PSD Bistrița: Să explicăm pe scurt conferința de presă a edilului
Pe pagina de facebook a PSD Bistrița se arată:
Să explicăm pe scurt conferința de presă de azi a edilului:
 Axa de transport – fazarea proiectului (trecerea dintr-un exercițiu financiar în altul) înseamnă că Bistrița va avea cu 2 milioane de euro (10 milioane de lei) mai puțin din suma alocată pentru actualul exercițiu financiar european – NU A SPUS ASTA.
Patinoarul artificial celebru – da, celebrul patinoar cumpărat de Primărie cu 750.000 de lei (am aflat cu ocazia asta că primarul e amator) NU asigură iarna o alunecare conformă și NU va fi folosit în zona centrală – când l-au cumpărat NU A SPUS ASTA.
Celebra mașina second hand de 400.000 de lei va avea ocazia iarna aceasta să fie văzută la lucru la deszăpezire – PRIETENII SAU FINUL știu de ce!
Au trecut mai bine de 3 ani de când este primar și domnul Turc încă mai invoacă grele moșteniri. ATÂT SE POATE!
(VIDEO) Daniel Suciu: Simion@compania, circ jenant în Parlament
Într-o postare pe Facebook, deputatul social-democrat Daniel Suciu s-a arătat indignat de atitudinea celor de la AUR și a liderului acestei formațiuni politice, George Simion.
A umblat Simion@compania prin Parlament cu cărți destinate românilor din Ucraina și a făcut un teatru jenant de parcă aceștia abia așteptau acest ajutor vital. Despre ce cărți a fost vorba, vă invit să urmăriți mai jos.  PS-în vremuri de război, romanticii AUR trimiteau cărți de dragoste, cu pasaje lascive, cu autori ruși și de pe vremea comuniștilor, transmite Daniel Suciu.
Diana Morar: Robin Hood de la Buzău și analfabetismul economic!

Legea pensiilor  a stârnit suficient de multe controverse cât pentru un foileton întreg.

Până la un punct, lucrurile sunt simple. Partidul Național Liberal susține această lege, ba chiar va fi a patra majorare de pensii în timpul guvernărilor liberale din ultimii ani trei ani. Tot PNL a spus foarte clar: creșterea pensiilor nu va fi condiționată de creșteri de taxe sau introduceri de taxe noi!  Cea mai simplă cale, mai ales dacă există un oarecare grad de confuzie între termenii de social și socialist, e să crești taxele. Nu avem bani? Să luăm de la bogați. Doar că modelul Robin Hood de la Buzău are nevoie de o oarecare finisare. Bogații de la care visează premierul să mai scoată niște bani la buget sunt, de fapt, contribuabilii onești care susțin economia. Care plătesc taxe, impozite, salarii, nu scot bani din țară prin diverse tertipuri și nici nu fac evaziune fiscală. Mai mult decât atât, acești antreprenori sunt copiii sau nepoții celor cărora le creștem pensiile. Ei merg acasă copleșiți de griji și împovărați de datorii, înjurând statul român care nu mai încetează să pună presiune. Unii aleg să pună lacătul, poate să plece din țară, lăsând în urmă copii singuri sau părinți cu pensii mai mari, dar sfâșiați de dor și griji. Privind cu o doză de cinism, probabil că pe Kiseleff calculele electorale sunt simpliste: noi luăm voturi de la pensionari, antreprenorii sunt la liberali, nu ne pasă. Aș îndrăzni să spun că între banii de la pensie și suferința propriilor copii, alegerea în cabina de vot va fi una emoțională.  Revenind la dilema care ne macină pe toți- de unde avem bani de pensii- soluțiile sunt altele decât pedepsirea mediului de afaceri. Vorbim de colectare – unde stăm la fel de prost ca în ultimii ani. Doar din TVA, în 2022, România a pierdut 37 de miliarde de lei- o treime nu se colectează, suntem pe primul loc in Europa. În plus, creșterea taxelor în general favorizează economia gri sau neagră, pentru că multe firme își pun creativitatea la contribuție ca să fenteze sistemul. Soluția NU este creșterea taxelor și nici introducerea de taxe noi. Sigur că toți economiștii spun cuvântul magic: colecatrea. Pentru a crește colectarea avem nevoie de un ANAF modern și puternic. Un ANAF funcțional presupune creșterea capacității instituționale, cu întărirea structurilor teritoriale, cu angajați motivați și stimulați, nu puși sub presiune ca li se scad salariile concomitent cu creșterea cerințelor la locul de munca, așa cum in prezent se susțin amendamente prin parlament, cum este cel inițiat de UDMR la Senat care, ironic, cere creșterea gradului colectării după ce taie veniturile angajaților ANAF. Este necesară digitalizarea de indata , însă, despre procesul de digitalizare nu putem vorbi în termeni rapizi, peste noapte, astfel ca lucrurile trebuie abordate intr-o nota serioasă, nicidecum declarații populiste. Iar domnului Robin Hood de la Buzău, care declară război evazioniștilor, îi sugerez să caute pădurea dincolo de copaci. Dl Ionut Mișa, colegul său protejat pe funcția de vicepresedinte ANAF, ii poate răspunde. Dacă nu, să plece! Să se uite si in curtea marilor datornici la stat. Și in cea a marilor contribuabili. Să caute profiturile care ies din țară fără vreo ezitare, să caute tertipurile fiscale prin care statul ratează milioane de euro lunar și să lase antreprenorii să își facă treaba. Pe înțelesul lui, evaziunea fiscală nu este la copii și nepoții pensionarilor după al căror vot tânjește, precizează deputatul liberal Diana Morar.

Aceasta mai punctează faptul că PNL va bloca, prin toate pârgiile, orice încercare de creștere sau introducere de taxe noi.

Soluții există, chiar dacă nu sunt simple. Dar nici guvernarea responsabilă nu va fi vreodată simplă. Acum spuneți-mi: voi ce părere aveți despre noua lege a pensiilor?

 

 

Bogdan Ivan: România e puternică în Europa!
Timp de două zile, în capitala Uniunii Europene, ministrul Digitalizării, Bogdan Ivan,  avut întâlniri la cel mai înalt nivel cu membri ai Comisiei și Parlamentului European.
La RomanianDigitalDay, conferința organizată de europarlamentarul Victor Negrescu, am prezentat proiectele din PNRR prin care aducem beneficiile tehnologiei și dezvoltăm competențele digitale pentru sute de mii de români. În marja conferinței, am discutat cu Iliana Ivanova, Comisar european pentru inovare, cercetare, cultură, educație și tineret și cu Pina Picierno, vicepreședinta Parlamentului European, despre crearea unui ecosistem național în care să finanțăm, pe baze solide, noi tehnologii, spune Bogdan Ivan.
ivan-5-225x300 Bogdan Ivan: România e puternică în Europa! ivan-4-300x200 Bogdan Ivan: România e puternică în Europa!
Ministrul Digitalizării a precizat că Mathieu Michel a transmis susținerea Regatului Belgiei pentru transformarea României într-un hub de securitate cibernetică.
ivan-3-300x200 Bogdan Ivan: România e puternică în Europa! ivan-2-225x300 Bogdan Ivan: România e puternică în Europa!
În întrevederea cu reprezentanții Băncii Europene de Investiții, am explorat modalitățile în care putem fructifica oportunitățile naționale în conectivitate, unde suntem lideri în UE, pentru a face din România un centru regional. Am prezentat Comisiei Europene legislația actualizată pentru Cloudul guvernamental, prin care facilităm operaționalizarea mai clară și mai eficientă a acestui proiect. M-am întors încredințat că eforturile pe care le facem, cu entuziasm și curaj, ne duc pe cel mai scurt drum către viitor. Împreună, în Europa, suntem mai puternici!, a conchis Ivan.
Diana Morar: Partidul Național Liberal a deblocat criza din sănătate
Am reușit să impunem astăzi introducerea pe ordinea de zi și adoptarea proiectului de lege care prevede măsuri privind creșterea drepturilor salariale ale personalului din sistemul de asigurări sociale de sănătate, răspunzând astfel solicitărilor angajaților CNAS, care au protestat în ultima perioadă, a precizat deputatul liberal Diana Morar.
În această dimineață, liderul BNS, Dumitru Costin, și-a asumat reluarea activității în cel mai scurt timp, după adoptarea PLX 172/2023, astfel că angajații caselor de asigurări de sănătate vor începe de astăzi efectuarea plăților pentru spitale, servicii medicale și medicamente.
În plus, este important de menționat că modificările realizate de acest proiect de lege implică fondurile proprii ale CNAS, fără să pună presiune pe bugetul de stat, dar repară o serie de inechități importante între angajații din domeniul asigurărilor sociale de sănătate și cei din alte instituții, cu funcții similare. Felicitări tuturor colegilor parlamentari pentru mobilizare!, a mai punctat Diana Morar.
Bogdan Ivan: Inovarea este cheia dezvoltării României
Cu acest mesaj a deschis ministrul Digitalizării  lucrările grupului de experți europeni care s-au reunit la București pentru a identifica modul în care politicile publice în sfera cercetării și inovării.
Sistemul de cercetare, dezvoltare și inovare (CDI) din România cuprinde peste 250 de organizații publice și aproximativ 600 de companii.
b1-300x225 Bogdan Ivan: Inovarea este cheia dezvoltării României b3-300x200 Bogdan Ivan: Inovarea este cheia dezvoltării României
Ecosistemul nostru de cercetare și inovare beneficiază de oportunități fără precedent: avem peste 250 de milioane de euro din fonduri europene în Componenta 9 din PNRR, fonduri prin care cercetarea și inovarea românească își vor pune amprenta la nivel european și global. Prin colaborarea eficientă a instituțiilor guvernamentale, prin politici eficiente de cercetare și inovare, vom transforma România într-un hub regional pentru tehnologiile inovatoare. Împreună suntem mai puternici!, a declarat Bogdan Ivan.
Diana Morar: Se schimbă regulile de circulație pentru trotinete și biciclete electrice
Am discutat la postul național de televiziune despre proiectul dezbătut și aprobat în comisia juridică din Camera Deputaților, un proiect de lege necesar pentru siguranța în trafic, legat de reglementarea conducerii bicicletelor și trotinetelor electrice pe drumurile publice, precizează Diana Morar.
diana-morar-22-300x300 Diana Morar: Se schimbă regulile de circulație pentru trotinete și biciclete electrice
Câteva dintre prevederile importante pe care trebuie să le cunoașteți, spune deputatul liberal, sunt:
Pentru a conduce o bicicletă sau o trotinetă electrică pe drumurile publice conducătorul acesteia trebuie să aibă vârsta de cel puţin 16 ani.
 În cazul trotinetelor electrice în regim de self-service, la efectuarea plăţii, în aplicaţie se va completa un chestionar de 5 întrebări obligatorii din legislaţia rutieră.
Bicicletele, trotinetele electrice şi mopedele care circulă pe drumurile publice trebuie să fie echipate cu mijloace de iluminare şi dispozitive reflectorizant-fluorescente.
Casca de protecţie este obligatorie pentru conducătorii de biciclete sau trotinete electrice pe drumurile publice, atunci când se deplasează pe partea carosabilă, cu excepţia trotinetelor închiriate.
Trotinetele electrice care circulă pe drumurile publice trebuie să aibă asigurare obligatorie pentru răspundere civilă.
Proiectul legislativ va ajunge în curând la dezbaterile și votul din plenul Camerei.
Diana Morar: Demagogia lui Ciolacu nu păcălește pe nimeni!
În opinia deputatului liberal Diana Morar, după gafa majoră prin care trimitea în haos milioane de români cinstiți, micșorând plafoanele la tranzacțiile cash, Ciolacu încearcă astăzi sa pozeze în mare salvator al națiunii.
În loc sa se prefacă un susținător al celor pe care până ieri ii considera hoți, ar trebui să își prezinte scuze. Adevărul e că reacția în lanț a liberalilor, începând cu a președintelui Nicolae Ciucă, și unda de șoc din economie sunt motivele schimbării de opinie, în niciun caz pornirile mesianice pe care vrea să le arate, transmite Diana Morar.
ciolacu-2-193x300 Diana Morar: Demagogia lui Ciolacu nu păcălește pe nimeni!
Astăzi, punctează deputatul liberal, Ciolacu pozează în erou, deși în urmă cu câteva zile declara:
Dacă avem cea mai mare evaziune, dacă se fură cu portbagajul, şpagă, cum, spuneţi-mi mie? (…) Ăla pe care l-ai prins îl iei şi-l bagi la puşcărie. Ăla pe care nu l-ai prins spuneţi-mi mie ce face cu banii, dacă el e limitat, cum îşi ia el Ferrari, cu sacoşă? Cum cheltui banii, domnule, din şpagă, dacă tu ai limitat 5.000 lei? Pe lucruri mici”… Ce reiese din această declarație? Judecați dumneavoastră. Iar pentru domnul prim-ministru mai am un mesaj: rugați consilierii sa citească mai bine și sa repare TOATE abuzurile. Sau, mai bine, trasați colegilor din Parlament să voteze rapid proiectul de lege depus ieri de PNL. E cea mai sigura variantă ca să nu mai „scape” ceva.
Diana Morar: Am depus un proiect de lege pentru revenirea la plafoanele de utilizare a numerarului pentru plăți sau încasări
Alături de alți parlamentari liberali, Diana Morar a semnat un proiect de lege pentru revenirea la plafoanele de utilizare a numerarului pentru plăți sau încasări la 5.000 de lei, respectiv 10.000 de lei.
Sunt plafoanele anterioare cu care eram cu toții obișnuiți, atât persoane fizice cât și persoane juridice, fără sa afecteze activitatea, în special a micilor comercianți. Premisa ca toți cei care folosesc numerar pentru diferite plăți au de gând să încalce legea este complet greșită. Această inițiativă corectează o măsură haotică și care dă peste cap viața a milioane de oameni. Sper ca propunerea legislativă să fie susținută și adoptată rapid în Parlament, pentru a evita haos în economia reală și pentru a contracara efecte nedorite, cum ar fi creșterea comisioanelor bancare, a precizat Diana Morar.
Diana Morar: Limitarea plăților cash îngrădește și încalcă drepturi fundamentale cetățenești
Deputatul liberal susține că măsura nedezbătută public și nici cu partenerii de guvernare, ci doar impusă de premierul Ciolacu, este în contradicție cu politicile publice europene de protejare a numerarului susținute de Banca Centrală Europeană și Comisia Europeană prin recomandările valabile încă din 2010.
Mai mult, Elveția a lansat o consultare pentru protejarea numerarului prin Constituției. Acestea sunt tendințele pe care Ciolacu nu doar că le ignoră, ci chiar le sfidează cu o astfel de măsură. Dorința de reformă și de combatere a evaziunii nu trebuie să se materializeze prin măsuri abuzive, care să limiteze dreptul oamenilor de a alege cum fac plățile din banii ce îi câștigă muncind. Asta nu înseamnă că nu putem continua să încurajăm plățile cu cardul sau cele online, ci din contră. Sunt metode de încurajare a plăților cu cardul aplicate cu succes de țări dezvoltate și pe care le putem adapta. În niciun caz nu poate fi o soluție să îi pedepsim pe toți românii cinstiți doar pentru că o persoană, fie ea și premier, îi suspectează pe toți ca fiind lipsiți de onestitate, a declarat Diana Morar.
Aceasta spune că drepturile constituționale garantează oricărui cetățean român să dispună de banii săi munciți în funcție de alegerea proprie, atât fizic(numerar), cât și digital(card).
Astfel, în fluxul economic local, micii contribuabili reușesc să asigure funcționarea afacerilor bazat pe plățile zilnice efectuate în numerar. Se pare ca Ciolacu a uitat grijile zilnice ce le avea când deținea mica lui afacere cu covrigi la Buzău, tot la fel cum nu cunoaște că nu toți românii trăiesc la oraș, iar la țară, avem zone întregi unde nu există semnal la telefon sau la internet ca să poți face plăți online. Toate acestea în timp ce este evident că nu s-a gândit la o contramăsură de limitare a creșterii comisioanelor percepute de bănci care deja speculează noua măsură în vigoare, băgând mâna adânc in buzunarele românilor nevoiți de dorința sa izvorâtă din adâncul ființei proprii conform zicalei: “Tot hoțul de furat se teme!” Nu susțin o astfel de măsură!, a conchis deputatul bistrițean.