Ppentru personalul instituţiilor şi autorităţilor publice, ziua de 23 ianuarie, 2 iunie și 14 august 2023 se stabilesc ca zile libere. Ele vor face punte între sărbători legale și week-end-uri.
Pentru recuperarea acestor zile libere, instituţiile şi autorităţile publice îşi vor prelungi corespunzător timpul de lucru până la data de 28 februarie, 30 iunie, respectiv 31 august 2023.
La nivelul județului Bistrița-Năsăud a fost finalizată recepția și depozitarea în centrele puse la dispoziție de primării, a tranșei a V-a de pachete cu ajutoare alimentare primite în cadrul Programului Operațional Ajutorarea Persoanelor Defavorizate, finanțat de Uniunea Europeană și Guvernul României.
Programul contribuie la consolidarea coeziunii sociale prin distribuirea de alimente de bază (sub formă de pachete alimentare) și produse de igienă către persoanele cele mai defavorizate. Ajutorul European prin POAD este completat de schemele naționale care se adresează persoanelor aflate în situații dificile de trai.
Recepția alimentelor POAD la nivel de județ s-a realizat în perioada 6-28 decembrie 2022 iar cele 19818 pachete au început să fie distribuite de către responsabilii cu atribuții în domeniul social din cadrul primăriilor. Termenul de distribuire este de 45 de zile pentru listele inițiale, la care se adaugă 15 zile pentru listele suplimentare.
Beneficiarii acestor pachete sunt:
a) membrii familiilor și persoanele singure cărora le este stabilit, prin dispoziție scrisă a primarului, dreptul la un venit minim garantat acordat în baza Legii nr.416/2001 privind venitul minim garantat, cu modificările și completările ulterioare;
b) membrii familiilor beneficiare de alocație pentru susținerea familiei acordată în baza Legii nr. 277/2010 privind alocația pentru susținerea familiei, republicată, cu modificările și completările ulterioare;
c) persoanele/familiile aflate temporar în situații critice de viață, respectiv victime ale calamităților, persoane dependente, definite conform OUG nr. 84/2020 și în alte situații asemănătoare stabilite prin anchetele sociale și care se află în situații deosebite de vulnerabilitate, precum și persoanele care locuiesc în așezările informale.
Fiecare pachet cu alimente conţine: 5 kg. de făină albă de grâu, 4 kg. de mălai, 2 pungi a câte 400 grame de paste făinoase, 4 litri de ulei, 2 kg. de zahăr, 4 kg. orez, 5 conserve de carne de vită, 3 conserve de carne de porc, 5 pateuri de ficat de porc, 2 borcane/ cutii metalice cu compot de fructe, un borcan/cutie cu gem de fructe şi un gem de fructe dietetic.
Ridicarea personală a produselor alimentare sub formă de pachete se face în baza prezentării actului de identitate valabil, verificării identităţii persoanei pe listă şi a semnării de primire a pachetului de către destinatarii finali.
Implementarea și monitorizarea programului POAD la nivelul județului se realizează de către grupul de lucru constituit prin Ordinul Prefectului din care fac parte responsabili din cadrul autorităților publice locale, serviciilor publice deconcentrate și instituției prefectului. În anul 2022, în perioada 26 aprilie – 4 mai, la nivelul judeţului a mai fost recepționată o tranșă de produse alimentare (Tranșa IV) care a fost distribuită prin intermediul autorităților publice locale unui număr de 19818 beneficiari.
Sfârșitul de an ne oferă prilejul de a reflecta la realizările din anul acesta și la ceea ce ne propunem pentru noul an. Astfel, reprezentanții CPECA Bistrița-Năsăud mulțumesc tuturor cetățenilor care au dat dovadă de responsabilitate și implicare în activitățile de prevenire antidrog, precum și celor care au conștientizat pericolul la care se expun atunci când consumă substanțe psihoactive fără o minimă informare și care au apelat la serviciile de consiliere și asistență specializată, se arată în comunicatul instituției.
În continuare, specialistii antidrog vor desfășura activități specifice, de informare, evaluare, consiliere şi asistență medico-psiho-socială pentru consumul şi dependența de droguri.
Pentru ca în aceste zile să fim în siguranță, vă recomandăm să manifestați prudență în relațiile cu persoanele necunoscute și să solicitați ajutor atunci când dumneavoastră sau persoanele apropiate sunt în pericol. Totodată, atunci când sunteți martorul sau victima unui conflict în care sunt implicate persoane care au consumat băuturi alcoolice sau droguri, vă recomandăm să nu interveniți, să rețineti cât mai multe detalii și să sunați la numărul unic de urgență 112.
Un consum excesiv de alcool sau substanțe psihoactive influențează negativ și performanța de conducere a unui autoturism, contribuind la creșterea riscului de accidente rutiere grave. Aceste substanțe afectează funcția vizuală și de percepție, ceea ce poate genera o conduită agresivă în conducere, cu depășiri periculoase, creșterea vitezei, nerespectarea unor indicatoare sau marcaje rutiere. De asemenea, unele droguri încetinesc viteza de reacție în anumite situații limită, ivite brusc.
Nu în ultimul rând vă reamintim că cele mai frumoase amintiri sunt cele petrecute alaturi de persoanele dragi. Vă încurajăm să petreceti timp de calitate alături de familie și prieteni și, dacă observați că aceștia au nevoie de ajutor specializat, sa-i îndrumați către specialiști. Echipa Centrului de Prevenire, Evaluare și Consiliere Antidrog Bistrița-Năsăud vă urează un An Nou cu multe bucurii şi împliniri! La mulţi ani!
Pentru Municipiul Bistrița și localitățile componente, programul de colectare a deșeurilor reciclabile este următorul:
– 04 ianuarie – sacul albastru pentru deșeurile reciclabile din hârtie /carton;
– 11 ianuarie – sacul verde pentru deșeurile reciclabile din sticlă;
– 18 ianuarie – pubela galbenă pentru deșeurile reciclabile din plastic / metal;
În municipiul Bistrița și localitățile componente, programul de colectare a deșeurilor reziduale – adică pubela neagră – rămâne NESCHIMBAT, cu excepția zonelor în care colectarea acestor deșeuri se realiza în ziua de miercuri. Pentru aceste zone, ziua de colectare a pubelei negre este ziua de SÂMBĂTĂ.
ATENȚIE! Vă rugăm să NU mai depuneți deșeurile reciclabile la platformele de colectare cu containere semi-îngropate din zonele decase, având în vedere programul de colectare de la poarta casei pe toate tipurile de deșeuri. Aceste platforme de colectare din zonele de case nu mai sunt deservite de operatorul de salubritate Supercom. Vă rugăm să separați corect deșeurile în gospodărie și să nu amestecați deșeurile reciclabile între ele deoarece există recicpienți dedicați și program de colectare separat pentru fiecare fracție de deșeuri reciclabile în parte. Vă rugăm să respectați inscripționările de pe recipienții de colectareși să nu depuneți alte tipuri de deșeuri decât cele specificate pe fiecare recipient de colectare în parte.
Puteți consulta calendarul de colectare a deșeurilor pentru anul 2023,
pentru fiecare localitate din județ, accesând site-ul
Vă reamintim că o fetiță de 13 ani a fost terorizată luni la rând de un tânăr de 20 de ani. Acesta a violat-o, a filmat scenele oribile și a șantajat-o cu imaginile înregistrate pe telefonul mobil. Grozăviile s-au petrecut în comuna Rodna din Bistrița-Năsăud. Individul a trimis imaginile cu violul părinților fetei și unui profesor și le-a amenințat atât pe copilă, cât și pe mama acesteia cu moartea. Un alt bărbat din comună este cercetat penal pentru întreținerea de relații sexuale cu fata de 13 ani.
Poliția din Bistrița-Năsăud va fi la datorie pentru ca întreaga comunitate să se bucure, în siguranță, de sărbători. Peste 530 de poliţişti vor acţiona în sistem integrat, împreună cu celelalte instituţii ale statului cu atribuţii în asigurarea ordinii şi liniştii publice.
Efectivele de poliție planificate în serviciu, în perioada 30 decembrie 2022- 2 ianuarie 2023, vor acționa pe două paliere: unul este cel de prevenire și descurajare, iar al doilea este de combatere a faptelor antisociale și de impunere fermă a legii.
Folosind peste 280 de autospeciale, polițiștii aflați în dispozitiv vor acționa în teren, pentru siguranța dumneavoastră. Din totalul acestora, 328 de polițiști sunt de la structurile de ordine publică, 110 sunt poliţişti de la rutieră, restul fiind de la celelalte structuri:investigaţii criminale, investigarea criminalităţii economice, luptători de intervenţie rapidă şi poliţişti de la arme, explozivi şi substanţe periculoase.
Pe drumurile publice, poliţiştii de la rutieră vor acţiona pentru prevenirea producerii unor accidente grave, folosind aparate de măsurare a vitezei, de stabilire a prezenței alcoolului în aerul expirat și drugteste.
În această perioadă, polițiștii de la arme, explozivi și substanțe periculoase, împreună cu polițiștii de la celelalte structuri, au intensificat acțiunile de prevenire și combatere a evenimentelor cauzate de folosirea ilegală a articolelor pirotehnice. Până în prezent au fost indisponibilizate peste 1500 de kilograme de astfel de materiale.
Se acordă o atenție sporită verificării modului de respectare a prevederilor legale privind comercializarea articolelor pirotehnice.
Poliţiştii specializați în investigarea criminalității economice vor acţiona, împreună cu alte autorităţi ale statului, după caz, pentru prevenirea şi combaterea evaziunii fiscale, verificarea legalităţii activităţilor desfăşurate de către unităţile de alimentaţie publică şi de cazare a turiştilor.
Recomandăm tuturor cetăţenilor să aibă în vedere un minim de măsuri de autoprotecţie, pentru a petrece minivacanța de An Nou în liniște și siguranță!
Dacă plecați cu mașina, interesați-vă despre condițiile meteo și alegeți corect ruta. Asigurați-vă că autoturismul funcționează în parametrii optimi, că aveți valabile asigurarea obligatorie (R.C.A.) și inspecția tehnică periodică (I.T.P.)!
Nu uitați că anvelopele de iarnă sunt obligatorii pe drumurile publice acoperite cu zăpadă, gheață sau polei!
Nu lăsați persoane necunoscute să intre în casa dumneavoastră, indiferent de pretextul folosit.
Asiguraţi-vă că încuiați locuinţa când plecaţi de acasă!
Nu vă lăsaţi copiii nesupravegheaţi şi învățați-i să nu poarte cheia locuinţei la vedere!
Nu folosiţi obiecte de distracţie pe bază de amestecuri pirotehnice decât în condiţiile şi în locurile permise de lege. Folosirea ilegală a acestora se sancționează și este periculoasă!
Polițiștii vor fi la datorie pentru siguranța și sănătatea dumneavoastră și vă urează un An Nou fericit, alături de cei dragi!
La cumpăna dintre ani vor fi organizate mai multe activităţi în spaţiul public, ca urmare se impune o prezenţă activă a structurilor Inspectoratului Judeţean de Jandarmi Bistriţa-Năsăud în mijlocul cetăţenilor, pentru asigurarea unui climat de ordine și siguranță publică.
Astfel, în perioada 30 decembrie 2022 – 02 ianuarie 2023, o medie zilnică de 100 de jandarmi, se vor afla în mijlocul cetăţenilor pe raza judeţului, a municipiului Bistriţa, precum şi a turiştilor aflaţi în zona montană din aria de competență.
Iubitorii sportului vor putea asista la partida de handbal care se va disputa joi, 29 decembrie a.c. de la ora 15.15 la Complexul Sportiv Polivalent din cartierul Unirea. Jandarmii bistrițeni asigură măsurile de ordine publică la acest eveniment sportiv care va fi disputat de echipele CS Gloria Bistrița 2018 și CS Rapid București.
De asemenea, jandarmii vor asigura măsurile de ordine publică la toate evenimentele ce vor avea loc în spațiul public, atât pe Pietonalul Liviu Rebreanu (la concertul din noaptea de Revelion), pe timpul evenimentelor specifice organizate în aer liber dedicate marcării trecerii în noul an, precum și în toate zonele aglomerate și zona în centrelor comerciale din municipiul Bistrița, Năsăud, Beclean, Sângeorz-Băi precum și în zona cabanelor de la Figa, pentru ca fiecare cetățean să petreacă noaptea dintre ani în condiții de siguranță.
Dacă participaţi la evenimentele organizate în spațiul public cu ocazia Revelionului, pentru a evita producerea de evenimente nedorite pe timpul acestora, respectaţi indicațiile forțelor de ordine, manifestaţi răbdare și evitaţi implicarea în conflicte de orice natură.
O atenție deosebită în această perioadă va fi acordată respectării legislației specifice referitoare la regimul materialelor pirotehnice, (petarde, artificii), obiecte care ar putea răni sau crea stări de pericol, pentru copii dar și pentru adulți deopotrivă.
În perioada următoare vor fi constituite echipe specializate de intervenţie pentru soluţionarea sesizărilor cetăţenilor şi a situaţiilor apărute în zona de responsabilitate, pentru a interveni în mod operativ la evenimentele sesizate prin intermediul 112.
Totodată, jandarmii vor participa la menţinerea ordinii şi siguranţei publice în sistem integrat împreună cu Poliţia, prin patrule mixte dar şi patrule de jandarmi în mediul urban şi rural.
Pe linie de pază și protecție instituțională va fi asigurată paza la obiectivele aflate în responsabilitatea Inspectoratului de Jandarmi Județean Bistrița-Năsăud.
Structurile montane cu efectivele Posturilor Montane Rodna, Piatra Fântânele şi Colibiţa vor acorda la nevoie sprijin și ajutor turiștilor aflați în situații deosebite și se vor asigura că toți cei prezenți în zona de munte se vor afla în siguranță. Astfel, vor fi executate misiuni de menţinere a ordinii publice în special în zonele foarte frecventate de turişti, precum şi pe traseele turistice din aria de competență.
În cazul unor probleme întâmpinate în zona de munte, anunțaţi Jandarmeria Montană Rodna, Piatra Fântânele sau Colibiţa prin intermediul numărului unic pentru apeluri de urgenţă 112, specificând următoarele: datele de identificare ale persoanei care anunță, ce s-a întâmplat și câte persoane au nevoie de ajutor.
Jandarmii montani recomandă turiștilor care vor alege să își petreacă finalul de an în stațiunile turistice montane din județul Bistrița-Năsăud, să se informeze asupra stării vremii și a condiţiilor climatice locale. Persoanelor care doresc să meargă în drumeții în zona montană, li se recomandă să se informeze cu privire la itinerariul propus, prognoza meteo și să se echipeze adecvat sezonului rece.
Conducerea Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Bistriţa-Năsăud vă urează tuturor să aveţi parte de un An Nou plin de prosperitate, sănătate și realizări pe toate planurile!
Renunțați la utilizarea petardelor, artificiilor periculoase sau a altor mijloace pirotehnice! NU permiteți copiilor jocul cu petarde și artificii! Toate aceste acțiuni se pot întoarce împotriva celor care le folosesc! Nu deveniți victime și nu-i puneți în pericol pe ceilalți!
În afara acestei măsuri pe care trebuie să o respectăm fiecare dintre noi, în perioada imediat următoare, 110 pompieri militari bistrițeni care încadrează peste 25 de mijloace tehnice vor asigura, zilnic, misiunile pentru acordarea asistenței medicale de urgență, stingerea incendiilor și salvarea persoanelor din medii ostile vieții.
Răspunsul la urgenţele medicale este asigurat prin intermediul celor opt echipaje SMURD care încadrează autospeciala pentru transport victime multiple, ambulanțe de prim ajutor și terapia intensivă mobilă, precum și autospeciale de descarcerare.
În domeniul preventiv, pentru depistarea şi înlăturarea potenţialelor cauze de incendiu, încă de la sfârșitul lunii noiembrie, inspectorii de prevenire au derulat controale la unități de turism și de agrement, spații comerciale, lăcașuri de cult și ansambluri mănăstirești, târguri tematice specifice sezonului rece și alte amenajări similare în cazul în care acestea se organizează, ori, după caz, în zonele unde se vor desfășura evenimente legate de datini și obiceiuri specifice sezonului rece. Aceste acțiuni vor continua pe întreaga perioadă a sezonului rece.
Pe lângă aceste măsuri dispuse de autorități, sunt acțiuni și reguli care pot fi luate de fiecare dintre voi. Pentru că mijloacele pirotehnice sunt folosite cu predilecție în această perioadă a anului, gândiți-vă întotdeauna la ce vi se poate întâmpla vouă sau celor din apropierea voastră atunci când folosiți aceste petarde și artificii. NU merită să vă riscați sănătatea pentru câteva secunde de distracție.
Pentru prevenirea incidentelor ce pot fi generate de folosirea necorespunzătoare, nu utilizați artificiile în încăperi și spații închise, balcoane, holuri de bloc și pe terase. De asemenea, materialele pirotehnice nu trebuie aruncate în foc sau depozitate în vecinătatea surselor/echipamentelor de încălzire.
Respectați aceste reguli simple și veți intra sănătoși în noul an!
Inspectoratul pentru Situații de Urgență Bistrița-Năsăud
Polițiștii Serviciului de Combatere a Criminalității Organizate Bistrița Năsăud, împreună cu procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Biroul Teritorial Bistrița Năsăud, au continuat cercetările, într-un caz privind săvârșirea infracțiunilor de pornografie infantilă, viol, șantaj, violare de domiciliu, furt calificat și amenințare.
În cauză s-a reținut că, în perioada martie – decembrie, bărbatul ar fi filmat actele de natură sexuală (viol) săvârșite asupra unei persoane vătămate minore (în vârstă de 13 ani), ar fi deținut și transmis materialele pornografice, pe care le-ar fi folosit pentru a șantaja persoana vătămată și pentru a o determina să se întâlnească cu acesta. În luna octombrie , bănuitul, profitând de lipsa părinților persoanei vătămate minore de la domiciliu, ar fi pătruns în locuința acestora, de unde ar fi sustras câinele familiei. Ulterior, acesta ar fi atras minora într-un loc izolat, sub pretextul că îi va restitui animalul de companie sustras, unde ar fi violat-o, înregistrând această activitate cu un telefon mobil. Materialul pornografic ar fi fost ulterior distribuit părinților persoanei vătămate și unui cadru didactic, se arată în comunicatul IPJ Bistrița-Năsăud.
De asemenea, în luna decembrie a acestui an, bărbatul ar fi transmis amenințări cu moartea persoanei vătămate minore și mamei acesteia. Procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Biroul Teritorial Bistrița-Năsăud au dispus reținerea bărbatului, pentru 24 de ore.
În cursul zilei de 28 decembrie judecătorul de drepturi și libertăți din cadrul Tribunalului Bistrița-Năsăud a dispus arestarea preventivă a acestuia, pentru 30 de zile. Pe parcursul urmăririi penale, persoana vătămată a beneficiat consiliere psihologică, precum și de toate drepturile și măsurile de protecție prevăzute de Codul de Procedură Penală. Facem precizarea că, pe întreg parcursul procesului penal, suspecții și inculpații beneficiază de drepturile și garanțiile procesuale prevăzute de Codul de procedură penală, precum și de prezumția de nevinovăție, precizează reprezentanții IPJ Bistrița-Năsăud.
Evenimentul organizat de Primărie și Centrul Cultural Municipal ”George Coșbuc” în centrul orașului va cuprinde un concert susținut de Andra ( ]n jurul orei 23) și un foc de artificii.
În deschiderea concertului Andrei va evolua pe scenă trupa 7 Pași.
Primăria Bistrița precizează că focul de artificii va avea o durată de 7 minute, iar efectele pirotehnice se vor sincroniza pe un fond muzical.