Proiect major pentru comuna Căianu Mic: centru pentru persoane cu dizabilități, admis la finanțare

Comuna Căianu Mic face un pas important în dezvoltarea serviciilor sociale, după ce proiectul pentru construirea unui Centru destinat persoanelor cu dizabilități a fost admis la finanțare de către Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene. Investiția va fi realizată în localitatea Ciceu-Poieni, prin transformarea și modernizarea fostei școli generale din localitate, cu fonduri asigurate prin Programul Incluziune și Demnitate Socială.

Acest obiectiv vine în completarea proiectelor sociale aflate deja în derulare la nivelul comunei, printre care se numără și Centrul Social din Căianu Mic, în prezent în execuție și programat să fie dat în folosință anul viitor.

Primarul Paul Știr a transmis un mesaj de mulțumire și apreciere pentru echipa implicată în realizarea proiectului, pentru Consiliul Local Căianu Mic, precum și pentru sprijinul acordat de președintele Consiliului Județean Bistrița-Năsăud, Emil-Radu Moldovan.

Potrivit edilului, acest proiect reprezintă un angajament ferm pentru continuarea investițiilor în servicii care oferă sprijin, demnitate și protecție tuturor cetățenilor comunei.

Primarul Paul Știr a declarat:

„Ne bucurăm că acest proiect a fost admis la finanțare. Este un pas important pentru comunitatea noastră și un semn clar că munca și implicarea colegilor, a Consiliului Local și a tuturor colaboratorilor dau rezultate. Continuăm să investim în servicii care aduc sprijin real oamenilor și contribuie la dezvoltarea unei comunități unite.”

Ioan Bocșa va avea un concert de colinde la Beclean, alături de Ansamblul “Icoane”

Primăria orașului Beclean pune la dispoziția locuitorilor invitațiile pentru Concertul de Iarnă, eveniment programat în data de 5 decembrie, de la ora 18:00, la Centrul Cultural „Liviu Rebreanu”. Concertul va fi susținut de Ansamblul Icoane, sub coordonarea cunoscutului Ioan Bocșa.

Invitațiile se pot ridica personal de la Registratura Primăriei, începând de vineri, 28 noiembrie 2025, între orele 09:00–15:00, urmând ca distribuirea să continue și marți, 2 decembrie 2025, până la epuizarea locurilor disponibile. Aceste invitații reprezintă unica modalitate de acces la eveniment, fiind oferite în limita capacității Centrului Cultural.

Primarul orașului Beclean, Nicolae Moldovan, a declarat:

„Ne dorim ca începutul lunii decembrie să aducă bucurie și un moment de suflet pentru comunitatea noastră. Concertul de Iarnă susținut de Ansamblul Icoane este o tradiție pe care o prețuim și suntem bucuroși să oferim beclenarilor acces gratuit, în limita locurilor disponibile. Vă invit, așadar, să vă ridicați invitațiile și să ne bucurăm împreună de un eveniment deosebit.”

 

Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene lansează „Tabloul de Bord PNRR” – platformă publică pentru transparența proiectelor finanțate

Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene a lansat platforma publică „Tabloul de Bord PNRR”, un instrument digital care oferă, în timp real, informații despre toate cele peste 21.000 de proiecte finanțate prin Planul Național de Redresare și Reziliență. Noua platformă, disponibilă pe site-ul MIPE, reprezintă cel mai amplu set de date publice despre implementarea PNRR de până acum.

Prin intermediul acesteia, utilizatorii pot accesa vizualizări detaliate privind repartizarea proiectelor pe județe și localități, evoluția absorbției fondurilor, precum și progresul financiar și tehnic al fiecărui program. Sistemul este dotat cu filtre avansate și funcții de căutare semantică, ceea ce permite o analiză rapidă și intuitivă a informațiilor.

În județul Bistrița-Năsăud sunt în derulare 501 proiecte finanțate prin PNRR, cu o valoare totală de 205,44 milioane de euro. În ceea ce privește plățile deja efectuate, județul se situează pe locul 16 la nivel național, cu 56,24 milioane de euro încasate până în acest moment.

Platforma oferă și posibilitatea consultării detaliate a fiecărui proiect în parte, contribuind la o transparență sporită și la o mai bună înțelegere a modului în care sunt utilizate fondurile europene.

Mai multe informații pot fi consultate pe pagina oficială a MIPE: mfe.gov.ro/pnrr-dashboard.

Accident cu o ambulanță privată la Vermeș. Două victime au nevoie de ajutor

Două persoane aflate într-o ambulanță privată care efectua transportul unui pacient la dializă au nevoie de îngrijiri medicale după ce autospeciala a fost implicată într-un accident rutier pe raza localității Vermeș.

Ambele victime sunt conștiente și cooperante, fiind evaluate în aceste momente de echipajele medicale sosite la fața locului. Intervin două echipaje de prim ajutor SMURD, iar o autospecială de pompieri asigură măsurile necesare de protecție.

 

Primarul Traian Simionca a contestat măsura arestului la domiciliu. Procurorii au renunțat la acuzația de viol și ultraj contra bunelor moravuri

Primarul comunei Livezile, Traian Simionca, a contestat măsura arestului la domiciliu dispusă de Judecătoria Bistrița. Contestația a fost depusă astăzi, la aproximativ o zi și jumătate după ce instanța a stabilit măsura preventivă. Deocamdată, nu a fost fixat un termen de judecată.

Decizia Judecătoriei Bistrița a fost pronunțată marți seara, la capătul unei ședințe maraton desfășurate pe parcursul câtorva ore. Procurorii solicitaseră arest preventiv pentru 30 de zile, însă judecătoarea a dispus ca Traian Simionca să fie cercetat timp de 30 de zile în arest la domiciliu, cu dispozitiv electronic de monitorizare.

Între timp, procurorii au renunțat la acuzațiile de „viol” și ultraj contra bunelor moravuri, orientând ancheta spre infracțiunile de agresiune sexuală, violarea vieții private și influențarea declarațiilor.

Cazul a intrat în atenția anchetatorilor la începutul lunii, după ce în spațiul public au apărut zeci de fotografii cu edilul și o angajată a Primăriei Livezile, surprinși în ipostaze intime. Inițial, IPJ Bistrița-Năsăud a deschis un dosar penal in rem pentru agresiune sexuală, violarea vieții private și ultraj contra bunelor moravuri, fără a fi nominalizată o persoană acuzată.

Situația s-a schimbat însă după ce angajata din imagini ar fi depus o plângere la poliție, moment în care ancheta a început să vizeze direct pe Traian Simionca.

 

Concert Extraordinar „Nu uita că ești român”, de Ziua Națională, pe Pietonalul „Liviu Rebreanu” din Bistrița

Instituțiile locale — Consiliul Județean Bistrița-Năsăud, Instituția Prefectului, Primăria și Consiliul Local Bistrița, Centrul Cultural Municipal „G. Coșbuc” și Centrul Județean pentru Cultură — organizează luni, 1 Decembrie 2025, un eveniment special dedicat Zilei Naționale a României.

Manifestările vor avea loc pe scena în aer liber amplasată pe Pietonalul „Liviu Rebreanu”.

Programul zilei:

  • Ora 15:00: Parada militară
  • Ora 16:00: Spectacol artistic și Concertul Extraordinar „Nu uita că ești român”

Pe scenă vor urca soliștii Ansamblului Profesionist „Dor Românesc” Bistrița: Domnica Dologa, Mirela Petruș, Anuța Motofelia, Cristina Retegan, Oana Matei Coruți, Cristina Bugnar, Georgiana Păduraru Cigu, Nicolae Cioancă și Lenuța Purja.

Invitații speciali ai evenimentului sunt Cornelia Ardelean Archiudean și Alexandru Pugna.

Spectacolul va fi acompaniat de Orchestra Ansamblului Profesionist „Dor Românesc”, dirijată de Horațiu Cigu, iar coregrafia este semnată de Adrian Pașcu.

Evenimentul va fi prezentat de Menuț Maximinian.

Organizatorii îi invită pe bistrițeni să participe în număr cât mai mare și să sărbătorească împreună Ziua Națională a României.

Au început distribuirea calendarelor de colectare a deșeurilor reciclabile pentru anul 2026 în Bistrița-Năsăud

Calendarele de colectare a deșeurilor reciclabile pentru anul 2026, realizate pentru fiecare localitate din județul Bistrița-Năsăud, au început să fie distribuite către populație. Locuitorii sunt îndemnați să își verifice cutiile poștale pentru a afla datele de colectare specifice zonei lor și pentru a contribui astfel la menținerea unui mediu mai curat.

Inspectorii Corpului de Control al ADI Deșeuri Bistrița-Năsăud au demarat distribuirea calendarelor în municipiul Bistrița, urmând ca, pe parcursul lunii decembrie 2025, acestea să ajungă și în toate celelalte localități ale județului.

În mediul rural, calendarele vor putea fi ridicate de la primării. În orașele Beclean, Năsăud și Sângeorz-Băi, ele vor fi oferite la ghișeul de taxe și impozite locale, precum și de către angajații primăriilor. În municipiul Bistrița și localitățile componente, distribuirea este asigurată de inspectorii Corpului de Control al ADI Deșeuri.

Începând cu ianuarie 2026, calendarele de colectare vor fi disponibile și online, pe site-ul oficial al ADI Deșeuri: www.adideseuribn.ro.

Autoritățile fac apel la cetățeni să respecte programul de colectare și regulile de sortare, pentru ca Bistrița-Năsăud să devină un județ mai curat și bine gestionat din punct de vedere al deșeurilor.

Încep lucrările de asfaltare pe DN17, pe sectorul care traversează Beclean

Primarul Nicolae Moldovan anunță startul lucrărilor de asfaltare pe DN17, pe tronsonul de 5.100 de metri cuprins între intersecția cu DN17D și până la Varianta de Ocolire a orașului Beclean.

Pe durata intervenției, traficul va fi deviat pe DN17D, cu excepția riveranilor care vor avea în continuare acces. Autoritățile precizează că întregul sector va fi modernizat complet, urmând ca la final circulația să se desfășoare pe un drum adus la standarde ridicate.

„Mulțumesc tuturor pentru încredere și susținere”, transmite primarul Nicolae Moldovan.

Victorie! Parcarea de la Finanțe trece în administrarea Municipiului Bistrița. Un pas esențial pentru noul proiect de pe str. Petre Ispirescu

O nouă etapă importantă pentru dezvoltarea urbană a Bistriței se află pe punctul de a fi bifată. Mâine, pe masa Guvernului României, intră Proiectul de Hotărâre prin care o parte a imobilului situat pe str. 1 Decembrie nr. 6–8 – cunoscut de bistrițeni drept „parcarea de la Finanțe” – va fi transferată din domeniul public al statului, aflat în administrarea Direcției Generale Regionale a Finanțelor Publice Cluj-Napoca, în domeniul public al Municipiului Bistrița.

Suprafața de 1.300 mp urmează să fie folosită pentru realizarea proiectului „Amenajare parcare publică str. Petre Ispirescu”, care va include atât acest teren, cât și parcelele limitrofe necesare viitoarei investiții.

Primarul Gabriel Lazany a subliniat că transferul reprezintă o reușită administrativă importantă pentru oraș, mulțumind celor care au sprijinit demersul: ministrului Energiei, Bogdan Ivan, și lui Cristian Parasca, șef administrație adjunct la Administrația Județeană a Finanțelor Publice Bistrița-Năsăud.

„Nu mai avem nici un minut de pierdut! În perioada de iarnă pregătim documentațiile și proiectul tehnic, iar anul viitor începem lucrările. Continuăm să muncim în echipă pentru dezvoltarea municipiului și pentru proiectele de care Bistrița are nevoie. Bistrița se transformă!”, a transmis edilul.

Adoptarea Hotărârii de Guvern va permite municipalității să avanseze rapid spre implementarea unei noi parcări publice, menită să degreseze zona centrală și să contribuie la fluidizarea traficului.