zilelor Tineretului. Evenimentul este organizat de municipalitate în parteneriat cu Consiliul Local al Tinerilor și propune un program amplu, desfășurat în mai multe puncte-cheie ale orașului: Pietonalul Liviu Rebreanu, TeraPlast Arena și Parcul Dendrologic Unirea.

Evenimentul aduce în prim-plan atât inițiativele tinerilor, cât și activități recreative, sportive și culturale, completate de concerte susținute de artiști cunoscuți și trupe locale. Pe scenă vor urca Irina Rimes, Florin Vos, dar și Besmeth, Halta H, Karina Muntean, Sadetica și Maya cu Vioara.

Primarul municipiului, Gabriel Lazany, a subliniat importanța evenimentului:
„1-2 mai. Două zile în care orașul aparține tinerilor. De Zilele Tineretului 2026, aducem tinerii Bistriței împreună printr-un program care îmbină sportul, cultura și inițiativa tinerilor – pe Pietonalul Liviu Rebreanu, în Parcul Dendrologic și la TeraPlast Arena. Avem de toate: competiții sportive, ateliere, jocuri și concursuri, tururi ghidate, demonstrații de robotică, crosul culorilor, activități pentru comunitate și, seara, concerte care adună generații.”

Programul complet al evenimentului

Vineri, 1 mai

Activitățile se desfășoară în principal în zona centrală a orașului, începând cu ora 12:00:

  • Ateliere sportive (Piața Centrală)
  • Demonstrații de robotică (Piața Centrală)
  • Tururi ghidate, standuri inginerești și activități interactive (Pietonalul Liviu Rebreanu)
  • Roata Norocului și punct medical pentru măsurarea funcțiilor vitale
  • Spectacol de dans – ora 18:00
  • Concert Florin Vos – ora 20:30
  • Concert Irina Rimes – ora 21:00

Sâmbătă, 2 mai

A doua zi mută centrul de interes în zona de agrement și sport:

  • Cupa Tineretului la fotbal – ora 09:00 (TeraPlast Arena)
  • Activități diverse în Parcul Dendrologic Unirea (12:00–18:00):
    jocuri, concursuri, ateliere sportive și de olărit, demonstrații de robotică, concurs de fotografie, activități comunitare și campania „Adoptă un cățel”
  • Treasure Hunt – ora 13:00
  • Crosul Culorilor – ora 14:00
  • Atelier de dezbateri – ora 15:00
  • Concerte rock (Besmeth, Halta H, Karina Muntean, Sadetica, Maya cu Vioara) – de la ora 17:00
  • Proiecție de film în aer liber – ora 19:00

Zilele Tineretului 2026 se conturează ca un eveniment complex, care își propune să transforme spațiul urban într-o platformă de exprimare, socializare și implicare pentru noua generație, consolidând rolul tinerilor în viața comunității locale.