1 Iunie, zi de poveste pentru copiii din Năsăud. Primăria și Casa de Cultură pregătesc surprize pe stadionul orașului

După două zile dedicate sărbătorii orașului, la Năsăud urmează un eveniment special pentru cei mai mici membri ai comunității. Luni, 1 iunie, cu ocazia Zilei Internaționale a Copilului, Primăria Năsăud și Casa de Cultură „Liviu Rebreanu” îi invită pe copii și părinți la o după-amiază plină de veselie, jocuri și momente artistice.

Evenimentul se va desfășura între orele 12:00 și 15:00, pe Stadionul Orășenesc Năsăud, unde organizatorii au pregătit numeroase activități dedicate copiilor.

Cei mici se vor putea bucura de tobogane gonflabile, pictură pe față, mascote îndrăgite precum Mickey și Minnie Mouse, Spider-Man, Elsa și Anna, dar și de personaje din „Eroii în pijama”, clovni și multe alte surprize.

Programul va include și momente artistice special pregătite pentru copii, într-o atmosferă menită să aducă zâmbete și bucurie tuturor participanților.

„Copilăria este inima tuturor vârstelor”, spunea Lucian Blaga, iar organizatorii îi invită pe năsăudeni să petreacă împreună câteva ore dedicate inocenței, jocului și familiei.

Intrarea este liberă.