Asfalt nou, viteză mare: Bistrițenii cer limitatoare, primarul Lazany refuză categoric. “E o măsură pentru Turcia”
Pe măsură ce tot mai multe străzi din Bistrița sunt modernizate, locuitorii din zonele recent asfaltate se confruntă cu o nouă problemă: șoferii care circulă cu viteză excesivă. Soluția cerută de mulți dintre aceștia — montarea de limitatoare de viteză — este respinsă ferm de primarul Gabriel Lazany, care consideră că astfel de intervenții „strică drumurile” și nu au nicio utilitate reală.
„Oamenii care locuiesc pe străzile asfaltate de curând cer să le montăm limitatoare de viteză pentru că acum circulă mașinile cu viteză mai mare. E păcat de la Dumnezeu să asfaltăm străzile și să le stricăm iar punându-le cocoașe”, a declarat edilul într-o emisiune difuzată de Bistrița FM.
În opinia primarului, problema vitezei ar trebui gestionată de Poliția Rutieră, care poate sancționa șoferii vitezomani. „Dacă i-ar prinde pe 2-3, vorba circulă și nu vor mai merge așa de tare. Eu cred că la toți li-i drag să aibă permis. Li se poate suspenda. Dacă ar fi avut atribuții Poliția Locală să stăm cu radarul, cu siguranță am fi stat în anumite zone. Dar ce ar însemna acum ca tot orașul să îl umplem de cocoașe? Mai bine lăsăm drumurile neasfaltate și dăm în gropi.”
Lazany a criticat, de asemenea, așteptările tot mai mari ale cetățenilor față de Poliția Locală, sugerând că atribuțiile acesteia sunt adesea înțelese greșit. „Poliția Locală se prezintă la sesizări, dar le și prioritizează pentru că nu sunt nu știu câți polițiști locali. Cu tot cu dispecerat, inspecția în construcții și cei din teren, sunt vreo 78 de persoane. Împărțiți pe ture și cu zile libere, nu suntem atât de mulți. Nu putem să răspundem la toate sesizările dacă nu țin de competența noastră.”
Atitudinea anti-limitatoare a actualului primar nu este o noutate absolută în administrația locală. Și fostul edil, Ovidiu Crețu, declara în 2008 că nu consideră „cocoașele” o soluție europeană: „Poate e potrivită prin Turcia, dar nu în Bistrița”, spunea atunci Crețu, pledând pentru montarea de radare fixe și camere video în locul limitatoarelor.
De altfel, în cele două mandate și jumătate ale sale, toate limitatoarele au fost îndepărtate din oraș. Ele aveau să reapară mai târziu, la inițiativa fostului viceprimar Cristian Niculae, în plină campanie pentru funcția de primar.
În timp ce autoritățile pun accent pe menținerea infrastructurii în stare impecabilă, tot mai mulți cetățeni par să considere siguranța rutieră o prioritate mai mare decât aspectul drumului. Rămâne de văzut dacă presiunea din partea locuitorilor va determina administrația să reconsidere poziția actuală sau dacă Bistrița va rămâne, în continuare, un oraș fără „cocoașe”.
