BECLEAN: Acțiuni pentru prevenirea traficului și consumului de substanțe interzise

În 22 noiembrie, în intervalele orare între  orele 12.00 – 14.00 şi 15.00 – 18.00, polițiștii din cadrul Poliției orașului Beclean au organizat și desfășurat acțiuni pentru prevenirea și combaterea traficului și consumului ilicit de droguri sau a altor substanțe interzise, pe raza orașului, dar și a comunelor arondate secțiilor de poliție rurală 4 și 5.

În cadrul acțiunilor au fost legitimate aproximativ 50 de persoane, iar în trafic au fost oprite pentru verificări aproximativ 40 de autovehicule, fiind efectuate 14 testări cu aparatele din dotare. Pentru abaterile rutiere constatate au fost aplicate 20 de sancțiuni în valoare de 4.205 lei, iar ca măsuri complementare, au fost reținute 3 permise de conducere, transmite Crina Sîrb, purtător de cuvânt al IPJ Bistrița-Năsăud.

Două persoane au fost depistate și conduse la sediul Poliției, asupra lor fiind descoperite 3 plicuri cu substanțe susceptibile a avea efecte psihoactive. Substanțele au fost ridicate în vederea continuării cercetărilor și dispunerii măsurilor legale, de către structurile competente.

 

BECLEAN: Proiectul de iluminat public cu led  al orașului a fost finalizat

Această modernizare ne aduce după sine o reducere a consumului de energie electrică în sistemul de iluminat public printr-un control al intensității luminoase cu ajutorul unui program de telegestiune smart, a precizat edilul orașului Beclean, Nicolae Moldovan.

Primarul Nicolae Moldovan consideră că până în 2027 Becleanul va deveni un „Smart-City” și că în următoarea perioadă orașul de pe Someș se va dezvolta cu ajutorul unor proiecte în valoare totală de 30 de milioane de euro.

BECLEAN: Femeie bănuită de furt, efectuarea de operațiuni financiare în mod fraudulos și acces ilegal la un sistem informatic, identificată și reținută

În urma investigațiilor și probelor administrate, polițiștii Serviciului de Investigații Criminale Bistrița-Năsăud au dispus reținerea pentru 24 de ore, a unei femei de 27 de ani din Beclean, cercetată pentru comiterea infracțiunilor de furt, efectuarea de operațiuni financiare în mod fraudulos și acces ilegal la un sistem informatic.

Pentru documentarea faptei, la locuința femeii, polițiștii Serviciului de Investigații Criminale au efectuat o percheziție domiciliară în urma căreia au fost ridicate obiecte cu valoare probatorie. Totodată, femeia a fost condusă la sediul Poliției pentru audieri.

 

Din cercetările efectuate până în prezent a reieșit faptul că, la data de 18 octombrie a.c., în timp ce se afla în parcarea unui magazin din Beclean, aceasta ar fi sustras un telefon mobil, pe care l-ar fi deblocat și accesat în mod ilegal. Ulterior, ar fi transferat, prin intermediul unei aplicații din telefon, suma de 6000 de lei, într-un cont deschis pe numele unui membru al familiei ei. În urma activităților întreprinse, polițiștii au reușit recuperarea telefonului care ar fi fost vândut unei alte persoane. Totodată, au dispus măsurile necesare în vederea recuperării sumei de bani transferată, a declarat Paul Rodilă, purtător de cuvânt al IPJ Bistrița-Năsăud.

În prezent, femeia se află în arestul I.P.J. Bistrița-Năsăud, iar în cursul zilei de astăzi, 30 octombrie, va fi prezentată Parchetului de pe lângă Tribunalul Bistrița-Năsăud, în vederea dispunerii unei noi măsuri preventive.

Cercetările în acest caz sunt continuate de polițiștii Serviciului de Investigații Criminale, în vederea documentării cauzei sub toate aspectele.

Activitatea de documentare în acest caz a beneficiat de sprijinul polițiștilor Serviciului Criminalistic, Serviciului pentru Acțiuni Speciale și Serviciului Operațiuni Speciale Bistrița-Năsăud.

 

(VIDEO) BECLEAN : VREI SĂ CONDUCI O MAȘINĂ SUPER CURATĂ? NU RATA O OPRIRE LA D&LIEVLDWASH

Chiar la intrarea în Beclean (direcția dinspre Dej) găsiți o spălătorie auto de excepție, deținută de Lie și Daria Vlad, doi tineri care au un spirit antreprenorial deosebit. Nu au făcut niciodată rabat de la muncă și, în urma unor inevitabile eforturi financiare, au reușit să pună pe picioare D&LIEVLDWASH, o spălătorie modernă, cu angajați profesioniști, care folosesc soluții de curățare de excepție. Spălătoria auto este deținută de firma VLAD VLD CONCEPT SRL.

Ce facem de fapt:

Spălat Auto Exterior:

Procesul de spălare exterioară a autoturismului constă în:

Prespălare (opțional)

Aplicare de spumă activă pe întreaga suprafață a autoturismului

Degresare jante, pentru dizolvarea rezidurilor plăcutelor de frână

Limpezire cu jet de apă de mare presiune

Aplicare ceară lichida, care are rol de a îndepărta mai ușor apa și adaugă un luciu temporar

Limpezire finală

Tratament anvelope

Curățare auto interior:

Tot interiorul este aspirat, praful este șters cu o cârpă din microfibre, bordul și toate elementele din plastic sunt curățate cu soluție speciala pentru bord, curățare preșuri, șters geamuri și odorizare.

banner-300x79 (VIDEO) BECLEAN : VREI SĂ CONDUCI O MAȘINĂ SUPER CURATĂ? NU RATA O OPRIRE LA D&LIEVLDWASH

l34-300x169 (VIDEO) BECLEAN : VREI SĂ CONDUCI O MAȘINĂ SUPER CURATĂ? NU RATA O OPRIRE LA D&LIEVLDWASH l31-300x169 (VIDEO) BECLEAN : VREI SĂ CONDUCI O MAȘINĂ SUPER CURATĂ? NU RATA O OPRIRE LA D&LIEVLDWASH l30-300x169 (VIDEO) BECLEAN : VREI SĂ CONDUCI O MAȘINĂ SUPER CURATĂ? NU RATA O OPRIRE LA D&LIEVLDWASH l29-300x169 (VIDEO) BECLEAN : VREI SĂ CONDUCI O MAȘINĂ SUPER CURATĂ? NU RATA O OPRIRE LA D&LIEVLDWASH l28-300x169 (VIDEO) BECLEAN : VREI SĂ CONDUCI O MAȘINĂ SUPER CURATĂ? NU RATA O OPRIRE LA D&LIEVLDWASH l21-300x169 (VIDEO) BECLEAN : VREI SĂ CONDUCI O MAȘINĂ SUPER CURATĂ? NU RATA O OPRIRE LA D&LIEVLDWASH l24-300x169 (VIDEO) BECLEAN : VREI SĂ CONDUCI O MAȘINĂ SUPER CURATĂ? NU RATA O OPRIRE LA D&LIEVLDWASH l25-300x169 (VIDEO) BECLEAN : VREI SĂ CONDUCI O MAȘINĂ SUPER CURATĂ? NU RATA O OPRIRE LA D&LIEVLDWASH l26-300x169 (VIDEO) BECLEAN : VREI SĂ CONDUCI O MAȘINĂ SUPER CURATĂ? NU RATA O OPRIRE LA D&LIEVLDWASH l27-300x169 (VIDEO) BECLEAN : VREI SĂ CONDUCI O MAȘINĂ SUPER CURATĂ? NU RATA O OPRIRE LA D&LIEVLDWASH l20-300x169 (VIDEO) BECLEAN : VREI SĂ CONDUCI O MAȘINĂ SUPER CURATĂ? NU RATA O OPRIRE LA D&LIEVLDWASH l19-300x169 (VIDEO) BECLEAN : VREI SĂ CONDUCI O MAȘINĂ SUPER CURATĂ? NU RATA O OPRIRE LA D&LIEVLDWASH l18-300x169 (VIDEO) BECLEAN : VREI SĂ CONDUCI O MAȘINĂ SUPER CURATĂ? NU RATA O OPRIRE LA D&LIEVLDWASH l17-300x169 (VIDEO) BECLEAN : VREI SĂ CONDUCI O MAȘINĂ SUPER CURATĂ? NU RATA O OPRIRE LA D&LIEVLDWASH l16-300x169 (VIDEO) BECLEAN : VREI SĂ CONDUCI O MAȘINĂ SUPER CURATĂ? NU RATA O OPRIRE LA D&LIEVLDWASHl15-300x169 (VIDEO) BECLEAN : VREI SĂ CONDUCI O MAȘINĂ SUPER CURATĂ? NU RATA O OPRIRE LA D&LIEVLDWASH l14-300x169 (VIDEO) BECLEAN : VREI SĂ CONDUCI O MAȘINĂ SUPER CURATĂ? NU RATA O OPRIRE LA D&LIEVLDWASH l8-300x169 (VIDEO) BECLEAN : VREI SĂ CONDUCI O MAȘINĂ SUPER CURATĂ? NU RATA O OPRIRE LA D&LIEVLDWASH l7-300x169 (VIDEO) BECLEAN : VREI SĂ CONDUCI O MAȘINĂ SUPER CURATĂ? NU RATA O OPRIRE LA D&LIEVLDWASH l6-300x169 (VIDEO) BECLEAN : VREI SĂ CONDUCI O MAȘINĂ SUPER CURATĂ? NU RATA O OPRIRE LA D&LIEVLDWASH l5-300x169 (VIDEO) BECLEAN : VREI SĂ CONDUCI O MAȘINĂ SUPER CURATĂ? NU RATA O OPRIRE LA D&LIEVLDWASH l5-1-300x169 (VIDEO) BECLEAN : VREI SĂ CONDUCI O MAȘINĂ SUPER CURATĂ? NU RATA O OPRIRE LA D&LIEVLDWASH l8-1-300x169 (VIDEO) BECLEAN : VREI SĂ CONDUCI O MAȘINĂ SUPER CURATĂ? NU RATA O OPRIRE LA D&LIEVLDWASHWhatsApp-Image-2023-10-17-at-22.56.37-1-169x300 (VIDEO) BECLEAN : VREI SĂ CONDUCI O MAȘINĂ SUPER CURATĂ? NU RATA O OPRIRE LA D&LIEVLDWASHWhatsApp-Image-2023-10-17-at-22.56.37-169x300 (VIDEO) BECLEAN : VREI SĂ CONDUCI O MAȘINĂ SUPER CURATĂ? NU RATA O OPRIRE LA D&LIEVLDWASHWhatsApp-Image-2023-10-17-at-22.56.38-2-300x169 (VIDEO) BECLEAN : VREI SĂ CONDUCI O MAȘINĂ SUPER CURATĂ? NU RATA O OPRIRE LA D&LIEVLDWASHWhatsApp-Image-2023-10-17-at-22.56.38-1-300x169 (VIDEO) BECLEAN : VREI SĂ CONDUCI O MAȘINĂ SUPER CURATĂ? NU RATA O OPRIRE LA D&LIEVLDWASHWhatsApp-Image-2023-10-17-at-22.56.38-3-300x169 (VIDEO) BECLEAN : VREI SĂ CONDUCI O MAȘINĂ SUPER CURATĂ? NU RATA O OPRIRE LA D&LIEVLDWASHWhatsApp-Image-2023-10-17-at-22.56.38-300x169 (VIDEO) BECLEAN : VREI SĂ CONDUCI O MAȘINĂ SUPER CURATĂ? NU RATA O OPRIRE LA D&LIEVLDWASH

 

Aveți două opțiuni:

self service

manual (angajații noștri vor avea grijă ca mașina dumneavoastră să arate exemplar, în timp ce puteți degusta o delicioasă cafea).

În curând în această locație vor funcționa un restaurant și o pensiune de lux.

l4-300x169 (VIDEO) BECLEAN : VREI SĂ CONDUCI O MAȘINĂ SUPER CURATĂ? NU RATA O OPRIRE LA D&LIEVLDWASHl2-300x169 (VIDEO) BECLEAN : VREI SĂ CONDUCI O MAȘINĂ SUPER CURATĂ? NU RATA O OPRIRE LA D&LIEVLDWASH

ADVERTORIAL

Raimond/Lavinia Petruț

 

BECLEAN: La Parcul Balnear Băile Figa are loc, în perioada 13-15 octombrie, Campionatul Național de Arc Istoric – Proba 3D
Becleanul va găzdui în perioada 13-15 octombrie două evenimente deosebite. La Parcul Balnear Băile Figa are loc  Campionatul Național de Arc Istoric Proba 3D, eveniment care întrunește zeci de pasionați de tir cu arcul din întreaga țară, ce vor demonstra împreună arta și precizia acestui sport într-un cadru natural de excepție.
tir-arc-2-300x199 BECLEAN: La Parcul Balnear Băile Figa are loc, în perioada 13-15 octombrie, Campionatul Național de Arc Istoric - Proba 3D
Totodată, va fi un eveniment internațional de mare anvergură în domeniului creșterii cailor din rasa Lipițan, și anume întrunirea LIF (Lipitan Internațional Federation) la Herghelia Beclean. Simpozionul se va încheia cu un spectacol ecvestru deosebit de frumos, o defilare de cai din rasa Lipițan, exemplare de la Herghelia Beclean și din Herghelia Sâmbăta de Jos – sâmbătă, 14 octombrie, între orele 15-18, transmite Nicolae Moldovan, primarul orașului Beclean.
BECLEAN: A încercat să fure banii aflați într-un autoturism

La data de 26 septembrie, în jurul orei 20.30, un bărbat de 34 de ani, din Beclean a sesizat polițiștii din Beclean despre faptul că a surprins o persoană în timp ce încerca să sustragă bani din autoturismul său, parcat pe o stradă din Beclean.

La fața locului polițiștii au identificat și condus la sediul Poliției un bărbat, de 29 de ani, din Beclean, bănuit de comiterea faptei. În cauză a fost întocmit dosar penal și se efectuează cercetări pentru comiterea infracțiunii de tentativă la furt calificat, a declarat Paul Rodilă, purtător de cuvânt al IPJ Bistrița-Năsăud.

 

BECLEAN: Ce vede ochiul, mâinile nu lasă…nefurat

În urma cercetărilor efectuate într-un dosar penal deschis pentru furt calificat, polițiștii Compartimentului de Investigaţii Criminale Beclean au identificat și condus la audieri un bărbat, de 29 de ani, din Beclean, bănuit de comiterea faptei.

Din investigațiile și probele administrate în cauză a reieșit faptul că, în seara de 3 septembrie a.c., acesta ar fi sustras din bordul unei autoutilitare ce aparține unei femei din Bistrița și care era parcată pe o stradă din Beclean, o borsetă în care se afla suma de suma de 2.000 lei, precum și un telefon mobil, precizează Crina Sîrb, purtător de cuvânt al IPJ Bistrița-Năsăud.

În cauză a fost întocmit dosar penal, iar cercetările sunt continuate de către polițiștii Compartimentului de Investigații Criminale din cadrul Poliției orașului Beclean, sub aspectul comiterii infracțiunii de furt calificat, urmând a se propune soluția legală prin Parchetul de pe lângă Judecătoria Beclean.

 

BECLEAN: Deși era băută bine, o femeie de 35 de ani s-a urcat la volan. Polițiștii au oprit-o la timp

În 3 septembrie, în jurul orei 22:30, polițiștii din cadrul Poliției orașului Beclean au oprit pentru control un autoturism.

La volan a fost identificată o femeie de 35 de ani, din Beclean. În urma testării cu aparatul etilometru a rezultat valoarea de 0,50 mg/l alcool pur în aerul expirat. Șoferița a fost condusă la spital unde i-au fost prelevate mostre biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei, transmite Paul Știr, purtător de cuvânt al IPJ BIstrița-Năsăud.

Polițiștii au întocmit un dosar penal cu privire la săvârșirea infracțiunii de conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe.

S-au urcat băuți la volan și au fost ,,răsplătiți” cu dosare penale

Polițiștii Biroului Rutier din cadrul Poliției municipiului Bistrița au intervenit la un eveniment semnalat în Bistrița. La fața locului, s-a stabilit faptul că o autoutilitară a intrat în coliziune cu un autoturism parcat pe strada Avram Iancu, ulterior continuându-și deplasarea pe Calea Moldovei, unde s-a oprit.

Imediat după sesizare, polițiștii rutieri au identificat șoferul, un bărbat de 66 ani din Bistrița. Acesta a fost testat cu aparatul etilotest rezultând valoarea de 0,93 mg/l alcool pur în aerul expirat. Ulterior bărbatului i-au fost prelevate mostre biologice în vederea stabilirii alcoolemiei, a declarat Crina Sîrb, purtător de cuvânt al IPJ Bistrița-Năsăud.

Polițiștii continuă cercetările în cadrul unui dosar penal cu privire la infracțiunea de conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe.

Astăzi, un bărbat, de 58 de ani, din Beclean, în timp ce conducea un autoturism pe Drumul Județean 151, la ieşirea din localitatea Blăjenii de Sus, a pierdut controlul direcției și a ieșit în afara părții carosabile.

La fața locului, conducătorul autoturismului a fost testat cu aparatul etilotest,  rezultatul fiind 0,62 mg/l alcool pur în aerul expirat, ulterior fiind condus la spital pentru a i se recolta mostre biologice în vederea stabilirii alcoolemiei.

În cauză s-a întocmit dosar penal, iar cercetările continuă sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe.

 

 

BECLEAN: Deschiderea oficială a Zilelor Orașului va avea loc în 1 septembrie, de la ora 12
Primăria Orașului Beclean organizează în perioada 1-3 septembrie 2023 Zilele Orașului.
Anul acesta comunitatea orașului de pe Someș sărbătorește 788 de ani de la prima atestare documentară a Becleanului, iar Zilele Orașului Beclean se află la cea de-a XVIII-a ediție, precizează Mihaela Hiticaș, consilier personal al primarului.
Deschiderea oficială a evenimentului va avea loc vineri, 1 septembrie 2023, de la ora 12:00, la Amfiteatrul de lângă Primăria Beclean, în cadrul unei ceremonii la care sunt invitați oficialități județene și locale, precum și din localitățile înfrățite cu orașul Beclean (Polonia și Republica Moldova).
Iată programul complet:

Vineri, 1 septembrie:

Ora 12.00 – Deschiderea oficială – Amplasament: Primăria oraşului Beclean

Ora 18.30 – 24.00 – Spectacol folcloric

Amplasament: scena din Piaţa Mare.

Participă:

Ansambluri folclorice:

Corul Bărbătesc din Finteușu Mare

„BALTAGUL” Monor

Ansamblul Naţional Secuiesc Harghita

Ansamblul Folcloric „SOMEŞUL” Beclean

Ansamblul „CUNUNIŢA”Beclean

Junii Becleanului

Interpreţi de muzică populară: 

SOFIA VICOVEANCA

IOAN DORDOI

VALERIA ARNĂUTU

ANUŢA MOTOFELEA

CRISTINA RETEGAN

Sâmbătă, 2 septembrie:

Ora 10.00 – ora 16.00 – Fotbal – Cupa oraşului Beclean – meciuri juniori

Amplasament: Stadionul Orășenesc Beclean

Ora 14:00 – ora 21:00 – Terenul sintetic Corăbean – Cupa oraşului Beclean – meciuri seniori + OldBoys

Ora 11.00 – ora 14.00 – Concurs de desene pe asfalt şi activități recreative

Amplasament: Zona centrală a oraşului

Ora 18.30 – ora 19:00 – Formaţii şi ansambluri locale (Clubul Copiilor)

Amplasament: scena din Piaţa Mare

Ora 19:00 – 24.00 – Spectacol de muzică uşoară

Amplasament: scena din Piaţa Mare

Ora 19:00 – Ansamblul Cameral Siepraw – Polonia

Ora 20:00 – Stefan J Doyle (Artist Irlanda)

21.00 – 22.00 – DJ. PROJECT & IOANA IGNAT

22.00 – 23.00 – AMNA & BALKANIC SHOW

23.00 – 24.00 – LIDIA BUBLE

Duminică, 3 septembrie:

Ora 18.30 – ora 19:00 – Formaţii şi ansambluri locale (Clubul Copiilor)

Amplasament: scena din Piaţa Mare

Ora 19.00 – 24.00 – Spectacol de muzică uşoară

Amplasament: scena din Piaţa Mare

Vor concerta:

19:00 – 19:30 – Adina Celsie

19:30 – 20:00 – Geo Ambruș

20:00 – 21:00 – Trupa The Boulevard

21.00 – 22.00 – TRUPA REEA

22.00 – 23.00 – FELI & BAND

23.00 – 24.00 – HORIA BRENCIU & HB ORCHESTRA

Ora 24.00 – Focuri de artificii – Închiderea „Zilelor Oraşului Beclean 2023”