Meșteșugurile tradiționale, celebrate într-un volum-document: Se lansează Catalogul Meșterilor Populari din Bistrița-Năsăud

Tradiția, migala și identitatea culturală a județului Bistrița-Năsăud prind contur într-o lucrare editorială de referință: „Catalogul Meșterilor Populari din Județul Bistrița-Năsăud – Mărturii de cultură tradițională, Volumul I”, care va fi lansat joi, 24 iulie 2025, de la ora 10:00, la sediul Centrului Județean pentru Cultură Bistrița-Năsăud.

Evenimentul este organizat de Consiliul Județean Bistrița-Năsăud și Centrul Județean pentru Cultură, prin intermediul Serviciului de Conservare, Cercetare, Protejare și Promovare a Culturii Tradiționale și Multimedia, și aduce în atenția publicului o lucrare valoroasă din punct de vedere etnografic și identitar.

Catalogul reunește aproximativ 80 de meșteri populari din județ și 14 muzee și colecții etnografice sătești, oferind nu doar informații despre activitatea acestora, ci și povești de viață, contexte culturale și mărturii vii ale unei tradiții încă active. De la țesături și prelucrarea lemnului până la ceramică, podoabe, ouă încondeiate și instrumente muzicale, volumul devine un reper pentru cercetători, educatori, dar și pentru oricine caută rădăcinile culturale ale zonei.

Inițiativa vine într-un context în care meșteșugurile tradiționale sunt tot mai vulnerabile în fața industrializării și a schimbărilor sociale rapide. Tocmai de aceea, proiectul editorial nu este doar o arhivare vizuală și descriptivă, ci un demers de recunoaștere, conservare și promovare a patrimoniului imaterial local.

Lansarea va aduce împreună meșteri, reprezentanți ai autorităților culturale, specialiști în domeniul etnografiei, dar și publicul larg, într-o întâlnire dedicată memoriei vii a comunităților sătești.

„Catalogul Meșterilor Populari din Județul Bistrița-Năsăud – Mărturii de cultură tradițională, Volumul I” este doar începutul unui proiect amplu, menit să documenteze și să transmită mai departe valorile autentice ale județului.

Publicul este invitat să descopere această lume fascinantă a tradiției, transmisă prin mâinile și sufletul celor care o păstrează vie.

Intrarea este liberă.

Percheziții DNA la instituții publice din Bistrița și Cluj într-un dosar de corupție. Vizată, potrivit unor surse, șefa Finanțelor din Bistrița-Năsăud

Procurorii Direcției Naționale Anticorupție – Serviciul Teritorial Cluj au desfășurat marți, 15 iulie 2025, o amplă acțiune de percheziții într-un dosar penal care vizează suspiciuni de corupție și infracțiuni asimilate, presupus comise de funcționari publici în perioada decembrie 2024 – martie 2025.

Conform comunicatului oficial al DNA, în această cauză sunt efectuate 9 percheziții domiciliare pe raza județelor Bistrița-Năsăud și Cluj, atât la locuințele unor persoane fizice, cât și în birouri din cadrul unor instituții publice din municipiile Bistrița și Cluj-Napoca. Acțiunea are loc în baza unor mandate emise de instanța competentă.

Potrivit unor surse citate de Bistrițeanul.ro, una dintre persoanele vizate în anchetă ar fi Dorina Cicioc, șefa Administrației Județene a Finanțelor Publice Bistrița-Năsăud. Se pare că procurorii DNA au efectuat percheziții în biroul acesteia, iar în paralel, o echipă de anchetatori s-ar afla în aceste momente și la locuința sa.

Până în prezent, DNA nu a confirmat oficial identitatea persoanelor vizate și nici natura exactă a presupuselor fapte investigate.

„Raportat la actele procedurale efectuate în prezenta cauză, precizăm că, atunci când împrejurările vor permite, vom fi în măsură să oferim detalii suplimentare”, se precizează în comunicatul instituției.

Ancheta este în curs de desfășurare, iar procurorii urmează să stabilească eventuale măsuri procesuale în funcție de rezultatele perchezițiilor și de probele administrate.

Sursa foto: Bistrițeanul.ro

Cod galben de furtuni în mai multe regiuni ale țării. Instabilitate atmosferică accentuată în 15 iulie

Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis o atenționare Cod Galben de instabilitate atmosferică accentuată, valabilă în ziua de luni, 15 iulie, în intervalul 12:00 – 21:00.

Potrivit meteorologilor, în zonele montane, Maramureș, nordul și nord-vestul Olteniei, vestul Moldovei, precum și local în Transilvania, se vor înregistra averse torențiale, descărcări electrice, intensificări ale vântului, vijelii și grindină. Rafalele de vânt pot atinge viteze de 50–70 km/h, iar cantitățile de apă pot ajunge la 20–25 l/mp, izolat chiar peste 35–40 l/mp.

„Vor fi perioade cu instabilitate atmosferică accentuată, manifestată prin fenomene severe de scurtă durată, cu posibil impact asupra traficului și siguranței populației”, se arată în avertizarea emisă de ANM.

Fenomene locale și în alte zone

Deși Codul Galben vizează în mod direct regiunile menționate, instabilitate atmosferică va fi prezentă și în celelalte zone ale țării, însă pe arii mai restrânse. Autoritățile recomandă cetățenilor să evite deplasările în zonele afectate în intervalul vizat, să își protejeze bunurile aflate în exterior și să urmărească alertele meteo actualizate.

Recomandări pentru populație:

  • Evitați activitățile în aer liber în timpul manifestării furtunilor;
  • Nu vă adăpostiți sub copaci izolați și evitați zonele deschise;
  • Îndepărtați sau fixați obiectele care pot fi luate de vânt;
  • În cazul producerii de daune sau situații de urgență, apelați numărul unic 112.

 

 

 

Tarifele Aquabis – aliniate cu media națională. Ce plătește, de fapt, un consumator pentru un metru cub de apă

Într-un context în care percepția publică asupra tarifelor practicate de Aquabis S.A. a fost afectată de diverse interpretări și informații parțiale, compania revine cu o analiză clară și obiectivă, bazată pe datele oficiale ale ANRSC (Autoritatea Națională de Reglementare pentru Serviciile Comunitare de Utilități Publice), valabile la 1 iulie 2025.

Conform acestei clasificări, Aquabis se situează pe locul 19 din 47 de operatori regionali de apă și canal din România, cu un tarif total apă + canal de 15,21 lei/mc (fără TVA), ceea ce o plasează exact în jumătatea superioară a clasamentului, dar sub media națională a operatorilor mari din județe comparabile.

Tariful cumulat este structurat astfel:

  • 8,23 lei/mc pentru apă potabilă (captare, tratare, distribuție) – echivalent cu doar 0,00823 lei/litru;
  • 6,98 lei/mc pentru canalizare și epurare a apelor uzate.

Deși 28 de operatori practică tarife mai mici, în cele mai multe cazuri aceștia beneficiază de condiții tehnice și naturale mai favorabile – rețele mai compacte, relief mai simplu, surse subterane de apă mai ușor de gestionat. În județul Bistrița-Năsăud, peste 94% din apă este captată de la suprafață (râuri și lacuri), ceea ce presupune tratamente complexe și costuri ridicate.

IMG_9704 Tarifele Aquabis – aliniate cu media națională. Ce plătește, de fapt, un consumator pentru un metru cub de apă

Ce înseamnă, de fapt, tariful la apă?

Tariful achitat de consumatori nu înseamnă doar „apa de la robinet”. Acesta acoperă întregul sistem care face posibilă furnizarea și epurarea apei:

  • Investiții continue în rețele mai eficiente și reducerea pierderilor;
  • Respectarea standardelor stricte de calitate impuse la nivel național și european;
  • Gestionarea costurilor energetice în creștere, necesare pentru pompare și tratare;
  • Cofinanțarea proiectelor europene – pentru fiecare milion de euro atras din fonduri nerambursabile, operatorii trebuie să asigure o parte de finanțare proprie și să mențină investiția sustenabilă.

Realitatea în cifre – iunie 2025

În luna iunie, Aquabis a distribuit:

  • 681.526 mc de apă potabilă către consumatori casnici și industriali – echivalentul a 600 de milioane de litri de apă tratată.
  • A colectat, tratat și epurat 790.835 mc de apă uzată, contribuind direct la protecția mediului.

IMG_9703 Tarifele Aquabis – aliniate cu media națională. Ce plătește, de fapt, un consumator pentru un metru cub de apă

Diferența între volumul de apă livrat și cel epurat provine din:

  • apele pluviale colectate prin canalizare,
  • consumuri necontorizate,
  • pierderi tehnice și, din păcate, și din furturi de apă.

„Toleranță zero la furt” – o campanie fără excepții

În sprijinul corectitudinii față de toți consumatorii, Aquabis anunță că va lansa, la finalul lunii iulie, un raport public privind frauda și furturile de apă, în cadrul campaniei „0 TOLERANȚĂ LA FURT”. Cu respectarea prevederilor legale și GDPR, vor fi prezentate cazurile de furt confirmate, iar măsurile legale vor fi aplicate fără excepții, indiferent de statutul social sau profesional al persoanei implicate.

Aquabis S.A. își asumă o politică de transparență totală în ceea ce privește formarea tarifelor, investițiile și responsabilitățile operaționale. În perioada următoare, compania va publica o serie de explicații accesibile despre cum se stabilesc tarifele la apă și canal, ce prevede metodologia națională, care sunt costurile reale și beneficiile pentru comunitate.

Ne dorim ca fiecare utilizator să înțeleagă că, dincolo de robinet, există o infrastructură complexă, un efort permanent și o responsabilitate asumată.

 

 

„Serile de la Casa Colecțiilor” – ediția a II-a, la Biblioteca Județeană „George Coșbuc” Bistrița-Năsăud

Biblioteca Județeană „George Coșbuc” Bistrița-Năsăud vă invită să luați parte la „Serile de la Casa Colecțiilor”, un eveniment literar și cultural de excepție, ajuns la ediția a II-a, care va avea loc în perioada 19–20 iulie 2025, în spațiul emblematic de la Casa Colecțiilor.

Două seri dedicate cărții, autorilor, expozițiilor și dialogului cultural, organizate într-o atmosferă intimă și rafinată, care reunește iubitori de literatură, editori, scriitori și publicul larg.

📅 Programul evenimentului:

Sâmbătă, 19 iulie, ora 16:00

– Deschiderea expoziției documentare Nicolae Steinhardt

– Seara Editurii Eikon, în prezența directorului Valentin Ajder

– Maraton literar cu lecturi publice și lansări de carte

Duminică, 20 iulie, ora 16:00

– Deschiderea expoziției stradale Spiru Vergulescu – „Pe urmele lui Mihai Eminescu”

– Seara Editurii Școala Ardeleană, alături de directorul George Vasile Dâncu

– Maraton literar cu invitați surpriză și momente de lectură

🎙️ Moderatorii evenimentului:

Ana Ciobanu și Amalia Levey

🎤 Amfitrioni:

Ioan Pintea, Gabriela Molnar și Laura Seserman

Vă așteptăm cu drag, într-un spațiu în care cultura e vie, iar literatura își găsește locul firesc în inima comunității.

Intrarea este liberă.

 

Gabriel Lazany: „Am adus în normalitate anormalitatea creată prin PUG. Blocurile între case nu vor mai fi posibile”

Primarul municipiului Bistrița, Gabriel Lazany, a declarat într-o emisiune la Bistrița FM că administrația locală a făcut, în doar câteva luni, pași importanți pentru a corecta unele incoerențe din actualul Plan Urbanistic General (PUG), care au permis ridicarea de blocuri în zone exclusiv rezidențiale de case.

„Este adevărat că nu avem cel mai bun PUG, însă am reușit în patru luni ceea ce nu s-a reușit în ani de zile și mă refer la construirea blocurilor în zonele de case. Printr-o hotărâre de Consiliu Local am adus în normalitate anormalitatea creată prin PUG”, a spus edilul.

Lazany a explicat că, potrivit clasificărilor urbanistice, zonele locative sunt împărțite astfel: L1 – pentru locuințe individuale, iar L2 – pentru locuințe individuale și semicolective. Problema a apărut din interpretarea permisivă a termenului „locuințe colective de mici dimensiuni”, folosit în PUG pentru zona L2.

„Locuințe colective de mici dimensiuni nu există. Există locuință colectivă și atât. Ce înseamnă mic? 2, 3, 5, 27, 40 de apartamente? Nu e definit. Și așa au apărut blocurile între case.”

Potrivit primarului, Consiliul Local a adoptat o hotărâre prin care a stabilit clar că „locuințe colective mici” se interpretează ca locuințe semicolective, o categorie urbanistică definită precis în legislație. În acest fel, administrația a închis portița prin care dezvoltatorii imobiliari obțineau autorizații pentru blocuri în zonele de case.

„Bineînțeles că certificatele de urbanism eliberate înainte de data acelei hotărâri, pe care am dat-o cu 1 martie, dacă bine îmi amintesc, produc efecte. Celor care au venit la prelungire le-am dat prelungire o lună ca să expire și să vină și să intre în normalitate”, a precizat Gabriel Lazany.

Primarul a subliniat că administrația actuală își propune să introducă ordine și predictibilitate în urbanismul orașului și să evite pe viitor situațiile în care dezvoltările imobiliare sunt făcute în disonanță cu specificul cartierelor și nevoile comunității.

 

Gloria Bistrița Feminin și-a reluat pregătirile pentru al treilea sezon în Superligă. Călin Svoboda revine la conducerea echipei

Echipa de fotbal feminin a Gloriei Bistrița a revenit oficial la antrenamente, pregătind startul celui de-al treilea sezon consecutiv în Superliga feminină. Primul meci oficial este programat pe 24 august, iar până atunci, jucătoarele vor trece printr-o perioadă intensă de pregătire pe plan local.

O veste importantă pentru fanii echipei este revenirea lui Călin Svoboda în funcția de antrenor principal. Tehnicianul care a promovat Gloria în prima ligă revine după un sezon în care a activat ca secund al lui Mirel Albon. Colaborarea cu fostul selecționer s-a încheiat, iar Svoboda va conduce echipa alături de antrenorul Dănuț Dosan.

Reunirea lotului a avut loc în prezența reprezentanților finanțatorilor – Consiliul Județean Bistrița-Năsăud și Primăria Bistrița, a conducerii clubului, autorităților locale, sponsorilor, partenerilor și suporterilor.

La primul antrenament s-au prezentat 15 jucătoare, în timp ce alte nouă componente ale lotului participă în aceste zile la turneul internațional U17 – Gothia Puma Trophy, în Suedia. Ele se vor alătura echipei în cursul săptămânii viitoare.

Staff-ul tehnic pentru noul sezon este format din: Călin Svoboda (antrenor principal), Dănuț Dosan (antrenor), Larisa Sîrbovan (delegat), Alexandra Trișcă (asistent medical), Daniela Mateș (videoanalist) și Natalia Crețoiu (maseur). În pregătire, echipa va colabora și cu specialiști din cadrul Clubului Sportiv Gloria Bistrița, al echipei masculine de fotbal și Academiei Gloria.

În următoarea perioadă, echipa va susține două meciuri-școală (pe 25 și 30 iulie) și trei partide amicale, în datele de 2, 9 și 16 august, împotriva formațiilor Atletic Olimpia Gherla și Universitatea Cluj.

 

Primarul orașului Beclean, Nicolae Moldovan, prezent la recepția organizată de Ambasada Franței de Ziua Națională

Primarul orașului Beclean, Nicolae Moldovan, a participat la recepția oficială organizată de Ambasada Franței la București, cu prilejul Zilei Naționale a Franței, sărbătorită în fiecare an pe 14 iulie.

„Am fost onorat să fiu invitat azi la recepția organizată de Ambasada Franței în București cu ocazia Zilei Naționale a Franței. Cu bucurie, alături de prieteni adevărați în orice zile. La mulți ani, de prietenia Franței cu România! La mulți ani, Franța!”, a transmis edilul beclenar într-o postare pe pagina sa oficială de socializare.

Participarea primarului Nicolae Moldovan la eveniment reflectă relațiile bune de cooperare și deschiderea administrației locale din Beclean către parteneriate internaționale și dialog diplomatic.

 

FOTO Accident rutier la Tiha Bârgăului: Cinci persoane, printre care doi copii, au fost transportate la spital

Un accident rutier s-a produs astăzi pe raza localității Tiha Bârgăului, unde un autoturism s-a răsturnat.

Într-o mașină se aflau patru persoane – doi adulți și doi copii. La fața locului au intervenit pompierii militari din cadrul Stației de Pompieri Prundu Bârgăului, fiind alocate un echipaj de stingere cu modul de descarcerare, echipajul de terapie intensivă mobilă SMURD, un echipaj de prim ajutor SMURD și o ambulanță a Serviciului de Ambulanță Județean.

Toate persoanele implicate în accident au fost găsite conștiente, neîncarcerate, și au fost evaluate medical la locul evenimentului. În urma investigațiilor, autoritățile au decis transportarea la spital a cinci persoane pentru îngrijiri și investigații suplimentare: doi copii și trei adulți. Doi dintre pacienți, un adult și un copil, au fost preluați de echipajul SMURD de terapie intensivă mobilă.

Un alt adult și un copil au fost transportați de echipajul de prim ajutor SMURD Prundu Bârgăului, iar cea de-a cincea persoană, un adult, a fost preluată de echipajul SAJ.

6f8aa57a-50fc-486b-a438-64b937c11840-768x1024 FOTO Accident rutier la Tiha Bârgăului: Cinci persoane, printre care doi copii, au fost transportate la spital 2dc5542e-b1a9-4bf3-87cb-acec1ba91d5a-768x1024 FOTO Accident rutier la Tiha Bârgăului: Cinci persoane, printre care doi copii, au fost transportate la spital

Poliția urmează să stabilească împrejurările exacte în care s-a produs accidentul. Circulația în zonă a fost afectată temporar pe durata intervenției echipajelor de salvare.

 

Alertă în Bistrița-Năsăud: Emil Gânj, cel mai căutat criminal din România, ar fi fost văzut lângă Crainimăt

Potrivit unor informații obținute de reporterii Bistrițeanul.ro, Emil Gânj, bărbatul din județul Mureș căutat pentru o crimă cu sălbăticie comisă în urmă cu doar câteva zile, ar fi fost văzut aseară în județul Bistrița-Năsăud, în apropiere de localitatea Crainimăt, pe marginea DN17, în zona unei stații LUKOIL.

Sursele Bistrițeanul.ro susțin că Gânj ar fi venit pe jos dinspre zona căii ferate – în proximitatea intersecției cu DN15A, drumul care leagă Bistrița de județul Mureș – și ar fi oprit o căruță aflată în deplasare pe DN17. Le-ar fi cerut de mâncare celor aflați în atelaj, fapt ce a stârnit suspiciuni, mai ales că semăna izbitor cu portretul-robot al suspectului difuzat de autorități în toată țara.

Mai multe detalii, în articolul postat pe Bistrițeanul.ro:

EXCLUSIV: Criminalul fugar din Mureș a cerut mâncare unui cuplu care mergea cu căruța spre Crainimăt

Apel la 112 și intervenție în zonă

Evenimentul a generat imediat un apel la numărul unic de urgență 112, iar forțele de ordine s-au mobilizat rapid în zonă. Deși până în acest moment nu a fost confirmată oficial prezența lui Emil Gânj, autoritățile tratează semnalarea cu maximă seriozitate. Mai multe echipaje de poliție, însoțite de jandarmi, au efectuat verificări în perimetrul menționat, dar fără un rezultat concret.

Emil Gânj este considerat extrem de periculos, iar poliția face apel la populație să nu interacționeze direct cu suspectul, ci să sune imediat la 112 în cazul în care îl observă.

Cine este Emil Gânj?

Bărbatul este principalul suspect în cazul unei crime șocante petrecute recent în județul Mureș. Victima, o femeie de 35 de ani, a fost găsită într-o locuință abandonată, iar anchetatorii au stabilit că decesul a fost provocat prin acte de o violență extremă. Gânj a dispărut de la locul faptei și, de atunci, este căutat la nivel național.

Poliția continuă cercetările, iar autoritățile locale sunt în alertă. Reprezentanții Inspectoratului de Poliție Județean Bistrița-Năsăud nu au oferit, până la această oră, un punct de vedere oficial.