2,5 KILOGRAME DE CANABIS, INDISPONIBILIZATE DE POLIȚIȘTI ȘI PROCURORI. TREI TINERI, ARESTAȚI!

Polițiștii Serviciului de Combatere a Criminalității Organizate Bistrița-Năsăud, împreună cu procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Biroul Teritorial Bistrița-Năsăud, au documentat activitatea infracțională a 3 persoane (doi bărbați și o femeie), de 23 și 24 de ani, cercetate pentru trafic de droguri de risc.

În sarcina femeii cercetate în cauză s-a reținut și comiterea infracțiunii de efectuarea, fără drept, de operațiuni cu substanțe susceptibile de a produce efecte psihoactive.

În seara de 18 noiembrie 2024, persoanele în cauză au fost prinse, în flagrant delict, în timp ce ar fi comercializat 2,5 kilograme de canabis (drog de risc), pentru 11.000 de euro.

Ulterior, în dimineața de 19 noiembrie a.c., au fost puse în aplicare 4 mandate de percheziție domiciliară, precum și 3 mandate de aducere.

La percheziții au fost descoperite și ridicate 2 pungi ce conțin fiecare o substanță cristalină, de culoare albă, susceptibilă a avea efecte psihoactive, un cântar de mare precizie, înscrisuri, precum și alte mijloace de probă.

De asemenea, din probatoriul administrat a reieșit că, în luna septembrie 2024, femeia de 24 de ani, cercetată în cauză, ar fi procurat și comercializat peste 200 de grame de substanță psihoactivă (2-MMC), cu 9.000 de lei.

Cele trei persoane au fost conduse la audieri, iar, ulterior, procurorul din cadrul D.I.I.C.O.T. – Biroul Teritorial Bistrița-Năsăud a dispus măsura reținerii, pentru 24 de ore, a acestora.

În cursul zilei de ieri, 19 noiembrie, cei trei au fost prezentați Tribunalului Bistrița-Năsăud, astfel judecătorul de drepturi și libertăți a dispus arestarea preventivă a acestora, pentru 30 de zile.

Activitățile s-au desfășurat cu sprijinul polițiștilor din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Bistrița-Năsăud și jandarmilor din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Județean „Gelu Voievod” Bistrița-Năsăud.

Precizăm faptul că, pe parcursul întregului proces penal, persoanele cercetate beneficiază de drepturile și garanțiile procesuale prevăzute de Codul de Procedură Penală, precum și de prezumția de nevinovăție.

Manifest contra AUR, dar pentru AUR!

Rămânem loiali cauzei de a crea o Românie care nu e condusă de legea codrului, ci de o lege pentru toți!

Am intrat în Partidul Alianța Românilor, oricât de clișeic ar suna, pentru a schimba România. Credeam, cu toții, că lucrurile pot să fie făcute bine în țara noastră, că politica nu e un loc obscur unde aranjamentele se fac departe de ochii opiniei publice și că dacă ești un om onest, cu rezultate, care s-a comportat toată viața cinstit și inimos cu oamenii, poți câștiga. Poți să faci regulile în favoarea oamenilor care te-au votat să îi reprezinți.
Știam că o să existe lupte, că va trebui să ne luptăm cu mentalități depășite, interese egoiste și chiar penali neprinși încă, dar ne gândeam că luptele o să vină din exterior, nu din interior.
În loc să fim recompensați pentru că am reușit să identificăm corect problemele oamenilor, să găsim soluții, să adunăm voturi, să convingem oamenii nehotărâți să intre în politică sau să ne voteze, George Simion a schimbat conducerea întregii filiale județene Bistrița-Năsăud.
Rând pe rând, oamenii care au muncit au fost înlocuiți de impostori. De oameni fuduli, aroganți, fără substanță. De oameni care au intrat în politică doar pentru interese și care mint. De oameni care nu cunosc județul nostru!

Oamenii care au reușit să trezească schimbarea au fost zdrobiți de un sistem totalitar, creat chiar de către vârful de lance care ar fi trebuit să apare românii: George Simion! Boșutar: Câinele ascultător care știe doar să latre pentru atenție, iar Predescu – hoțul care a furat și de la oameni, dar și de la hoți, infractor pus secretar general ca să scoată afară oamenii loiali cauzei.

Honoria Rațiu, o femeie care a ridicat o afacere, a luptat cu un cancer și a ajutat și inspirat mereu oamenii din jur, EXCLUSĂ
George Dumitrescu, un doctor cu un suflet idealist care s-a implicat deși toți îi spuneau să nu o facă, care a făcut voluntariat sute de ore în caravanele medicale AUR, a fost EXCLUS
Loredana Baltă, un profesor cu un suflet chiar de aur, care a muncit mii de ore la sediu, dată afară!
Dragoș Hârjoabă, un om cu trei facultăți făcute pe bune, cu un lanț de magazine 100% românești, care a citit mai multe cărți decât unii ca Boșutar au văzut în viața lui, dat afară!
Zeci de oameni din fliliala AUR Bistrița-Năsăud, care au fost loiali cetățenilor și principiilor pentru care ei au obținut voturi, dați afară!

De cine? De către un activist de mediu care taie lemne ilegal, care declară că nu are nimic și e sărac, iar apoi declară că are jumătate de sat.

Rămânem loiali cauzei AUR, de a crea o României fără sistemul mafiot care ne-a condus timp de 34 de ani, dar nu putem să stăm tăcuți când speranțele și visele românilor care au sperat și luptat sunt înghițite de niște șarlatani la fel de mari ca liderii sistemului!

La fel cum cătanele negre s-au opus ocupației străine a județului nostru iubit, noi, cătanele negre din AUR, ne opunem votului unor oameni care sunt STRĂINI de județul nostru și valorile noastre!

1. Nu votăm TURIȘTI ELECTORALI!

Nu putem să stăm tăcuți când județul Bistrița-Năsăud e forțat să înghită un candidat care e TURIST pe banii AEP la noi în județ, care nu știe durerile oamenilor din județ, satele județului, numele localităților și nici măcar cum trăim noi! Care, odată ajuns deputat, îl vom mai vedea doar o dată la patru ani de zile!

2. Nu tolerăm paraziții sociali!

Nu vom accepta niciodată să fim reprezentați de paraziți sociali – oameni avizi de putere, oameni care nu pot trăi dacă nu sunt în politică, oameni care vor să mulgă acest județ pentru interese materiale!

3. Nu votăm PENALI!

Exclus ca județul Bistrița-Nasaud să fie reprezentat de hoți de lemne, contrabandiști de țigări, tâlhari care au făcut jafuri în străinătate sau orice alt infractor care nu are cum să știe cum gândește un om cinstit și să ia decizii pentru el sau ea.

4. DĂM JOS FALSITĂȚiLE

Vom susține în județul nostru doar candidatura oamenilor de cuvânt, care au demonstrat că pot să facă bine, care au dovedit prin fapte și nu doar prin declarații ca vor binele, care fac ce spun! și doar ce spun! Care nu ne-au mințit în trecut!

Se pot depune dosarele pentru acordarea Premiilor municipiului Bistriţa 2024

Primăria municipiului Bistrița invită instituțiile abilitate, ONG-uri, societatea civilă să formuleze propuneri privind acordarea unor distincții în cadrul „Premiilor anuale ale municipiului Bistriţa”.

Acestea se decernează de către Consiliul Local şi Primăria municipiului Bistriţa acelor cetăţeni care, prin participarea lor la concursuri, competiţii, întreceri sau alte acţiuni cu participare naţională sau internaţională, au făcut ca numele municipiului să fie cunoscut în ţară şi străinătate.

Domeniile în cadrul cărora pot fi depuse propuneri sunt următoarele: învățământ, sport, cultură, știință – economie, mass-media audio-vizuală și scrisă și secțiunea diverse.

Propunerile, însoţite de o copie a actului de identitate a persoanei nominalizate, una sau două fotografii în format electronic şi datele de contact cu număr de telefon pot fi trimise pe adresa de e-mail primaria@municipiulbistrita.ro sau pot fi depuse la sediul Primăriei municipiului Bistriţa, str. Gheorghe Şincai nr. 2 până la data de 20 decembrie 2024, ora 14:00.

Accident în Herina între o mașină și un urs

Un tânăr din Dipșa a tras o spaimă soră cu moartea după ce în fața mașinii pe care o conducea pe DN 15, pe Dealul Herinei, a apărut un urs care s-a izbit de vehicul,potrivit TimpOnline. Animalul și-a lăsat amprenta pe caroserie și a dispărut în pădure.

Accidentul s-a produs în această dimineață, iar pagubele sunt serioase, mașina marca VW Lupo fiind avariată în partea dreaptă față. Din fericire însă, șoferul nu a pățit nimic.

 

foto/info: TimpOnline

Diana Morar, reacție după ce Ludovic Orban a anunțat că se retrage de la Prezidențiale

„Decizia domnului Ludovic Orban de a se retrage din cursa prezidențială este una rațională, care are în vedere interesul superior al democrației”, consideră Diana Morar, candidat Forța Dreptei la Parlamentul României.

Românii merită să poată alege un candidat competent, cu șanse reale de a învinge, nu să fie puși în situația de a vota din nou pentru răul cel mai mic în turul al doilea al alegerilor.

Forțele de dreapta nu mai pot continua să își fragmenteze voturile. Trebuie să ne coalizăm eforturile pentru un deziderat comun: un nou început în politica românească, reformarea statului și a instituțiilor sale.

Să nu permitem binomului PSD – PNL să ne confiște libertatea de a alege prin jocuri de culise, în urma cărora să fim constrânși să votăm ceea ce ne-a fost rânduit de către ei!”, a mai precizat Diana Morar.

Articol comandat de Partidul Forța Dreptei, Filiala Județeană Bistrița-Năsăud

Cod Mandatar Financiar 11240022

Conferința anuală „Bistrița înainte de modernitate. Centre, periferii și diversitatea formelor de dialog în context regional și european”

Poziționarea Bistriței într-un areal intra-european hibrid, între Occident și Răsărit, aflat într-o permanentă adaptare confesională, etnică, economică și politică, definește o realitate pe care orașul și spațiul influențat de acesta au absorbit-o creativ și original de-a lungul timpului. Pe parcursul secolelor XV-XVII spațiul bistrițean s-a raportat subaltern la centre de iradiere, propagând la rândul său ecouri de aculturație în teritoriul limitrof, determinându-i identitatea jurisdicțională, economică sau cultural-artistică.

Conferința, aflată la cea de a doua ediție, este organizată în perioada 21-23 noiembrie 2024 de Complexul Muzeal Bistrița – Năsăud cu sprijinul Consiliului Județean Bistrița – Năsăud, a Academiei Române (Institutul de Istorie „George Barițiu”, Cluj-Napoca) și a Centrului de Cercetare „TransScript” al Universității Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca. Având drept punct de plecare o discuție privind materialul arhivistic papal emis și conservat în raport cu orașul și regiunea Bistrița în Evul Mediu, acest eveniment științific are un țel mai generos. Organizatorii încearcă cu acest prilej să dezbată într-o manieră cuprinzătoare, cu ajutorul câtorva experți în recuperarea și reconstituirea trecutului, diversele fațete, perspective și transformări ale conceptelor „centru” și „periferie”.

Manifestarea își propune să nu cadă în capcana unei tratări periferice a interesului manifestat de publicul larg, pasionat de istorie și cultură, ci încearcă să-l implice în activitățile pe care le propune. În acest fel sunt de fapt vizate actualizări cât mai complexe a raportării prezentului la un trecut istoric îndepărtat.

Eveniment susținut de: Federația pentru Dezvoltarea Zonei Rurale „Bârgău-Călimani”, Crama Jelna, Grand Hotel Coroana și Transmixt Bistrița.

Program-725x1024 Conferința anuală "Bistrița înainte de modernitate. Centre, periferii și diversitatea formelor de dialog în context regional și european" AFIS-1-723x1024 Conferința anuală "Bistrița înainte de modernitate. Centre, periferii și diversitatea formelor de dialog în context regional și european"

Vă așteptăm cu drag!

Manager,

Dr. George Alexandru GAVRILAȘ

Diana Morar: Nu voi accepta niciodată o dictatură, indiferent de nivelul la care aceasta se manifestă

”Nu voi accepta niciodată o dictatură, indiferent de nivelul la care aceasta se manifestă. În 1989, românii și-au dat viața pentru ca noi să trăim într-o democrație reală. Forța Dreptei va apăra ceea ce românii au câștigat atunci! Eu sunt vocea lor în Parlamentul României” – deputat Diana Morar, candidat Forța Dreptei pentru Camera Deputaților la alegerile din data de 1 decembrie.

”Multă lume mă întreabă de ce am plecat din PNL. Le răspund. Eu când am plecat din PNL fusesem deja votată, statutar și legal, candidat pentru locul 1 Senat. Ulterior, refăcându-se alegerile, primarii m-au susținut pentru locul 2 la Camera Deputaților. Însă la acea ședință de la Năsăud, Robert a ales să dea afară 20 de președinți de organizații pentru a se impune cu forța pe locul 1 la Camera Deputaților. Eu nu am fost de acord cu acest lucru și am părăsit ședința. Ca urmare, în lipsa mea, am fost mutată pe locul 3 la Camera Deputaților.

Puteam să candidez de pe o poziție eligibilă în cadrul PNL dacă făceam acest compromis, însă nu am putut să trec peste sancționarea colegilor mei loiali PNL și peste încălcarea statutului. Am realizat atunci că acesta nu mai este PNL în care eu mă înscrisesem. Puteam să rămân acolo și să fac parte dintr-un partid de dictatoraș, însă am ales calea cea dreaptă, calea liberală oferită de Forța Dreptei, unde liberalii autentici au venit alături de mine și continuă să vină”.

Campionatul Național de Ansambluri și Festivalul Național de Gimnastică Ritmică 2024, la TeraPlast Arena

În perioada 30 noiembrie – 1 decembrie, Bistrița va fi gazda unor competiții organizate în premieră în orașul nostru: Campionatul Național de Ansambluri și Festivalul Național de Gimnastică Ritmică 2024. Concursurile se vor desfășura la TeraPlast Arena.

Iubitorii gimnasticii ritmice sunt așteptați, în perioada 30 noiembrie – 1 decembrie, la TeraPlast Arena, la Campionatul Național de Ansambluri și Festivalul Național de Gimnastică Ritmică 2024.

Gimnastele Gloriei 2018 și ale LPS Bistrița – Zinia Bîgiu, Alessia Rusan, Amalia Frișan, Erica Leonte, Sofia Borodi, Diana Mureșan și Anastasia Judele-Buzan (ansamblul de junioare IV 2015-2017) vor reprezenta CS Gloria 2018 Bistrița-Năsăud la competițiile pe care le găzduim în premieră la Bistrița, în parteneriat cu Federația Română de Gimnastică Ritmică. 

Sportivele antrenate de Crina Albuț, Laura Boldor și Mălina Varga au participat și câștigat deja numeroase premii în competițiile naționale și internaționale și speră să aibă evoluții cât mai bune și acasă, la Bistrița”, spun cei de la CS Gloria 2018 Bistrița-Năsăud.

ADI Deșeuri BN: Când se colectează pubela galbenă

ADI Deșeuri Bistrița-Năsăud informează că, luna aceasta, pubela galbenă pentru deșeurile reciclabile din plastic / metal din municipiul Bistrița și localitățile componente, mai puțin Unirea, se colectează miercuri 20 noiembrie. În Unirea, colectarea pubelei galbene se va face miercuri 27 noiembrie.

”Miercuri, 20 NOIEMBRIE 2024 se colectează PUBELA GALBENĂ pentru deșeurile reciclabile din plastic / metal în Municipiul Bistrița și în localitățile componente CU EXCEPȚIA CARTIER UNIREA!

IMPORTANT! În Cartier Unirea, pubela galbenă se va colecta săptămâna viitoare, adică miercuri 27 noiembrie 2024! S-a făcut această modificare în programul de colectare pentru a îmbunătăți serviciile de colectare a deșeurilor reciclabile! Cartierul Unirea începe de la străzile Agrișului – Zmeurei – Strugurașului – Izvorul Rece – Ulmului – Valea Rusului – Emil Rebreanu.

Dacă aveți cantități mai mari de deșeuri reciclabile din plastic / metal, vă rugăm să le puneți în saci transparenți și să le scoateți împreună cu pubela galbenă – operatorul de salubritate Supercom va ridica miercuri 20 NOIEMBRIE 2024 și acești recipienți odată cu pubela galbenă.

Vă rugăm să NU scoateți alte tipuri de deșeuri pe lângă pubela galbenă (menajer sau reciclabil – hârtie / carton și sticlă), deoarece operatorul de salubritate va ridica strict deșeurile reciclabile din plastic / metal. De asemenea, va rugăm să separați corect deșeurile în gospodărie și să nu amestecați deșeurile reciclabile între ele, fiecare fracție de deșeuri reciclabile având programul ei de colectare.

Dacă vrei să afli calendarul de colectare a deșeurilor în fiecare localitate din județul Bistrița-Năsăud, te rugăm să accesezi www.adideseuribn.ro sau la tel. 0263.944 – Dispecerat Supercom.

Haideți să le punem pe toate la locul lor și să facem Bistrița-Năsăud un județ mai curat!”, transmite ADI Deșeuri Bistrița-Năsăud.