Percheziții în Bistrița-Năsăud, Cluj și Maramureș într-un dosar de fraude informatice și spălare de bani. Prejudiciu de aproape 700.000 de dolari
Polițiștii Serviciului de Investigații Criminale din cadrul IPJ Bistrița-Năsăud au desfășurat marți, 19 mai, o amplă acțiune în cadrul unui dosar penal ce vizează infracțiuni informatice și spălarea banilor. Oamenii legii au pus în aplicare 12 mandate de percheziție domiciliară în județele Bistrița-Năsăud, Cluj și Maramureș.
Ancheta este coordonată de Parchetul de pe lângă Tribunalul Bistrița-Năsăud, iar cercetările vizează infracțiuni de acces ilegal la un sistem informatic, efectuarea de operațiuni financiare în mod fraudulos, fals în înscrisuri oficiale, uz de fals și spălarea banilor.
Potrivit anchetatorilor, principalul suspect este un bărbat de 40 de ani din Bistrița, care, începând cu luna noiembrie 2025, ar fi convins o persoană să transfere criptomonede de pe o platformă pe alta, sub pretextul unei securități sporite.
Sub pretextul că oferă ajutor pentru deschiderea noului cont, acesta ar fi intrat în posesia datelor de autentificare ale victimei, iar ulterior ar fi accesat fără drept portofelul virtual și ar fi transferat succesiv toate valorile deținute. Prejudiciul estimat se ridică la aproape 700.000 de dolari.
Pentru a ascunde proveniența sumelor și pentru a îngreuna traseul banilor, suspectul ar fi utilizat mai multe conturi colectoare din zona criptomonedelor, transferând valorile către portofele electronice controlate de persoane apropiate.
În urma investigațiilor, polițiștii au stabilit că un alt bărbat, în vârstă de 43 de ani, ar fi controlat o parte dintre conturile utilizate și ar fi folosit documente falsificate.
În timpul perchezițiilor, oamenii legii au ridicat documente, înscrisuri, carduri bancare, stick-uri de memorie, laptopuri și sisteme informatice considerate relevante pentru anchetă.
De asemenea, au fost descoperite și indisponibilizate articole pirotehnice din categoria F3, destinate exclusiv utilizării profesionale și interzise publicului larg.
Anchetatorii au mai identificat două autoturisme de lux și un portofel virtual în care s-ar afla o parte din prejudiciul cauzat. În acest caz urmează să fie instituit sechestru asigurător pentru recuperarea pagubei.
Pe numele celor doi bărbați au fost emise mandate de aducere, aceștia urmând să fie audiați la sediul Poliției.
Acțiunea a beneficiat de sprijinul Direcției de Investigații Criminale din cadrul IGPR și al polițiștilor din județele Cluj și Maramureș. La intervenții au participat și specialiști ai Serviciului de Investigare a Criminalității Economice, Biroului de Investigații Criminale, Serviciului pentru Acțiuni Speciale, Biroului Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase și Serviciului Criminalistic din cadrul IPJ Bistrița-Năsăud.
Polițiștii continuă cercetările pentru documentarea întregii activități infracționale.
Reprezentanții anchetei subliniază că persoanele vizate beneficiază de prezumția de nevinovăție și de toate drepturile procesuale prevăzute de lege, pe tot parcursul procedurilor penale.










