Lansare și sesiune de autografe astăzi la Bistrița: „Miezul inimii“ – Ioana Nicolaie
𝐕𝐢𝐧𝐞𝐫𝐢, 𝟏𝟎 𝐢𝐮𝐧𝐢𝐞, 𝐨𝐫𝐚 𝟏𝟗.𝟎𝟎, 𝐁𝐢𝐛𝐥𝐢𝐨𝐭𝐞𝐜𝐚 𝐉𝐮𝐝𝐞𝐭̦𝐞𝐚𝐧ă 𝐆𝐞𝐨𝐫𝐠𝐞 𝐂𝐨ș𝐛𝐮𝐜 𝐝𝐢𝐧 𝐁𝐢𝐬𝐭𝐫𝐢𝐭̦𝐚 va fi gazda întâlnirii cu 𝐈𝐨𝐚𝐧𝐚 𝐍𝐢𝐜𝐨𝐥𝐚𝐢𝐞, 𝐈𝐨𝐚𝐧 𝐏𝐢𝐧𝐭𝐞𝐚 și 𝐃𝐚𝐧 𝐂𝐨𝐦𝐚𝐧 despre volumul de povestiri „𝐌𝐢𝐞𝐳𝐮𝐥 𝐢𝐧𝐢𝐦𝐢𝐢“, bestseller Humanitas la Bookfest 2022.
Dialogul va fi urmat de o sesiune de autografe.
,,Ca orice povestitor de vocație, Ioana Nicolaie își ia cititorul de mână și-l conduce pe un drum. Un drum surprinzător, căci din loc în loc îi dezvăluie straturi emoționante de arhitectură interioară. Se poposește în copilărie, dar și-n adolescență, dar și-n viața matură. Și din fiecare se scoate la lumină ba un secret, ba o mărturie, ba un nucleu dramatic, sau straniu, sau impregnat cu mister. „Miezul inimii“ e o carte a tandreței, a iubirii, dar și a lucrurilor inexplicabile care ne tivesc tuturor viețile” – Biblioteca Județeană Bistrița-Năsăud.
„Cât despre scris, nu e mare lucru de adăugat: scriitoare am fost întotdeauna. Și pe vremea dansului cu menghina, și pe timpul zugrăvitului sau al practicilor agricole, și pe când coseam cu atenție ștergare, și pe când abia mai răsuflam în năvodul ce părea că nu se va deschide vreodată. Dar, dacă n-ar fi fost revoluția, bănuiesc că n-aș fi intrat la facultate, așa că nu mi-aș fi pus nicicând cărțile pe hârtie. Aș fi fost, probabil, angajata unei fabrici de tricotaje sau, pentru că-mi plăcea să cos la mașină, aș fi ajuns croitoreasă.“ — Ioana Nicolaie.










