Bistrița-Năsăud se află sub cod galben de ninsori și viscol

Conform prognozei de specialitate, în intervalul 3 ianuarie, ora 10- 4 ianuarie, ora 22, primul Cod galben va fi în vigoare în Carpaţii Occidentali, vestul Carpaţilor Meridionali şi în nordul Carpaţilor Orientali (judeţele Satu Mare, Maramureş, Bistriţa-Năsăud şi Mureş), unde temporar vor fi precipitaţii moderate cantitativ predominant sub formă de ploaie, iar la altitudini de peste 1.700 de metri şi sub formă de lapoviţă şi ninsoare, cu depunere de strat nou de zăpadă. Se vor acumula cantităţi de apă de 25 – 30 l/mp şi izolat de peste 40 l/mp.

cod-2-300x155 Bistrița-Năsăud se află sub cod galben de ninsori și viscol

Al doilea Cod galben va fi valabil în perioada 3 ianuarie, ora 10:00 – 5 ianuarie, ora 10:00, în Carpaţii Orientali şi Occidentali, precum şi în vestul Carpaţilor Meridionali, unde vor fi intensificări ale vântului şi ninsori viscolite, la altitudini de peste 1.700 de metri. În aceste zone, vântul va avea intensificări, cu viteze de 60 – 80 km/h, iar pe creste, rafalele vor depăşi 90-100 km/h şi va fi viscol.

De asemenea, intensificări ale vântului, cu viteze de 45 – 55 km/h, se vor semnala local şi în restul teritoriului.

sursa foto: jurnal.ro

sursa text: adevarul.ro

BISTRIȚA: Taxele locale fără debit se vor încasa începând cu data de 3 ianuarie, iar cele cu debit din 8 ianuarie

Taxele locale fără debit (amenzi, taxe judiciare de timbru, taxe pentru carte de identitate, etc.) se vor încasa începând cu data de 03.01.2024.

Impozitele și taxele locale cu debit (impozite / taxe clădiri, impozite / taxe pe teren, impozite mijloace de transport, taxe reclamă și publicitate, etc.) se vor încasa începând cu data de 08.01.2024.

Menționăm că în perioada 03.01.2024 – 05.01.2024, nu se vor putea elibera certificate fiscale și nu se vor putea opera declarații fiscale.

Programul de încasări al Direcției Economice-Venituri, situat pe strada Alexandru Odobescu nr. 17A, este următorul:

Luni, Miercuri : 08.00 – 14.00

Marți, Joi: 08.00 – 14.00, 15.00 – 18.00;

Vineri: 08.00 – 12.00

BISTRIȚA: Sacul albastru pentru deșeurile reciclabile din hârtie / carton se va colecta miercuri, 3 ianuarie
Având în vedere prima săptămână întreagă din luna ianuarie, programul de colectare a deșeurilor reciclabile din municipiul Bistrița și localitățile componente, începe miercuri, 3 ianuarie, prin colectarea sacului albastru.
sac-albastru-2-300x268 BISTRIȚA: Sacul albastru pentru deșeurile reciclabile din hârtie / carton se va colecta miercuri, 3 ianuarie
Programul de colectare a sacului albastru pentru deșeurile reciclabile din hârtie / carton va începe la ora 8,  pentru ca cetățenii să aibă timp să scoată deșeurile reciclabile la poarta casei. Având în vedere că programul de colectare a sacului albastru începe la ora 8.00, este posibil pe anumite trasee mașina de colectare să ajungă după-masă sau seara.
Dacă aveți o cantitate mai mare de deșeuri reciclabile din hârtie / carton, puteți să depuneți aceste deșeuri în saci transparenți, iar operatorul de salubritate Supercom va ridica aceste deșeuri în programul de colectare de miercuri!
Vă rugăm să NU AMESTECAȚI deșeurile reciclabile între ele și SĂ RESPECTAȚI inscripționările de pe recipienții de colectare. De asemenea, vă rugăm să respectați programul de colectare și să NU SCOATEȚI alte tipuri de deșeuri – cum ar fi pubela galbenă sau sacul verde. Miercuri, 3 ianuarie, se vor colecta STRICT deșeurile reciclabile din hârtie / carton. Puteți consulta noul program de colectare pentru fiecare localitate din județ pe www.adideseuribn.ro sau la telefon 0263.944 – Dispecerat Supercom. Haideți să le punem pe toate la locul lor și să facem Bistrița-Năsăud un județ mai curat!, transmit reprezentanții ADI Deșeuri Bistrița-Năsăud.
Radu Moldovan: Anul a trecut, dar rămân proiecte, investiții utile pentru oameni, care dezvoltă Bistrița-Năsăud
Într-o postare pe pagina sa de Facebook, Radu Moldovan, președintele Consiliului Județean Bistrița-Năsăud, a punctat:
Așadar, din anul ce trece, contează faptele bune ce rămân! Bunul Dumnezeu să vă dea multă sănătate dumneavoastră și celor dragi, iar nouă tuturor, putere de muncă și înțelepciune pentru a putea continua munca tot anul viitor. La mulți ani! Dumnezeu să ne aibă-n paza Sa!
BISTRIȚA: Mare e grădina Ta, Doamne! A ,,împrumutat” mai multe elemente de pavaj de pe Independenței
Ca urmare a postării pe Facebook a unor imagini din care rezulta sustragerea de materiale ce urmau să fie folosite la pavarea trotuarelor de pe bulevardul Independentei din municipiul Bistrița, polițiștii locali au identificat autoutilitara din imaginile prezentate de cetățeni, precum și proprietarul acesteia.
pavaj-4-225x300 BISTRIȚA: Mare e grădina Ta, Doamne! A ,,împrumutat" mai multe elemente de pavaj de pe Independenței pavaj-3-225x300 BISTRIȚA: Mare e grădina Ta, Doamne! A ,,împrumutat" mai multe elemente de pavaj de pe Independenței pavaj-2-225x300 BISTRIȚA: Mare e grădina Ta, Doamne! A ,,împrumutat" mai multe elemente de pavaj de pe Independenței
Au fost efectuate verificări, iar în interiorul autoutilitarei au fost identificate mai multe bucăți de pavaj, de diferite dimensiuni, asemănător cu cel care este deja montat în zona respectivă a municipiului. Persoana identificată a recunoscut faptul că a sustras materialele pentru a le folosi în scop personal. A fost sesizată echipa operativă din cadrul IPJ Bistrița-Năsăud pentru efectuarea cercetărilor sub aspectul săvârșirii infracțiunii de furt calificat, transmit reprezentanții Poliției Locale Bistrița.
MOCOD: Două persoane au ajuns la spital după ce mașina în care se aflau a ajuns într-un gard

Polițiștii Compartimentului Rutier Năsăud au intervenit pentru efectuarea de verificări la un accident rutier, produs pe Drumul Județean 172.

Din primele date, un bărbat de 75 de ani din Feldru, în timp ce conducea un autoturism pe direcția de mers spre Nimigea de Jos, a pierdut controlul direcției și a intrat în coliziune cu un gard din beton. Accidentul s-a soldat cu rănirea conducătorului auto și a unui pasager în vârstă de 55 de ani, ambii transportați la spital pentru îngrijiri medicale, informează Crina Sîrb, purtător de cuvânt al IPJ Bistrița-Năsăud.

Conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ. Polițiștii năsăudeni continuă cercetările în cadrul unui dosar deschis pentru vătămare corporală din culpă.

VIILE TECII: Un minor a ajuns la spital în urma unui accident rutier
observatornews.ro: Cum va funcționa sistemul e-Factura. Amenzi de până la 10.000 de lei și chiar închisoare pentru nerespectarea legii

Din 2024 facturile trebuie încărcate în sistem. Cei care nu se conformează riscă închisoare. După sărbători, Marcel Boloş ameninţă şi cu demiteri la ANAF şi Vămi. 

Anul viitor aduce schimbări majore pentru firme. Facturile furnizorilor vor fi încărcate în sistemul Ro e-Factura, unde pot fi verificate. Apoi, vor ajunge la client.

Sistemul poate procesa 5.000 de facturi pe secundă, adică 5 milioane de facturi pe zi. În ultimele zile, STS a făcut teste pentru a vederea dacă sistemul rezistă la atacurile cibernetice. De la 1 aprilie va fi funcțional și modulul antifraudă, un soft cu inteligență artificială care îi va ajuta pe inspectorii ANAF să detecteze faptele de evaziune fiscală.

Pentru ca antreprenorii să se obişnuiască cu noul sistem, până la data de 30 iunie 2024 pot fi emise şi primite şi facturi în format pe hârtie. Însă, de la 1 iulie, toate facturile firmelor vor fi transmise numai prin e-Factura.

Vor fi costuri mai mari pentru firmele mici pentru că trebuie să-și facă spațiu virtual, să-și cumpere semnătură digitală, să învețe să administreze sau să pună pe cineva să administreze.

Cei care nu se conformează noilor prevederi riscă amenzi de până la 10.000 de lei şi chiar închisoare.

Marcel Boloş, ministrul Finanţelor: Dacă trece de controlul CCR legea privind combaterea infracțiunilor economico-financiare neutilizarea cu rea intenție a modului e-Factură înseamnă închisoare de la 3 la 10 ani, nu e de joacă.

România implementează e-Factura pentru a combate evaziunea fiscală, care ajunge la 9 miliarde de euro doar din TVA. Ministrul de Finanţe avertizează că după Bobotează îi va cere premierului revocarea din funcţie a mai multor şefi din ANAF şi Vămi.

Până acum doar puţin peste 137.000 de firme s-au înrolat în sistem, adică aproape 20% din totalul de 700.000.

sursa text: observatornews.ro

foto: gandul.ro