Radu Moldovan: Continuăm consolidarea relațiilor de parteneriat între Bistrița-Năsăud și județul Myślenice din Polonia
Continuăm consolidarea relațiilor de parteneriat între județul Bistrița-Năsăud și județul Myślenice din Polonia, în vederea stabilirii noilor direcții de cooperare . Schimburi de experiențe cu reprezentanții ADI-urilor, ADI Apă și Canalizare, ADI Deșeuri, operatorul economic Aquabis și vizită la Sala Polivalentă Terraplast Arena, întăresc direcțiile noastre de cooperare din domeniile administrație, cultură, economic, sport, știință și tehnologie. Mulțumesc pentru implicare domnului prefect, Teofil Cioarbă, domnului Nicolae Moldovan, primarul orașului Beclean și domnului administrator Florin Moldovan, care au însoțit delegația și au întărit prin experiența lor, că proiectele se fac prin oameni devotați și harnici, iar aici în Poarta Transilvaniei Bistrița-Năsăud, cetățenii sunt pe primul loc. Mulțumim pentru vizită domnului vicepreședinte al Consiliului Județean Myślenice, Maciej Ostrowski, consului onorific al României în Republica Polonă, Ignat Timar, Proprietarului Companiei InLiner/ InstBud domnul Szymon Boguta și domnul Marcin Boguta, domnului Vicepreședinte al Consiliului de Administrație – Compania InLiner / InstBud, Krzysztof Lisik și Specialistului în tehnogie – Compania InLiner / InstBud domnul Slawomir Stachel.

GLORIA 2018 – Vrei să calci pe urmele foștilor mari sportivi ai Bistriței? Hai la fotbal!
BECLEAN: Experiență unică pentru elevii Colegiului Național ,,Petru Rareș”. Jurnal de călătorie sau o nouă … Descriptio Moldaviae
La începutul Săptămânii Altfel, în perioada 27-28 februarie 2023, noi, elevii clasei a XI a N, din cadrul Colegiului Național ,,Petru Rareș” Beclean, împreună cu colegi din alte clase (a X-a N, a XI-a I), însoțiți de doamnele profesoare Lavinia Mureșan și Liana Pașca, ne-am început călătoria spre Iași, dis de dimineață, la ora 7:30.
Pe drum am fost surprinși de peisaje spectaculoase, trecând de la primăvară la iarnă și invers. Prima oprire a avut loc la Câmpulung Moldovenesc, unde am putut vizita o frumoasă catedrală și unde am fost surprinși de multă zăpadă. Până să ajungem la următoarea destinație, am făcut câteva opriri pentru a ne dezmorți, iar mai apoi am ajuns la celebra Mănăstire Voroneț, cunoscută pentru unicitatea culorii, albastru de Voroneț, dar și pentru valoarea culturală, religioasă și istorică. Aici am putut admira interiorul mănăstirii și curtea înzăpezită. În continuarea drumului nostru am făcut o oprire pentru a face o poză de grup în fața frumosului han cunoscut din opera sadoveniană ,,Hanul Ancuței”. Obosiți și nerăbdători, după încă câteva ore petrecute pe drum am ajuns la Iași, unde am vizitat parcul ,,Copou”, în care ne-am bucurat de o priveliște nocturnă asupra teiului eminescian, lângă care se află statuia poetului, la baza căreia este scrisă poezia ,,Dorința” de Mihai Eminescu. Timpul rămas l-am folosit pentru a ajunge la cazare, după care am mers să ne minunăm de frumusețea Palatului Culturii, seara, luminat de jur împrejur, iar mai apoi am încheiat seara la mall.
A doua zi, somnoroși și nerăbdători, am luat Iașiul la pas și am pornit spre Universitatea ,,Alexandru Ioan Cuza”, unde am fost primiți cu căldură și mult drag.Am avut ocazia să admirăm diferite picturi care erau expuse în Sala pașilor pierduți, iar mai apoi, am fost găzduiți în Aula Magna unde ni s-a făcut o scurtă prezentare a Universității, oportunitățile pe care le poți avea ca student ieșean, în prezent și în viitor. Entuziasmați și impresionați de imaginile pe care ni le-a oferit orașul, ne-am întors la Palatul Culturii pe care am avut ocazia să-l vizităm și ziua, de data aceasta în interior. Acesta ,,ascunde” în interiorul său patru muzee mari, cu o frumoasă istorie în spate și diferite figuri spectaculoase, precum și haine din diverse epoci, unelte, tablouri, alte elemente artistice și științifice prezentate din perspectiva evoluției în timp.Ultima oprire a avut loc la Tg. Neamț, unde am urcat în jur de 20 de minute, un drum plin de peisaje frumoase și aer curat, pentru a putea ajunge la Cetatea Neamț, în spatele căreia stau povești uimitoare și unde am văzut redată cât mai real posibil viața oamenilor din trecut.

Am avut parte de o experiență unică și frumoasă alături de oameni minunați.
Dalia Rus, Floarea Capătă (XI N)
Eduard, fiul soldatului Simion Zbîncă, are nevoie de ajutorul nostru!
Camaraderia ne-a caracterizat întotdeauna pe noi, militarii, de aceea nu putem fi indiferenți la necazurile colegilor noștri. Lupta cu boala este abia la început. Urmează o perioadă grea, unde Eduard va avea nevoie de sânge, dar și de un sprijin financiar. Dăruim pentru o șansă la viață. Orice gest mic este un ajutor măreț pentru colegul nostru!, se arată într-un mesaj postat pe pagina de Facebook a Brigăzii 81 Mecanizată ,,General Grigore Bălan”.
ROMULI: O șoferiță de 46 de ani a plonjat cu mașina în râul Sălăuța. Din fericire, a avut zile!
Pompierii voluntari de la SVSU Romuli și pompierii militari de la Secția de Pompieri Năsăud au intervenit între localitățile Romuli și Fiad. Un autorurism a căzut în râul Sălauța.

Echipajul de prim ajutor SMURD de la Secția de Pompieri Nasaud a preluat de la locul solicitării o femeie în vârstă de aproximativ 46 de ani, conștientă și cooperantă. Aceasta prezenta leziuni și traumatisme în urma accidentului. După stabilizare, a fost evacuată la CPU Năsăud pentru îngrijiri medicale suplimentare, transmite Marius Rus, purtător de cuvânt al ISU Bistrița-Năsăud.
Lavinia Petruț
BISTRIȚA: Ce intervenții a programat Direcția Servicii Publice în această săptămână
Întreținere străzi
- Lucrări de întreținere prin plombare cu mixtură stocabilă pe partea carosabilă a străzilor:
- B-dul Independenței, Alexandru Odobescu, Gării, Tărpiului, Calea Clujului, B-dul General Grigore Bălan
- Lucrări de întreținere prin scarificare, reprofilare, cilindrare pe partea carosabilă a străzilor: Bistriței, Asfințitului, Pasajului, Frasinului, Morii, Bisericii
- Lucrări de întreținere: decolmatare șanțuri pentru scurgerea apelor pluviale pe străzile: Secundară nr.16 Sărata, Secundară nr.18 Sărata, Secundară nr.11 Sărata
- Lucrări de amenajare parcare pe str. Simion Bărnuțiu
- Lucrări de întreținere zone afectate ca urmare a execuției lucrărilor de reparații la rețelele de: apă, canalizare, electrice
- Lucrări de înlocuire planșeu din beton pe str. Libertății, nr.58
- Lucrări de reparații: clădire administrativă, clădire vestiar muncitori, grup sanitar pe str. Victor Babeș, nr.28
Întreţinere imobile şi mobilier urban
- Lucrări de reparații:
– Căminul pentru persoane vârstnice, str. Mihail Kogălniceanu, nr.23 – reparații interioare
– Colegiul Tehnic Infoel, str. Calea Moldovei, nr.20 – reparații interioare
– B-dul Independenței bl.4/A/19 – reparații interioare
– B-dul Decebal bl.20/B/1 – reparații interioare
– str. Codrișor nr.12 – reparații exterioare
– str. Constantin Dobrogeanu Gherea nr.15 – reparații gard
- Lucrări de întreținere: indicatoare rutiere, coșuri de gunoi, bănci, balustrade metalice, spații de joacă, separatori de sens
Serviciul spații verzi
- Lucrări în baza de producție:
- Sera 2 – tratamente fitosanitare
- Sera 3 – tratamente fitosanitare
- Sera 4 – plantat plante curgătoare în vase
- Lucrări de dezgropare trandafiri pe străzile: Bd. Independenței, Ion Rațiu, Gării, P-ța Centrală nr. 6, P-ța Unirii, P-ța Morii, P-ța Petru Rareș, Calea Moldovei
- Lucrări de mobilizare solul + plivire plantații bienale pe străzile: Petru Maior, Libertății, Bd. Independenței, Gării, P-ța Centrală, P-ța Petru Rareș
- Lucrări de întreținere la arbori prin tăieri de corecție în coroană pe străzile: Năsăudului bl.1, Locotenent Călin bl.3, Mărășești, Intrarea Castanului bl.2, Aleea Tihuța bl. 2, Aleea Tihuța bl.3, Aleea Tihuța bl.4 – cereri
- Lucrări de eliminare arbori pe străzile: Aleea Plopilor – 1 plop, P-ța Petru Rareș – 2 molizi
- Lucrări de plantare arbori: Parc Viișoara, P-ța Petru Rareș
- Lucrări de plantare arbuști: Ghinzii, Ghinda – sat
Deratizare, dezinsecţie, dezinfecţie
Lucrări de deratizare exterioară:
- cămine de canalizare pe străzile: Arinilor, Aurel Vlaicu, Gorunului, Salcâmilor,
Lucian Blaga, Mihai Berbecariu, Cascadei, Ana Aslan, Emil Rebreanu
Exploatare centrale termice, instalații
- Monitorizare, întreținere și exploatare cazane de apă caldă și centrale termice murale
- Monitorizare nivel de ape uzate la gospodăria de păcură
- Verificare funcționare semafoare
- Lucrări de reparații instalația sanitară: B-dul Independenței bl.4/A/19, B-dul Decebal bl.7/B/23
- Lucrări de instalare 3 mașini de spălat vase la Grădinița nr.12, str. Andrei Mureșanu nr.44A
- Lucrări de execuție instalația electrică la mașina de spălat vase: Grădinița nr.16, str. Cerbului nr.27
BISTRIȚA: Miercuri, 15 martie, în municipiu și localitățile componente se colectează sacul verde pentru deșeurile reciclabile din sticlă

Dacă aveți cantități mai mari de deșeuri reciclabile din sticlă, care nu încap în sacul verde, vă recomandăm să depuneți surplusul de deșeuri în saci transparenți iar operatorul de salubritate va ridica și acești recipienți. Este important să utilizați recipienți de colectare transparenți pentru ca angajații Supercom să poată vedea tipul de deșeu depus în sacii suplimentari. Vă rugăm să NU AMESTECAȚI deșeurile reciclabile între ele și SĂ RESPECTAȚI inscripționările de pe recipienții de colectare. De asemenea, vă rugăm să respectați programul de colectare și să NU SCOATEȚI alte tipuri de deșeuri – cum ar fi pubela galbenă sau sacul albastru. Miercuri 15 martie se va colecta STRICT sacul verde. Puteți consulta noul program de colectare pentru anul 2023 aferent fiecărei localități din județ pe www.adideseuribn.ro sau la telefon 0263.944 – Dispecerat Supercom. Haideți să le punem pe toate la locul lor!, transmit reprezentanții Supercom.
(VIDEO/ GALERIE FOTO) În 2022, RAR a retras peste 20 de mii de certificate de înmatriculare. În Bistrița-Năsăud au fost verificate circa 2000 de autovehicule
În anul 2022, Registrul Auto Român a verificat în trafic, din punct de vedere tehnic, 76.440 de vehicule la nivelul întregii țări. În urma controalelor, inspectorii RAR au constatat că 45,04% dintre acestea aveau deficiențe tehnice majore și/sau periculoase, motiv pentru care au fost declarate neconforme.
Cele mai multe neconformități au fost constatate la:
-
instalația electrică de iluminare-semnalizare (27,62%);
-
emisiile poluante (22,65%);
-
punți, jante, anvelope și suspensie (13,86%);
-
vizibilitate (12,6%)
-
șasiu și elemente atașate șasiului (11,85%).




Neconformități la sistemul de frânare au fost depistate la 5,71% dintre vehiculele controlate şi în 1,75% din cazuri au fost constatate probleme la sistemul de direcţie. În urma verificărilor s-au identificat deficiențe din sfera poluării la aproximativ 6.000 de vehicule (7,86%) dintre cele controlate. Inspectorii RAR au depistat în trafic şi vehicule cu defecțiuni periculoase la sistemele de frânare, direcţie sau la punţi și fuzete. Astfel, inspectorii RAR au considerat că 5.262 de vehicule prezentau pericol iminent de accident.
Aproximativ 3% dintre vehiculele verificate prezentau probleme legate de dovada efectuării inspecției tehnice periodice – ITP fals, expirat sau anulat.
În urma controalelor mixte desfăşurate de RAR şi Poliţia Rutieră, pe parcursul anului 2022, au fost aplicate 25.690 de sancțiuni, au fost retrase 21.854 de certificate de înmatriculare, au fost imobilizate 264 de vehicule și 408 ITP-uri au fost anulate.
În județul Bistrița-Năsăud au fost verificate, în perioada menționată, 2.143 de vehicule. Dintre acestea, 51,89% prezentau diferite neconformități tehnice sau legate de acte. Din totalul autovehiculelor oprite, în 2,88% din cazuri s-au constatat deficiențe din sfera poluării și 4,39% aveau ITP fals, expirat sau anulat. În urma controalelor mixte desfășurate de RAR și Poliția Rutieră, în această regiune au fost aplicate 640 de amenzi contravenționale și au fost retrase 448 de certificate de înmatriculare. În situația în care una dintre măsurile luate a fost reținerea certificatului de înmatriculare, acesta poate fi redobândit numai după efectuarea unei inspecții tehnice specifice la reprezentanțele RAR din țară. Atragem atenția că rezultatele controalelor desfășurate în trafic NU reflectă starea generală a parcului auto din România, deoarece echipajele mixte RAR-Poliție opresc pentru verificare doar acele vehicule care sunt susceptibile de a prezenta defecțiuni, transmite Biroul de Presă al Registrului Auto Român.
Lavinia Petruț
Monica Săsărman( secretar de stat MDLPA) : ,,Am avut o întâlnire de lucru cu geodezii din Bistrița-Năsăud”
La sediul Oficiului de Cadastru și Publicitate Imobiliară din municipiul Bistrița am participat la o întrunire de lucru cu geodezii din județ și conducerea oficiului. Temele abordate au vizat notarea posesiei în evidentele de carte funciară, condițiile în care se realizează, sugestiile geodezilor privitoare la clarificarea unor aspecte ale Ordinului 600/2023, precum și cadrul legal de înscriere a construcțiilor în evidentele de carte funciară, a precizat Monica Săsărman, secretar de stat MDLPA.

Un lucru este cert: procesul de notare a posesiei în evidențele de carte funciară trebuie să continue, reglementarea să fie clară și simplă, iar problemele comunității să se rezolve într-un termen optim. Toate aspectele semnalate sunt importante pentru dezvoltarea României și parte din ele se regăsesc deja și pe agenda deputatului Bogdan Ivan Gruia.
