Controale pe linie silvică: Amenzi de 9000 de lei, material lemnos în valoare de peste 10.000 de lei, confiscat (FOTO)

La data de 7 iunie, polițiștii Serviciului de Ordine Publică, în colaborare cu lucrători din cadrul ocoalelor silvice au acționat pe raza județului Bistrița-Năsăud, pentru combaterea activităților ilicite în domeniile economice specifice exploatării, prelucrării și comercializării materialului lemnos și combaterea braconajului piscicol.

Astfel, au fost oprite pentru verificări 7 autovehicule, dintre care 4 transporturi de material lemnos și au fost legitimate 8 persoane. Totodată, au fost desfășurate verificări la un depozit de material lemnos de pe valea Ilvelor.

Pentru neregulile constatate, au fost aplicate 3 sancțiuni contravenționale, în cuantum total de 9000 lei, toate conform Legii 171/2010, pentru nereguli privind activitățile de comercializare și transport al materialului lemnos.

De asemenea, ca măsură complementară, pentru nereguli constatate, a fost confiscată cantitatea de 11,78 metri cubi de cherestea de esență rășinoase, în valoare de 10278 de lei, fără documente legale și care aparținea agentului economic controlat.

foto-1-1024x461 Controale pe linie silvică: Amenzi de 9000 de lei, material lemnos în valoare de peste 10.000 de lei, confiscat (FOTO)

foto-2-1024x567 Controale pe linie silvică: Amenzi de 9000 de lei, material lemnos în valoare de peste 10.000 de lei, confiscat (FOTO)