Un bărbat din Unirea a ajuns după gratii, după ce a întreținut relații sexuale cu două minore

Ieri, 24 august, polițiștii Biroul Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase Bistriţa-Năsăud și cei ai Serviciului pentru Acțiuni Speciale din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Bistriţa-Năsăud, împreună cu polițiștii Serviciului de Investigații Criminale, în baza delegării emise de procurorul D.I.I.C.O.T.-Biroul Teritorial Bistrița-Năsăud, au pus în aplicare 5 mandate de percheziție domiciliară, la 2 imobile utilizate de un bărbat de 34 de ani, din Unirea, bănuit de pornografie infantilă, act sexual cu un minor și operațiuni cu substanțe susceptibile a produce efecte psihoactive.

Din cercetări a reieșit că în cursul anului 2021 și 2022, bărbatul ar fi întreținut relații sexuale cu două minore, le-ar fi pus la dispoziție substanțe psihoactive și ar fi realizat cu ajutorul telefonului mai multe materiale pornografice, pe care ulterior le-ar fi prezentat și altor persoane. Ieri, în urma perchezițiilor, au fost descoperite și ridicate sumele de 17.200 de euro, 25.850 de lei, 2 cântare de precizie, un laptop, un telefon mobil, 3 agende și alte bunuri și înscrisuri cu valoare probatorie, la audieri fiind conduse 5 persoane.

Față de bărbatul de 34 de ani, din Unirea, a fost luată inițial măsura reținerii pentru 24 de ore, iar ulterior Judecătorul de Drepturi și Libertăți din cadrul Tribunalului Bistrița-Năsăud a dispus arestarea preventivă a acestuia, pentru 30 de zile.

Bărbatul a fost introdus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă a I.P.J. Bistrița-Năsăud. Suportul de specialitate a fost asigurat de Direcția Operațiuni Speciale din Poliția Română.

Activitățile au fost desfășurate și cu sprijinul Serviciului Criminalistic din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Bistrița-Năsăud. Cercetările sunt continuate sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de pornografie infantilă, act sexual cu un minor și orice operațiuni cu substanțe susceptibile a produce efecte psihoactive.

WhatsApp-Image-2022-08-25-at-13.50.25-768x512 Un bărbat din Unirea a ajuns după gratii, după ce a întreținut relații sexuale cu două minore
WhatsApp-Image-2022-08-25-at-13.50.27-1-768x512 Un bărbat din Unirea a ajuns după gratii, după ce a întreținut relații sexuale cu două minore
WhatsApp-Image-2022-08-25-at-13.50.27-768x512 Un bărbat din Unirea a ajuns după gratii, după ce a întreținut relații sexuale cu două minore
WhatsApp-Image-2022-08-25-at-13.50.28-768x512 Un bărbat din Unirea a ajuns după gratii, după ce a întreținut relații sexuale cu două minore

Anterioară
Următoare

Accident grav pe DN 17. A intervenit elicopterul SMURD. O femeie și-a pierdut viața (FOTO/VIDEO)

Un accident rutier cu victime multiple a avut loc în localitatea Cociu. Au intervenit echipaje ISU Bistrița Năsăud și SAJ BN și elicopterul SMURD.

În accident au fost implicate șapte persoane, printre care o femeie în vârstă de aproximativ 54 de ani, găsită în stop cardiorespirator care nu a răspuns protocolului de resuscitare aplicat mai bine de 50 de minute, astfel ca medicul care încadrează echipajul de terapie intensiva mobila SMURD a fost nevoit să îi declare decesul la locul accidentului.

La UPU SMURD Bistrița au fost evacuate 6 persoane ( 5 adulti si un minor) de către echipajele SMURD și SAJ BN. Una dintre victime de sex feminin, care în urma tirajului preliminar prezenta cele mai grave leziuni si traumatisme a fost preluată de elicopterul SMURD care a aterizat pe DN 17.

Alte două persoane implicate în accident au primit asistenta medicala la locul solicitării dar nu s-a impus transportul acestora la spital / au refuzat transportul.

IMG-20220825-WA0001-300x169 Accident grav pe DN 17. A intervenit elicopterul SMURD. O femeie și-a pierdut viața (FOTO/VIDEO) IMG-20220825-WA0000-300x169 Accident grav pe DN 17. A intervenit elicopterul SMURD. O femeie și-a pierdut viața (FOTO/VIDEO) IMG-20220825-WA0002-300x225 Accident grav pe DN 17. A intervenit elicopterul SMURD. O femeie și-a pierdut viața (FOTO/VIDEO) IMG-20220825-WA0003-300x169 Accident grav pe DN 17. A intervenit elicopterul SMURD. O femeie și-a pierdut viața (FOTO/VIDEO) IMG-20220825-WA0004-300x225 Accident grav pe DN 17. A intervenit elicopterul SMURD. O femeie și-a pierdut viața (FOTO/VIDEO) IMG-20220825-WA0005-300x169 Accident grav pe DN 17. A intervenit elicopterul SMURD. O femeie și-a pierdut viața (FOTO/VIDEO) IMG-20220825-WA0006-300x225 Accident grav pe DN 17. A intervenit elicopterul SMURD. O femeie și-a pierdut viața (FOTO/VIDEO) IMG-20220825-WA0007-300x225 Accident grav pe DN 17. A intervenit elicopterul SMURD. O femeie și-a pierdut viața (FOTO/VIDEO)

Festivalul „Dor de Fântâna Satului” ediția a II-a

Asociația Folclorică „La fântâna satului” din Șieu-Măgheruș, Primăria și Consiliul Local din Șieu-Măgheruș și Centrul Județean pentru Cultură Bistrița-Năsăud organizează Festivalul „Dor de Fântâna Satului” ediția a II-a. Evenimentul va avea loc duminică, 4 septembrie 2022, de la ora 15:00 la Căminul Cultural din Șieu-Măgheruș. Intrarea este gratuită.

Participă:
  • Ansamblul Folcloric al Casei de Cultură din Târgu-Lăpuș
  • Ansamblul Folcloric „Dor de pe Câmpie” din Silivașu de Câmpie
    (coregraf Aurel Muntean)
  • Ansamblul Folcloric „La fântâna satului” din Șieu-Măgheruș
    (coregraf Paul Muntean)
  • Grup Vocal Folcloric „La fântâna satului” (juniori) din Șieu-Măgheruș
  • Grup Vocal Folcloric „La fântâna satului” (seniori) din Șieu-Măgheruș
    (Director coord. al Ansamblului Folcloric „La fântâna satului” Camelia Pașca)
Soliști:
  • Marian Predescu
  • Camelia Pașca
  • Ovidiu Florin Varian
  • Duțu Maier
  • Ancuța Bîrte
  • Constantin Peter
  • Emanuela Lăcătuș
  • Dumitru Pașca
Invitați:
  • Marcel Avram și Alina Ploae
  • Ionuț Uivarosi
  • Maria și Petre Botiș
  • Radu Arcălean
  • Viorica Costenar
  • Silviu Ionuț Avram
  • Ștefania Ustini

Prezintă: Alina Ploae și Marcel Avram.

sieu-magherus-2022-725x1024 Festivalul „Dor de Fântâna Satului” ediția a II-a

Campanie gratuită de colectare a deșeurilor voluminoase, în Sângeorz-Băi

În data de 26.08.2022, pe raza orașului Sângeorz-Băi, operatorul de Salubritate SC SUPERCOM SA organizează o nouă campanie de colectare a deșeurilor voluminoase în mod gratuit, altele decât echipamente electrice sau electrocasnice.

În această campanie se vor colecta următoarele tipuri de deșeuri voluminoase:

  • Mobilier de grădină (scaune, mese, figurine, cuști de animale, etc)
  • Mobilier din locuințe (dulapuri, mese, scaune, canapele, paturi, saltele, fotolii, tablouri, lustre, etc)
  • Jucării de mari dimensiuni (tobogane, piscine hobby, biciclete, trotinete, tractorașe și mașinuțe de jucărie, etc)
  • Elemente de stolerie (confecționate de tâmplar): tocuri, uși, ferestre, etc
  • Obiecte de mari dimensiuni pentru recreere/joacă/întreținere corporală: leagăne, cărucioare de copii, balansoare, mese de masaj, etc
  • Obiecte textile (covoare, preșuri, carpete, etc)
Incendiu în Slătinița. Un autobuz a luat foc (FOTO/VIDEO)

Un echipaj de pompieri din cadrul Detașamentului Bistrița au intervenit în localitatea Slătinița la un incendiu izbucnit la un autobuz.

Din fericire, nu au fost înregistrate victime. Cei 16 pasageri și conducătorul auto au ieșit din autobuz pe cont propriu, în siguranță.

 

Conducătorul auto a asigurat prima interventie cu stingatorul din dotare, dar incendiul s-a extins cu repeziciune. În momentul în care pompierii au ajuns la locul solicitării, incendiul se manifesta generalizat, la întreg autobuzul.

Incendiul a fost lichidat rapid, fără extindere la vecinătăți/pădure.

IMG-20220824-WA0004-1024x768 Incendiu în Slătinița. Un autobuz a luat foc (FOTO/VIDEO) IMG-20220824-WA0005-1024x576 Incendiu în Slătinița. Un autobuz a luat foc (FOTO/VIDEO) IMG-20220824-WA0006-1024x700 Incendiu în Slătinița. Un autobuz a luat foc (FOTO/VIDEO)

Depistat în flagrant delict conducând o autoutilitară sub influența alcoolului

Pe drumul comunal 6B, din Valea Poienii, la data de 24 august a.c., polițiștii Secției 2 Poliție Rurală Prundu Bârgăului au depistat în flagrant delict un șofer sub influența alcoolului.

În urma verificării în trafic a unei autoutilitare, polițiștii au constatat faptul că șoferul acesteia, un bărbat de 46 de ani, din Rusu Bârgăului, se află sub influența alcoolului. Testarea cu aparatul etilotest a indicat valoarea de 0,51 mg/l alcool pur în aerul expirat. La spital șoferului i-au fost recoltate probe biologice în vederea stabilirii cu exactitate a alcoolemiei. Polițiștii continuă documentarea infracțiunii de conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe.

Ordine de protecție provizorii emise de polițiști

La data de 23 august, polițiștii Secției 2 Poliția Rurală Prundu Bârgăului au fost solicitați să intervină la un scandal produs la o locuință din Tureac. Din primele date, polițiștii au constatat faptul că o femeie de 38 de ani, din localitate, ar fi fost amenințată și agresată fizic de către soțul acesteia, un bărbat de 42 de ani.

În urma intervenției s-a constatat ca fiind oportună emiterea unui ordin de protecție provizoriu împotriva soțului. Cercetările sunt continuate de către polițiștii Secției 2 Poliție Rurală Prundu Bârgăului în cadrul unui dosar penal.

 

La data de 24 august, polițiștii din cadrul Poliției orașului Beclean au fost solicitați să intervină la o locuință de pe raza orașului. La locul evenimentului polițiștii au stabilit faptul că un tânăr de 29 de ani, din Beclean, pe fondul unui conflict spontan și-ar fi agresat fizic tatăl și sora.

Polițiștii continuă cercetările cu privire la aspectele constatate în cadrul unui dosar penal întocmit pentru infracţiunea de violență în familie. Totodată, față de tânărul de 29 de ani a fost emis un ordin provizoriu de protecție.

Un bărbat a fost plasat sub control judiciar pentru nerespectarea ordinului de protecție

Polițiștii Secției 2 Poliție Rurală Prundu Bârgăului au luat măsura reținerii pe o durată de 24 ore față de un bărbat de 33 de ani, din Tiha Bârgăului, după ce acesta nu ar fi respectat măsurile dispuse prin ordinul de protecție emis împotriva sa. Ulterior Parchetul de pe lângă Judecătoria Bistrița a dispus măsura controlului judiciar față de acesta, pentru 60 de zile.

În fapt, la data de 22 august, bărbatul s-ar fi prezentat la locuința fostei sale concubine, o femeie de 45 de ani, din Tiha Bârgăului, căreia i-ar fi adresat mai multe amenințări, încălcând astfel ordinul de protecție emis anterior împotriva sa.

Cercetările sunt continuate de către polițiștii Secției 2 Poliție Rurală Prundu Bârgăului, în cadrul unui dosar penal cu privire la infracțiunile de încălcarea de către o persoană împotriva căreia a fost emis un ordin de protecție a oricăreia dintre măsurile prevăzute de lege și dispuse prin ordinul de protecție și amenințare, în vederea stabilirii cu exactitate a tuturor împrejurărilor comiterii faptelor.

Material lemnos, în valoare de peste 5000 lei confiscat de polițiști

La data de 23 august, polițiștii Secției 1 Poliție Rurală Bistrița au depistat pe un drum agricol între localitățile Herina și Lechința, o autoutilitară condusă de un bărbat de 52 de ani, din Mureșenii Bârgăului. În urma verificărilor, polițiștii au constatat faptul că bărbatul transporta material lemnos, respectiv cherestea, fără a deține documente de proveniență.

A fost dispusă confiscarea cantității de 6,175 mc cherestea, în valoare de 5.372,25 lei fiind predată în custodia ocolului silvic de pe zona de competență. Polițiștii au luat totodată măsura sancționării contravenționale a bărbatului conform LG. 171/2010 cu amendă de 4.000 lei.

Cod galben de ploi în Bistrița-Năsăud

Administratia Națională de Meteorologie a emis o atenționare meteorologică de cod galben de instabilitate atmosferică temporar accentuată, ploi însemnate cantitativ, în intervalul 24 august, ora 10:00 – 24 august, ora 24:00.

În intervalul menționat vor fi perioade cu instabilitate atmosferică accentuată local în zonele montane, Transilvania, Maramureș, Crișana, Banat, Oltenia și vestul Munteniei. Vor fi averse torențiale, descărcări electrice, intensificări ale vântului și pe alocuri vijelii și grindină. În intervale scurte de timp sau prin acumulare cantitățile de apă vor depăși 25…30 l/mp și pe arii restrânse 40…50 l/mp.

301162277_438813224943192_3372545328842410588_n Cod galben de ploi în Bistrița-Năsăud