PRUNDU BÂRGĂULUI: Încheierea proiectului ,,Capacitate crescută de furnizare a energiei regenerabile”
Evenimentul de încheiere a proiectului va avea loc la sediul primăriei, în data de 5 mai, începând cu ora 12.00.
Proiectul a fost finanțat în cadrul „Programului pentru Energie în România” și grantul a fost oferit prin Mecanismele financiare SEE și
Norvegia, în perioada 2014-2021.
Profitând de acest prilej, vrem să facem și o retrospectivă a proiectelor de succes – ,,Prundu Bârgăului: trecut și  prezent –
investițiile care au transformat comunitatea”, transmit reprezentanții primăriei.
BECLEAN: Reabilitarea canalizărilor se va face din subteran
Mod inovativ  de reabilitare inovativă a canalizărilor la Beclean.
Experții Prezes Szymon Boguta, Dyrektor Slawomir Stachel, Kierownik Szczepan Piwowarczyk (InLiner/InstBud) și Maciej Ostrowski vice-președintele județului Myslenice, ne-au arătat la sediul Primăriei orașului Beclean soluția pe care o așteptam, realizând totodată o demonstrație practică în Beclean, pe strada Morii. Mai mult decât atât, specialiștii vor reveni în data de 22 mai la Beclean, unde vor aplica tehnica inovativă pe toată lungimea canalizării de pe strada Morii. Procedeul de reabilitare al canalizărilor nu va afecta suprafața străzilor, totul fiind realizat la nivel subteran cu o tehnică specială, cu ajutorul noilor tehnologii. Vom utiliza în Beclean la acest procedeu, peste tot acolo unde va fi nevoie. Mulțumim tuturor pentru încredere!, a precizat edilulul orașului de pe malul Someșului Mare, Nicolae Moldovan.
canalizare-297x300 BECLEAN: Reabilitarea canalizărilor se va face din subteran canalizare-7-300x247 BECLEAN: Reabilitarea canalizărilor se va face din subteran canalizare-6-279x300 BECLEAN: Reabilitarea canalizărilor se va face din subteran canalizare-5-247x300 BECLEAN: Reabilitarea canalizărilor se va face din subteran canalizare-4-291x300 BECLEAN: Reabilitarea canalizărilor se va face din subteran canalizare-3-264x300 BECLEAN: Reabilitarea canalizărilor se va face din subteran
Serviciul Evidența Persoanelor al municipiului Bistrița a fost salubrizat, estetizat și reorganizat
Respectul față de cetățeni ne obligă! Procesăm cu 70% mai multe cereri pentru eliberarea actelor de identitate, într-un spațiu mai prietenos! Avem acum 3 ghișee care funcționează simultan, din care la unul se eliberează acte de identitate pe tot parcursul programului de lucru, a declarat Ioan turc, primarul municipiului Bistrița.
s7-300x225 Serviciul Evidența Persoanelor al municipiului Bistrița a fost salubrizat, estetizat și reorganizat s6-300x225 Serviciul Evidența Persoanelor al municipiului Bistrița a fost salubrizat, estetizat și reorganizat s5-300x225 Serviciul Evidența Persoanelor al municipiului Bistrița a fost salubrizat, estetizat și reorganizat s4-300x225 Serviciul Evidența Persoanelor al municipiului Bistrița a fost salubrizat, estetizat și reorganizat s3-300x225 Serviciul Evidența Persoanelor al municipiului Bistrița a fost salubrizat, estetizat și reorganizat s2-300x225 Serviciul Evidența Persoanelor al municipiului Bistrița a fost salubrizat, estetizat și reorganizat
Programările online pe www.primariabistrita.ro se pot face cu cel mult 4 zile înainte, în medie fiind disponibile 132 de poziții zilnic.
De curând, Primăria a achiziționat un imobil pe strada Cuza Vodă, unde, după efectuarea unor intervenții ample de modernizare, va fi relocată întreaga activitate a Serviciului Evidența Persoanelor.
BISTRIȚA: Primăria organizează licitaţie publică cu strigare pentru vânzarea unor spaţii

Primăria municipiului Bistriţa, organizează în data  de 16.05.2023 ora 14, la sediul din Piaţa Centrală nr.6, licitaţie publică cu strigare pentru vânzarea spaţiiIor situate în :

Bistrița, B-dul. Independenței, nr.28;
Bistrița, str. Piața Centrală, nr.40;
Bistrița, str. Dornei, nr.39;
Bistrița, B-dul. Republicii, nr.11 .

Documentele licitaţiei se pot procura de la Primăria municipiului Bistriţa, Direcţia Patrimoniu, str.Gh.Şincai nr.2, începând cu data de 02.05.2023.

Ofertele se vor depune la Registratura Primăriei municipiului Bistriţa, strada Gh.Şincai nr.2, până la data de 15.05.2023 ora 12.

Relaţii suplimentare la telefon 0263/223923 int. 264.

BISTRIȚA: Primăria scoate la concurs un post de director adjunct în cadrul Direcției Economice
Primăria municipiului Bistrița anunță organizarea, în data de 23 mai,  concursului de recrutare pentru ocuparea funcției publice de conducere vacante de director executiv adjunct, clasa I, grad II la Direcția Economică.
Mai multe detalii puteți afla aici:
Bogdan Ivan: Toată Valea Șieului va avea drum modernizat

Contractul în valoare de 140.000.000 de lei , finanțat prin Programul Național de Investiții ,,Anghel Saligny”, pentru drumul județean 154, limita de județ Mureș-Sărata-DN 17,  a fost semnat.

Așa că ne punem pe treabă, pentru că vrem să ducem lucrurile la bun sfârșit, așa cum am făcut-o de fiecare dată.  Le mulțumesc ministrului Dezvoltării, Cseke Attila, președintelui C.J. Bistrița-Năsăud, Radu Moldovan, și secretarilor de stat Monica Săsărman și   Alexandru Stoica pentru tot sprijinul acordat! Dragi oameni de pe Valea Șieului, să o ținem tot așa! Doamne ajută!, a declarat deputatul social-democrat Bogdan Ivan.

sieu-4-300x225 Bogdan Ivan: Toată Valea Șieului va avea drum modernizat sieu-3-300x158 Bogdan Ivan: Toată Valea Șieului va avea drum modernizat sieu-1-300x225 Bogdan Ivan: Toată Valea Șieului va avea drum modernizat

BISTRIȚA: Intervențiile programate de Direcția Servicii Publice în această săptămână

Întreținere  străzi

  • Lucrări de amenajare parcare ecologică str. Simion Bărnuțiu
  • turnat beton până la dale
  • așternere pământ vegetal
  • Lucrări de execuție alveolă pentru stația de autobuz Sărata DJ 154, Sărata în zona imobilelor 337 și 338
  • Lucrări de reparații pietonalul Liviu Rebreanu
  • demontat și remontat pavele din beton
  • Lucrări de reparații parapet de protecție la Podul peste Pârâul Valea Rusului
  • Lucrări de ridicat la cotă gură de scurgere: str. Ecaterina Teodoroiu
  • Lucrări de ridicat la cotă cămine:
  • Tudor Vladimirescu bl.20, sc. A
  • Andrei Mureșanu bl.14 – loc de parcare nr.15
  • Lucrări de întreținere: decolmatare șanțuri pentru scurgerea apelor pluviale pe DC nr.8 Ghinda, str. Profesor Mircea Călușeriu
  • Lucrări de întreținere străzi pietruite prin reprofilare și cilindrare pe străzi din Viișoara
  • Încărcat și transportat bazin din metal din str. Victor Babeș nr. 28 – la depozitul din str. Zăvoaie

Întreţinere  imobile  şi  mobilier  urban

  • Lucrări de reparații:

– Piața Centrală, nr.6 –  reparații exterioare

– B-dul Independenței, bl.4, ap.19 – reparații interioare

– Liceul Teoretic Sanitar – reparații jgheaburi, burlane

  • Lucrări de întreținere: indicatoare rutiere, coșuri de gunoi, bănci, balustrade metalice, spații de joacă, separatori de sens
  • Lucrări de reparații la fântâni arteziene: Han, Panait Cerna, 1 Decembrie, Piața Petru Rareș
  • Lucrări de reparații gard: Capela Sărata
  • Lucrări de marcaje rutiere pe străzile: Industriei, Zefirului, Cuza Vodă, Dimitrie Cantemir

Spații verzi

  • Lucrări în baza de producție:

– Serele 2, 3, 4: repicat plante anuale

– Serele: 1, 2, 3, 4: tratamente fitosanitare

  • Lucrări de remontat mobilier picnic Codrișor
  • Lucrări de refacere spațiu verde Codrișor: completat pământ lângă borduri
  • Lucrări de prășit trandafiri: Bd. Independenței
  • Lucrări de cosit: teren pentru câini Codrișor, Bd. General Grigore Bălan, Grădinița nr. 13, Mihai Eminescu, Ion Rațiu, scuar Panait Cerna, Parc Regele Mihai I, P-ța Dominicană, George Coșbuc, Gării
  • Încărcat grămezi: Codrișor, Bd. General Grigore Bălan, Grădinița nr.13, Mihai Eminescu, Ion Rațiu, scuar Panait Cerna, Parc Regele Mihai I, P-ța Dominicană, George Coșbuc, Gării
  • Ștrand Municipal: curățat rigole, pediluvii, vas tampon
  • Montare tuburi protecție arbori: Dimitrie Cantemir, Eroilor, Nicolae Drăgan, Griviței, Oituzului, Gavril Tripon, Vasile Pârvan

Deratizare, dezinsecţie, dezinfecţie 

Lucrări de dezinsecție și deratizare interioară:

  • Asociația de proprietari Împăratul Traian nr.46-46A
  • Împăratul Traian bl.46 sc. A,B,C,D,E; bl.46 A sc. A,B,C,D,E
  • Asociația de proprietari Privighetorilor nr.2
  • Aleea Privighetorilor bl.2 sc. A,B,C,D,E.
  • Gheorghe Pop de Băsești bl.11 sc. A,B
  • B-dul Independentei 62 sc. C
  • Panait Cerna bl.1 sc. F
  • Sergent Major Octavian Popa bl.12 sc. A,B
  • Codrișor bl.30 sc. A
  • Calea  Moldovei  17 sc. B
  • Asociația de proprietari Andrei Mureșanu 5C
  • Andrei Mureșanu bl.5 sc. C
  • Asociația de proprietari Andrei Mureșanu 5B
  • Andrei Mureșanu bl.5 sc. B
  • Asociația de proprietari Calina
  • Locotenent Călin bl.3 sc. A
  • Asociația de proprietari Vasile Lupu nr.19
  • Vasile Lupu bl.19 sc. B,C,D.
  • Intrarea Pârcălabului bl.5.sc. A

Exploatare centrale termice, instalații

  • Monitorizare, întreținere și exploatare cazane de apă caldă și centrale termice murale
  • Monitorizare nivel de ape uzate la gospodăria de păcură
  • Verificare funcționare semafoare
  • Lucrări de revizii / reparații și probe la echipamentele din camerele tehnice a fântânilor arteziene: Piața Petru Rareș, str.1 Decembrie, Ștefan cel Mare, str. Calea Moldovei
  • Înlocuire supapă siguranță Ø 1” Liceul cu Program Sportiv
  • Lucrări de revizii / reparații cișmele: Pasaj VI și Pasaj VIII
  • Probe la instalații sanitare: B-dul Decebal, bl.20/B/1.
  • Lucrări de reparații instalații termice: B-dul Independenței, bl.4/A/19.
  • Verificări tehnice periodice, centrale termice 136Kw (4 CT): Școala Gimnazială nr.4.

 

BISTRIȚA: Zona verde mediană a Bulevardului Republicii a fost refăcută integral
Bordurile vechi din beton au fost înlocuite cu borduri din piatră naturală și s-a realizat un sistem modern de irigare sub gazonul de foarte bună calitate! Datorită acestor lucrări, ploaia nu va mai aduce pământul pe șosea, iar aspectul este cu totul deosebit! Vom continua, într-o etapă viitoare, după închiderea șantierelor de pe B-dul Decebal, cu modernizarea trotuarelor prin placare cu dale din piatră naturală, spune primarul Bistriței, Ioan Turc.
d8-300x200 BISTRIȚA: Zona verde mediană a Bulevardului  Republicii a fost refăcută integral d7-300x200 BISTRIȚA: Zona verde mediană a Bulevardului  Republicii a fost refăcută integral d6-300x225 BISTRIȚA: Zona verde mediană a Bulevardului  Republicii a fost refăcută integral d5-300x200 BISTRIȚA: Zona verde mediană a Bulevardului  Republicii a fost refăcută integral d4-300x200 BISTRIȚA: Zona verde mediană a Bulevardului  Republicii a fost refăcută integral d3-300x200 BISTRIȚA: Zona verde mediană a Bulevardului  Republicii a fost refăcută integral d2-300x200 BISTRIȚA: Zona verde mediană a Bulevardului  Republicii a fost refăcută integral d1-300x200 BISTRIȚA: Zona verde mediană a Bulevardului  Republicii a fost refăcută integral
Consiliul local al municipiului Bistriţa este convocat în şedinţă ordinară în data de 27 aprilie

Consiliul local al municipiului Bistriţa este convocat în şedinţă ordinară în data de 27 aprilie 2023, ora 15.

Şedinţa va avea loc în sala de şedinţe a Primăriei municipiului Bistriţa, cu următoarea ordinea de zi:

1. Proiect de hotărâre nr.71/12.04.2023 privind aprobarea extinderii spațiului locativ cu destinația de locuință, situat în imobilul din municipiul Bistrița, str.Dornei, nr.9, utilizat în baza unui contract de locațiune, încheiat în favoarea familiei Magdea.
– iniţiator: Primarul municipiului Bistriţa
– Avize: Comisia juridică şi administraţie publică locală

2. Proiect de hotărâre nr.72/12.04.2023 privind aprobarea înaintării unei cereri către Consiliul Județean Bistrița-Năsăud de trecere a două imobile situate în Bistrița, străzile Bistricioarei – 1 Decembrie din domeniul public al Județului Bistrița-Năsăud în domeniul public al Municipiului Bistrița, în vederea amenajării unei parcări publice.
– iniţiator: Primarul municipiului Bistriţa
– Avize: Comisia economică, Comisia juridică şi administraţie publică locală

3. Proiect de hotărâre nr.73/19.04.2023 privind aprobarea execuţiei bugetului local, bugetului instituţiilor publice finanţate din venituri proprii şi subvenţii din bugetul local, bugetului creditelor interne și bugetului fondurilor externe nerambursabile al municipiului Bistrița pe anul 2022.
– iniţiator: Primarul municipiului Bistriţa
– Avize: Comisia economică

4. Proiect de hotărâre nr.74/19.04.2023 privind aprobarea execuţiei bugetului local, bugetului instituţiilor publice finanţate din venituri proprii şi subvenţii din bugetul local, bugetului creditelor interne și bugetului fondurilor externe nerambursabile al municipiului Bistrița pe Trimestrul I anul 2023.

– iniţiator: Primarul municipiului Bistriţa
– Avize: Comisia economică

5. Proiect de hotărâre nr.75/19.04.2023 privind aprobarea participării Municipiului Bistriţa, în calitate de partener, la realizarea proiectului „Frugal cities through Energy Efficiency and Low – tech communities” (”Orașe frugale prin eficiență energetică și comunități low-tech”), finanţat prin programul Interreg Europe.
– iniţiator: Primarul municipiului Bistriţa
– Avize: Comisia economică

6. Proiect de hotărâre nr.76/19.04.2023 pentru modificarea Hotărârii Consiliului local al municipiului Bistrița nr.156/2018 privind aprobarea Studiului de fezabilitate și a indicatorilor tehnico-economici pentru obiectivul de investiții ”Amenajare parc în cadrul complexului sportiv şi de agrement Unirea – Wonderland” municipiul Bistriţa, cu modificările ulterioare.
– iniţiator: Primarul municipiului Bistriţa
– Avize: Comisia economică, Comisia de urbanism, Comisia juridică şi administraţie publică locală

7. Proiect de hotărâre nr.77/20.04.2023 privind aprobarea prelungirii duratei contractului de închiriere încheiat în favoarea Partidului Alianţa Liberalilor şi Democraţilor – Filiala Bistriţa-Năsăud, având ca obiect spaţiul cu altă destinaţie decât cea de locuinţă, situat în municipiul Bistriţa, str.Liviu Rebreanu nr.43, în suprafaţă de 30,57 mp, cu destinația sediu.
– iniţiator: Primarul municipiului Bistriţa
– Avize: Comisia juridică şi administraţie publică locală

8. Proiect de hotărâre nr.82/20.04.2023 pentru modificarea Hotărârii Consiliului Local al municipiului Bistriţa nr.88/30.05.2018 privind aprobarea Studiului de fezabilitate actualizat si a indicatorilor tehnico-economici pentru obiectivul de investiţii “Reabilitare și modernizare Liceul Tehnologic de Servicii’’ municipiul Bistrița, cu modificările şi completările ulterioare.
– iniţiator: Primarul municipiului Bistriţa
– Avize: Comisia economică, Comisia de urbanism, Comisia juridică şi administraţie publică locală

9. Proiect de hotărâre nr.78/20.04.2023 privind modificarea Hotărârii Consiliului local al municipiului Bistrița nr.2/14.01.2019 pentru aprobarea Proiectului “Reabilitare și modernizare Liceul Tehnologic de Servicii, Municipiul Bistrita” şi a cheltuielilor aferente.
– iniţiator: Primarul municipiului Bistriţa
– Avize: Comisia economică, Comisia juridică şi administraţie publică locală

10. Proiect de hotărâre nr.79/20.04.2023 privind aprobarea Studiului de Fezabilitate și a indicatorilor tehnico-economici pentru obiectivul de investiții ”Turnare cauciuc de protecție la spații de joacă în Municipiul Bistrița și localitățile componente”.
– iniţiator: Primarul municipiului Bistriţa
– Avize: Comisa economică, Comisia de urbanism, Comisia juridică şi administraţie publică locală

11. Proiect de hotărâre nr.80/20.04.2023 privind modificarea Programului de circulaţie al mijloacelor de transport public local prevăzut în anexa 6.2.1. și anexa 6.2.2. – stații pentru transportul public la Contractul de delegare a gestiunii serviciului de transport public local de persoane prin curse regulate, cu autobuze, pe raza administrativ teritorială a municipiului Bistriţa nr.48/L din 30 mai 2019.
– iniţiator: Primarul municipiului Bistriţa
– Avize: Comisia juridică şi administraţie publică locală

12. Proiect de hotărâre nr.81/20.04.2023 privind aprobarea Planului local de măsuri privind incluziunea cetățenilor români aparținând minorităţii rome din municipiul Bistriţa pentru perioada 2022-2027.
– iniţiator: Primarul municipiului Bistriţa
– Avize: Comisa economică, Comisia juridică şi administraţie publică locală

13. Proiect de hotărâre nr.83/20.04.2023 pentru aprobarea Planului de acţiune privind serviciile sociale administrate si finanţate din bugetul Consiliului Local al municipiului Bistriţa pentru anul 2023.
– iniţiator: Primarul municipiului Bistriţa
– Avize: Comisa economică, Comisia juridică şi administraţie publică locală

14. Proiect de hotărâre nr.84/20.04.2023 privind modificarea şi completarea Hotărârii Consiliului Local al municipiului Bistriţa nr.53/22.04.2010 privind stabilirea locurilor de aşteptare taxi în municipiul Bistriţa.
– iniţiator: Primarul municipiului Bistriţa
– Avize: Comisia juridică şi administraţie publică locală

15. Proiect de hotărâre nr.85/20.04.2023 privind modificarea Hotărârii Consiliului local al municipiului Bistriţa nr.18/17.02.2011 privind constituirea Comisiei locale de ordine publică a municipiului Bistriţa şi aprobarea Regulamentului privind organizarea şi funcţionarea Comisiei locale de ordine publică a municipiului Bistriţa, precum şi a art.1 din Hotărârii Consiliului local nr.207/2016 privind modificarea Hotărârii Consiliului local al municipiului Bistriţa nr.18/17.02.2011 privind constituirea Comisiei locale de ordine publică a municipiului Bistriţa şi aprobarea Regulamentului privind organizarea şi funcţionarea Comisiei locale de ordine publică a municipiului Bistriţa.
– iniţiator: Primarul municipiului Bistriţa
– Avize: Comisia juridică şi administraţie publică locală

16. Diverse

A fost semnat contractul de finanțare pentru modernizarea drumului județean 154, limită de județ Mureș-Sărata-DN 17 [34,7 KM]
Vorbim despre un contract în valoare de 140.000.000 lei, finanțat prin Programul Național de Investiții Anghel Saligny.
Mulțumesc domnului Ministru al dezvoltării, lucrărilor publice și administrației, Cseke Attila, domnului deputat Bogdan Ivan, domnului secretar de stat Marcel-Alexandru Stoica și doamnei secretar de stat Monica Săsărman, fără de care acest proiect nu putea să devină realitate. Continuăm să facem proiecte și investiții pentru oameni și să punem județul Bistrița-Năsăud, pe harta dezvoltării, a declarat Emil Radu Moldovan, președintele Consiliului Județean Bistrița-Năsăud.
contract-2-300x225 A fost semnat contractul de finanțare pentru modernizarea drumului județean 154, limită de județ Mureș-Sărata-DN 17 [34,7 KM]
Lavinia Petruț