Accident pe dealul Jelnei

Un echipaj de pompieri, un echipaj de prim ajutor SMURD și un echipaj al Serviciului de Ambulanță Județean au intervenit în municipiul Bistrița, pe Dealul Jelnei, la un accident rutier.

Din primele informații transmise de Inspectoratul pentru Situații de Urgență Bistrița-Năsăud, în accident au fost implicate implicate trei persoane.

Una dintre persoanele implicate în accident a avut nevoie de îngrijiri medicale.

 

foto: TimpOnline

Bogdan Ivan, ministrul Inovării și Digitalizării: Am promis că aducem cloudul guvernamental din anul 2026 în 2024 și exact asta am făcut!

Bogdan Ivan, ministrul Inovării și Digitalizării: Am promis că aducem cloudul guvernamental din anul 2026 în 2024 și exact asta am făcut!
Astăzi, la Data Center-ul STS din Brasov, am recepționat cloudul dedicat, investiția de 100 de milioane de euro care aduce într-un singur loc sistemele informatice ale administrației.

Următorul pas este instalarea pe aceste echipamente de ultimă generație a aplicației unice a statului, care va permite românilor din toată lumea să interacționeze digital cu administrația – de oriunde, oricând, fără cozi sau hârtii inutile.

Mulțumesc pentru implicare tuturor colegilor și partenerilor, fără de care acest proiect unic, nu s-ar fi realizat!

 

Școlarii din Dumitrița au primit cadouri de sărbători

Școlarii din comuna Dumitrița au primit daruri înaintea sărbătorilor de iarnă.

“Pentru că au fost cuminți, toți școlarii și colegii lor mai mici ,de la grădiniță au primit din partea moșului cadouri !
Acest lucru a fost posibil datorită Primăriei și Consiliului Local Dumitrița”, transmite instituția condusă de Ilie Uchrenciuc.

IMG_5625-1024x768 Școlarii din Dumitrița au primit cadouri de sărbători IMG_5626-1024x768 Școlarii din Dumitrița au primit cadouri de sărbători IMG_5627-1024x768 Școlarii din Dumitrița au primit cadouri de sărbători IMG_5628-1024x768 Școlarii din Dumitrița au primit cadouri de sărbători IMG_5629-768x1024 Școlarii din Dumitrița au primit cadouri de sărbători IMG_5631-768x1024 Școlarii din Dumitrița au primit cadouri de sărbători IMG_5630-1024x473 Școlarii din Dumitrița au primit cadouri de sărbători IMG_5632-1024x485 Școlarii din Dumitrița au primit cadouri de sărbători IMG_5633-1024x768 Școlarii din Dumitrița au primit cadouri de sărbători IMG_5635-1024x768 Școlarii din Dumitrița au primit cadouri de sărbători IMG_5636-1024x768 Școlarii din Dumitrița au primit cadouri de sărbători IMG_5634-1024x768 Școlarii din Dumitrița au primit cadouri de sărbători

”Sania lui Moș Crăciun” ajunge în zonele Lamă, Big și Piața Mihai Eminescu

”Sania lui Moș Crăciun” vine la copiii din cartierele Bistriței cu ocazia sărbătorilor de iarnă, anunță municipalitatea. Copiii din zonele Lamă, Big și Mihai Eminescu sunt așteptați la întâlnirea cu Moș Crăciun și colindătorii.

Cei mici se vor întâlni cu cel mai îndrăgit personaj al copilăriei după următorul program:

  • Joi 19 decembrie, ora 17.30: zona Big
  • Vineri 20 decembrie, ora 17.30: zona Lamă
  • Sâmbătă 21 decembrie, ora 17.30: Piața Mihai Eminescu
ADI Deșeuri: Cum va fi făcută colectarea în perioada sărbătorilor de iarnă

În perioada sărbătorilor de iarnă vor fi modificări în programul de colectare a deșeurilor în câteva localități din județul Bistrița-Năsăud, informează ADI Deșeuri.

În municipiul Bistrița – pubela galbenă în cartierul Unirea se va colecta în data de 18 decembrie 2024.

În Șieu Măgheruș – pubela neagră din data de 24 decembrie 2024 se va colecta în ziua de luni 23 decembrie 2024, iar pubela galbenă din data de 31 decembrie 2024 se va colecta luni 30 decembrie 2024.

În comunele Miceștii de Câmpie, Lechința sate, Matei și Șieu Odorhei – pubela galbenă din data de 25 decembrie 2024 se va colecta în ziua de sâmbătă 21 decembrie 2024, iar pubela neagră din data de 1 ianuarie 2025 se va colecta în data de sâmbătă 28 decembrie 2024.

În Figa Sat și Cartier Figa – pubela neagră se va colecta în data de 28 decembrie 2024.

În orașul Beclean – pubela galbenă se va colecta în data de 4 ianuarie 2025.

În comunele Căianu Mic, Ciceu Mihăiești și Uriu – pubela galbenă se va colecta în data de sâmbătă 21 decembrie 2024.

În comunele Coșbuc și Salva – pubela galbenă din data de 25 decembrie 2024 se va colecta în data de sâmbătă 28 decembrie 2024.

În orașul Năsăud – pubela neagră se va colecta în data de sâmbătă 28 decembrie 2024.

În orașul Năsăud (partea de sus a orașului), Coșbuc și Salva – programul de colectare aferent datei de 1 ianuarie 2025 se va colecta în data de sâmbătă 4 ianuarie 2025.

În comunele Feldru și Leșu – pubela galbenă din data de 25 decembrie 2024 se va colecta în data de sâmbătă 21 decembrie 2024.

În orașul Sângeorz-Băi – cartierele Someșului și Roghina și în comunele Feldru și Leșu – programul de colectare din data de 1 ianuarie 2025 se va colecta în data de sâmbătă 28 decembrie 2024.

De sărbători, concert de colinde la Căianu Mic

PRIMĂRIA ȘI CONSILIUL LOCAL AL COMUNEI CĂIANU MIC alaturi de primarul Paul Știr
LICEUL TEHNOLOGIC „ION CĂIAN ROMÂNUL” CĂIANU MIC

ORGANIZEAZĂ
CONCERT DE COLINDE
„PA LA NOI, PA LA CĂIAN”, ediția a X-a

DUMINICĂ, 22 DECEMBRIE 2024, ORA 17:00
LOCAȚIE: CĂMINUL CULTURAL DIN CĂIANU MIC

SUSȚINUT DE:

GRUPUL VOCAL „MIORIȚA” AL LICEULUI TEHNOLOGIC „ION CĂIAN ROMÂNUL” DIN CĂIANU MIC;

ANSAMBLUL FOLCLORIC „ROUA ȚIBLEȘULUI” DIN CĂIANU MIC;

GRUPURI DE COLINDĂTORI DE LA LICEUL TEHNOLOGIC „ION CĂIAN ROMÂNUL” DIN CĂIANU MIC;

SOLIȘTI LOCALI – CURSANȚI AI ȘCOLII DE ARTE BISTRIȚA ȘI AI CLUBULUI COPIILOR BECLEAN:

RETEGAN ISABELA MARIA * VIDICAN GIULIA DAIANA

VIDICAN ANDRA IOANA

TERMURE CRISTINA MARIA * POP ANA ROXANA

DOLHA MARIUS GABRIEL

GRUPUL DE TRADIȚII ȘI OBICEIURI „BELCIUGARII” DIN ILVA MARE.

INVITAȚI SPECIALI:
PR. MARIUS CIPRIAN POP, ANTONIA ȘI ANTONIO

PREZINTĂ: MIHAELA HITCAȘ

5 ore s-au luptat pompierii bistrițeni cu incendiul izbucnit la o casă din Domnești

Pompierii militari au intervenit azi-noapte la un incendiu izbucnit la acoperișul unei case din localitatea Domnești, comuna Mărișelu.

La sosirea echipajelor de pompieri, incendiul se manifesta generalizat la acoperișul casei și în interiorul încăperilor.

Pompierii au reușit protejarea lemnăriei, garajului și a celorlalte anexe alipite.

În urma incendiului au ars: acoperișul in totalitate, mobilier și bunuri aflate în interior, precum și o anexă pe o suprafață totală de aproximativ 120 mp.

Intervenția a durat aproximativ 5 ore.

Cauza probabilă a fost stabilită ca fiind scurtcircuit electric, informează ISU Bistrița-Năsăud.

Cargo concertează la Soho Music Hall, pe 20 decembrie

Trupa Cargo vine din nou la Bistrița, vineri, 20 decembrie, la Soho Music Hall.

BILETE AICI!

În anul 1985, în cosmopolita Timișoara, niște tineri rebeli și plini de vise puneau bazele uneia dintre multele povești frumoase, povestea trupei Cargo, care peste ani va deveni cea mai renumită, dar și cea mai iubită trupă rock. Pentru bucuria de a duce mai departe niște vise care s-au născut acum 39 de ani, dar și pentru bucuria de a reveni la Bistrița, vă așteptăm vineri, 20 decembrie la Soho Music Hall din Bistrița, pentru a sărbători împreună.
Accesul copiilor cu vârsta de până la 12 ani inclusiv este gratuit dacă sunt însoțiți de un părinte care deține un bilet valabil de acces. Recomandăm utilizarea căștilor de protecție fonică pentru copii.
Accesul copiilor cu vârsta de până la 16 ani inclusiv este permis în baza unui bilet valabil și dacă sunt însoțiți de un părinte care deține un bilet valabil de acces.
Accesul minorilor cu vârsta cuprinsă între 16 și 18 ani este permis în baza unui bilet valabil de acces.
Minorilor le este interzisă servirea şi consumul de băuturi alcoolice“, au transmis organizatorii.

Primul personaj politic care și-a anunțat candidatura la președinție în 2025

În cadrul unei conferințe de presă susținută la Primăria București, Nicușor Dan a anunțat că intenționează să candideze la alegerile prezidențiale de anul viitor. Actualul primar al capitalei argumentează decizia prin faptul că ”este nevoie de o schimbare fundamentală a modului în care statul răspunde la nevoile cetățenilor, care nu se poate baza decât pe valorile sănătoase”.

Vă anunț că intenționez să candidez la alegerile prezidențiale din 2025. Sunt trei probleme mari pe care România le are și în care rolul președintelui e important. Corupția și funcționarea instituțiilor. Sunt zone întregi din statul român, la toate nivelurile, capturate de grupuri de interese. Ele, bineînțeles, acționează în interesul găștii, nu în interes public, iar instituțiile nu funcționează pentru că tot timpul prevalează relația de partid, nu competența”, a declarat Nicușor Dan, care va candida independent, dar care a precizat că este ”deschis la discuții cu partidele pro-europene.

Lupta va implica mecanisme administrative, necesitatea de coagulare politică și justiție. Acestea sunt atributele esențiale pe care trebuie să le aibă președintele României în România de azi – să stăpânească mecanisme administrative, să poată negocia coagulări politice și să înțeleagă foarte bine mecanismele juridice. Aceste atribute m-au făcut, după o analiză foarte onestă, să fac acest anunț de azi”, a mai spus Nicușor Dan.

În ultimele zile au apărut informații conform cărora partidele pro-europene (PSD, PNL, USR și UDMR și minoritățile) care negociază pentru formarea guvernului și pentru o eventuală numire a unui candidat comun, ar putea lua în calucl un candidat independent, dar asociațiile civice (din care și acesta provine) au fost cele care l-au împins în față pe primarul capitalei, aproape imediat după anularea turului II al alegerilor prezidențiale. La acel moment, Primarul General a răspuns că analizează această posibilitate alături de echipa sa.

Radu Moldovan vrea club romanesc la Gloria. Lazany spune că va susține cu bani clubul din partea Primăriei egal cu CJ BN

Clubul Gloria Bistrița vrea să devină ”o pepinieră pentru handbalul feminin românesc”, a spus președintele Consiliului Județean Bistrița-Năsăud, Radu Moldovan, într-o conferință de presă la TeraPlast Arena, ocazie cu care a lansat o invitație publică tuturor jucătoarelor românce care vor să facă performanță să vină la Bistrița.

”Ținând cont de ce se discută în ultima vreme, dar s-a accentuat în timpul Campionatului European și după, am purtat la rândul nostru discuții cu Federația Română de Handbal (FRH) și cu Comitetul Olimpic și Sportiv Român (CSOR) pentru ca să începem, încă din acest an, să construim un proiect românesc la Bistrița. Toate judecătoarele românce care își doresc să facă performanță în cele mai bune condiții sunt așteptate să vină la Bistrița. Noi vom face toate eforturile necesare pentru a le crea condiții pentru ca echipa națională să aibă posibilitatea să crească și să se dezvolte. Suntem înaintea unui ciclu olimpic, mai sunt 3 ani și jumătate până la Olimpiada din SUA din 2028. Am văzut că handbalul românesc are potențial, dar așa cum se știe cele mai multe au dificultăți să se afirme la cluburile unde au contracte și atunci ne arătăm disponibilitatea ca clubul Gloria Bistrița să devină o pepinieră pentru handbalul feminin românesc”, a spus președintele CJ într-o conferință de presă.

Radu Moldovan a amintit că, încă de anul trecut, Bistrița are un centru național de pregătire olimpică, pe structura căruia se poate dezvolta noul proiect: ”De asemenea, echipa de tineret a Gloriei poate fi o pepinieră a naționalei mari, cât și a naționalei de tineret a României. E o analiză făcută, discutată cu toată lumea. Urmează ca în luna ianuarie să avem întâlniri directe cu FRF și COSR să discutăm detaliile clare pentru implementarea unui astfel de proiect. Avem exemple de succes, în special în țările nordice și chiar de la noi, înainte de Revoluție, când existau astfel de centre de pregătire de unde au venit rezultate 10-15 ani după 1989 de la sportivi care s-au pregătit în astfel de centre. Bistrița, județul, au tot ce le trebuie. Colibița e o zonă în care se poate face pregătire fizică și de acumulare cum nu mai sunt în România. Complexul sportiv TeraPlast Arena are toate facilitățile necesare. Hotelul are 30 de camere, avem zone de pregătire fizică, de recuperare, în linie dreaptă stadionul”.

“Discuțiile se vor purta cu antrenorul echipei Gloria Bistrița, cu team managerul și pe urmă cu conducerea executivă a clubului. Jucătoarele românce pot să aleagă să joace aici sau în altă parte. Noi ne-am arătat disponibilitatea de a pune la dispoziția handbalului feminin românesc atât o echipă care astăzi joacă în Champions League și ne dorim să rămână acolo, cât și toată baza sportivă pe care o avem la dispoziție. Nu ne așteptăm ca finanțarea pentru echipa Gloria să fie asigurată de FRH și COSR, este imposibil. Sunt legi care prevăd fiecare ce poate face. În schimb, COSR și FRH se pot implica în astfel de centre. Noi avem deja un centru național olimpic de pregătire a junioarelor. Echipa Gloria va avea în continuare finanțarea asigurată de Clubul Gloria și, la partea de copii și juniori, se poate face acest parteneriat între finanțatori, Clubul Gloria, FRH și COSR”, a spus președintele Consiliului Județean Bistrița-Năsăud.

”Mai întâi antrenorul face propuneri, apoi team managerul deschide discuțiile cu impresari, jucătoare și, după ce își conturează un lot, merg la conducerea clubului și apoi la finanțatori. Proiectul are pe fond și ca un număr mare de jucătoare din Naționala României să fie de la Gloria Bistrița. Eu cred că, în 2-3 ani, putem juca în Champions League cu o echipă care să aibă majoritar românce. Cred că România are potențial, dar e nevoie de timp. Ce vrem să facem noi este să întindem o mână handbalului feminin românesc, în primul rând jucătoarelor care sunt interesate să aibă cât mai multe minute jucate în teren. Dacă toată Națională e mâine la poartă, o să găsim soluții ca, într-un număr foarte mare, să rămână aici”, a spus Radu Moldovan.

Antrenorul Florentin Pera a spus, la rândul lui, că își dorește ca în continuare echipa Gloriei să facă performanță.

”Încă nu s-au pus în discuție obiectivele pentru viitor. Doar după ce vom avea o echipă completă vom putea vorbi despre ele. În acest moment, nu pot decât să salut inițiativa clubului de a implementa un proiect al clubului care vine cât se poate de clar în sprijinul sportivelor românce. Este o problemă pe care o știe toată lumea: jucătoarele românce au jucat destul de puțin în ultima perioadă, fapt ce nu e în avantajul echipei naționale a României. Noi suntem mândri de ce am realizat al Campionatul European în aceste condiții, însă având în vedere că suntem la început de ciclu olimpic, iar obiectivul este clar de a ne califica la Jocurile Olimpice 2028, avem nevoie de sportive care să evolueze la echipele de club. La Campionatul European, am fost una dintre echipele cu cele mai multe sportive care nu evoluează la echipele de club. Din acest considerent suntem mulțumiți de ce am realizat. Am arătat că echipa națională a României are potențial de creștere, dar important este să avem grijă de aceste sportive românce. Sigur că și acest proiect nu poate prinde contur din primul an. Sunt multe sportive care au deja contracte cu alte cluburi, însă e un prim pas, un nou început al proiectului de la Gloria și ne dorim să avem o echipă competitivă care, pe lângă faptul că oferim șanse și minute jucătoarele românce, să îi asigurăm pe toți suporterii Gloriei că vom face tot ce ne stă în putință să performăm la nivel așteptărilor. Noi în continuare ne dorim performanță. Ne vom stabili niște obiective în funcție de lotul pe care îl vom avea la dispoziție. Eu sunt însă un antrenor ambițios. Poate nu va fi un lot competitiv în primul an, dar încercăm să facem o echipă puternică și să oferim suporterilor noștri cât mai multe performanțe la cel mai bun nivel”, a spus Florin Pera.

Primarul Gabriel Lazany a menționat că, din 1 ianuarie 2025, și Primăria Bistrița va finanța Clubul Gloria 2018 Bistrița

”Am avut o discuție de principiu cu specialiștii din cadrul CJ, iar în luna ianuarie 2025, vom perfecta acordul de participare a Primăriei Bistrița în proiectul Clubului Sportiv Gloria 2018. Primăria Bistrița nu va finanța exclusiv clubul Gloria, va continua să finanțeze sportul în general în Bistrița, astfel încât să nu fie o discrepanță între ce a fost până acum și ce va fi. Ne dorim doar să devenim parteneri la performanță. Ne dorim ca Gloria să devină un proiect românesc, tranziția se va face treptat, dar ideea este că Bistrița trebuie să devină o pepinieră importantă pentru handbalul de performanță, pentru echipa națională de handbal a României”, a spus primarul Gabriel Lazany.

Edilul nu a spus cu ce sumă va finanța Municipiul Bistrița Clubul Gloria 2018 Bistrița, dar a precizat că aceasta va fi la nivelul celei cu care contribuie anual și Consiliul Județean, parteneriatul urmând să fie egal.