Bistrița-Năsăud, cu doi reprezentanți în Guvernul propus de Adrian Veștea
Județul Bistrița-Năsăud se regăsește pe lista noului Executiv propus de premierul desemnat Adrian Veștea prin două nume care ar urma să ocupe funcții importante în viitorul Guvern.
Bogdan Ivan este propus pentru portofoliul Energiei din partea PSD, în timp ce Olivia-Diana Morar figurează pe lista depusă la Parlament pentru funcția de viceprim-ministru fără portofoliu.
Duminică seară, Adrian Veștea a depus oficial la Parlament lista miniștrilor și programul de guvernare, documentele necesare pentru declanșarea procedurii de învestire.
Conform formulei propuse, PSD primește cele mai multe portofolii guvernamentale și îi nominalizează pe Marian Neacșu la Afaceri Interne și funcția de vicepremier, Radu Marinescu la Justiție, Alexandru Rogobete la Sănătate, Florin Barbu la Agricultură, Mihai Ghigiu la Mediu, Florin Manole la Muncă, Romeo Lungu la Dezvoltare, Ionuț Vulpescu la Cultură și Bogdan Ivan la Energie. Tot PSD îl propune pe Radu Oprea pentru coordonarea Secretariatului General al Guvernului.
PNL îl propune pe Adrian Veștea pentru funcția de prim-ministru, alături de Cristian Pistol la Transporturi, Sorin Cîmpeanu la Apărare, Monica Anisie la Educație și Eduard Mititelu la Transformare Digitală. Alina Gorghiu este nominalizată pentru funcția de viceprim-ministru.
Pe lista Executivului se regăsesc și mai mulți independenți, printre care Alexandru Nazare la Finanțe, Luca Niculescu la Afaceri Externe, Florin Zaharia la Investiții și Proiecte Europene, Marian Aurelian Bârgău la Economie și Olivia-Diana Morar pentru funcția de vicepremier.
Dacă Guvernul va obține votul de încredere al Parlamentului, Bistrița-Năsăud va avea doi reprezentanți la masa deciziilor din Palatul Victoria.










