Avertizare meteo: val de căldură și disconfort termic accentuat în Bistrița-Năsăud

Administrația Națională de Meteorologie a emis avertizări de tip cod galben și cod portocaliu valabile în intervalul 24 iulie, ora 10:00 – 25 iulie, ora 10:00.

Județul Bistrița-Năsăud se află sub cod galben de caniculă și disconfort termic, iar în anumite zone din țară a fost emis și cod portocaliu, din cauza temperaturilor extreme și a nopților tropicale.

Fenomene vizate:

  • Val de căldură persistent
  • Disconfort termic ridicat
  • Indice temperatură-umezeală (ITU) peste pragul critic de 80

În județul nostru, temperaturile maxime vor atinge frecvent 34–36 de grade Celsius, iar minimele nocturne nu vor coborî sub 18–20 de grade, ceea ce înseamnă nopți în care organismul nu se poate reface eficient după căldura acumulată în timpul zilei.

Zone afectate:

  • Cod galben: majoritatea regiunilor țării, inclusiv Transilvania
  • Cod portocaliu: nordul și estul Munteniei, sudul Moldovei, sud-estul Transilvaniei și Dobrogea continentală
    În aceste zone, se vor înregistra temperaturi de până la 39 de grade, iar nopțile vor fi tropicale, cu minime care nu scad sub 22 de grade.

Recomandările autorităților:

  • Evitați deplasările în intervalul orar 11:00 – 18:00
  • Hidratați-vă constant, chiar dacă nu simțiți sete
  • Purtați haine deschise la culoare, lejere și protejați-vă capul de soare
  • Nu lăsați copiii sau animalele în autoturisme închise
  • Oferiți sprijin persoanelor vulnerabile: vârstnici, bolnavi cronici sau persoane fără adăpost

Specialiștii ANM avertizează că valul de căldură se va intensifica până la finalul săptămânii, în special în regiunile din vestul, sudul și centrul țării.

 

 

„Sat viu” la Posmuș: arhitectură, sociologie, filme și patrimoniu trăit, între 28 iulie – 3 august

Localitatea Posmuș va găzdui, la final de iulie, un nou proiect cultural care aduce în prim-plan patrimoniul rural transilvănean și comunitatea locală. Intitulat „Sat viu – Ecourile viitorului în ruralul transilvan”, evenimentul este organizat de Asociația Petrus Italus Trust – Alianța pentru patrimoniul bistrițean, în parteneriat cu Complexul Muzeal Bistrița-Năsăud și alte instituții educaționale și culturale din țară.

Intervenția culturală din acest an își propune să reunească patrimoniul material și imaterial, punând accent pe legătura vie dintre oameni, locuri și memorie colectivă. Activitățile vor avea loc între 28 iulie și 3 august, iar accesul publicului este gratuit.

În cadrul Școlii de vară, participanții vor putea lua parte la discuții interdisciplinare pe teme de sociologie și arhitectură, proiecții de filme, ateliere pentru copii și tineri, un spectacol de teatru și un studio foto comunitar. Localnicii sunt invitați să participe activ la evenimentele gândite special pentru spațiul și specificul locului.

De asemenea, proiectul include prezența în cadrul festivalului ArtCast, cu o expoziție de fotografie și istorii personale, iar în închiderea programului vor fi prezentate propuneri arhitecturale pentru reamenajarea zonei din fața vechii școli săsești. Seara de final va cuprinde și un spectacol de video-mapping.

Proiectul este realizat cu sprijinul Consiliului Județean Bistrița-Năsăud și al Complexului Muzeal Bistrița-Năsăud, în parteneriat strategic cu UBB Cluj – Facultatea de Teatru și Film și Universitatea Tehnică Cluj – Facultatea de Arhitectură și Urbanism, cu susținerea Primăriei Șieu și a Școlii Gimnaziale Șieu.

Acțiunea culturală este co-finanțată de Administrația Fondului Cultural Național (AFCN). Precizăm că proiectul nu reprezintă în mod necesar poziţia AFCN, iar responsabilitatea conținutului aparține exclusiv organizatorilor.

 

Ultima oră – Incendiu la o casă din Liviu Rebreanu

Un incendiu a izbucnit în urmă cu puțin timp la o gospodărie din localitatea componentă Liviu Rebreanu, orașul Năsăud. Flăcările au cuprins o casă de locuit și o anexă gospodărească.

La fața locului acționează trei echipaje de pompieri de la Secția Năsăud, cu două autospeciale de stingere și un echipaj de prim ajutor SMURD. În sprijin a fost direcționat și un echipaj de la Detașamentul de Pompieri Bistrița.

Potrivit ISU Bistrița-Năsăud, nu sunt anunțate victime.

Imaginea are caracter ilustrativ 

Finală pentru GS TennisClub Bistrița la Junior Vrancea Trophy U16

Un nou rezultat notabil pentru tenisul juvenil din Bistrița: un jucător legitimat la GS TennisClub Bistrița a jucat finala probei de dublu în cadrul turneului Junior Vrancea Trophy U16, competiție internațională inclusă în circuitul Tennis Europe.

Sportivul bistrițean a făcut echipă cu Patrik Boldut, iar cei doi au reușit să ajungă până în ultimul act al competiției, demonstrând un parcurs solid și un joc matur. În finală, au întâlnit echipa formată din Andrei Capatos și Tudor Preda, favoriții principali ai turneului. Meciul a fost echilibrat și disputat, dar s-a încheiat cu victoria perechii Capatos/Preda, scor 7-5, 3-6, 4-10.

Chiar dacă trofeul a fost câștigat de adversari, prezența în finală reprezintă o performanță importantă pentru GS TennisClub Bistrița, care confirmă încă o dată progresul sportivilor săi în competițiile internaționale de juniori.

Junior Vrancea Trophy U16 face parte din circuitul Tennis Europe și reunește an de an jucători talentați din România și din străinătate, fiind un bun prilej de afirmare pentru tinerii tenismeni.

 

 

Primăria Bistrița investește în aer curat: Stații fixe și mobile pentru monitorizarea calității aerului, prin proiectul B-CONNECT

Municipiul Bistrița face un pas important spre un oraș mai curat, mai digitalizat și mai responsabil din punct de vedere ecologic. Primăria a lansat o licitație publică pentru furnizarea, livrarea, instalarea și punerea în funcțiune a 15 stații fixe și 50 de stații mobile pentru monitorizarea calității aerului și a parametrilor climatici.

Valoarea totală estimată a investiției este de 441.176 lei (fără TVA), finanțarea fiind asigurată prin fonduri europene, în cadrul proiectului B-CONNECT – „Bio-Centric Communities: Navigating Nature, Embracing Ecosystems, Championing Technology”.

Un oraș inteligent, conectat la mediu

Potrivit anunțului de pe platforma de achiziții publice, această investiție are ca scop transformarea municipiului Bistrița într-o comunitate bio-centrică, în care deciziile urbane se bazează pe date în timp real și pe o înțelegere profundă a interacțiunii dintre oameni și natură.

Sistemul va permite:

  • Monitorizarea poluanților atmosferici (PM1, PM2.5, PM10), a dioxidului de azot, ozonului, dar și a zgomotului ambiental, temperaturii, umidității și presiunii atmosferice;
  • Informarea cetățenilor și autorităților în timp real, printr-o platformă digitală integrată și afișaje electronice stradale;
  • Fundamentarea deciziilor privind mobilitatea urbană, protecția mediului și adaptarea la schimbările climatice;
  • Implicarea comunității în acțiuni concrete pentru reducerea emisiilor și creșterea calității vieții urbane.

Tehnologie în slujba sustenabilității

Prin implementarea acestui sistem, administrația locală își propune să devină un model de oraș inteligent și ecologic, unde tehnologia este folosită în mod responsabil pentru protecția sănătății publice și reducerea amprentei de carbon.

Deschiderea către cetățeni și date transparente

Platforma digitală și afișajele stradale vor permite accesul liber la informații privind nivelul de poluare și condițiile atmosferice din oraș, încurajând o relație mai transparentă între administrație și cetățeni și facilitând decizii informate, atât la nivel individual, cât și instituțional.

Proiectul B-CONNECT face parte dintr-o viziune mai amplă de dezvoltare sustenabilă și digitalizare urbană, prin care Bistrița își consolidează poziția ca oraș european conectat la noile standarde de viață, tehnologie și grijă față de mediu.

 

Paul Știr, primarul comunei Căianu Mic: „Nu pedepsiți satul românesc!”

Într-un context tot mai tensionat, în care administrațiile locale resimt presiunea măsurilor de austeritate și a blocajelor în finanțarea proiectelor, primarul comunei Căianu Mic, Paul Știr, lansează un apel ferm și argumentat către decidenții politici: „Satul românesc nu trebuie să devină o victimă colaterală a reformei!”

Edilul atrage atenția asupra unei tendințe periculoase de generalizare și demonizare a administrațiilor locale, în special a celor din mediul rural. În opinia sa, se construiește o imagine nedreaptă, în care primăriile de comune sunt percepute drept ineficiente, risipitoare și deconectate de la realitățile economice — o imagine complet falsă, spune Paul Știr.

„Se spune tot mai des că primarii nu atrag fonduri europene. Nimic mai fals! În Căianu Mic, am depus proiecte pe toate liniile de finanțare disponibile, fie europene, fie guvernamentale. Nu am stat niciodată deoparte. Iar la fel au făcut și foarte mulți colegi primari din județul Bistrița-Năsăud, oameni implicați și serioși”, a declarat primarul.

Printre prioritățile administrației locale din Căianu Mic se numără modernizarea infrastructurii, extinderea rețelelor de utilități, investițiile în educație, sănătate și cultură — proiecte esențiale pentru calitatea vieții în mediul rural. În acest sens, Paul Știr respinge cu fermitate ideea că aceste investiții ar fi „risipă”:

„Cum poate fi numită risipă asfaltarea drumurilor, aducțiunea de apă, canalizarea sau modernizarea școlilor și a căminelor culturale? Asta înseamnă normalitate, nu extravaganță!”

Edilul avertizează că blocarea finanțărilor pentru proiectele deja aprobate și aflate în execuție ar avea consecințe grave. Pe lângă pierderea de resurse și degradarea lucrărilor deja începute, există riscul ca mulți oameni să-și piardă încrederea în administrația publică și în statul român.

„Dacă aceste proiecte vor fi oprite, pierdem nu doar bani, ci și șansa reală de a construi un trai decent în satele noastre. România nu înseamnă doar orașe mari. România înseamnă și satele muncitoare, locurile cu tradiții și identitate”, punctează primarul.

Totodată, Paul Știr reamintește că reforma administrației locale nu poate fi făcută de la distanță, prin decizii luate în birouri izolate de realitate. Este nevoie de dialog cu primarii și cu comunitățile locale, pentru a înțelege nu doar problemele, ci și soluțiile reale.

„De 13 ani, la Căianu Mic funcționăm fără viceprimar, fără consilieri personali și cu un număr redus de angajați. Am fost responsabili și chibzuiți, dar nu acceptăm să fim judecați la grămadă. Cine a greșit, să răspundă. Dar cine a muncit corect, trebuie susținut”, conchide edilul.

Apelul primarului vine într-un moment-cheie pentru comunitățile rurale, aflate la intersecția dintre speranțele de dezvoltare și realitatea incertă a deciziilor guvernamentale. Mesajul lui Paul Știr este clar: satul românesc are nevoie de susținere, nu de suspiciune; de investiții, nu de izolare.

 

Dorin Vlașin: Proiectele comunităților nu pot fi suspendate! Apel pentru susținerea investițiilor vitale din Năsăud și Țara Năsăudului

Dragi năsăudeni, stimați colegi primari și stimate domnule prim-ministru,

Suntem conștienți cu toții că traversăm vremuri complicate din punct de vedere economic și social. Consider că este necesară o reformă la nivelul aparatului bugetar, DAR nu pot fi de acord cu suspendarea investițiilor și a proiectelor aflate în desfășurare!

Pentru orașul Năsăud și cartierele aparținătoare, implementarea proiectelor cu finanțare nerambursabilă este vitală. Blocarea proiectelor prin Compania Națională de Investiții (Complexul sportiv multifuncțional) și prin Programul „Anghel Saligny”(Asfaltarea străzilor și Canalizarea din Liviu Rebreanu) este injustă și produce doar neajunsuri beneficiarilor direcți. Suspendarea lucrărilor generează costuri uriașe prin cheltuieli cu paza și conservarea șantierelor deschise. Au fost luate în calcul aceste cheltuieli? Cine le acoperă, ținând cont că, în multe cazuri, sunt mai mari decât continuarea lucrărilor?

Nu este corect și nu pot să fiu de acord ca administrațiile locale să nu fie consultate prin niciun canal de comunicare legat de măsurile de austeritate, deși noi suntem cei care trebuie să le implementăm pe plan local!

Complexul sportiv multifuncțional, un proiect de suflet al administrațiilor năsăudene din ultimii 12 ani, a ajuns, în sfârșit, în stadiul de lucrări, fiind realizate peste 20% din acestea. Într-un oraș cu peste 3000 de elevi și un potențial uriaș de atractivitate pentru tineri, un asemenea complex este necesar atât pentru încurajarea performanței sportive, cât și pentru petrecerea timpului liber. Acest complex nu deservește doar orașul Năsăud, ci întreaga Țară a Năsăudului, cu o populație de peste 150 000 de locuitori.

Asfaltarea străzilor și asigurarea accesului la utilitățile de bază pentru locuitori reprezintă, de asemenea, o urgență pentru toate comunitățile locale. Blocarea proiectelor de utilități, aflate în diverse faze de implementare, este aberantă! Comunitatea din Liviu Rebreanu așteaptă ca noi, administrația locală, să ne ținem promisiunea de a implementa proiectul de canalizare! Cum să le explicăm oamenilor că, după eforturi susținute ale aparatului administrativ local, până la semnarea contractului de finanțare, acum trebuie să mai aștepte, din nou, câteva luni sau chiar ani, pentru a pentru a avea acces la o utilitate absolut normală în secolul nostru?

Toate proiectele au fost gândite la nivel complementar pentru comunitatea noastră, astfel încât să putem asigura utilități de bază și servicii performante pentru toți locuitorii zonei și să aducem nivelul de trai la un standard normal pentru secolul în care trăim.

Stimați colegi primari, noi suntem cei care răspundem în fața comunităților pe care le reprezentăm! Noi suntem cei care trebuie să ne asumăm succesul sau eșecul aparatului administrativ local! Nu este corect ca toate comunitățile să ‚‚sufere’’ la comun, indiferent de indicele de performanță, indiferent de proiectele cu finanțare nerambursabilă demarate, indiferent de nevoile reale ale comunităților!

Cu 13 proiecte (contracte semnate) aflate în diverse stadii de implementare și peste 15 documentații depuse în vederea semnării contractelor de finanțare, consider că echipa primăriei Năsăud reprezintă o administrație performantă! Semnarea contractelor de finanțare înseamnă și o asumare din partea finanțatorului în vederea implementării acestora! Ce facem cu firmele care, în urma unor proceduri complexe de achiziții, se ocupă de șantierele deschise? Le forțăm să intre în faliment și să bage muncitorii în șomaj pe perioada suspendării lucrărilor? Este oare, aceasta, o măsură de susținere a mediului economic și social?

Stimate domnule prim-ministru, sunteți un reprezentant de seamă al administrațiilor publice din România, un model pentru noi toți! DAR, vă rog  să țineți cont de proiectele demarate și vitale pentru comunitățile noastre! Avem proiecte implementate conform legii, proiecte care respectă graficele de implementare și contractele asumate împreună cu administrația guvernamentală! Ați reușit să transformați Oradea cu ajutorul finanțărilor nerambursabile, atât granturi europene, cât și fonduri guvernamentale! Lăsați-ne să ne dezvoltăm și noi comunitățile prin implementarea proiectelor deja demarate!

Începeți reforma cu aparatul propriu, mult prea stufos și neperformant, apoi vă invităm în teritoriu, să analizați munca fiecărei primării pentru a vedea performanțele la nivel local și a lua deciziile corecte! Noi vă așteptăm sau suntem dispuși să venim la București și să discutăm punctual fiecare proiect demarat pentru nevoile comunităților locale pe care le reprezentăm!

Cu stimă,

Primarul orașului Năsăud,

Dorin-Nicolae Vlașin

Primăria Bistrița organizează o nouă ședință de atribuire a locurilor de parcare

Primăria municipiului Bistrița anunță organizarea unei ședințe publice de atribuire și licitație a locurilor de parcare de reședință, programată pentru data de 7 august 2025, ora 15:00, la sediul instituției din Piața Centrală nr. 6.

Evenimentul se adresează persoanelor fizice și juridice care dețin un autoturism înmatriculat și un imobil situat în zonele vizate de procedura de atribuire.

Zonele incluse în procedura de atribuire:

  • Zona M – delimitată de străzile Andrei Mureșanu (blocurile 3, 5, 7, 9, 10 și 30), Aleea Ineu, Aleea Rotundă, Năsăudului, Aleea Heniu, Cerbului, Intrarea Zorelelor, Petre Ispirescu și Lt. Călin – 3 locuri disponibile
  • Zona J – străzile Zimbrului, B-dul Decebal (blocurile 40–52), Crinilor și B-dul Republicii – 19 locuri disponibile
  • Zona G – străzile 1 Decembrie (blocurile 2–18), Aleea Pârâiașului, Aleea Basmului, Aleea Greuceanu, G-ral Grigore Bălan (blocurile 23–37) și Bistricioarei – 40 locuri disponibile

Locurile disponibile sunt evidențiate în culoarea verde în platforma online de consultare: https://parcari.primariabistrita.ro.

Documente necesare pentru participare

Pentru a putea participa la procedura de atribuire sau licitație, solicitanții trebuie să depună sau să actualizeze documentația necesară până cel târziu în data de 5 august 2025, ora 16:00, la Direcția Patrimoniu din cadrul Primăriei Bistrița (str. Gheorghe Șincai nr. 2). Documentele solicitate includ, în copie:

  • Cerere tip
  • Acte privind deținerea locuinței (contract de vânzare-cumpărare, extras CF, contract de închiriere, comodat, certificat de moștenitor, donație etc. – cu vechime de maximum 30 de zile)
  • Carte de identitate (cu mențiunea „stabilit reședință”, dacă este cazul)
  • Certificat de înmatriculare al autoturismului (cu ITP valabil)
  • Acte pentru persoane juridice – certificat de înregistrare, act constitutiv (dacă este cazul), împuternicire sau contract de leasing, după caz
  • Documente justificative privind situații speciale (handicap, veteran de război, calitatea de moștenitor, venituri reduse etc.)

Conform regulamentului aprobat prin HCL nr. 54/26.03.2025, persoanele cu handicap sau cele care au în întreținere o astfel de persoană, domiciliată la aceeași adresă, beneficiază de prioritate în atribuirea locurilor de parcare.

Pentru informații suplimentare și clarificări privind regulamentul sau condițiile de participare, cetățenii sunt îndemnați să contacteze Direcția Patrimoniu din cadrul Primăriei Bistrița.

 

Modificări în programul de colectare a deșeurilor reciclabile din plastic și metal în Municipiul Bistrița și localitățile componente

Asociația de Dezvoltare Intercomunitară pentru Gestionarea Deșeurilor Bistrița-Năsăud informează cetățenii cu privire la modificările aduse programului de colectare a pubelei galbene, destinată deșeurilor reciclabile din plastic și metal.

Potrivit anunțului oficial, miercuri, 23 iulie 2025, pubela galbenă va fi ridicată doar în Municipiul Bistrița. În schimb, în localitățile componente – Unirea, Viișoara, Sigmir, Sărata, Ghinda și Slătinița – colectarea va avea loc în ultima zi de miercuri a lunii, respectiv miercuri, 30 iulie 2025.

Modificarea face parte dintr-un nou program de colectare stabilit pentru anul 2025, valabil în toate localitățile componente ale municipiului.

Cetățenii care dispun de cantități mai mari de deșeuri reciclabile din plastic și metal sunt încurajați să le depoziteze suplimentar în saci transparenți, alături de pubela galbenă. Operatorul de salubritate Supercom va ridica și acești saci în ziua stabilită pentru colectare, fără costuri suplimentare.

Totodată, reprezentanții ADI Deșeuri atrag atenția asupra respectării regulilor de sortare: nu trebuie scoase alte tipuri de deșeuri (menajere, hârtie/carton sau sticlă) alături de pubela galbenă, întrucât operatorul va colecta strict fracția plastic/metal în ziua alocată.

Pentru detalii suplimentare și consultarea calendarului complet de colectare pentru fiecare localitate din județul Bistrița-Năsăud, cetățenii pot accesa site-ul www.adideseuribn.ro sau pot contacta Dispeceratul Supercom la numărul de telefon 0263.944.

 

Daniel Suciu (PSD), atac dur la Guvernul din care partidul său face parte: „Austeritatea nu e reformă!”

În plină criză bugetară, vicepreședintele Camerei Deputaților, Daniel Suciu, iese public cu un mesaj tăios la adresa propriului Guvern. Deputatul PSD critică oprirea finanțărilor pentru proiectele din Programul Național „Anghel Saligny”, susținând că măsura afectează grav comunitățile locale și firmele din județ.

Într-o postare pe Facebook, Suciu atrage atenția că, în Bistrița-Năsăud, aproape 90 de proiecte de infrastructură — de la apă și canalizare până la asfaltări și stații de epurare — au fost puse „în aer” din cauza blocajului financiar:

„Vorbim de investiții în valoare de peste 1 miliard de lei, gândite pentru peste 200.000 de oameni. De ieri, toate sunt suspendate, fără vreo perspectivă. Zeci de firme, mii de angajați și oameni care așteptau un minim de confort vor avea de suferit.”

Daniel Suciu nu s-a ferit să critice dur modul în care se aplică reformele bugetare, acuzând Guvernul că taie acolo unde doare cel mai mult — în investițiile pentru oameni — în timp ce „privilegiile, companiile de stat și marile afaceri favorizate” rămân neatinse:

„NU, asta NU se poate. Firmele de stat sunt tot grase, CA-urile sunt tot grase, privilegiile sunt tot grase, marii evazioniști sunt tot acolo, iar marele capital externalizat este tot mângâiat pe creștet. Doamne iartă-mă, austeritatea nu e reformă. Să taie oricine poate!”