Senatorul Cristian Nicula: „Profesorii sunt eroii discreți ai acestei țări”

Senatorul PSD de Bistrița-Năsăud, Cristian Nicula, a transmis un mesaj emoționant de respect și recunoștință față de cadrele didactice, cu ocazia începerii noului an școlar.

„Cine are în familie un dascăl sau o dăscăliță știe: școala nu se încheie odată cu sunetul clopoțelului. Profesorii duc școala acasă, în suflet și în gânduri”, a subliniat parlamentarul.

În mesajul său, Cristian Nicula a amintit de eforturile neștiute ale cadrelor didactice – de la corectarea testelor târziu în noapte și pregătirea lecțiilor, până la scrierea și implementarea proiectelor europene sau participarea, adesea voluntară, în comisii de evaluare la olimpiade și concursuri școlare.

Senatorul a evocat și sacrificiile profesorilor din perioada pandemiei, rolul lor de „părinți de rezervă” în excursii și drumeții, dar și emoțiile trăite alături de elevi la examene sau atunci când foștii absolvenți revin în școală după ani de zile.

„Cariera didactică nu este un drum ușor. Ea începe cu titularizarea, continuă cu definitivarea, apoi cu gradul II și gradul I. Și abia la 65 de ani profesorii se pensionează, după o viață întreagă dăruită școlii și copiilor altora, cu sacrificiul propriei familii”, a subliniat Cristian Nicula.

În final, parlamentarul a transmis un omagiu pentru toți cei care slujesc școala:

„Profesorii sunt eroii discreți ai acestei țări. Respect și recunoștință pentru toți dascălii care, în tăcere și cu sacrificiu, ne-au crescut și ne cresc copiii. Viitorul României se sprijină pe umerii lor.”

 

Tânăr de 20 de ani, sub control judiciar după ce a lovit o femeie care și-a pierdut cunoștința

Un tânăr de 20 de ani din județul Bistrița-Năsăud a fost pus sub control judiciar de procurorii din Năsăud, după un incident violent petrecut în noaptea de 24 august 2025, în jurul orei 02:40, în curtea unei săli de evenimente.

Potrivit anchetatorilor, pe fondul consumului de alcool și al unui conflict spontan, tânărul ar fi lovit cu piciorul în față o femeie de 27 de ani. În urma impactului, victima a căzut pe asfalt, s-a lovit cu capul de o bordură din beton și și-a pierdut cunoștința.

Femeia a suferit leziuni care au necesitat 25-27 de zile de îngrijiri medicale. Agresorul a fost reținut inițial pentru 24 de ore de polițiștii din Sângeorz-Băi.

Ulterior, în data de 11 septembrie 2025, procurorul din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Năsăud a dispus luarea măsurii preventive a controlului judiciar pentru 60 de zile, pentru săvârșirea infracțiunii de lovire sau alte violențe, în formă agravată – respectiv comisă în public.

„Cercetările sunt continuate sub supravegherea procurorului, în vederea probării faptelor”, a transmis prim-procurorul Virgil Checec.

 

Accident rutier la Sângeorz-Băi: pieton lovit de o mașină, în stare gravă

Un accident rutier s-a produs în această după-amiază la Sângeorz-Băi, în apropierea Stației de Pompieri din localitate.

Un pieton a fost lovit de un autovehicul și, potrivit primelor informații, se află în stare de inconștiență.

La locul accidentului acționează pompierii militari din cadrul Stației Sângeorz-Băi, sprijiniți de un echipaj de terapie intensivă mobilă SMURD. În sprijin a fost direcționat și un echipaj al Serviciului de Ambulanță Județean Bistrița-Năsăud.

 

 

 

Becleanul, în plin proces de reabilitare termică: noi blocuri intră în programul de modernizare energetică

Primarul orașului Beclean, Nicolae Moldovan, a anunțat semnarea contractului pentru un nou lot de blocuri care vor intra în reabilitare termică, cu finanțare din fonduri europene.

„Blocurile din oraș vor fi reabilitate etapă cu etapă, până când toate vor beneficia de modernizare energetică”, a declarat edilul.

Blocuri noi și reabilitate energetic în Beclean

De-a lungul anilor, orașul Beclean a beneficiat de investiții constante în infrastructura locativă, fiind construite și izolate termic mai multe imobile:

  • Nou construite: Blocurile ANL și sociale de pe străzile Petru Maior, Șieului, Ghiocelului, Panselelor, Apia, Sănătate și D. Gherea, ridicate între 2001 și 2025.
  • Izolate termic: Zeci de blocuri din zone precum 1 Decembrie 1918, Someșului, Castanului, Grigore Silași, Parcului, Zorilor sau Dobrogeanu Gherea, modernizate energetic între 2021 și 2024.

Urmează la reabilitare

Noile lucrări de eficientizare energetică vizează alte blocuri din oraș, grupate pe loturi:

  • Lotul 1: Dobrogeanu Gherea, Aleea Castanului, Șieului (Bl. Sinistraților).
  • Lotul 2: Zorilor, Șieului.
  • Lotul 3: Castanului, Parcului, Aleea Ghiocelului, Aleea Panselelor, Zorilor.
  • Lotul 4: Șieului, Aleea Castanului, Aleea Florilor.

Noi construcții în perspectivă

Pe lângă reabilitările termice, administrația locală are în plan și construcția de noi blocuri:

  • Bloc NZeb pe strada Petru Maior (2026),
  • Două blocuri ANL în cartierul Podirei (2027 și 2028).

Prioritate pentru administrația locală

Primarul Nicolae Moldovan subliniază că investițiile în infrastructura locativă rămân o prioritate:

„Dorim ca fiecare locuitor al orașului să beneficieze de condiții de trai moderne, cu locuințe eficiente energetic și confortabile. Este o investiție pe termen lung în calitatea vieții din Beclean.”

 

Pubela galbenă pentru plastic și metal se colectează miercuri, 17 septembrie, în municipiul Bistrița

Miercuri, 17 septembrie 2025, locuitorii municipiului Bistrița sunt rugați să scoată la poartă pubela galbenă destinată deșeurilor reciclabile din plastic și metal.

Potrivit anunțului transmis de ADI Deșeuri Bistrița-Năsăud, colectarea de miercuri se face doar în municipiu, nu și în localitățile componente.

Program special pentru localitățile componente

Începând cu anul 2025, pubela galbenă din Unirea, Viișoara, Sigmir, Sărata, Ghinda și Slătinița se colectează în ultima zi de miercuri a fiecărei luni. Astfel, următoarea dată de colectare va fi 24 septembrie 2025.

Reguli pentru colectare

  • Cantitățile suplimentare de plastic și metal pot fi scoase în saci transparenți, alături de pubelă, iar operatorul Supercom le va ridica odată cu aceasta.
  • Pe lângă pubela galbenă nu se acceptă alte tipuri de deșeuri (menajere, hârtie-carton sau sticlă).
  • Fiecare tip de deșeu reciclabil are un calendar propriu de colectare, motiv pentru care cetățenii sunt rugați să sorteze corect deșeurile încă din gospodărie.

Unde găsiți informații utile

Programul complet de colectare a deșeurilor din județ poate fi consultat pe site-ul www.adideseuribn.ro sau la Dispeceratul Supercom – 0263.944.

Prin respectarea regulilor de colectare selectivă, comunitatea contribuie la un mediu mai curat și la eficiența procesului de reciclare.

 

Incident neplăcut la Dobric: asfalt proaspăt turnat, distrus de un șofer neatent

Lucrările de asfaltare executate marți pe strada Brigăzii din localitatea Dobric au fost serios afectate de gestul iresponsabil al unui conducător auto, care a ignorat restricțiile de circulație impuse pe durata intervenției.

Primarul comunei Căianu Mic, Paul Știr, a transmis un mesaj public prin care și-a exprimat dezamăgirea față de această situație, subliniind că regulile sunt menite să protejeze investițiile realizate pentru întreaga comunitate.

„Astăzi au avut loc lucrări de asfaltare pe strada Brigăzii din localitatea Dobric, pentru refacerea carosabilului afectat de intervențiile la rețelele de utilități. Din păcate, în ciuda anunțurilor oficiale făcute atât pe Facebook, cât și pe grupurile de interes local, prin care am informat că accesul este complet restricționat, au existat persoane care au ignorat aceste apeluri și au intrat cu mașinile pe asfaltul proaspăt turnat. Un astfel de gest afectează calitatea lucrării și înseamnă timp și resurse suplimentare pentru remediere. Nu este corect față de întreaga comunitate. Orice persoană identificată ca producând daune lucrărilor publice va răspunde conform legii.”, a declarat edilul.

Paul Știr a făcut apel la responsabilitate și spirit civic, amintind că investițiile în infrastructură sunt realizate pentru confortul și siguranța tuturor locuitorilor:

„Regulile sunt pentru binele tuturor, iar aceste investiții sunt menite să ridice nivelul de confort al întregii comunități. Mulțumim celor care au dat dovadă de responsabilitate și au respectat restricțiile.”

 

 

Becleanul sărbătorește 790 de ani de la prima atestare documentară

 

Orașul Beclean se pregătește pentru un eveniment de amploare: Zilele Orașului Beclean, ediția a XIX-a, care se vor desfășura în perioada 26–28 septembrie 2025. Manifestările marchează un moment istoric deosebit – 790 de ani de la prima atestare documentară a localității.

Primăria, Consiliul Local și Centrul Cultural „Liviu Rebreanu” sunt organizatorii acestei sărbători, care va aduce în fața publicului spectacole de muzică ușoară și populară, evenimente culturale de marcă și momente solemne.

„Dragi beclenari, vă anunț cu bucurie că anul acesta sărbătorim împreună 790 de ani de la prima atestare documentară a Becleanului”, a transmis primarul Nicolae Moldovan pe pagina sa de socializare.

Programul Zilelor Orașului Beclean 2025

Vineri, 26 septembrie

  • 18:00 – Spectacol de dans modern
  • 18:30–19:00 – Florin Săsărman
  • 19:30–20:00 – Ioaveax
  • 20:00–20:30 – Arhivers
  • 20:30–21:30 – Ravi Hazard
  • 22:30–23:30 – Alex Velea

Sâmbătă, 27 septembrie

  • 11:00 – Decernarea titlurilor de Cetățean de Onoare
  • 18:30 – Dezvelirea bustului lui Liviu Rebreanu, cu participarea IPS Andrei Andreicuț
  • 19:00–21:00 – Concertul Innamorato di te – Opera Națională Cluj-Napoca
  • 21:00–22:00 – SHIFT
  • 22:00–23:00 – DJ Sava și Adriana
  • 23:00–24:00 – Connect-R

Duminică, 28 septembrie

  • 16:00–18:00 – Spectacolul de teatru Elixir, cu Maia Morgenstern și Marius Bodochi
  • 18:00–24:00 – Spectacol de muzică populară cu: Anuța Motofelea, Cristian Pomohaci, ansamblurile „Someșul” și „Cununița” din Beclean, „Potaissa” Turda, Teatrul Coregrafic Secuiesc Harghita și grupul „Flori de pe Someș”

Locații principale:

  • Centrul Cultural „Liviu Rebreanu”
  • Piața Mare

 

FRASINUL SRL continuă lucrările, chiar dacă banii întârzie

În ciuda adreselor și recomandărilor venite din partea Guvernului și a ministerelor, compania bistrițeană FRASINUL continuă lucrările contractate în orașul Sângeorz-Băi.

Administratorul societății, domnul Traian Larionesi, consideră că o afacere trebuie tratată nu doar cu responsabilitate, ci și cu suflet, iar el a ales să investească suflet în dezvoltarea orașului-stațiune.

Astfel, “indiferent de perioada în care aceste lucrări vor fi decontate, echipa Frasinul își continuă activitatea la aceeași calitate, cu aceleași standarde și aceeași dedicare pentru comunitate”.

Chiar și atunci când banii întârzie să apară, compania rămâne fidelă angajamentului de a contribui la modernizarea și progresul orașului.

Spre exemplu, FRASINUL modernizează Strada Izvoarelor din Sângeorz-Băi: peste 1,6 kilometri de carosabil reabilitat.

Orașul-stațiune Sângeorz-Băi se află într-un amplu proces de modernizare a infrastructurii, iar una dintre cele mai importante și recente intervenții este reabilitarea Străzii Izvoarelor, lucrări derulate de compania bistrițeană FRASINUL SRL.

Proiectul a vizat refacerea completă a unei artere cu o lungime de 1.612 metri și o lățime de 7 metri, împărțită în trei tronsoane. Până în prezent, constructorul a finalizat lucrările de canalizare pluvială, a efectuat frezarea carosabilului existent și a turnat primul strat de egalizare cu asfalt BA8. În această perioadă, echipele lucrează la așternerea stratului de uzură, pas decisiv pentru finalizarea proiectului.

Intervenția de pe Strada Izvoarelor este esențială atât pentru locuitorii zonei, cât și pentru turiștii care vizitează Sângeorz-Băi, oraș recunoscut pentru potențialul său balnear. Modernizarea infrastructurii rutiere aduce un plus de confort și siguranță, dar și o imagine mai atractivă pentru destinația turistică.

Compania FRASINUL s-a remarcat și în alte proiecte din oraș, printre care construcția noului dispensar medical, dotat cu spații moderne pentru consultații și tratamente. Astfel, prin investițiile sale, firma contribuie direct la dezvoltarea Sângeorzului, combinând profesionalismul tehnic cu implicarea comunitară.

„Nu este vorba doar despre asfalt și utilaje, ci despre modul în care aceste lucrări schimbă viața oamenilor. Ne dorim să lăsăm în urmă drumuri și clădiri solide, dar mai ales încredere în ceea ce facem”, transmit reprezentanții companiei.

Gabriel Lazany: MIS GRUP are la dispoziție 45 de zile pentru injectările cu betonită din Pasajul Decebal

Primarul municipiului Bistrița, Gabriel Lazany, a anunțat că municipalitatea a semnat contractul cu firma MIS Grup pentru efectuarea lucrărilor de consolidare necesare la pasajul subteran de pe Bulevardul Decebal. Constructorul are la dispoziție 45 de zile pentru a executa injectările cu betonită sub fundațiile blocurilor din zonă, în special la blocul Turn, unde s-a constatat o deviație mai mare a structurii.

„În momentul în care am ridicat această problemă Direcției Tehnice, mi s-a spus că nu ar mai fi nevoie de ele, că s-au întâlnit proiectanții, că nu mai trebuie făcute. Cum sunt un om care de obicei verific suplimentar, am contactat echipa de experți de la Timișoara care a întocmit expertizele. Specialiștii de acolo mi-au spus că nici nu încape vorbă de așa ceva. Este obligatoriu să se facă aceste injectări de betonită pentru că altfel, la cea mai mică undă seismică, există un risc real pentru clădirile respective”, a declarat edilul, subliniind gravitatea situației.

Lazany a precizat că, deși este „mai mult decât scandalos” ca lucrările să fie realizate acum, după ce zona a fost deja acoperită, acestea sunt absolut necesare pentru siguranța oamenilor. „La finele lunii octombrie toată povestea asta trebuie să ia sfârșit, asta pentru că vom recepționa pasajul așa cum este el, cu bune și cu relele lui, mai mult cu relele lui”, a punctat primarul.

Discuțiile dintre administrația locală și constructorul MIS Grup s-au purtat și pe tema scărilor rulante. Acestea nu erau prevăzute în proiectul inițial și urmau să fie montate de un alt furnizor. „Va fi funcțional și liftul! Dacă nu cădem de acord cu cei de la MIS să monteze scările rulante până atunci, atunci le vom monta noi, mai precis furnizorul, sigur, după recepție. Instalarea se realizează cu macara, iar pentru aceasta este necesară demontarea copertinelor, ceea ce implică niște costuri foarte mari. Am pus în balanță riscurile și vom face noi ceea ce nu va vrea constructorul să facă, pentru ca proiectul să nu fie declarat nefuncțional”, a mai spus Lazany.

În concluzie, până la finalul lunii octombrie, pasajul Decebal ar trebui recepționat, după finalizarea lucrărilor de consolidare și în pofida divergențelor legate de montarea scărilor rulante.

Sursa: ProPolitica.ro

MApN propune „serviciul militar voluntar în termen”. Ce prevede legea și cine poate fi încorporat

Ministerul Apărării Naționale pregătește o nouă lege pe care vrea să o treacă prin CSAT, vizând introducerea unui program de „militari voluntari în termen”. Scopul este de a lărgi rezerva operațională a Armatei Române, considerată îmbătrânită după 20 de ani de la renunțarea la stagiul militar obligatoriu.

Constituția României, la articolul 55, stabilește clar: doar cetățenii între 20 și 35 de ani, cu excepția voluntarilor, pot fi încorporați. În practică, condițiile concrete sunt stabilite prin lege organică.

Ce prevede legea actuală

În prezent, cadrul legal pentru mobilizare este reglementat de Legea nr. 446/2006 privind pregătirea populației pentru apărare. Articolul 3, alin. (5), stipulează că „la declararea mobilizării și a stării de război sau la instituirea stării de asediu, îndeplinirea serviciului militar (…) devine obligatorie pentru bărbaţii cu vârste între 20 şi 35 de ani, apți medical”.

Separat, Legea nr. 355/2009 reglementează cine poate institui starea de mobilizare sau război: președintele României are dreptul să declare mobilizarea, iar Parlamentul o aprobă.

Cine poate fi mobilizat

  • Militarii profesioniști deja activi.
  • Militarii aflați în rezervă – cei care au făcut armata înainte de 2007 și se află încă în evidențele militare (până la 55 de ani pentru gradați și până la 63 de ani pentru cadrele militare).
  • Rezerviști voluntari – persoane între 18 și 55 de ani care au semnat contracte cu MApN.
  • Cetățeni încorporabili – bărbați între 20 și 35 de ani, apți medical, care nu au efectuat serviciul militar.

Cine este exceptat

De la mobilizare sunt exceptate:

  • persoanele declarate inapți medical;
  • clericii și călugării cu vechime mai mare de 2 ani;
  • cei condamnați, arestați sau trimiși în judecată (până la soluționarea definitivă a cauzei);
  • persoanele aflate în situații familiale dificile (întreținători unici, soții/părinți invalizi);
  • femeile, care pot servi doar voluntar; dacă sunt însărcinate, serviciul încetează automat;
  • persoanele care refuză din motive de conștiință sau religie – acestea pot fi repartizate în serviciu alternativ, de exemplu sanitar sau civic.

Ce aduce nou proiectul MApN

Noutatea propusă de MApN este introducerea „serviciului militar voluntar în termen” – un program prin care tinerii între 18 și 35 de ani vor putea opta, pe bază de voluntariat, pentru un stagiu de pregătire militară plătit.

La final, voluntarii vor intra în rezerva de mobilizare a Armatei Române sau, dacă doresc, pot participa la selecții pentru a deveni soldați profesioniști cu contract de muncă.

Important de subliniat: proiectul NU reintroduce serviciul militar obligatoriu, ci oferă o opțiune pentru cei care vor să se instruiască și să sprijine rezerva armatei.