Diana Morar: Erorile constatate în contestația depusă la BEC trebuie corectate. Cum? Prin renumărare

Diana Morar, deputat PNL de Bistrița-Năsăud, spune că voturile de la alegerile electorale pentru poziția de primar vor fi renumărate pentru că au fost constatate erorile menționate de ea în contestație.

BEM, BEJ si BEC au respins în repetate rânduri contestațiile PNL BN pentru renumărarea voturilor, iar Diana Morar spune că există o posibilitate de soluționare.

“Eu când încep o bătălie o duc până la capăt!
Bătălia mea juridică privind situația voturilor de la municipiul Bistrița, deși părea încheiată, în realitate a continuat și în weekend când am depus o contestație la BEC cu privire la modul de soluționare pus în vedere de BEC către BEJ BN.
BEC nu a constatat fraudă la votul de primar din Bistrița, însă a constatat erori, obligând BEJ BN să le corecteze.
BEJ BN a nesocotit obligațiile impuse de BEC, astfel ca duminică am formulat o nouă contestație la BEC.
În ședința de astăzi, BEC a admis contestația, a anulat hotărârea BEJ BN si a dispus ca acesta să soluționeze erorile menționate de mine în contestație. Acest lucru se va realiza prin renumărare!”, a transmis, pe Facebook, deputatul Diana Morar.

Un an de mandat la Ministerul Digitalizării pentru Bogdan Gruia Ivan

Bogdan Ivan a bifat un an ca ministru al Digitalizării, fapt pentru care a notat câteva aspecte importante pe care a reușit să le facă, în calitatea sa de șef de minister.

“Doar cine nu vrea, nu poate. După un an de #MCID m-am convins de asta încă o dată.

Într-un an am reușit, împreună cu o echipă senzațională căreia îi mulțumesc pentru toată munca și pentru toate ideile și soluțiile găsite, să trecem digitalizarea României la următorul nivel!

Am deblocat proiectele mari de digitalizare a administrației! Avem acum 6 miliarde de euro pentru construirea României digitale, prin care cetățenii vor lucra cu instituțiile prin câteva click-uri direct pe telefon.

Am construit platforma #nofake și am scos conținutul înșelător de pe platformele de socializare, am dat jos postările fake în perioada electorală și vom continua acest lucru până la finalul anului.

Am început lucrul la aplicația unică a statului român – statul va fi la un click de cetățean.

Investim 50 de milioane de lei pentru digitalizarea a 1000 de primării.

Am finalizat strategia României pentru inteligență artificială.

Am actualizat Legea Securității Cibernetice, micșorând termenii de reacție în fața hackingului.

Am rezolvat conflictele de muncă de la Poșta Română, am făcut o nouă lege a cercetătorului.

Am sprijinit celelalte ministere în implementarea proiectelor de digitalizare din PNRR.

Am înjumătățit timpul pentru licitațiile din domeniul IT&C.

Misiunea noastră e de a construi o administrație simplă ca bună ziua, o Românie digitală cu instituții prietenoase și transparente.

Viitorul începe cu noi!”, a transmis Ivan Gruia.

Aleșii de la Primăria Bistrița își primesc certificatele doveditoare ale alegerii! Cum arată Consiliul Local

BECM BN a transmis că pe data de 18 iunie, de la ora 12:00, aleșii din cadrul alegerilor de la Primăria Bistrița, dintre care noul primar, Gabriel Lazany, dar și consilierii locali, își vor primi certificatele doveditoare ale alegerii.

Pentru Consiliul Local, își vor primi certificatele 9 consilieri ai PSD, 9 ai PNL, doi din partea AUR și unul din partea UDMR, cu un total de 21 de mandate atribuite.

IMG_8025-300x261 Aleșii de la Primăria Bistrița  își primesc certificatele doveditoare ale alegerii! Cum arată Consiliul Local
Screenshot
Bistrița are primar. Voturile nu vor mai fi numărate – decizia BEJ Bistrița-Năsăud

Biroul Electoral Județean Bistrita-Năsăud a primit, din partea BEC, dispoziția de a decide dacă voturile de la alegerea primarului Bistriței din 9 iunie se renumără sau nu, asta după ce PNL BN și-a folosit toate pârghiile de a încerca mâna legii pentru renumărarea voturilor.

BEJ Bistrița-Năsăud s-a întrunit astăzi în ședință și a decis DEFINITIV că voturile pentru funcția de Primar al municipiului Bistrița nu se vor renumăra.

Biroul Electoral Județean Bistrița-Năsăud îl are ca președinte pe judecătorul Mugurel Boțu, locțiitor pe Ana-Maria Vîntu și reprezentant AEP Valerica Partene. Pe lângă cei 3, au mai votat împotriva renumărării voturilor următorii: Ioan-Dorin Vultur – reprezentantul PSD, Silviu Nan – (AUR), Szabo Margit-Dalma – (UDMR), Dacian Lombrea – Grupul Parlamentar al Minorităților Naționale din Camera Deputaților, Oana-Miruna Grindean – (PMP), Iuliu-Ciprian Coman – Pro România, Dana-Olimpia Rus – (PER), Elena Teodora Caia – (REPER) și Remus Macarie – (PUSL)

Pentru renumărarea voturilor au votat următorii: Cristina-Maria Moldovan (PNL), Alexandru Vintilă (USR) și Dumitru Grapini – (PNȚMM).

Gabriel Lazany este primarul Bistriței după exprimarea voturilor, iar diferența dintre el și Ioan Turc în urma alegerilor a fost de 0,02%, respectiv 8 voturi. Acesta își va începe activitatea de primar din 27 septembrie, când se va încheia actualul mandat al primarului Ioan Turc.

Tinu Grapini, mulțumiri după votul din 9 iunie

Valentin Grapini a fost reales primar în comuna Rodna, motiv pentru care a adresat un mesaj de mulțumire pentru rodneni.

PSD Rodna a câștigat și lupta din Consiliul Local, componența acestuia fiind următoarea: 9 consilieri PSD, 5 consilieri ADU și un consilier AUR.


“Dragii mei,

Astăzi mă adresez vouă cu un sentiment profund de recunoștință și apreciere pentru munca și dedicarea voastră. Împreună, am reușit să obținem un rezultat remarcabil: 9 consilieri din 15 la Rodna. Această realizare nu este doar o victorie politică, ci și o dovadă a angajamentului nostru comun pentru bunăstarea Rodnei.

Vreau să vă mulțumesc, în primul rând, pentru eforturile voastre neobosite și pentru faptul că ați crezut în acest țel. Fiecare dintre voi a contribuit în mod esențial la acest succes, fie că a fost vorba de organizarea campaniei, de comunicarea cu cetățenii sau de simpla voastră prezență în echipă. Ați demonstrat că suntem o echipă puternică și unită, capabilă să facă față provocărilor și să atingă obiective ambițioase.

Rezultatele obținute sunt, de asemenea, un testament al încrederii pe care cetățenii din Rodna au în noi. Acest lucru ne obligă să ne ridicăm la nivelul așteptărilor lor și să continuăm să muncim cu aceeași pasiune și devotament pentru binele comunității. Este un moment de sărbătoare, dar și de reflecție asupra responsabilităților care ne așteaptă.

Vreau să vă mulțumesc fiecăruia dintre voi, de la coordonatorii de campanie la voluntarii dedicați, pentru că ați pus umărul la această realizare. Fiecare contribuție a fost valoroasă și indispensabilă. Vă sunt recunoscător pentru eforturile depuse și sunt mândru să fac parte din această echipă extraordinară.

În încheiere, vreau să subliniez că succesul nostru de astăzi este doar începutul. Avem mult de muncă înainte, iar eu am toată încrederea că, împreună, vom continua să aducem schimbări pozitive și să facem din Rodna un loc mai bun pentru toți locuitorii săi.

În viitoarea legislatură, consiliul local al comunei Rodna este alcătuit astfel:

-9 consilieri PSD
-5 consilieri ADU
-1 consilier AUR

Vă mulțumesc încă o dată și să ne bucurăm împreună de această victorie!

Cu respect și recunoștință,
Valentin Grapini”, a transmis primarul din Rodna, pe Facebook.

Diana Morar: Mai devreme sau mai târziu, adevărul va învinge!
Decizia BEC admite solicitarea PNL de a se soluționa de către BEJ BN aspectele de nelegalitate și încălcarea procedurii în stabilirea și consemnarea rezultatului votului. După ce decizia BEC va fi comunicată, BEJ BN se va întruni pentru a pune în aplicare dispozițiile puse în vedere de BEC. Pentru a se pune în aplicare dispozitivul deciziei BEC, singura modalitate legală este cea de renumărare a voturilor pentru candidatul la funcția de primar al municipiului Bistrița. Îmi exprim încrederea ca onorabilii membri ai BEJ BN, mai presus de orice implicație politică, vor respecta și aplica legea și vor dispune renumărarea voturilor pentru ca aceasta este singura modalitate corectă de aflare a adevărului în privința primarului pe care bistrițenii au ales în data de 9 iunie 2024. Chiar dacă fragila diferența de voturi de până acum înclină balanța în favoarea candidatului PSD, acesta nu ar trebui să se teamă și sa aibă astfel de reacții. Onest și moral față de bistrițeni este ca toți competitorii ce au participat la acest scrutin să își dorească aflarea adevărului cu ajutorul legii, prin renumărarea voturilor, a declrat deputatul liberal Diana Morar.
Aceasta mai precizează că a întreprins toate aceste demersuri juridice pentru PNL, în primul rând din respect față de toți cetățenii Bistriței care au ieșit duminică la urne pentru a-și alege Primarul pentru următorii patru ani. Fie ca au votat cu candidatul PNL, fie ca au votat cu alți candidați, toți cei peste 35000 bistrițeni trebuie să fie respectați și să cunoască adevărul: pe cine au votat primar.
Pentru ca, doar astfel, stimati colegi de breaslă, colegi politiceni și dragi bistrițeni, noi, cei care vă reprezentăm încrederea prin votul acordat, putem sta neclintiți și credibili în fața dumneavoastra.
Noua componență a Consiliului Județean Bistrița-Năsăud

Componența Consiliului Județean Bistrița-Năsăud 2024-2028 va fi următoarea:

PSD – 14

PNL – 10

AUR – 4

UDMR – 2

PSD:

Radu Moldovan

Camelia Tabără

Paul Pop

Daniel Tămaș

Augusta Săsărman

Mihai Suciu

George Pop

Mirela Cîrcu

Nicolae Popescu

Romulus Pop

Simona Duca

Alin Demian

Ciprian Buta

Simion Forai

Nicolae Lupșan

PNL:

Robert Sighiartău

Cristian Mureșan

Florin Rogozan

Cristian Cârlig

Marius Chețan

Gheorghe Scuturici

Aurelia Dan

Marin Rus

Viorica Calo

Dorin Rus

Elena Pop

AUR:

Honoria Rațiu

Loredana Baltă

Dragoș Hârjoabă

Ciprian Iușan

UDMR:

Szilagyi Zsolt

Zoltan-Sipos Timea

Lucia-Augusta Săsărman: Domnule Turc, asumați-vă și nu mai manipulați!
Biroul Electoral Central București a respins contestația PNL privind fraudarea alegerilor.
Cu alte cuvinte, BEC a constatat că NU A EXISTAT NICIO FRAUDĂ LA ALEGERILE LOCALE privind buletinele de vot pentru funcția de PRIMAR al municipiului Bistrița. AȚI PIERDUT! BISTRIȚENII V-AU TRIMIS ACASĂ. Biroul Electoral Județean le-a respins toate contestațiile celor din PNL! S-a terminat!, este mesajul Luciei-Augustei Săsărman.
Gabriel Lazany își va prelua mandatul după data de 27 septembrie, când expiră mandatul primarului în funcție, ales în 2020.
RADU MOLDOVAN: ,,NOI CONTINUĂM MUNCA”

Emil Radu Moldovan președintele Consiliului Județean Bistrița-Năsăud transmite că au început lucrările la tronsonul e drum  DJ 172 A.

Campania electorală s-a terminat, noi continuăm munca.

Se lucrează de zor la drumul județean Beclean- Nușeni- Chiochiș DJ 172 A, transmite Moldovan.

(VIDEO) Și Bogdan Ivan, ministrul Cercetării, Inovării și Digitalizării, a votat la Bistrița
Am votat cu gândul la viitor, cu oamenii care au demonstrat că sunt cei mai buni: cel mai performant Președinte de Consiliu Județean pe care l-a avut vreodată județul nostru și cel mai bun primar pe care îl va avea Bistrița! Cu echipa oamenilor care știu, vor și pot să dezvolte județul Bistrița-Năsăud și România!, a declarat Bogdan Ivan.