Incendiu violent la o locuință duplex din Anieș. Trei imobile afectate, o persoană rănită
Un incendiu de proporții a izbucnit în comuna Maieru, localitatea Anieș, la o casă de locuit de tip duplex, mobilizând un număr important de forțe de intervenție, noaptea trecută.
La sosirea echipajelor, flăcările se manifestau violent la nivelul acoperișului locuinței și al anexelor din spate, incendiul fiind deja generalizat. În același timp, focul s-a extins și la frunzișul din pădurea aflată în imediata apropiere, existând un risc major de propagare atât către locuințele și anexele învecinate, situate la distanțe foarte mici, cât și către fondul forestier de conifere.
În urma incendiului, trei imobile au fost afectate. Acoperișul duplexului a ars în totalitate pe o suprafață de aproximativ 160 de metri pătrați, iar anexele aferente au fost distruse pe circa 120 de metri pătrați (aproximativ 60 mp fiecare). De asemenea, pereții și tavanele locuinței au suferit degradări semnificative din cauza temperaturilor ridicate, a fumului și a intervenției de stingere, fiind afectate și bunurile din interior.
Un al treilea imobil, aflat la aproximativ un metru de focar, a fost parțial afectat: fațada a suferit degradări din cauza temperaturii ridicate, iar patru ferestre tip termopan de au fost distruse.
În plan uman, o persoană a suferit leziuni, existând suspiciunea unei fracturi, fiind transportată la spital de către un echipaj al Serviciului de Ambulanță Județean. Alte cinci persoane au suferit atacuri de panică, însă nu au necesitat transportul la spital.
Totodată, salvatorii au reușit să scoată din zona de pericol un câine de talie mare, acesta prezentând intoxicație cu fum și arsuri.
Potrivit primelor cercetări, cauza probabilă a incendiului a fost efectul termic al curentului electric.
La intervenție au participat echipaje din cadrul Stației de Pompieri Sângeorz-Băi, Secției de Pompieri Năsăud, precum și membri ai serviciilor voluntare pentru situații de urgență din Șanț, Rodna și Maieru. Acestora li s-au alăturat lucrători ai Ocolului Silvic Maieru, dar și cadre aflate în timpul liber, care au intervenit pentru sprijinirea operațiunilor.
Intervenția promptă a forțelor mobilizate a limitat extinderea incendiului și a prevenit producerea unor pagube și mai mari, într-o zonă cu risc ridicat de propagare.










