Prognoză meteo în Bistrița-Năsăud: Află cum va fi vremea astăzi
Meteo.BN a anunțat că astăzi vremea va deveni deosebit de caldă în județul nostru, deoarece o masă de aer cald ne va aborda dinspre centrul continentului, pe partea anterioară a unei vaste zone de presiune ridicată, centrată în bazinul nord-vestic al Mării Mediterane. Valorile termice vor deveni mai ridicate decât normele climatologice ale perioadei, cu valori cuprinse între 23°C în zonele sumontane şi 27/28°C, în zonele joase din vest şi sud-vest.
„Din a doua parte a zilei, prelungirea spre sud a unui front rece generat pe partea posterioară a unei depresiuni care va migra din sudul Peninsulei Scandinavice spre limita de nord a bazinului Mării Negre, va determina instabilizarea condițiilor atmosferice, mai ales în zonele de deal si de munte din nordul si estul județului. În aceste zone, treptat, vremea va deveni instabilă şi local, vor cădea averse însoțite de descărcări electrice si intensificări ale vântului, care pot lua aspect de vijelie.
Menționez că aria de desfăşurare a acestor manifestări va fi restrânsă, zonele menționate fiind în aria cea mai propice dezvoltărilor convective. În celelalte zone, aceste manifestări vor apărea cu caracter izolat, nefiind excluse nici aici. Cu alte cuvinte vom vedea la fața locului, în timp real, ce şi cum.Pentru cei ce au în plan ascensiuni montane, vremea de aici va fi frumoasă în prima parte a zilei, apoi, instabilitatea va creste si vom avea averse, descărcări electrice, intensificări de scurtă durată ale vântului si izolat, căderi de grindină de mici dimensiuni” – Meteo.BN.




Anterioară
Următoare










