Program intens pentru CS Gloria Bistrița în luna martie. Dueluri decisive în campionat și în Europa

Luna martie se anunță una extrem de solicitantă pentru CS Gloria Bistrița, care va avea de disputat meciuri importante atât în competiția internă, cât și pe scena europeană. Echipa bistrițeană intră într-o perioadă care poate influența decisiv parcursul acestui sezon.

Primul test al lunii este programat în 12 martie 2026, când Gloria va evolua pe teren propriu împotriva formației Rapid București. Partida se anunță una echilibrată, cu miză importantă în clasamentul Ligii Naționale.

La doar câteva zile distanță, în 16 martie 2026, urmează deplasarea la CSM București, una dintre cele mai puternice echipe din handbalul românesc. Confruntarea reprezintă un nou examen dificil pentru formația din Bistrița.

În Cupa României, Gloria va întâlni CSM Corona Brașov, data exactă a meciului urmând să fie anunțată ulterior. Și această partidă are o importanță majoră în obiectivul echipei de a rămâne competitivă pe toate fronturile.

Finalul lunii aduce dubla europeană cu Ikast Håndbold. În 22 martie 2026, Gloria va juca în deplasare, iar returul este programat în 28 martie 2026, la Bistrița. Confruntările din competiția europeană pot cântări decisiv în parcursul internațional al echipei.

 

Contract de finanțare semnat pentru Centrul RESPIRO din Căianu Mic. Investiție europeană dedicată persoanelor cu dizabilități

Primăria comunei Căianu Mic a semnat contractul de finanțare cu Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene pentru implementarea proiectului „Centru RESPIRO în comuna Căianu Mic pentru persoane cu dizabilități”, o investiție finanțată de Uniunea Europeană prin Programul Incluziune și Demnitate Socială.

Proiectul vizează dezvoltarea infrastructurii sociale și medicale la nivel local și este considerat de administrația locală un pas important în consolidarea serviciilor dedicate persoanelor cu dizabilități din întreaga comună.

Potrivit primarului Paul Știr, Centrul RESPIRO va fi realizat prin modernizarea, extinderea și recompartimentarea fostului sediu al școlii generale din Ciceu-Poieni, clădire care va fi transformată într-un spațiu adaptat standardelor actuale de îngrijire și recuperare.

„Centrul va fi realizat prin modernizarea, extinderea și recompartimentarea fostului sediu al școlii generale din Ciceu-Poieni, transformându-l într-un spațiu adecvat și modern. Acest obiectiv completează celelalte proiecte sociale aflate în derulare la nivelul comunei Căianu Mic, printre care și Centrul Social din Căianu Mic, aflat în execuție și care va fi dat în folosință anul acesta”, a transmis edilul.

În cadrul centrului vor fi organizate activități medicale de monitorizare, terapie ocupațională, socializare și programe de kinetoterapie pentru recuperare fizică. Compartimentarea interioară va include:

  • spații pentru activități medicale de recuperare;
  • sală de terapie ocupațională și socializare;
  • spații dedicate kinetoterapiei și recuperării fizice;
  • dormitoare pentru cazare;
  • sală de luat masa;
  • grupuri sanitare adaptate persoanelor cu dizabilități.

Centrul va fi dotat cu echipamente și aparatură modernă, inclusiv sisteme de realitate virtuală utilizate în terapiile de recuperare și sprijin psihologic — o premieră la nivel local. De asemenea, proiectul prevede achiziționarea unei ambulanțe speciale pentru transportul beneficiarilor către unități medicale, atunci când situația o impune.

După finalizarea procedurilor de achiziție publică și desemnarea constructorului, administrația locală estimează că execuția lucrărilor va demara în cursul acestui an.

Primarul Paul Știr a mulțumit echipei din cadrul primăriei pentru implicarea în pregătirea documentației, membrilor Consiliului Local Căianu Mic pentru susținere, precum și președintelui Consiliul Județean Bistrița-Năsăud, Emil-Radu Moldovan, pentru sprijinul acordat. Totodată, edilul a menționat contribuția colaboratorilor de la Expert Business Center la elaborarea proiectului.

Prin implementarea Centrului RESPIRO, comuna Căianu Mic își propune să asigure servicii specializate și accesibile pentru persoanele cu dizabilități, într-un cadru modern, adaptat nevoilor de recuperare și integrare socială.

Bistrița ar putea renunța la containerele semiîngropate. Primarul Gabriel Lazany: „A fost un eșec total. Singura soluție viabilă este sistemul vacuum”

Municipiul Bistrița ar putea face un pas radical în ceea ce privește gestionarea deșeurilor menajere. Primarul Gabriel Lazany a declarat că actualul sistem de colectare în containere semiîngropate este „un eșec total” și a anunțat intenția de a implementa, cel puțin la nivelul unui cartier, un sistem modern de colectare prin vacuum, considerat de edil drept „singura soluție cu adevărat eficientă”.

Declarațiile au fost făcute în cadrul unei intervenții la Decisiv Online, unde primarul a criticat atât soluțiile tehnice alese în trecut, cât și investițiile deja realizate.

Potrivit primarului, proiectul care a presupus montarea containerelor semiîngropate nu a produs rezultatele așteptate, iar varianta înlocuirii acestora cu alte containere operate tot cu macara nu ar reprezenta o soluție reală.

„Proiectul cu semiîngropate a fost un eșec total. S-a marșat pe înlocuirea lor cu alte semiîngropate care trebuiau operate tot cu macaraua. Anul trecut, am pus în zona Crinilor cele hidraulice, sunt mult mai igienice. Deja se lucrează la documentația de achiziție pentru 200 de seturi de 4 containere care, în următorii 4 ani, vor fi montate în oraș. În zona Ispirescu vom face niște modificări și acolo unde le vom face, înlocuim și partea de colectare a gunoiului”, a declarat edilul.

În ceea ce privește investițiile realizate până în prezent, acesta a afirmat că sunt „efectiv bani aruncați”, sugerând că abordarea tehnică adoptată anterior nu a fost una sustenabilă.

Primarul susține că soluția reală pentru eficientizarea colectării deșeurilor în zonele de blocuri este sistemul pneumatic de colectare, cunoscut sub denumirea de sistem vacuum. Un astfel de proiect ar fi fost depus la Comisia Europeană de fostul ministru Marcel Boloș, iar edilul speră ca actualul ministru, Dragoș Pîslaru, să îl preia.

„Din punctul meu de vedere, singura soluție viabilă e colectarea și transportul pe vacuum. Eu sper ca și domnul ministru Pîslaru să îl preia. Dacă nu, vom face din resurse proprii un studiu de fezabilitate și vom încerca implementarea lui pe un cartier, să se vadă ce înseamnă o colectare eficientă a deșeurilor menajere. Dacă nu ne dă nimeni bani, vom face fonduri proprii. Nu e așa de scump fiindcă nu e pretabil în zona de case, doar în zona de blocuri. Cu cei 18 milioane de euro prevăzuți în acel proiect am fi rezolvat tot orașul”, a mai spus primarul.

Edilul nu a precizat cartierul vizat pentru o eventuală implementare pilot și nici un termen concret pentru demararea investiției.

Un sistem vacuum presupune transportul deșeurilor prin conducte subterane, utilizând presiune negativă (vid), direct către o stație centrală de colectare.

Procesul funcționează în mai multe etape:

  1. Deșeurile sunt introduse într-o gură specială de colectare, amplasată în clădiri sau în spațiul public.
  2. La intervale programate, sistemul pornește și generează un vid puternic.
  3. Gunoiul este aspirat prin conducte subterane, cu viteză mare.
  4. Deșeurile ajung într-o stație centrală, unde sunt colectate și compactate.

Astfel de sisteme sunt deja utilizate în spitale, aeroporturi, centre comerciale și ansambluri rezidențiale moderne, dar și în cartiere din orașe precum Stockholm sau Barcelona, fiind asociate conceptului de infrastructură urbană inteligentă.

 

Centura Metropolitană Cluj-Napoca: DIMEX răspunde acuzațiilor și avertizează că o reziliere ar putea bloca proiectul până la trei ani

Cu o zi înainte de expirarea termenului-limită stabilit de Primăria Cluj-Napoca, compania DIMEX a depus, în 23 februarie, un document explicativ amplu privind suspiciunile de fraudă invocate în legătură cu licitația pentru Centura Metropolitană. Termenul oficial a expirat în 24 februarie.

Municipalitatea transmisese anterior un preaviz de reziliere unilaterală, solicitând clarificări substanțiale. Răspunsul DIMEX, însă, este unul consistent, bine fundamentat juridic și ferm în apărarea valabilității contractului.

În documentul transmis Primăriei, DIMEX arată că asocierea care a câștigat licitația – DIMEX, Hydrostroy și Integral Inzejering – își păstrează statutul juridic în forma în care a fost declarată câștigătoare.

Compania subliniază că:

  • Acordul de asociere este în vigoare și produce efecte juridice;
  • Nu există nicio hotărâre judecătorească sau act oficial care să suspende ori să anuleze acordul;
  • Documentele au fost semnate în formă autentică la notar, beneficiind de prezumția de legalitate și validitate.

În plus, DIMEX respinge categoric afirmațiile unuia dintre parteneri privind lipsa consimțământului la semnarea documentelor, arătând că asemenea declarații, în absența unei hotărâri judecătorești, nu pot produce efecte juridice.

Argumentația companiei se sprijină pe principii fundamentale ale dreptului: un contract produce efecte până la eventuala sa anulare de către instanță. De asemenea, autoritatea contractantă nu poate lua măsuri drastice pe baza unor suspiciuni sau investigații în curs, fără a încălca prezumția de nevinovăție.

Un punct esențial în apărarea DIMEX este capacitatea reală de execuție. Compania susține că și-a asumat aproximativ 98% din contract, ceea ce ar permite continuarea lucrărilor chiar și în ipoteza retragerii unuia dintre parteneri.

Clauzele contractuale permit, potrivit documentului transmis, continuarea proiectului dacă un asociat nu mai poate participa, cu condiția ca ceilalți să demonstreze capacitatea tehnică și economică necesară. DIMEX afirmă că îndeplinește aceste condiții.

Mai mult, legea achizițiilor publice permite, în anumite situații, modificări în structura unei asocieri fără reluarea procedurii de atribuire, atât timp cât nu sunt afectate substanțial condițiile care au stat la baza câștigării licitației.

DIMEX avertizează că o eventuală reziliere unilaterală ar putea genera un blocaj administrativ și procedural de până la trei ani. Reluarea licitației pentru un proiect de asemenea anvergură ar presupune noi termene, eventuale contestații și întârzieri semnificative.

În acest scenariu, pierderea ar fi nu doar a constructorului, ci a întregii comunități clujene, care așteaptă realizarea Centurii Metropolitane,  un proiect vital pentru decongestionarea traficului și dezvoltarea zonei.

Compania își reafirmă angajamentul pentru ducerea la bun sfârșit a lucrărilor și susține că nu există impedimente legale care să blocheze continuarea contractului.

În 24 februarie, Primăria Cluj-Napoca a anunțat că analizează documentele depuse și că va comunica o decizie în cel mai scurt timp.

 

Licitațiile pentru trei din patru pasaje subterane ale Bistriței, câștigate de compania bistrițeană SC FRASINUL SRL

Municipiul Bistrița a anunțat pașii existenți pentru realizarea celor patru pasaje subterane de pe DN17, investiții finanțate prin PNRR care vor trece spre finanțare în Programul Național al Transporturilor, menite să fluidizeze traficul pe principala arteră care traversează orașul.

Trei dintre cele patru contracte au fost adjudecate de compania bistrițeană SC Frasinul SRL, în urma procedurilor de achiziție publică.

Este vorba despre pasajele din zona Calea Moldovei – acces Altex (valoare aprobată 57,25 milioane lei), Calea Moldovei – acces Kaufland/Cibela (58,48 milioane lei) și intersecția DN17 cu DN17C, pe strada Lucian Blaga (57 milioane lei). Pentru fiecare dintre acestea, documentațiile prevăd o etapă de proiectare de aproximativ o lună și șase luni pentru execuție. Chiar dacă așa se arată în documentație momentan, primarul Gabriel Lazany a anunțat într-o conferință de presă că pasajul va fi gata în circa un an de zile.

“Trei dintre licitații pentru trei pasaje au fost câștigate de către SC Frasinul SRL, iar cu al patrulea suntem în procedură. Ne așteptăm ca perioada realizării pasajelor să fie de un an de zile! Pentru toate pasajele, fiecăruia în parte, au fost câte patru doritori care să preia partea de execuție a lucrărilor”, a declarat primarul Bistriței.

Singurul obiectiv aflat încă în procedură este pasajul din Viișoara, la intersecția DN17 cu varianta de ocolire a municipiului, în zona Petrom. Acesta este și cel mai costisitor dintre cele patru, cu o valoare aprobată de 86,51 milioane lei, și presupune realizarea unui pasaj denivelat cu sens giratoriu la nivel superior. Până în prezent, nu a fost anunțat un constructor câștigător.

În total, investiția depășește 259 de milioane de lei.

UNIT se lansează oficial la Bistrița: un nou proiect politic, născut din ruptura POT-ului Anemariei Gavrilă

Partidul UNIT reprezintă rezultatul nemulțumirilor acumulate în interiorul POT (Partidul Oamenilor Tineri), formațiune care a produs una dintre surprizele alegerilor parlamentare din 2024. La nivelul județului Bistrița-Năsăud, POT a reușit atunci, pe fondul unui vot anti-sistem consistent, să trimită în Parlamentul României un deputat și un senator: Andrei Csillag și Liviu Robe, cel din urmă rămânând în POT.

În urma tensiunilor interne și a diferențelor de viziune, o parte dintre parlamentari au decis să își construiască un nou proiect politic – UNIT. Formațiunea este condusă de Aurora Tasica Simu, în calitate de președinte, și de Andrei Csillag, deputat și președinte executiv.

Pentru noul partid, miza imediată nu este doar consolidarea unei structuri interne, ci definirea unei identități politice clare. Într-un peisaj politic fragmentat și competitiv, UNIT trebuie să își formuleze coerent poziționarea doctrinară și direcțiile strategice, astfel încât să depășească statutul de proiect derivat dintr-o ruptură.

O a doua provocare majoră este construirea unei infrastructuri organizaționale în teritoriu. Fără filiale funcționale și rețele locale active, supraviețuirea în competiția politică devine dificilă. În prezent, UNIT nu este măsurat în sondajele de opinie, iar în județul Bistrița-Năsăud nu are încă un impact politic sau administrativ vizibil, ceea ce amplifică presiunea asupra liderilor formațiunii.

Evenimentul oficial de lansare al partidului UNIT va avea loc în data de 27 februarie 2026, la Sala de evenimente „Prezido by JV”, situată pe strada Tărpiului nr. 14B, în municipiul Bistrița.

Potrivit comunicatorilor partidului, lansarea marchează debutul public al unei platforme politice care își propune modernizarea României printr-un echilibru între inovație și tradiție, dialog deschis și implicare civică autentică.

Agenda evenimentului

Programul anunțat include:

14:30 – Primirea invitaților

15:00 – Prima parte a evenimentului:

  • Prezentarea partidului UNIT și a membrilor fondatori
  • Intervenția lui Andrei Csillag, deputat și președinte executiv
  • Discursul deputatei Dumitrița Albu, prim-vicepreședinte al partidului
  • Mesaje din partea invitaților speciali

16:15 – Pauză de cafea / socializare

16:30 – A doua parte a evenimentului:

  • Intervențiile membrilor fondatori:
    • deputatul Călin Groza, secretar general
    • senatorul Ștefan Bortun
    • deputatul Gheorghe Piclișan, secretar executiv

17:50 – Discursul de închidere susținut de președinta partidului, Aurora Tasica Simu

18:00 – Servirea cinei

18:45 – Conferință de presă

19:00 – 20:00 – Sesiune de socializare

 

Proba cântarului, trecută cu succes: PFG Gloria Bistrița urcă în ring astăzi, la AYO 3

Sportivii PFG Gloria Bistrița au trecut cu succes proba oficială a cântarului pentru gala AYO 3 și sunt pregătiți să intre în ring în această seară, într-un eveniment care aduce față în față luptători determinați și bine pregătiți.

Cei trei sportivi care vor reprezenta clubul bistrițean sunt:

  • Sebastian Lutaniuc
  • Alexandru Bolfă
  • Gabriel Ursa

Toți au respectat limitele categoriei de greutate, confirmând seriozitatea pregătirii și disciplina impusă în cantonament. În sporturile de contact, cântarul este un moment decisiv: validează munca din săptămânile anterioare și marchează intrarea oficială în competiție.

Alături de ei se află maestrul Ionel Burduhos, coordonatorul echipei, implicat în fiecare etapă a pregătirii – de la structurarea antrenamentelor și strategia de meci, până la gestionarea ultimelor detalii înaintea galei.

După formalitățile oficiale, atenția se mută integral asupra confruntărilor din ring. Dacă până ieri accentul a fost pus pe greutate și reglaje fine, astăzi totul se rezumă la execuție, rezistență și rezultat.

Gala AYO 3 are loc astăzi, 27 februarie, la Baia Mare, începând cu ora 20:00.

TeraPlast depășește pragul de 1 miliard de lei cifră de afaceri în 2025 și revine pe profit

 

Grupul TeraPlast anunță rezultate financiare consolidate în creștere accelerată pentru anul 2025, marcând revenirea pe profit și confirmând eficiența măsurilor operaționale implementate în perioada recentă. Evoluția pozitivă este susținută atât de performanța diviziei Instalații, cât și de redresarea diviziei Ambalaje, într-un context regional competitiv și marcat de presiuni asupra costurilor.

Cifra de afaceri consolidată a depășit pragul de 1 miliard de lei, ajungând la peste 1.086 miliarde de lei, în creștere cu 21% față de nivelul de 897,9 milioane de lei înregistrat în 2024. Dinamica a fost alimentată în principal de rezultatele solide ale diviziei Instalații și de ameliorarea performanței segmentului Ambalaje.

La nivel operațional, EBITDA a înregistrat un avans semnificativ de 75%, urcând de la 49,6 milioane de lei în 2024 la 86,7 milioane de lei în 2025. Rezultatul include un venit nerecurent de 8,6 milioane de lei, provenit din valorificarea unor active excedentare la finalul anului. Marja EBITDA s-a îmbunătățit cu 2,5 puncte procentuale, ajungând la 8%, comparativ cu 5,5% în anul precedent, pe fondul creșterii contribuției diviziei Instalații și al reducerii impactului negativ generat anterior de divizia Ambalaje.

După o pierdere netă de 19,5 milioane de lei în 2024, Grupul TeraPlast a revenit în teritoriu pozitiv, raportând un profit net de 1,2 milioane de lei în 2025. Rezultatul a fost susținut de creșterea veniturilor și de optimizarea structurii de costuri, însă a fost influențat de majorarea cheltuielilor generate de diferențele de curs valutar înregistrate în prima jumătate a anului.

Marja brută consolidată a crescut la 38% în 2025, față de 36% în 2024, în pofida unui mediu concurențial intens și a presiunilor asupra prețurilor. Evoluția reflectă consolidarea eficienței operaționale și capacitatea Grupului de a menține un nivel solid de profitabilitate.

Pe segmentul internațional, TeraPlast și-a accelerat expansiunea. Vânzările realizate în afara României au crescut cu 59%, de la 233,6 milioane de lei în 2024 la 372,4 milioane de lei în 2025. Ponderea acestora în cifra de afaceri totală a urcat la 34%, comparativ cu 26% în anul anterior, confirmând direcția strategică de consolidare regională. În 2025, Grupul a ajuns pe a doua poziție în piața de instalații din Ungaria, la doar un an de la intensificarea prezenței în această țară.

Din punct de vedere cantitativ, TeraPlast a comercializat peste 123.000 de tone în 2025, cu 12% mai mult decât în 2024, când volumul s-a situat la 110.000 de tone. Creșterea a fost generată în principal de diviziile Instalații și Ambalaje, dar și de contribuția fabricilor din Ungaria și Republica Moldova, precum și de integrarea companiei Optiplast din Croația, consolidată în rezultatele Grupului începând cu decembrie 2024.

„Am spus anul trecut că perioada de integrare a achizițiilor și costurile nerecurente aferente vor fi urmate de revenirea la profitabilitate, iar rezultatele de acum confirmă că ne respectăm angajamentele. Revenirea pe profit și creșterea semnificativă a EBITDA reflectă disciplina financiară, controlul atent al costurilor și efectele măsurilor implementate pentru creșterea eficienței operaționale și integrarea subsidiarelor din străinătate. Extinderea amprentei geografice începe să se vadă tot mai clar în performanța Grupului. O marjă brută de 38%, într-un context de competiție intensă și presiune asupra prețurilor, demonstrează reziliența modelului nostru de business și capacitatea de a construi performanță pe termen lung”, a declarat Bogdan Crăciunaș, Director Financiar al Grupului TeraPlast.

 

Amenzi pe fondul furtului de lemne în Bistrița-Năsăud

În perioada 23–24 februarie, polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Bistrița-Năsăud au desfășurat o amplă acțiune pentru prevenirea și combaterea activităților ilegale din domeniul silvic, dar și pentru protejarea mediului.

Acțiunea a fost organizată de Serviciul de Ordine Publică din cadrul IPJ Bistrița-Năsăud, în colaborare cu lucrători silvici din cadrul ocoalelor silvice de regim și inspectori ai A.D.I. Deșeuri Bistrița-Năsăud. Controalele au vizat exploatarea, prelucrarea și comercializarea materialului lemnos, combaterea braconajului piscicol, precum și prevenirea abandonului de deșeuri în spații neautorizate.

Pe parcursul celor două zile, au fost efectuate verificări la două depozite de material lemnos situate pe Valea Sălăuței. Totodată, polițiștii au legitimat 16 persoane și au controlat 10 transporturi de material lemnos.

Pentru neregulile constatate pe linie silvică, au fost aplicate patru sancțiuni contravenționale, în valoare totală de 10.000 de lei, conform prevederilor Legii nr. 171/2010 privind stabilirea și sancționarea contravențiilor silvice. De asemenea, a fost confiscat material lemnos în valoare de 1.552 de lei.

În cadrul aceleiași acțiuni, polițiștii și inspectorii A.D.I. Deșeuri Bistrița-Năsăud au efectuat verificări privind abandonarea deșeurilor pe raza comunei Galații Bistriței. Pentru neregulile constatate, au fost aplicate două sancțiuni contravenționale, în valoare totală de 3.000 de lei, în baza O.U.G. nr. 195/2005 privind protecția mediului.

Acțiunile de acest tip vor continua și în perioada următoare, cu scopul descurajării faptelor ilegale și al protejării fondului forestier și a mediului înconjurător din județ.

Cătălin Bota: „Susținerea producătorilor locali înseamnă susținerea comunității noastre”

Primarul orașului Sângeorz-Băi, Cătălin Bota, a participat astăzi, în localitatea Cormaia, la o ședință de dialog organizată de către Instituția Prefectului – Județul Bistrița-Năsăud, cu participarea Direcției pentru Agricultură Județeană, unde s-a discutat despre promovarea producătorilor locali și despre provocările reale cu care aceștia se confruntă.

În cadrul discuțiilor au fost abordate aspecte legate de valorificarea produselor autohtone, accesul la piețe de desfacere, sprijinul instituțional și necesitatea unor politici coerente care să încurajeze agricultura locală și micii producători.

„Sângeorz-Băi are oameni harnici, gospodari adevărați, care duc mai departe tradiția și munca cinstită. Susținerea producătorilor locali înseamnă susținerea comunității noastre, a identității și a valorilor care ne definesc”, a transmis primarul Cătălin Bota.

Edilul a subliniat importanța colaborării dintre autoritățile locale, instituțiile județene și producători, astfel încât inițiativele acestora să fie sprijinite concret și eficient. În opinia sa, dezvoltarea durabilă a orașului depinde direct de consolidarea economiei locale și de susținerea celor care contribuie activ la menținerea tradițiilor și a specificului zonei.

„Cred în puterea lucrului bine făcut și în sprijinirea celor care muncesc cu suflet pentru acest loc”, a mai declarat primarul orașului Sângeorz-Băi.

Întâlnirea de la Cormaia face parte dintr-o serie de consultări menite să apropie instituțiile statului de comunitate și să ofere soluții adaptate realităților din teren, în sprijinul agricultorilor și producătorilor locali din județul Bistrița-Năsăud.