AGRIEȘ: O femeie de 73 de ani s-a înecat în râul ce traversează localitatea

În comunicatul e presă emis de IPJ Bistrița-Năsăud se arată:

La data de 19 noiembrie a.c., în jurul orei 11:30, polițiștii Secției 5 Poliție Rurală Petru Rareș au fost sesizați prin SNUAU 112 de către o femeie cu privire la faptul că mama acesteia, o femeie de 73 de ani din Agrieș nu a revenit la domiciliu, ultima oară fiind văzută în cursul dimineții însoțind animalele.

Au fost constituite echipe mixte formate din polițiști, jandarmi și pompieri care au desfășurat atât ieri cât și astăzi activități de căutare a femeii.

Astăzi, din păcate, femeia a fost găsită decedată pe cursul unui râu din localitate.

Polițiștii continuă cercetările în cadrul unui dosar penal cu privire la infracțiunea de ucidere din culpă, urmând ca necropsia dispusă să stabilească cauzele producerii decesului.

Lavinia Petruț 

fotografie cu caracter ilustrativ

(FOTO/ VIDEO) Doi șoferi din Bistrița-Năsăud au rămas, noaptea trecută, fără permis de conducere după ce s-au urcat băuți la volan

În noaptea de 19 spre 20 noiembrie 2022, polițiștii au continuat acțiunile dedicate creșterii gradului de siguranță rutieră atât pe raza municipiului Bistrița, cât și pe principalele artere din județ.

Polițiștii rutieri au desfășurat o acțiune dedicată depistării și sancționării conducătorilor auto care nu respectă regimul rutier, fiind vizați, în special, conducătorii auto aflați sub influența băuturilor alcoolice, sau a altor substanțe interzise. În cadrul acțiunilor desfășurate la nivelul județului, au fost legitimate peste 210 persoane și oprite pentru control peste 200 de autovehicule. În urma neregulilor constatate polițiștii au aplicat 46 de sancțiuni contravenționale în cuantum total de peste 16.000 de lei fiind totodată retrase 5 certificate de înmatriculare și suspendate 3 permise de conducere, 2 dintre acestea pentru conducerea sub influența alcoolului (contravenție). Polițiștii au realizat aproximativ 180 de testări cu aparatele etilotest, transmite Paul Rodilă, purtător de cuvânt al IPJ Bistrița-Năsăud.

Totodată, în urma intervenției la un accident rutier în Sărata, polițiștii au constatat faptul că un bărbat de 55 de ani, din Cușma, implicat în accident, se afla sub influența alcoolului, nu deținea permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule iar autoturismul condus nu era înmatriculat. A fost dispusă continuarea cercetărilor în cadrul unui dosar penal cu privire la faptele constatate.

politie-3-300x200 (FOTO/ VIDEO) Doi șoferi din Bistrița-Năsăud au rămas, noaptea trecută, fără permis de conducere după ce s-au urcat băuți la volan politie-1-300x200 (FOTO/ VIDEO) Doi șoferi din Bistrița-Năsăud au rămas, noaptea trecută, fără permis de conducere după ce s-au urcat băuți la volan politie-4-300x200 (FOTO/ VIDEO) Doi șoferi din Bistrița-Năsăud au rămas, noaptea trecută, fără permis de conducere după ce s-au urcat băuți la volan

Acțiunile au un caracter preventiv, scopul urmărit fiind reducerea numărului de accidente rutiere cu consecințe grave.

Lavinia Petruț

Ioan Turc: Lucrările din zona Decebal avansează!
Reconfigurarea axei de transport Gării – Decebal – Andrei Mureșanu – Năsăudului a ajuns, pe segmentul oprit circulației rutiere (Zimbrului – Crinilor), la stadiul executării forajelor pentru pasajul pietonal subteran.
Dinspre sectorul Apollo, pe un întreg tronson de drum, a fost turnat și stratul de balast stabilizat, premergător aplicării de binder, până în apropierea intersecției spre piață și strada Ursului, transmite Ioan Turc, primarul municipiului Bistrița.
decebal-6-300x225 Ioan Turc: Lucrările din zona Decebal avansează! decebal-5-300x225 Ioan Turc: Lucrările din zona Decebal avansează! decebal-4-300x225 Ioan Turc: Lucrările din zona Decebal avansează! decebal-3-300x225 Ioan Turc: Lucrările din zona Decebal avansează! decebal-2-300x225 Ioan Turc: Lucrările din zona Decebal avansează! decebal-1-300x225 Ioan Turc: Lucrările din zona Decebal avansează!
Lavinia Petruț
ANM A EMIS O ATENȚIONARE METEOROLOGICĂ
Interval de valabilitate este 18 noiembrie, ora 16 – 21 noiembrie, ora 18.
Fenomene vizate sunt precipitațiile moderate cantitativ, ninsori și intensificări ale vântului.
În intervalul menționat, temporar, va ploua în cea mai mare parte a țării, iar prin acumulare cantitățile de apă vor depăși local 20…30 l/mp și izolat 40…50 l/mp , cu precădere în zonele deluroase și montane din vest și sud-vest.
În jumătatea de nord a Moldovei se vor semnala precipitații mixte – în noaptea de vineri spre sâmbătă (18/19 noiembrie) și predominant sub formă de ninsoare – începând din noaptea de sâmbătă spre duminică (19/20 noiembrie), unde local se va depunde strat de zăpadă. Pe alocuri va fi polei.
La început, în nordul Carpaților Orientali, apoi pe alocuri și în zona montană înaltă din rest vor predomina ninsorile și se va depune strat nou de zăpadă.
Lavinia Petruț 
foto: Ziarul de Iași
(VIDEO) Mircea Vintilă a ridicat sala în picioare în prima seară a Festivalului Bistrița Folk

Mircea Vintilă, un titan al muzicii folk din România, a făcut senzație la ediția cu numărul 20 a Festivalului Bistrița Folk, organizat excepțional de Florin Săsărman.

Mircea Vintilă (n. 23 martie 1949, București), cunoscut și ca Ciocu’, este un muzician, cântăreț și compozitor român de muzică folk. Mircea Vintilă face parte din prima generație de artiști folk din România, cea a anilor ’70. El este cunoscut atât pentru activitatea sa solo sau cu formația de acompaniament Brambura, cât și ca membru al supergrupului Pasărea Colibri. A compus cântece pe versuri de Adrian Păunescu, George Coșbuc, Tudor Arghezi, Florian Pittiș, Gheorghe Azap și alții. Este recunoscut pentru faptul că o parte dintre cântecele sale recreează atmosfera și farmecul Bucureștiului de odinioară.

Mircea Vintilă cântă alături de alți prestigioși artiști (Mircea Florian, Marcela Saftiuc, Doru Stănculescu) la primul festival studențesc de muzică folk din anul 1971, la Clubul 303 aparținând Universității Politehnice București, apoi la Clubul Universitas, la Casa de Cultură a Studenților „Grigore Preoteasa” și în Cenaclul Flacăra.

La a doua ediție a Festivalului „Primăvara baladelor” câștigă „Marele Premiu” cu piesa „Lordul John” pe versuri de George Coșbuc. Cu piesa „Bade Ioane”, pe versurile poetului Tudor Arghezi, câștigă premiul „Teletop” al Televiziunii Române, iar cu piesa „Făt-Frumos” pe versuri de Adrian Păunescu câștigă premiul Uniunii Compozitorilor și Muzicologilor din România.

Debutul discografic al lui Vintilă se produce în anul 1976, când apare un disc single intitulat Mielul / Pământul deocamdată, editat de Electrecord. Versurile celor două cântece ce se regăsesc pe disc aparțin lui Adrian Păunescu. În 1977 apare un disc EP cu trei piese, Bade Ioane / Hanul lui Manuc / Eroii. Următorul material discografic semnat Mircea Vintilă este Crezul meu, apărut în anul 1978. Este primul LP al cantautorului, ce conține 11 cântece, o parte dintre acestea fiind orchestrate de Dan Andrei Aldea de la formația Sfinx.

În perioada 1978-1984 au fost editate două compilații folk pe care Mircea Vintilă figurează cu patru piese.

Mai târziu, în 1984 urmează un al doilea LP intitulat Peripeții noi și apoi, în 1989, un alt album, intitulat simplu Mircea Vintilă, din cauză că titlul original, Se retrage la Vatra Luminoasă, nu a fost acceptat de cenzura comunistă a vremii. La acest ultim album al său de dinainte de Revoluție, Mircea Vintilă colaborează cu Florian Pittiș la texte și cu Sorin Chifiriuc la orchestrații și aranjamente instrumentale.

În anul 1990 primește „Marele Premiu pentru Întreaga Activitate” în cadrul Festivalului Național de Muzică Folk „Om bun”. Urmează o serie de turnee în Austria, Franța, Germania, Rusia și Slovacia. Susține spectacolul „Față în față cu lumea” la Teatrul Bulandra din Capitală, alături de Florian Pittiș, cu care în anul 1993 editează albumul Nu trântiți ușa!. La acest album colaborează pentru prima dată cu Mircea Baniciu și Vlady Cnejevici, care s-au implicat ca orchestratori în realizarea materialului.

În 1992 fondează, împreună cu Mircea Baniciu, Florian Pittiș și Vlady Cnejevici, grupul Pasărea Colibri, desfășurând o prestigioasă activitate discografică și de turneu în țară și străinătate (Statele Unite ale Americii, Canada, Germania). Pe parcursul anilor ’90 lansează împreună cu Pasărea Colibri trei albume de folk-rock de mare succes: În căutarea cuibului pierdut (1995), Ciripituri (1996) și Cântece de bivuac (1999).

În octombrie 2000 lansează albumul Madama de pică, material discografic produs de Roton, ce reprezintă primul proiect solo după o perioadă în care a activat mai mult împreună cu Pasărea Colibri. Albumul include doar piese noi, cu un sound remarcabil, la care și-au adus contribuția muzicieni de marcă: Iulian Vrabete (membru al grupului Holograf, în calitate de producător executiv și chitarist bas), Horia Stoicanu (co-autor la muzică și versuri), Gheorghe Emanuel „Fisă” (programare și claviaturi), Relu Bițulescu (percuție), Eugen Caminschi (chitară), Marius Bațu (chitară acustică și voce adițională). Primul single extras, „Noros Cecer”, beneficiază de un videoclip. Madama de pică a fost declarat „cel mai bun album folk al anului 2000”, iar videoclipul piesei „Noros Cecer” a luat premiul pentru „cel mai bun videoclip al anului”, decernat de Uniunea Artiștilor Profesioniști din Televiziune.

În paralel, Mircea Vintilă își continuă activitatea alături de Pasărea Colibri, cu care realizează albumul Încă 2000 de ani, lansat în 2002. În același an, pe data 12 decembrie, participă la concertul aniversar de 10 ani a grupului Pasărea Colibri la Palatul Copiilor din București. Spectacolul face obiectul unui dublu album live și a unui DVD, lansate în 2003. În vara lui 2003, Pasărea Colibri își încetează activitatea. Pentru Mircea Vintilă au loc câteva schimbări pe plan artistic. Astfel, semnează un contract cu o nouă casă de discuri, părăsind Roton-ul pentru Intercont Music. O altă noutate o reprezintă trupa Brambura, care îl acompaniază pe muzician în concerte, dar și pe noul material discografic. Formația este compusă din instrumentiști de valoare: Eugen Caminschi (chitară), Gelu Ionescu (claviaturi), Vadim Tichișan (baterie), Cătălin Crețeanu (bas), Elena Pavel și Andrada Popa (voci adiționale).

Este realizat albumul Toți într-o barcă, primul disc pe care Mircea Vintilă îl înregistrează alături de formația Brambura. Colaborarea cu Horia Stoicanu este continuată, alături de care a înființat în anul 2000, după spusele sale, un „comando muzical” prin care cei doi au dorit să „debarce în forță pe plaja de manele”. Ca urmare, dintre cele 10 piese care alcătuiesc materialul albumului Toți într-o barcă, cinci sunt creditate tandemului Vintilă – Stoicanu, iar alte două sunt semnate individual de cei doi. Eugen Caminschi și Iulian Vrabete contribuie la rândul lor la partea de compoziție cu două, respectiv o piesă. Toți într-o barcă este un album mai mult îndreptat spre pop-rock, surprinzând prin prospețimea pieselor și prezentarea acestora.

Pe 14 decembrie 2005, Mircea Vintilă lansează albumul Opere & operete, produs de Intercont Music și de Fundația Mircea Vintilă, album ce conține 13 piese, adevărate hit-uri lansate de solist de-a lungul anilor („Pământul deocamdată”, „Cu tine prin New York”, „Dragă Miruna”, „Făt-Frumos”, „Bade Ioane”, „Adio, deci, pe curând” etc.), și o piesă nouă, „Dramă de cartier”. Aceasta este inedită prin faptul că aduce o colaborare cu un cântăreț de hip-hop, Barac. Piesele mai vechi incluse pe Opere & operete sunt rearanjate orchestral și aduse, ca sound, la standardele anului 2005.

În data de 2 martie 2009, cotidianul Jurnalul Național lansează un supliment însoțit de un CD cu 21 de piese, dedicat lui Mircea Vintilă, în cadrul seriei „Ediție de colecție – Mișcarea de rezistență”. Tot în 2009, este reformat grupul Pasărea Colibri, alături de Vintilă, din formație mai făcând parte Mircea Baniciu, Marius Bațu și Vlady Cnejevici.

În 2013 albumul Madama de pică este reeditat de către Roton, apărând pe piață cu o grafică modificată și sub titulatura Madama de pică – Ediție de aur.

În 2014 Vintilă lansează două cântece noi, ambele ilustrate de clipuri: „Ceva se întâmplă cu noi” (alături de Alexandra Ușurelu) și „Musette”.

Duetul împreuna cu Alexandra Ușurelu s-a bucurat de mare succes, fiind preluat de rețele naționale de radio si difuzat in heavy rotation la Radio Romania Actualități, fiind si nominalizat ca „cel mai bun duet” al anului 2014 la Premiile RRA.

Mircea Vintilă a susținut o serie de concerte împreună cu Alexandra Ușurelu și band-ul ei cu numele „Mergem toți într-o barcă”, una dintre cele mai spectaculose apariții de acest fel fiind în încheierea Festivalului Național de Muzică Folk „Ziua de Mâine” de la Alba Iulia, în anul 2017, unde Mircea Vintilă a prezentat împreună cu Alexandra Ușurelu și Orchestra de Cameră a Județului Alba pentru prima oară formatul său de concert cu band și orchestră.

Lavinia Petruț

Info:  Wikipedia

P.S. Maestre, ați uitat să interpretați ,,Miruna”!

UNIREA: Incendiu devastator la un atelier de reparații a echipamentelor electrocasnice

Incendiul a fost provocat, cel mai probabil, de un consumator lăsat sub tensiune în atelierul de reparații electrocasnice.

În momentul sosirii la locul solicitării, incendiul se manifesta generalizat la nivelul atelierului de reparații, acoperișului casei tip duplex și a unei cantități însemnate de electrocasnice stivuite în curtea interioară.

Din fericire, nu au fost înregistrate victime. În urma incendiului, a fost distrusă o suprafață totală de aproximativ 380 mp, constând în atelierul de reparații electrocasnice, acoperișul și mansarda imobilului (casa tip duplex). S-a reușit evacuarea unor bunuri de la nivelul parterului imobilului care a fost protejat de flăcări, informează Marius Rus, purtător de cuvânt al ISU Bistrița-Năsăud.

incendiu-7-300x225 UNIREA: Incendiu devastator la un atelier de reparații a echipamentelor electrocasnice incendiu-6-300x169 UNIREA: Incendiu devastator la un atelier de reparații a echipamentelor electrocasnice incendiu-5-300x169 UNIREA: Incendiu devastator la un atelier de reparații a echipamentelor electrocasnice incendiu-4-300x169 UNIREA: Incendiu devastator la un atelier de reparații a echipamentelor electrocasnice incendiu-3-300x169 UNIREA: Incendiu devastator la un atelier de reparații a echipamentelor electrocasnice incendiu-2-300x225 UNIREA: Incendiu devastator la un atelier de reparații a echipamentelor electrocasnice

Pentru gestionarea situației au fost alocate succesiv la locul incendiului sase echipaje de pompieri militari și voluntari din cadrul Detașamentului de Pompieri Bistrița și SVSU Bistrița și Livezile, precum și o autospecială de prima intervenție și comandă.

Lavinia Petruț

RETEAG: O minoră de 15 ani a dispărut de acasă

Polițiștii din Bistrița-Năsăud caută o minoră de 15 de ani, din Reteag care a plecat voluntar de la domiciliu și nu s-a mai întors. Persoanele care pot oferii informații care să conducă la depistarea acesteia sunt rugate să anunțe cea mai apropiată unitate de poliție sau să sune la 112.

La data de 12 noiembrie polițiștii Serviciului de Investigații Criminale au fost sesizați de către un o femeie din Reteag, cu privire la faptul că fiica acesteia LINGURAR LIVIA-LUCICA, a plecat voluntar de la locuință și nu a mai revenit. În aceeași zi polițiștii au dispus măsura căutării la nivel național a acesteia. Tânăra are înălțimea de aproximativ 1.60 m, greutatea de aproximativ 55-60 de kilograme, păr brunet, lung și ten închis. La data dispariției minora purta o jacheta de culoare neagră, o pereche de pantaloni negrii, pantofi sport, albi, informează Crina Sîrb, purtător de cuvânt al IPJ Bistrița-Năsăud.

Persoanele care pot da informații care să conducă la depistarea femeii, sunt rugate să anunțe cea mai apropiată unitate de poliție sau să sune la 112.

BISTRIȚA: Și punctul de pe strada Dumbravei a fost ,,sacrificat” pentru noi locuri de parcare
Punctul termic nr. 18 de pe strada Dumbravei a fost demolat.
Pentru a obține o suprafață de teren destinată amenajării unor noi locuri de parcare, și fostul punct termic de pe strada Dumbravei din municipiu a fost “sacrificat”.
Era o clădire dezafectată și insalubră, absolut incompatibilă cu noțiunea de arhitectură urbană, reconfigurarea perimetrului fiind imperios necesară, a declarat edilul Bistriței, Ioan Turc.
dumbravei-5-300x225 BISTRIȚA: Și punctul de pe strada Dumbravei a fost ,,sacrificat" pentru noi locuri de parcare dumbravei-4-300x225 BISTRIȚA: Și punctul de pe strada Dumbravei a fost ,,sacrificat" pentru noi locuri de parcare dumbravei-3-300x225 BISTRIȚA: Și punctul de pe strada Dumbravei a fost ,,sacrificat" pentru noi locuri de parcare dumbravei-1-300x225 BISTRIȚA: Și punctul de pe strada Dumbravei a fost ,,sacrificat" pentru noi locuri de parcare
Lavinia Petruț
Bistrița-Năsăud, sub zodia precipitațiilor

Administraţia Naţională de Meteorologie a emis o informare de precipitaţii moderate cantitativ şi intensificări ale vântului, ce vizează întreaga ţară, până luni seara.

În intervalul 18 noiembrie, ora 18:00 – 21 noiembrie, ora 18:00, ”temporar, va ploua în cea mai mare parte a ţării, iar prin acumulare cantităţile de apă vor depăşi local 20 – 30 l/mp şi izolat 40 – 50 l/mp, cu precădere în zonele deluroase şi montane din vest şi sud-vest. În jumătatea de nord a Moldovei se vor semnala precipitaţii mixte – în noaptea de vineri spre sâmbătă (18/19 noiembrie) şi predominant sub formă de ninsoare – începând din noaptea de sâmbătă spre duminică (19/20 noiembrie), unde local se va depune strat de zăpadă. Pe alocuri va fi polei.

Vântul va prezenta intensificări la munte, în special pe creste, unde rafalele vor depăşi 80 – 90 km/h, mai ales în cursul nopţii de vineri spre sâmbătă, dar local şi în zonele joase de relief, cu viteze în general de 45 – 55 km/h.

Lavinia Petruț