În urma votului dat de către colegii mei consilieri județeni, se vor achiziționa încă 13 microbuze școlare electrice, prin Ministerul Mediului – Administrația Fondului pentru Mediu, spune Radu Moldovan.
Microbuzele vor ajunge în Bistrița-Năsăud la școlile din:
Școlile speciale
Nimigea
Șieu-Măgheruș
Chiochiș
Zagra
Sânmihaiu de Câmpie
Spermezeu
Matei
Șieu Odorhei
Șieu
Bistrița-Bârgăului
Negrilești
Șieuț
Acestea se adaugă la cele 25 de microbuze școlare electrice care vor fi achiziționate prin PNRR, în cele 25 de UAT-uri:
Năsăud
Sângeorz-Băi
Tiha-Bârgăului
Telciu
Budacu de Jos
Târlișua
Maieru
Lunca Ilvei
Lechința
Șanț
Rebrișoara
Rebra
Parva
Leșu
Căianu Mic
Prundu Bârgăului
Poiana Ilvei
Ilva Mare
Rodna
Petru Rareș
Feldru
Cetate
Livezile
Ilva Mică
Teaca
Cele 13 mijloace de transport se vor adăuga celor 25 de microbuze electrice pentru elevi care vor fi achiziționate cu bani din PNRR, prin Ministerul Educației, contractul de finanțare fiind deja semnat.
Susținem educația și un mediu sănătos, cu fapte, nu cu vorbe, precizează Radu Moldovan, președintele Consiliului Județean Bistrița-Năsăud.
În urma perchezițiilor domiciliare efectuate la data de 12 septembrie au fost descoperite și indisponibilizate 15 arme letale, provenite în circuitul ilegal, 16 arme letale cu destinația vânătoare, deținute legal, dar cu privire la care există suspiciunea că au fost utilizate la acțiuni de braconaj cinegetic, 13 arme neletale, supuse regimului autorizării, aflate în circuitul ilegal, 2.771 de cartușe pentru arme letale, deținute ilegal, 1 amortizor pentru armă letală și un arc.
De asemenea, au fost descoperite și ridicate 34 de kilograme de carne de vânat, 30 de trofee, 500 de grame de pulbere de vânătoare din categoria materiilor explozive, precum și telefoane mobile, înscrisuri cu valoare probatorie și sume de bani.
Totodată, au fost găsite 2 vulpi și o căprioară, care au fost predate administratorului fondului de vânătoare, în vederea eliberării în mediul natural.
Pe parcursul anchetei, au mai fost scoase din circuitul ilegal 15 arme letale, dintre care 2 sustrase din Spania, 61 de cartușe pentru arme letale, precum și 205 grame de cannabis și 1 gram de cocaină.
S-a reținut că, anterior anului 2020, în județului Bistrița Năsăud, 6 persoane bănuite ar fi constituit un grup infracțional organizat, la care ar fi aderat pe parcurs și alte persoane, având drept scop principal procurarea ilegală de arme de foc și utilizarea acestora în acțiuni de braconaj cinegetic.
Astfel, în perioada noiembrie 2020 – septembrie 2023, membrii grupului ar fi sustras sau procurat ilegal arme de foc din Spania, pe care le-ar fi introdus pe teritoriul României și le-a fi folosit în activități infracționale.
Din cercetările efectuate a rezultat că bănuiții ar fi vândut o parte din armele deținute ilegal, iar o altă parte ar fi utilizat-o la partidele de vânătoare neautorizate.
Totodată s-a stabilit că aceștia ar fi procurat și deținut ilegal materii explozive și ar fi confecționat muniție pentru arme letale.
În aceeași perioadă, alți membrii ai grupului infracțional organizat ar fi deținut droguri de risc (cannabis) și droguri de mare risc (cocaină) pe care le-ar fi distribuit, fie în cantități mari către alți membrii ai grupului în schimbul unor bunuri de valoare ( un autoturism de teren), fie le-ar fi comercializat în cantități mai mici către consumatori din județ.
La data de 12 septembrie, procurorii D.I.I.C.O.T. – B.T. Bistrița – Năsăud au dispus reținerea, pentru 24 de ore, a 14 persoane și plasarea sub control judiciar a două persoane.
Ieri a fost sesizat judecătorul de drepturi și libertăți din cadrul Tribunalului Bistrița Năsăud, cu propunerea de arestare preventivă a 8 dintre persoanele reținute, pentru 30 de zile.
Față de alte 6 persoane reținute, procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – B.T. Bistrița-Năsăud au dispus măsura controlului judiciar.
La aceeași dată, instanța a dispus arestarea preventivă a 4 dintre persoanele bănuite, arestarea la domiciliu pentru 3 persoane și măsura controlului judiciar față de o persoană.
Reamintim că activitățile operative comune au fost desfășurate cu sprijinul EUROPOL, în cadrul unui proiect finanțat prin granturile de valoare redusă EMPACT, privind traficul ilicit, comercializarea și utilizarea armelor, implementat de către Inspectoratul de Poliție Județean Bistrița-Năsăud, cu sprijinul Direcției Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase – I.G.P.R., în parteneriat cu CITCO-Centro de Inteligencia contra el Terrorismo y el Crimen Organizado din Spania, transmite Crina Sîrb, purtător de cuvânt al IPJ Bistrița-Năsăud.
Polițiștii Direcției Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase – I.G.P.R. și polițiștii de la arme explozivi și substanțe periculoase din Bistrița-Năsăud, împreună cu procurorii D.I.I.C.O.T. – B.T. Bistrița – Năsăud și reprezentanți ai Guardia Civil – Spania și Europol, au efectuat 28 de percheziții la persoane bănuite de sustragerea sau procurarea ilegală de arme din Spania sau din alte țări ale Uniunii Europene, introducerea armelor pe teritoriul României, plasarea armelor în circuitul ilegal și trafic de droguri.
În perioada iunie 2022 – septembrie 2023, polițiștii Inspectoratului de Poliție Județean Bistrița – Năsăud – Biroul Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase, împreună cu D.I.I.C.O.T. – B.T. Bistrița – Năsăud, au documentat activitatea infracțională a mai multor persoane, sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de constituire a unui grup infracțional organizat, contrabandă calificată, nerespectare a regimului armelor și al munițiilor, uz de armă fără drept, nerespectarea regimului materiilor explozive, braconaj cinegetic, trafic de droguri de risc și mare risc și conducere fără permis.
Membrii grupării ar fi acționat pe două paliere: sustragerea sau procurarea ilegală de arme din Spania sau din alte țări ale Uniunii Europene, introducerea armelor pe teritoriul României și plasarea armelor în circuitul ilegal, în vederea utilizării acestora la acțiuni de braconaj cinegetic și la alte activități ilegale, respectiv distribuția de droguri de risc și mare risc în județul Bistrița-Năsăud.
La data de 12 septembrie 2023, polițiștii Direcției Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase – I.G.P.R. și ai structurile teritoriale de arme explozivi și substanțe periculoase din Bistrița-Năsăud, Cluj, Sălaj și Suceava au efectuat 28 de percheziții domiciliare, în județul Bistrița-Năsăud, la persoanele bănuite. Astfel, autoritățile române au efectuat în permanență un schimb de informații cu autoritățile din Spania care au facilitat identificarea, monitorizarea și documentarea persoanelor bănuite, mai precizează reprezentanții IPJ Bistrița-Năsăud.
De asemenea, D.I.I.C.O.T. și D.G.A. au efectuat 2 percheziții vizând infracțiunea de abuz în serviciu.
Operațiunea a fost desfășurată în contextul măsurilor luate la nivelul Ministerului Afacerilor Interne pentru combaterea infracționalității de orice fel și pentru asigurarea ordinii și liniștii publice.
Suportul de specialitate a fost asigurat de către Direcția Operațiuni Speciale din cadrul I.G.P.R.
La acțiune au participat polițiștii Serviciului de Investigare a Criminalității Economice, Serviciului de Ordine Publică, Serviciului de Investigații Criminale, Serviciului Criminalist și Biroului pentru Protecția Animalelor din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Bistrița-Năsăud și luptători de la acțiuni speciale din Bistrița-Năsăud, Mureș, Cluj, Alba, Arad, Harghita, Covasna, Maramureș, Sălaj, Hunedoara, Satu Mare, Bihor, Sibiu, Suceava și Neamț, 2 ofițeri spanioli din cadrul Guardia Civil – Unitatea Centrală a Informațiilor și un ofițer din cadrul Europol – Ap. Weapons & Explosives.
Avertizarea meteo va intra în vigoare astăzi, la ora 13:00 și va rămâne valabilă până mâine, la ora 10:00.
În Maramureș Crișana, Banat, local în Transilvania și în zonele montane aferente, vor fi perioade cu instabilitate atmosferică accentuată. Aceasta se va manifesta prin averse și cu caracter torențial, descărcări electrice, intensificări de scurtă durată ale vântului (cu rafale de 50…60 km/h), izolat vijelii și grindină. În intervale scurte de timp, dar mai ales prin acumulare, cantitățile de apă vor fi de 20…25 l/mp și izolat, îndeosebi în nord-vestul teritoriului, de peste 40…50 l/mp.
Astfel de fenomene se vor semnala, pe arii restrânse, astăzi (14 septembrie) și în centrul, nord-estul țării și în restul zonei montane. Vineri (15 septembrie) vor fi manifestări de instabilitate atmosferică îndeosebi în sud, centru și est. Aceasta se va manifesta prin averse și cu caracter torențial, descărcări electrice, intensificări de scurtă durată ale vântului (cu rafale de 50…60 km/h), izolat vijelii și grindină, transmite ANM.
Sunt onorat să vă anunț că Baroul Bistrița-Năsăud împlinește 100 de ani de înființarea sa. Drept urmare, am deosebita onoare de a vă invita la Conferința aniversară și academică ,,Baroul Bistrița-Năsăud. Trecut. Prezent și Viitor”.
Evenimentul va avea loc vineri, 15 septembrie, la Hotel Metropolis, începând cu ora 9.30.
Evenimentul va fi urmat de dezvelirea unei lucrări simbolice (n.r.- ora 10.40) la Palatul de Justiție din municipiul Bistrița, a declarat Decanul Baroului Bistrița-Năsăud.
S-a semnat contractul de finanțare pentru proiectul ”Transport durabil pentru elevii din județul Bistrița-Năsăud”, prin PNRR. Un proiect în valoare de 35,9 milioane lei, prin care sute de elevi din județul Bistrița-Năsăud vor avea acces la educație prin mijloace de transport la standarde europene păstrând un mediu sănătos. Mulțumim doamnei Ligia Deca, ministrul Educației, și domnului Bogdan Ivan, ministrul Cercetării, Inovării și Digitalizării, pentru sprijinul acordat în realizarea acestui proiect, a transmis președintele Consiliului Județean Bistrița-Năsăud, Radu Moldovan.
Vor beneficia de aceste microbuze electrice elevii din:
De Ziua Pompierilor din România, vor avea loc, la nivel naţional, exerciţii şi aplicaţii demonstrative, vor fi organizate puncte mobile de informare preventivă, expoziţii cu tehnica de intervenţie utilizată în misiunile specifice, precum şi alte activităţi deschise publicului larg, informează Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă.
De ziua armei, subunităţile de pompieri din întreaga ţară îşi vor deschide porţile pentru toţi cei care doresc să se familiarizeze cu specificul profesiei de salvator, să cunoască misiunile şi activităţile acestei arme.
Într-o postare pe pagina sa de Facebook, edilul Bistriței, Ioan Turc, a precizat:
Ziua Pompierilor din România, un prilej de a-i celebra cu deferență pe oamenii temerari care luptă cu neprevăzutul pentru a ne aduce siguranță și liniște în comunitate. La mulți ani pompierilor noștri!
Astăzi, 12 septembrie, polițiștii Direcției Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase – I.G.P.R. și polițiștii de la arme explozivi și substanțe periculoase din Bistrița-Năsăud, împreună cu procurorii D.I.I.C.O.T. – B.T. Bistrița – Năsăud și reprezentanți ai Guardia Civil – Spania și Europol, efectuează 28 de percheziții la persoane bănuite de sustragerea sau procurarea ilegală de arme din Spania sau din alte țări ale Uniunii Europene, introducerea armelor pe teritoriul României, plasarea armelor în circuitul ilegal și trafic de droguri.
În perioada iunie 2022 – septembrie 2023, polițiștii Inspectoratului de Poliție Județean Bistrița – Năsăud – Biroul Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase, împreună cu D.I.I.C.O.T. – B.T. Bistrița – Năsăud, au documentat activitatea infracțională a mai multor persoane, sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de constituire a unui grup infracțional organizat, contrabandă calificată, nerespectare a regimului armelor și al munițiilor, uz de armă fără drept, braconaj cinegetic și trafic de droguri de risc și mare risc.
Membrii grupării ar fi acționat pe două paliere: sustragerea sau procurarea ilegală de arme din Spania sau din alte țări ale Uniunii Europene, introducerea armelor pe teritoriul României și plasarea armelor în circuitul ilegal, în vederea utilizării acestora la acțiuni de braconaj cinegetic și la alte activități ilegale, respectiv distribuția de droguri de risc și mare risc în județul Bistrița-Năsăud.
La data de 12 septembrie 2023, polițiștii Direcției Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase – I.G.P.R. și ai structurile teritoriale de arme explozivi și substanțe periculoase din Bistrița-Năsăud, Cluj, Sălaj și Suceava efectuează 28 de percheziții domiciliare, în județul Bistrița-Năsăud, la persoanele bănuite.
La acțiune participă specialiști criminaliști și luptători de la acțiuni speciale din Bistrita-Năsăud, Mureș, Cluj, Alba, Arad, Harghita, Covasna, Maramureș, Sălaj, Hunedoara, Satu Mare, Bihor, Sibiu, Suceava și Neamț, 2 ofițeri spanioli din cadrul Guardia Civil – Unitatea Centrală a Informațiilor și un ofițer din cadrul Europol – Ap. Weapons & Explosives.
Activitățile operative comune sunt desfășurate cu sprijinul EUROPOL, în cadrul unui proiect finanțat prin granturile de valoare redusă EMPACT, privind traficul ilicit, comercializarea și utilizarea armelor, implementat de către Inspectoratul de Poliție Județean Bistrița-Năsăud, în parteneriat cu CITCO-Centro de Inteligencia contra el Terrorismo y el Crimen Organizado din Spania.
Astfel, autoritățile române au efectuat în permanență un schimb de informații cu autoritățile din Spania care au facilitat identificarea, monitorizarea și documentarea persoanelor bănuite.
De asemenea, D.I.I.C.O.T. și D.G.A. mai efectuează 2 percheziții vizând infracțiunea de abuz în serviciu.
Operațiunea de astăzi se desfășoară în contextul măsurilor luate la nivelul Ministerului Afacerilor Interne pentru combaterea infractionalității de orice fel și pentru asigurarea ordinii și liniștii publice.
În conformitate cu Planul Național Cadru de Acțiune pentru Siguranța Școlară pentru creşterea gradului de siguranţă în instituţiile de învăţământ, odată cu începerea anului şcolar 2023-2024, Jandarmeria Bistrița-Năsăud va intensifica măsurile de ordine publică asigurate în zona unităţilor şcolare și adiacentă acestora, precum şi pe traseele de deplasare a elevilor, fiind astfel o prezență activă, în vederea prevenirii fenomenului de absenteism școlar.
În acest an, Planul Național Cadru de Acțiune pentru Siguranța Școlară are ca elemente prioritare: creșterea gradului de siguranță școlară, prevenirea și combaterea traficului și consumului de substanțe psihoactive în rândul elevilor, prevenirea cazurilor de bullying și reducerea riscului de expunere a elevilor la infracțiuni, în special a celor comise cu violență. Ca element de noutate, la nivelul fiecărei unități de învățământ preuniversitar se vor constitui grupuri de acțiune, cu specialiști din cadrul tuturor instituțiilor semnatare, în domeniile droguri, violență, bullying, la care vor participa cadre didactice și reprezentanți ai asociațiilor de elevi și părinți. De asemenea, în perioada imediat următoare se vor desfăşura acţiuni preventiv-educative şi anti-victimizare, în instituţiile de învăţământ preuniversitar. Prin intermediul acestor acţiuni, ne vom implica în mod activ în procesul de formare şi educare a tinerilor, iar specialişti din cadrul Jandarmeriei Bistrița-Năsăud vor discuta cu elevii despre diverse teme cum ar fi: discriminarea, modalităţile de prevenire şi consecinţele violenţei. Urăm tuturor elevilor mult succes în noul an școlar și îi încurajăm ca atunci când au nevoie să apeleze cu încredere la sprijinul jandarmilor!, a declarat Georgeta Cășvan, purtător de cuvânt al IJJ Bistrița-Năsăud.
Totodată, pe tot parcursul anului școlar jandarmii vor acţiona în mod independent precum şi în patrule mixte cu Poliţia pentru creşterea gradului de siguranţă a elevilor şi a personalului didactic, precum şi pentru a asigura o intervenţie promptă, la nevoie.
Mersul pe bicicletă tinde să devină un mod de deplasare tot mai practic și mai eficient.
Polițiștii din cadrul Compartimentul de Analiză și Prevenire a Criminalității, cât și cei ai Biroului de Investigații Criminale Bistrița, vă recomandă:
Nu lăsați bicicleta nesupravegheată sau neasigurată, nici măcar pentru câteva momente. Hoții pot acționa în câteva secunde!
Pentru depozitarea bicicletelor evitați pe cât posibil locurile publice sau scările de bloc. Dacă sunteți nevoiți să parcați astfel, asigurați-le cu un lanț cu cifru sau cheie su cu un dispozitiv antifurt tip-„U”. Alegeți variante de sisteme de siguranță care pot fi acționate prin telefon sau bluetooth sau chiar alarme antifurt.
În funcție de valoarea bicicletei, aveți în vedere și încheierea unei poliție de asigurare și dotarea acesteia cu un dispozitiv de urmărire GPS.
Țineți cont de faptul că majoritatea bicicletelor sunt furate în timpul zilei! Hoții pot fi ocazionali profitând de neglijența pe care o manifestați în raport cu bunurile dumneavoastră!
Polițiștii vă recomandă să cumpărați doar biciclete care sunt însoțite de documente corespunzătoare! Nu vă lăsați atrași de prețul mic al unor așa-zise oferte! Bicicleta achiziționată astfel ar putea fi obiectul unei infracțiuni de furt.
Acestea vor funcționa la Căianu Mic, Prundu Bârgăului și Măgura Ilvei.
Nevoia de socializare, de îngrijire, educație, consiliere psihologică și comunicare este necesară pentru o viață liniștită și sănătoasă. Bunicii și părinții noștri merită să beneficieze de aceste servicii, iar datoria noastră, a administrației publice locale, este să sprijinim proiectele bune și să le transformăm în fapte. Felicitări domnilor primari, Paul Știr, Doru Crișan și Valer Avram, pentru munca depusă și pentru grija pe care o purtați comunității din care faceți parte!, transmite Radu Moldovan, președintele Consiliului Județean Bistrița-Năsăud.