Weekend cu miză pentru fotbalul feminin bistrițean la Sângeorz-Băi

Complexul Sportiv din Sângeorz-Băi va găzdui, în weekendul 22–23 mai 2026, două partide importante pentru fotbalul feminin juvenil din cadrul CS Gloria Bistrița. Suporterii sunt invitați să fie alături de echipele clubului în confruntări decisive, programate pe teren propriu.

Prima partidă va avea loc vineri, 22 mai, de la ora 15:00, în Liga de Tineret, unde CS Gloria Bistrița va întâlni FC Rapid 1923 SA, în manșa retur a semifinalei competiției. Meciul se anunță unul extrem de disputat, miza fiind calificarea în ultimul act al campionatului.

Portarul echipei Gloria este Ioana Nicoară, crescută și instruită la Sângeorz-Băi, de către antrenorul Cătălin Flore.

d9b34d2a-3545-4e98-a3a8-6dad63409675-478x1024 Weekend cu miză pentru fotbalul feminin bistrițean la Sângeorz-Băi 162fca02-d016-4070-a932-637f686880f1-777x1024 Weekend cu miză pentru fotbalul feminin bistrițean la Sângeorz-Băi

Seria confruntărilor continuă sâmbătă, 23 mai, de la ora 18:00, când echipa U15 a Gloriei va primi vizita formației AS FC Interstar Sibiu, în cadrul etapei a treia din Grupa C a turului preliminar al Ligii Elitelor U15.

Reprezentanții clubului fac apel la iubitorii fotbalului să susțină echipele din tribune și să contribuie la crearea unei atmosfere speciale la Sângeorz-Băi.

„Când tribuna este alături de echipă, meciul devine mai ușor, iar victoria mai aproape”, transmit organizatorii.

Evenimentele sportive sunt dedicate tuturor pasionaților de fotbal, indiferent de vârstă, iar oficialii clubului speră ca tribunele Complexului Sportiv să fie pline la cele două confruntări importante pentru viitorul fotbalului feminin bistrițean.