Rețineri dispuse de polițiștii Serviciului de Investigații Criminale, într-un dosar de tulburarea ordinii și liniștii publice

Ca urmare a probatoriului administrat într-un dosar penal aflat în instrumentare polițiștilor de la Serviciului de Investigații Criminale, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Tribunalul Bistrița-Năsăud, a fost dispusă reținerea a patru bărbați, cercetați pentru comiterea infracțiunii de tulburarea ordinii și liniștii publice.

 

În fapt, în dimineața de 6 noiembrie a.c., polițiștii și jandarmii au intervenit la un scandal, sesizat prin 112, produs într-un club din Bistrița. Polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Bistrița au identificat patru bărbați cu vârste cuprinse între 19-39 de ani, din Bistrița, un tânăr de 21 de ani, din Șintereag și o femeie de 32 de ani, din Bistrița, bănuiți de comiterea infracțiunii de încăierare.

La data de 8 noiembrie a.c., în urma administrării probatoriului, cercetările au fost extinse cu privire la comiterea infracțiunii de tulburarea ordinii și liniștii publice, infracțiune prevăzută de art. 371 din Codul Penal.

În comunicatul IPJ Bistrița-Năsăud se mai arată:

La data de 9 noiembrie , polițiștii Serviciului de Investigații Criminale au condus la audieri patru dintre persoanele vizate care ulterior au fost reținute pentru 24 de ore.

Cei patru bărbați se află în arestul Inspectoratului de Poliție Județean Bistrița-Năsăud, urmând să fie prezentați Parchetului de pe lângă Tribunalul Bistrița-Năsăud, în vederea dispunerii unor măsuri preventive. Totodată, pe numele unui bărbat, de 39 de ani, din Bistrița care se sustrage cercetărilor, a fost emis un mandat de aducere. Acesta a fost depistat pe raza municipiului Cluj-Napoca, urmând a fi dispuse măsurile legale ce se impun.

Cercetările sunt continuate în cadrul dosarului penal întocmit, de către polițiștii Serviciului de Investigații Criminale Bistrița-Năsăud.

Lavinia Petruț

BISTRIȚA: Campionatul de tenis de masă – Cupa Asociației Sportive a Pompierilor din România – ediția 2022

Campionatul de tenis de masă – Cupa Asociației Sportive a Pompierilor din România – ediția 2022  se va desfășuara astăzi și mâine, în Sala Olimpică “Gheorghe Bozga” din Bistrița.

tenis-9-300x225 BISTRIȚA: Campionatul de tenis de masă - Cupa Asociației Sportive a Pompierilor din România - ediția 2022 tenis-8-300x225 BISTRIȚA: Campionatul de tenis de masă - Cupa Asociației Sportive a Pompierilor din România - ediția 2022 tenis-7-300x225 BISTRIȚA: Campionatul de tenis de masă - Cupa Asociației Sportive a Pompierilor din România - ediția 2022 tenis-6-300x225 BISTRIȚA: Campionatul de tenis de masă - Cupa Asociației Sportive a Pompierilor din România - ediția 2022 tenis-5-300x225 BISTRIȚA: Campionatul de tenis de masă - Cupa Asociației Sportive a Pompierilor din România - ediția 2022 tenis-1-300x225 BISTRIȚA: Campionatul de tenis de masă - Cupa Asociației Sportive a Pompierilor din România - ediția 2022 tenis-2-300x225 BISTRIȚA: Campionatul de tenis de masă - Cupa Asociației Sportive a Pompierilor din România - ediția 2022 tenis-3-300x225 BISTRIȚA: Campionatul de tenis de masă - Cupa Asociației Sportive a Pompierilor din România - ediția 2022 tenis-4-300x225 BISTRIȚA: Campionatul de tenis de masă - Cupa Asociației Sportive a Pompierilor din România - ediția 2022

Marius Rus, purtătotul de cuvânt al ISU Bistrița-Năsăud a transmis:

Deschiderea competiției sportive ce reunește 60 de pompieri militari din România a fost făcută în prezența prefectului județului Bistrița – Năsăud, doamna Mica Oprea și a comenzii ISU Bistrița – Năsăud. Arbitrul principal al acestei competiții este domnul profesor Marian Filipaș, din cadrul Clubului Sportiv Municipal Bistrița. La această competiție, participă patru pompieri militari bistrițeni ce concurează la diferite categorii de vârstă. Finalele probelor de simplu și dublu sunt programate joi, 10 noiembrie, în jurul orei 10.00, după care va avea loc festivitatea de premiere. Mult succes tuturor participanților și cei mai buni să câștige!

Lavinia Petruț

Bărbat de 65 de ani, reținut pentru contrabandă cu țigări și alcool

În cadrul cercetărilor efectuate într-un dosar penal de contrabandă, polițiștii Serviciului de Investigare a Criminalității Economice au descins la locuința unui bărbat, de 65 de ani, din Cuzdrioara, județul Cluj, bănuit de contrabandă cu țigarete și alcool.

contrabanda-4-225x300 Bărbat de 65 de ani, reținut pentru contrabandă cu țigări și alcool contrabanda-3-225x300 Bărbat de 65 de ani, reținut pentru contrabandă cu țigări și alcool contrabanda-2-225x300 Bărbat de 65 de ani, reținut pentru contrabandă cu țigări și alcool contrabanda-1-169x300 Bărbat de 65 de ani, reținut pentru contrabandă cu țigări și alcool

În urma percheziției, în interiorul a 4 autoturisme și o autoutilitară ce aparțin bărbatului de 65 de ani, au fost descoperite și ridicate în vederea continuării cercetărilor 97.360 de țigarete fără timbre sau banderole fiscale românești. De asemenea, în interiorul imobilului a fost descoperită cantitatea de 208 litri băuturi spirtoase și lichid incolor cu miros specific de alcool, deținută în afara antrepozitului fiscal.

Totodată, pe parcursul activităților investigative desfășurate ieri, în apropierea locuinței, polițiștii au observat un autoturism condus de un bărbat care, în momentul în care a văzut polițiștii, a fugit, abandonând autoturismul. În interiorul acestuia, polițiștii au mai descoperit cantitatea de 1040 litri alcool etilic ambalat în sticle din plastic, deținută în afara antrepozitului fiscal, se arată în comunicatul IPJ Bistrița-Năsăud.

Bărbatul de 65 de ani a fost condus la sediul Poliției, iar în urma audierilor, a fost reținut de polițiști pentru 24 de ore. În prezent, acesta se află în arestul Inspectoratului de Poliție Județean Bistrița-Năsăud, urmând a fi prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Beclean, în vederea dispunerii unei noi măsuri preventive.

Cercetările continuă sub aspectul comiterii infracțiunilor de contrabandă, faptă prevăzută și pedepsită de Legea 86/2006 privind Codul vamal al României.

La activități au participat și polițiști criminaliști din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Bistrița-Năsăud.

Lavinia Petruț

 

 

 

 

BISTRIȚA: Salonul de Carte CoșBook aduce cărți pentru toate vârstele

Salonul de Carte CoșBook are loc la Biblioteca Județeană „George Coșbuc” Bistrița-Năsăud (str. Alexandru Odobescu, nr. 11), în Sala de conferințe „Gavril Scridon” (standurile de cărți cu vânzare), iar evenimentele culturale (lansări de carte, lecturi publice, dezbateri, întâlniri cu scriitori, recitaluri de muzică și poezie, expoziții, teatru de umbre) în Clubul Cultural CoșBook și este deschis:

  • Miercuri, orele 13:00 – 18:00
  • Joi, orele 09:00 – 18:00
  • Vineri, orele 09:00 – 13:00.

În fiecare zi (9 – 11 noiembrie 2022), de la ora 18:00, la Casa Memorială Andrei Mureșanu, SERILE DE LA CASA POETULUI.

Așadar, vă așteptăm să cumpărați și să vă bucurați de cărți vechi și noi și, mai ales, de foarte multe noutăți editoriale!

Vă invităm, de asemenea, să participați la evenimentele culturale organizate de Biblioteca noastră.

Nu uitați: 9 – 11 noiembrie 2022!

Vă așteptăm cu drag!

SALONUL DE CARTE & SERILE DE LA CASA POETULUI

9 – 11 NOIEMBRIE 2022. PROGRAMUL MANIFESTĂRILOR:

MIERCURI, 9 NOIEMBRIE 2022:

ORA 13:00:

  • Deschiderea oficială a Salonului de Carte „CoșBook”
  • Prezentare Proiecte editoriale, Biblioteca Județeană „George Coșbuc” Bistrița-Năsăud – Manager, Ioan Pintea

ORA 14:00:

  • Recital de Jazz – Laura Orian
  • Întâlnire cu Virgil Mihaiu / Lansarea volumului ”Jazz contextele mele”, Editura Junimea, 2022

ORA 14:30:

  • Lansări de carte: Editura Limes, Mircea Petean
  • Lansări de carte: Editura Ecou Transilvan, Nadia Farcaș

ORA 18:00:

  • SERILE DE LA CASA POETULUI: lecturi publice și lansări de carte / Recital muzical: Florin Săsărman

JOI, 10 NOIEMBRIE 2022:

ORA 11:00:

  • Prezentare Proiecte editoriale: Biblioteca Județeană „Lucian Blaga” Alba, manager Silvan Stâncel

ORA 12:30:

  • Întâlnire cu scriitorii: Lucian Vasiliu și Simona Modreanu
  • Scriitori bistrițeni la Editura Junimea

ORA 13:00:

  • Conferințele Bibliotecii: Lucian Pricop – „Forma mentis. De ce gândim cu mintea altora?”
  • Prezentări de carte – Editura Cartex

ORA 14.00:

  • Recital de poezie al elevilor din poetul Ocean Vuong: “Time is a mother”, prof. Alina Tomi

ORA 15.15:

  • Teatru de umbre, C.S.E.I. Lacrima

ORA 18.00:

  • SERILE DE LA CASA POETULUI: lecturi publice și lansări de carte
  • Prezentări de carte: Editura George Coșbuc, Laura C. Munteanu
  • Recital muzical: Silvan Stâncel

VINERI, 11 NOIEMBRIE 2022:

ORA 11:30:

  • Întâlnire cu scriitorul Radu Țuculescu. Lansare de carte: „Uimitoarele peripeții ale liliacului Vico în Mirabelia”, Editura Polirom, 2022

ORA 12:15:

  • Prezentări de carte: Editura TipoMoldova, Aurel Ștefanachi
  • Prezentări de carte: Editura Cronedit, Valeriu Stancu

ORA 13:00:

  • Închiderea Salonului de Carte „CoșBook”

ORA 18.00:

  • SERILE DE LA CASA POETULUI:
  • Întâlnire cu Aurel Rău. Lansarea volumului: Aurel Rău. Biobibliografie, alcătuită de Laura Goia. Proiect editorial al Bibliotecii Județene „George Coșbuc” Bistrița-Năsăud, apărut la aniversarea a 92 de ani ai scriitorului
  • Prezentări de carte: Editura Școala Ardeleană, Vasile George Dâncu
  • Prezentări de carte: Editura Charmides, Gavril Țărmure
  • Lecturi publice și lansări de carte / Recital muzical Florin Săsărman
  • Premiile Serilor de la Casa Poetului, ediția a IX-a, oferite de către Biblioteca Județeană „George Coșbuc” Bistrița-Năsăud.
Bistrițeanul dispărut în urmă cu o zi a fost găsit în Budacu de Sus. Acesta avea intenții sinucigașe
În cursul serii de ieri, 7 noiembrie, a fost sesizat, prin 112, faptul că bărbatul căutat se află pe raza localității Budacu de Sus și are intenții sinucigașe.
Polițiștii Secției 1 Poliție Rurală Bistrița l-au identificat ca fiind bărbatul de 45 de ani, dispărut în dimineața de ieri, 7 noiembrie, de la domiciliul său din Bistrița. Acesta a fost preluat și transportat la spital, pentru acordarea de îngrijiri medicale de specialitate, transmit reprezentanții IPJ Bistrița-Năsăud.
Lavinia Petruț
Direcţia Servicii Publice Bistriţa – intervenții programate pentru săptămâna 7 – 11.11.2022

Întreținere  străzi

  • Lucrări de amenajare parcări pe amplasamentele fostelor puncte termice pe străzile: Intrarea Castanului, Aleea Pandurilor

  • Lucrări de întreținere: decolmatare șanțuri pentru scurgerea apelor pluviale pe străzile: Cailei, Orion, Anemonei după Cetate

  • Lucrări de întreținere: reprofilare, adaus de piatră concasată, cilindrare pe partea carosabilă pe străzile: Câmpului, Podgoriei, Alunului, Cărpiniș

  • Lucrări de reparații platforma în parcul pentru câini, str. Codrișor

  • Lucrări de execuție rigolă pentru scurgerea apelor pluviale pe str. Libertății nr.47

  • Lucrări de reparații zone afectate ca urmare a execuției lucrărilor de reparații la: rețeaua de apă, rețeaua electrică

  • Lucrări de reparații zone afectate ca urmare a execuției lucrărilor: suplimentare energie electrică pe str. Industriei, alimentare cu energie electrică a semaforului la trecerea pentru pietoni: B-dul independenței – Kaufland

 

Întreţinere  imobile  şi  mobilier  urban

  • Lucrări de reparații:

  • Piața Mică nr.16 – reparații exterioare

  • Piața Centrală nr.1 – reparații interioare

  • Nicolae Titulescu nr.8 – reparații jgheaburi

  • Mihail Kogălniceanu nr.23 – reparații instalație electrică

  • Codrișor nr.12 – reparații gard

  • Alexandru Odobescu nr.17A – reparații mobilier

  • Lucrări de marcaje rutiere pe străzile: Colibiței – Ioan Slavici – Andrei Mureșanu

  • Lucrări de montare stâlpi cu console la trecerea pentru pietoni: B-dul Independenței -Kaufland

  • Lucrări de întreținere: indicatoare rutiere, coșuri de gunoi, bănci, balustrade metalice, spații de joacă, separatori de sens

 

Serviciul spații verzi

  • Lucrări în baza de producție:

  • acoperire arbuști în pepiniera containerizată

  • ciuruire compost + transportare în Sera 4

  • descărcare arbori cu balot în pepinieră

  • Lucrări de plantare arbori:

  • Peluză Intrarea Muncelului bl. 3-5 = 34 buc; peluză Sucevei bl. 5-7 = 14 buc; peluză Sucevei bl. 9-11 = 13 buc; peluze laterale Colibiței bl. 32 = 3 buc; peluze laterale Colibiței bl.30 = 1 buc; peluze laterale Colibiței bl. 28 = 1 buc; peluze lateraleMesteacănului bl. 1 = 3 buc; peluze laterale Mesteacănului bl. 3 = 3 buc; peluză laterală Florilor bl. 2 = 3 buc

  • Lucrări de cosire gazon:
  • Sucevei bl. 5-7, Sucevei bl. 9-11, Colibiței bl.32, Colibiței bl.30, Colibiței bl.28, Mesteacănului bl.1, Mesteacănului bl.3, Florilor bl. 2, Bd. Decebal bl.13-15,Aleea  Margaretelor bl.2, Andrei Mureșanu
  • Lucrări de greblare frunze: Parc Regele Mihai I
  • Lucrări de transportare tocătură la arborii plantați

Deratizare: 

Lucrări de deratizare interioară:

  • Asociația de proprietari Brândușei nr.25 – Aleea Brândușei bl.25 sc. A,B.
  • Asociația de proprietari Pârcălabului nr.2 – Intrarea Pârcălabului bl.2 sc. E
  • Asociația de proprietari Arțarilor nr.38 B – Str. Arțarilor bl.38 sc. B
  • Asociația de proprietari Dragoș Vodă nr.5 – Str. Dragoș Vodă bl.5 sc. A
  • Asociația de proprietari Panait Cerna – Str. Panait Cerna bl.1 sc. G,H.
  • Asociația de proprietari Panait Cerna nr.3 – Str. Panait Cerna bl.3 sc. A,B,C, B-dul Independentei bl.3 sc. A,B,C,D.
  • Asociația de proprietari Calea Moldovei nr.7 – Str. Calea Moldovei 7 sc. A,B,C,D,E,F.
  • Asociația de proprietari Sucevei nr.4 P1 BDE – Str. Sucevei bl.4 sc. B,D,E.
  • Asociația de proprietari Fântanele nr.6 B – Aleea Fântanele bl.6 sc. A,B.
  • Asociația de proprietari Sucevei nr.6 P2 BCF – Str. Sucevei bl.6 sc. A,B,C,E,F.
  • Asociatia de proprietari Năsăudului nr.1 – Str. Năsăudului  1 sc. A,B,C,D,E.
  • Asociația de proprietari Emil Gârleanu nr.2 – Str. Emil Gârleanu bl.2 sc. A,B,C.
  • Asociația de proprietari Emil Gârleanu nr.21 – Str. Emil Gârleanu bl.21 sc. C,D,E,F, Str. Colibitei bl.28 sc. A
  • Asociația de proprietari Calea Moldovei nr.12 – Str.Calea Moldovei bl.12 sc. A,B,C.

Lucrări de dezinsecție interioară:

  • Asociația de proprietari Brândușei nr.25 – Aleea Brândușei bl.25 sc. A,B.

  • Asociația de proprietari Pârcălabului nr.2 – Intrarea Pârcălabului bl.2 sc. E

  • Asociația de proprietari Arțarilor nr.38 B – Str. Arțarilor bl.38 sc. B

  • Asociația de proprietari Dragoș Vodă nr.5 – Str. Dragoș Vodă bl.5 sc. A

 

Exploatare centrale termice, instalații

  • Monitorizare, întreținere și exploatare cazane de apă caldă și centrale termice murale

  • Monitorizare nivel de ape uzate la gospodăria de păcură

  • Verificare funcționare semafoare

  • Lucrări de reparații instalația sanitară: Viișoara bl.7/A/7

  • Lucrări de reparații instalație de încălzire și sanitară: Viișoara bl.7/A/4

  • Verificare tehnică periodică la centrala termică murală: Piața Mică nr.16

  • Verificare instalația de încălzire: Piața Mică nr.16

Lavinia Petruț

BISTRIȚA: Duminică, 13 noiembrie 2022, Piața Decebal va fi salubrizată și igienizată

În comunicatul primăriei se arată:

În data de 13 noiembrie 2022 (duminică) Piața Decebal se închide pentru efectuarea lucrărilor de salubrizare și igienizare.

În data de 12 noiembrie 2022 (sâmbătă) hala de lactate, sectorul de legume – fructe din față și sectorul de produse agricole din partea din spate vor funcționa până la orele 17.00, oră după care se închid pentru efectuarea curățeniei generale.

Procedura de salubrizare și igienizare a Pieței Decebal constă în măturat și spălat întreg perimetrul pieței precum și dezinfectarea cu soluții pentru distrugerea microorganismelor și a bacteriilor.

Agenții economici din Piața Decebal vor proceda la curățenia generală din interiorul chioșcurilor și magazinelor.

Lavinia Petruț

CEPARI: O casă a fost la un pas de a fi mistuită în totalitate de flăcări. Proprietara a suferit un atac de panică

Pompierii militari năsăudeni cu trei autospeciale de stingere și un echipaj de prim ajutor SMURD, cu sprijinul unui echipaj de pompieri militari de la Detașamentul de Pompieri Bistrița, precum și a Serviciului Voluntar pentru Situații de Urgență au acționat timp de aproximativ două ore pentru lichidarea incendiului, limitarea pagubelor materiale și împiedicarea extinderii acestuia la imobile învecinate.

incendiu-4 CEPARI: O casă a fost la un pas de a fi mistuită în totalitate de flăcări. Proprietara a suferit un atac de panică incendiu-3 CEPARI: O casă a fost la un pas de a fi mistuită în totalitate de flăcări. Proprietara a suferit un atac de panică incendiu-2 CEPARI: O casă a fost la un pas de a fi mistuită în totalitate de flăcări. Proprietara a suferit un atac de panică incendiu-1 CEPARI: O casă a fost la un pas de a fi mistuită în totalitate de flăcări. Proprietara a suferit un atac de panică

Proprietara, o femeie în vârsta de 83 de ani a suferit un atac de panică, dar după ce a primit asistență medicală de la paramedici, a fost stabilizată și nu s-a impus transportul acesteia la spital. Au fost protejate vecinătățile, precum și partea de jos a imobilului, regim de înălțime parter plus etaj. Acoperișul casei a fost găsit cuprins de incendiu în formă generalizată, pe o suprafață de cca. 200 mp, iar la etaj a ars o cameră în totalitate, și au fost degradate cu fum alte două încăperi, se arată în comunicatul ISU Bistrița-Năsăud.

După înlăturarea elementelor negative ale incendiului, a fost stabilită o cauză probabilă a evenimentului:

Incendiul a fost provocat, cel mai probabil, din cauza utilizării necorespunzătoare a unei sobe fără acumulare de căldură, din tablă, neprotejată față de materiale care se pot aprinde ușor (combustibile).

Recomandări:

Fiți precauți, ne aflăm în perioada anului în care mijloacele de încălzire sunt din ce în ce mai utilizate. Pentru a evita producerea unor tragedii, respectiv pierderi materiale însemnate, pompierii militari bistrițeni reamintesc:

a) sobele de metal nu trebuie să fie instalate la o distanţă mai mică de 1 m faţă de pereţii din lemn sau din alte materiale ce se pot aprinde uşor. Când pereţii de scândură sunt izolaţi, distanţa poate fi de 70 cm. Izolarea se face prin căptuşirea peretelui cu cărămizi aşezate pe o suprafaţă care să depăşească cu 50 cm dimensiunile sobei, vertical şi orizontal;

b) este interzis ca sobele de metal să fie aşezate direct pe duşumeaua de scânduri. Dacă înălţimea picioarelor sobelor depăşeşte 25 cm, ele vor fi aşezate pe un postament de cărămidă cu o grosime de 7 cm. Dacă picioarele sobelor au înălţimea sub 25 cm, postamentul va avea grosimea de 25 cm. Postamentul trebuie să depăşească perimetrul sobei cu 25 cm, iar în faţa uşii cu 50 cm;

c) nu este permis să se folosească sobe cu uşitele de alimentare cu combustibil defecte.

Lavinia Petruț

Ședință extraordinară a Consiliului Local Bistrița

Conform reprezentanților municipalității:

Consiliul local al municipiului Bistrița se convoacă în ședință extraordinară de îndată în data de 7 noiembrie 2022, ora 15.00, online, prin intermediul platformei Zoom, cu următoarea ordine de zi:
1. Proiect de hotărâre nr. 259/07.11.2022 privind alegerea președintelui de ședință al Consiliului local al municipiului Bistrița
2. Proiect de hotărâre nr. 260/07.11.2022 pentru aprobarea proiectului „Unitizarea energiei din surse regenerabile în unitățile de învățământ din Municipiul Bistrița”, în vederea fințării acestuia în cadrul Programului Operațional Infrastructură Mare 2014 – 2020

Lavinia Petruț