Scandal violent în Coșbuc. Un tânăr de 19 ani a ajuns la spital după ce a fost lovit cu o sticlă în cap

Un bărbat de 40 de ani din localitatea Coșbuc a fost arestat preventiv pentru 30 de zile, fiind cercetat pentru tentativă de omor, după ce ar fi agresat un tânăr de 19 ani pe fondul consumului de alcool.

Incidentul a avut loc în data de 10 mai, iar polițiștii Secției 6 Poliție Rurală Năsăud au fost sesizați prin apel la 112 cu privire la producerea unei agresiuni în localitate.

Potrivit primelor verificări efectuate de oamenii legii, conflictul s-ar fi produs în apropierea unui imobil din Coșbuc. În timpul altercației, bărbatul de 40 de ani l-ar fi lovit pe tânăr cu o sticlă în zona capului.

Cazul a fost preluat de procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Bistrița-Năsăud, care au dispus reținerea suspectului pentru 24 de ore, sub acuzația de tentativă la infracțiunea de omor.

În data de 11 mai, acesta a fost prezentat instanței de judecată, care a decis arestarea preventivă pentru o perioadă de 30 de zile.

Un polițist din cadrul Serviciului de Investigații Criminale, aflat în timpul liber, a intervenit imediat pentru acordarea primului ajutor victimei, până la sosirea echipajelor medicale. Tânărul rănit a fost transportat ulterior la spital pentru îngrijiri medicale.