În Bistrița-Năsăud u fost admise aproape 9000 de tichete educaționale cu valoare de 500 ron/ elev
Au fost procesate şi admise un număr de peste 8700 de cereri în vederea acordării tichetelor educaţionale cu valoare de 500 RON/elev.
Concret, la nivelul judeţului Bistriţa-Năsăud, numărul tichetelor educaţionale din acest an şcolar este dublu faţă de numărul tichetelor educaţionale din anul şcolar precedent.
Tichetele, emise pe suport electronic, pot fi utilizate pentru achiziționarea de materiale școlare necesare frecventării școlii, constând în articole pe papetărie, caiete, stilouri, articole pentru pictură, ghiozdane și alte articole necesare în școli și grădinițe, precum și articole de vestimentație necesare frecventării școlii și grădiniței, informează inspectorul școlar general Cristian Nicula.
Lavinia Petruț
Despre câini și ,,câini bipezi”. Două persoane cercetate pentru uciderea unui animal, reținute pentru 24 de ore, de polițiștii Biroului pentru Protecția Animalelor Bistrița-Năsăud

Ieri, 26 septembrie, în baza probatoriului administrat într-o cauză penală aflată în instrumentarea polițiștilor Biroului pentru Protecția Animalelor Bistrița-Năsăud, a fost dispusă reținerea pentru 24 de ore a unui bărbat de 53 de ani și a unei femei de 30 de ani, ambii din Pinticu.

Cei doi sunt cercetați pentru comiterea infracțiunii de uciderea animalelor cu intenție fără drept, faptă prevăzută și pedepsită de Legea 205 din 2004, privind protecția animalelor.

Din investigațiile efectuate până în prezent, a reieșit faptul că, la data de 18 septembrie a.c., o femeie de 30 de ani, împreună cu tatăl acesteia, un bărbat de 53 de ani, ambii din Pinticu, ar fi lovit un câine care ulterior a decedat. La scurt timp, deținătorul legal al acestuia a solicitat, prin 112, sprijinul polițiștilor.

Cele două persoane bănuite de comitere infracțiunii se află în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă a Inspectoratului de Poliție Județean Bistrița-Năsăud urmând să fie prezentate magistraților cu propunere de luare a unei măsuri preventive.

Cercetările în acest caz sunt continuate de către polițiștii Biroului pentru Protecția Animalelor, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Bistrița.

Atenție!

Noile prevederi legale privind protecția animalelor stabilesc sancțiuni mai aspre pentru cei care comit orice act de cruzime sau violenţă asupra acestora, se arată în comunicatul IPJ Bistrița-Năsăud.

Lavinia Petruț

Imaginea ta contează! Este motto-ul concursului desfășurat la sediul Asociației Nevăzătorilor din Bistrița-Năsăud

La Asociația Nevăzătorilor  Filiala jud. Bistrița-Năsăud, a  avut loc concursul ,,Imaginea ta contează” . Vorbim despre un concurs de cultură generală, destinat femeilor cu deficiență de vedere.  Au participat 7 concurente,  iar în urma desfășurări concursului clasamentul a fost următorul:

Locul 1  nu  nu s-a acordat, întrucât  nu  s-a obținut punctajul, locul 2 Pop Corina, locul 3 Drăgușin Susana, mențiune Moldovan  Letiția. După concurs au servit cafea, suc și pizza.  Concursul a fost examinat de referentul cultural al filialei, doamna Coman Veronica,  juriul fiind compus din: Bogdan Mureșan (Avocat), președintele juriului, Loredana Nechifor, membru, respectiv  Aurel Coman,  președintele  filialei , în calitate de  membru.

 nevaz3-225x300 Imaginea ta contează! Este motto-ul concursului desfășurat la sediul Asociației Nevăzătorilor din Bistrița-Năsăud nevaz4-225x300 Imaginea ta contează! Este motto-ul concursului desfășurat la sediul Asociației Nevăzătorilor din Bistrița-Năsăud nevaz5-225x300 Imaginea ta contează! Este motto-ul concursului desfășurat la sediul Asociației Nevăzătorilor din Bistrița-Năsăud nevaz6-225x300 Imaginea ta contează! Este motto-ul concursului desfășurat la sediul Asociației Nevăzătorilor din Bistrița-Năsăud nevaz7-225x300 Imaginea ta contează! Este motto-ul concursului desfășurat la sediul Asociației Nevăzătorilor din Bistrița-Năsăud nevaz8-225x300 Imaginea ta contează! Este motto-ul concursului desfășurat la sediul Asociației Nevăzătorilor din Bistrița-Năsăudnevaz2-225x300 Imaginea ta contează! Este motto-ul concursului desfășurat la sediul Asociației Nevăzătorilor din Bistrița-Năsăud

Lavinia Petruț

Trofeul Carpați se dispută în noua Sală Polivalentă din Bistrița

Unul dintre cele mai prestigoase turnee amicale din lume, 𝗧𝗿𝗼𝗳𝗲𝘂𝗹 𝗖𝗮𝗿𝗽𝗮𝘁̦𝗶 se joacă-n noua Sală Polivalentă (29 septembrie-1 octombrie).

Va fi un spectacol nemaiântâlnit în județul nostru, la care ar fi mare păcat să nu participați.

𝗕𝗶𝗹𝗲𝘁𝗲𝗹𝗲 𝘀𝘂𝗻𝘁 𝗱𝗲𝗷𝗮 𝗱𝗶𝘀𝗽𝗼𝗻𝗶𝗯𝗶𝗹𝗲, 𝗽𝗲𝗻𝘁𝗿𝘂 𝗰𝗲𝗹𝗲 𝘁𝗿𝗲𝗶 𝘇𝗶𝗹𝗲 𝗱𝗲 𝘁𝘂𝗿𝗻𝗲𝘂: https://www.entertix.ro/g/603/trofeul-carpati.html Loturile de handbal feminin ale României, Spaniei, Serbiei și Austriei vor pune Bistrița pe harta handbalului internațional și vor marca începutul unor competiții de calibru care vor fi găzduite aici.

𝗣𝗿𝗼𝗴𝗿𝗮𝗺:

Ziua 1, 29 septembrie

Serbia – Spania 17:30

Romania – Austria 20:00

Ziua 2, 30 septembrie

Austria – Spania 17:30

Romania – Serbia ora 20:00

Ziua 3, 1 octombrie

Serbia – Austria 17:30

România – Spania 20:00

Lavinia Petruț

Anunț Primăria Municipiului Bistrița!

Ai nevoie de autorizatie de acces in Bistrita, pentru vehicule de tonaj greu?
Nimic mai simplu.
Intra pe canalul de Youtube Primaria Bistrita si afla cum poti face rapid plata on line pentru autorizatie. Castigi timp si eviti amenda pentru nerespectarea acestei prevederi.
Aceasta e digitalizarea administrativa pe care ne-o dorim – intră și tu pe primariabistrita.ro!Logo_Bistrita-300x142 Anunț Primăria  Municipiului Bistrița!

(VIDEO) ATENȚIE! Consumul de alcool se pedepsește indiferent de valoarea indicată de aparatul etilotest

Consumul de alcool la volan se pedepsește indiferent de valoarea indicată de aparatul etilotest dacă aceasta nu este negativă.

Valorile între 0.01 mg/l și 0.40 mg/l alcool pur în aerul expirat reprezintă contravenție și se sancționează cu amendă de la 1305 lei până la 2900 lei și suspendarea dreptului de a conduce vehicule pe drumurile publice pentru 90 de zile. În cazul unui accident rutier suspendarea fiind aplicată pentru 120 de zile. Reducerea perioadei de suspendare nu se mai aplică în aceste cazuri, testarea pentru redobândirea permisului rămânând însă obligatorie.

În cazul în care valoarea indicată de aparatul etilotest depășeste 0.40 mg/l alcool pur în aerul expirat, se vor recolta probe de sânge în vederea determinării alcoolemiei. Este infracțiune și se pedepsește cu închisoare de la 1 la 5 ani sau amendă conducerea unui vehicul sub influența alcoolului a cărei valoare depășeste 0.80 mg/l alcool pur în sânge. Refuzul șoferului de a se supune la prelevarea de mostre biologice este infracțiune și se pedepsește la fel ca și în cazul conducerii cu alcoolemie 1 la 5 ani închisoare sau amendă. Pe lângă aceste consecințe juridice, riscurile implicării într-un accident rutier pot fi dintre cele mai grave, acestea crescând exponențial! Studiile efectuate indică faptul că șoferii aflați sub influența alcoolului au diminuate viteza de reacție, simțurile vizuale și auditive, alcoolul creând și falsa impresie de siguranță prin asumarea unor riscuri inutile, se arată într-un comunicat al IPJ Bistrița-Năsăud.

Pe tot parcursul cercetărilor în cadrul dosarului penal, conducătorul auto are dreptul de a conduce suspendat. În cazul condamnării acestuia, se dispune anularea permisului pentru o perioadă de 1 an, fiind pasibil și de aplicarea unei interdicții de a conduce, pe o perioadă de timp decisă de instanța de judecată.

În cazul fiecărui conducător auto, valoarea indicată de aparatul etilotest sau alcoolemia, pot avea valori distincte în funcție de greutatea corporală, frecvența și intervalul de timp trecut de la consumul de alcool până la testare sau tipul de alcool consumat.

Nu riscați, nu urcați la volan dacă ați consumat alcool.

Lavinia Petruț

Promenada Inimilor 2022 – Sănătatea ține de fiecare dintre noi

După o perioadă de doi ani, în care tot în siguranță, e calea spre asigurarea sănătății complete – fizice și mentale, iar conștientizarea cu privire la factorii de risc ce duc la apariţia bolilor cardiovasculare poate să determine, în mod constant, un comportament orientat spre mișcare, alimentație și stil de viață echilibrate.

promenada1-227x300 Promenada Inimilor 2022 – Sănătatea ține de fiecare dintre noi

Cluburile Rotary Bistrița, Rotary Bistrița Nosa, Rotaract Omnia Bistrița și Interact Nosa Bistrița,împreună cu Societatea Română de Cardiologie și Fundația Română a Inimii, vă adresează, duminică, 25 septembrie 2022, începând cu ora 15:00, provocarea de a înțelege că sănătateaține defiecaredintrenoi. Provocarea este însoțită de tombolă surpriză pentru cei care participă la o plimbare,  în mers dinamic,  pe traseul intitulat  ”Promenada inimilor”, amenajat în Parcul Municipal.

PerioadaCOVID-19 ne-a redimensionat prioritățile și așteptările, iar acum, mai mult decât oricând, trebuie să păstrăm un stil de viață câ tmai sănătos, incluzând mișcare în aer liber și alimentație echilibrată, iar campania de promovare a mişcării „Promenada Inimilor” adduce beneficii sigure şi immediate sănătăţii.

Campania este menită să ne reamintească tuturor că activitatea fizică zilnică este cel mai bun mijloc al menținerii sănătății, inclusiv a sănătății inimilor noastre. Aceasta a fost inţiată de către Fundaţia Irlandeză a Inimii și a avut un succes răsunător, fiind implementată în numeroase ţări europene. În România, programul a fost lansat în 2013, antrenând participarea a mii de persoane ce și-au propus ca obiectiv major menținerea propriei sănătăți.

Pentru a sublinia importanța mișcării în optimizarea modului de viaţă al fiecăruia,Cluburile Rotary din Bistrița au aderat la acest program încă de la lansare. Anul acesta, invitația la mișcare este adresată tuturor membrilor comunității locale, indiferent de vârstă, duminică, 25 septembrie, ora 15:00, în Parcul municipal Bistrița, intrarea dinspre Sala Polivalentă, pentru a parcurge impreună, în ritm dinamic, “Promenada Inimilor” – traseul cu o lungime de 1.6 km. Cei care vor da curs invitației vor putea participa la o tombola surpriză.

La eveniment va participa și Ianosi Levente campion național Bike-Trial care va face o demonstrație de măiestrie.

Lavinia Petruț

(FOTO-VIDEO)Braconierii fără frontiere. Un român și trei francezi, prinși în flagrant în Bistrița-Năsăud

braconaj-3-300x225 (FOTO-VIDEO)Braconierii fără frontiere. Un român și trei francezi, prinși în flagrant în Bistrița-Năsăud

Concret, luptătorii de la Serviciul pentru Acțiuni Speciale au prins, în flagrant delict, un bărbat, de 44 de ani, din Sânmihaiu de Câmpie și trei cetățeni francezi, cu vârste cuprinse între 51 și 74 de ani, care ar fi participat la o partidă ilegală de vânătoare. Totodată, doi dintre cetățenii francezi ar fi avut asupra lor două arme letale, cu destinația vânătoare, care ar fi aparținut bărbatului din Sânmihaiu de Câmpie.

braconaj-2-218x300 (FOTO-VIDEO)Braconierii fără frontiere. Un român și trei francezi, prinși în flagrant în Bistrița-Năsăud

Cazul a fost preluat de polițiștii Biroului Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase, iar, din investigațiile efectuate până în prezent, a reieșit faptul că, în perioada 19-21 septembrie , cei patru ar fi mai desfășurat 6 acțiuni de vânătoare neautorizate și ar fi împușcat 6 căpriori, pe care ulterior i-ar fi transportat la locuința cetățeanului român.De asemenea, în timpul acțiunilor de vânătoare, cei trei cetățeni francezi ar fi deținut, purtat și folosit o altă armă letală, cu destinația vânătoare, care le-ar fi fost pusă la dispoziție de către bărbatul din Sânmihaiu de Câmpie.La domiciliul acestuia, au fost descoperite și ridicate 6 trofee, carnea și 4 piei provenite de la căpriorii braconați, 5 arme deținute legal și care ar fi fost folosite la acțiunile de braconaj, precum și un autovehicul care ar fi fost folosit la acțiunile ilegale de vânătoare, informează IPJ Bistrița-Năsăud.

Cei patru bărbați au fost conduși la sediul Poliției, iar, în urma audierilor, au fost reținuți. În cursul zilei de astăzi, vor fi prezentați Parchetului de pe lângă Judecătoria Beclean, în vederea dispunerii unor măsuri preventive.

Cercetările sunt continuate de către polițiștii Biroului Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase, sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de nerespectarea regimului armelor și al munițiilor, uz de armă fără drept, braconaj și transportul vânatului dobândit în urma unor activități de braconaj.

Lavinia Petruț