Două persoane în stare critică după explozia unui cazan la Orheiu Bistriței. O a treia victimă este în stare stabilă
Trei persoane au ajuns luni seara la Unitatea de Primiri Urgențe – SMURD din cadrul Spitalului Clinic Județean de Urgență Bistrița, în urma exploziei unui cazan produsă în localitatea Orheiu Bistriței.
Potrivit informațiilor furnizate de reprezentanții spitalului, două dintre victime se află în stare critică și sunt internate la Secția de Anestezie și Terapie Intensivă (ATI).
Este vorba despre o femeie în vârstă de 61 de ani, care a suferit arsuri pe aproximativ 33% din suprafața corpului, inclusiv la nivelul căilor respiratorii superioare, feței, toracelui și mâinilor. Medicii au precizat că aceasta este intubată și ventilată mecanic, starea sa fiind critică.
De asemenea, soțul acesteia, un bărbat de 68 de ani, a suferit arsuri pe aproximativ 6% din suprafața corpului, la nivelul căilor respiratorii, feței și mâinilor. Și acesta este internat în Secția ATI, fiind intubat și ventilat mecanic, în stare critică.
Cea de-a treia victimă este o femeie în vârstă de 70 de ani, care a suferit arsuri pe aproximativ 5% din suprafața corpului, la nivelul antebrațelor. Aceasta este internată în Compartimentul de Chirurgie Plastică, iar starea sa este stabilă.
Autoritățile urmează să stabilească împrejurările exacte în care s-a produs explozia.
Informațiile au fost transmise de Camelia Strungari, purtător de cuvânt al Spitalului Clinic Județean de Urgență Bistrița.










