BISTRIȚA: Până când se repară drumurile, Primăria are nevoie de … inspectori

Primăria municipiului Bistrița anunţă organizarea, în data de 23 mai , la ora 10, a concursului pentru ocuparea a 3 funcții contractuale de execuție vacante, pe durată determinată, cu normă întreagă, 8 ore /zi, 40 de ore / săptămână, de la Serviciul implementare proiecte cu fonduri externe nerambursabile din cadrul Direcției integrare europeană, după cum urmează:

           1.inspector de specialitate, gradul I (responsabil tehnic) – 2 posturi

           Condiţii specifice de participare:

  • studii universitare de licenţă absolvite cu diplomă de licenţă sau echivalentă, în domeniul de licență (DL):
  • a). Inginerie civilă, specializările (S): Construcții civile, industriale și agricole sau Căi ferate drumuri și poduri
  • b). Ingineria instalațiilor, specializarea (S): Instalații în construcții
  • c).Inginerie electronică, telecomunicații și tehnologii informaționale, specializarea (S): Tehnologii și sisteme de telecomunicații  sau
  • d). Inginerie și managementspecializarea (S): Inginerie și management în construcții
  • vechime în specialitatea studiilor absolvite: minim 4 ani.

 

          2.inspector de specialitate, gradul II (responsabil implementare proiecte) – 1 post

          Condiţii specifice de participare:

  • studii universitare de licenţă absolvite cu diplomă de licenţă sau echivalentă, în ramurile de științe (RSI)

  • a). Științe economice,

  • b). Inginerie electrică, electronică și telecomunicații,

  • c). Ingineria transporturilor,

  • d). Ingineria sistemelor, calculatoare și tehnologia informației

  • e). Științele pământului și atmosferei, specializarea (S):  Știința mediului  sau

  • f). Inginerie mecanică, mecatronică, inginerie industrială și management

  • vechime în specialitatea studiilor absolvite: minim 1 an

 

Poate ocupa un post vacant persoana care îndeplineşte următoarele condiții:

  • are cetăţenia română sau cetăţenia unui alt stat membru al Uniunii Europene, a unui stat parte la Acordul privind Spaţiul Economic European (SEE) sau cetăţenia Confederaţiei Elveţiene;
  • cunoaşte limba română, scris şi vorbit;
  • are capacitate de muncă în conformitate cu prevederile Legii nr. 53/2003 – Codul muncii, republicată, cu modificările şi completările ulterioare;
  • are o stare de sănătate corespunzătoare postului pentru care candidează, atestată pe baza adeverinţei medicale eliberate de medicul de familie sau de unităţile sanitare abilitate;
  • îndeplineşte condiţiile de studii, de vechime în specialitate şi, după caz, alte condiţii specifice potrivit cerinţelor postului scos la concurs;
  • nu a fost condamnată definitiv pentru săvârşirea unei infracţiuni contra securităţii naţionale, contra autorităţii, contra umanităţii, infracţiuni de corupţie sau de serviciu, infracţiuni de fals ori contra înfăptuirii justiţiei, infracţiuni săvârşite cu intenţie care ar face o persoană candidată la post incompatibilă cu exercitarea funcţiei contractuale pentru care candidează, cu excepţia situaţiei în care a intervenit reabilitarea;
  • nu execută o pedeapsă complementară prin care i-a fost interzisă exercitarea dreptului de a ocupa funcţia, de a exercita profesia sau meseria ori de a desfăşura activitatea de care s-a folosit pentru săvârşirea infracţiunii sau faţă de aceasta nu s-a luat măsura de siguranţă a interzicerii ocupării unei funcţii sau a exercitării unei profesii;

Concursul pentru ocuparea funcțiilor contractuale vacante susmenţionate se va desfăşura la sediul Primăriei municipiului Bistrița, P-ța Centrală, nr.6 şi va consta în trei etape: selecţia dosarelor, proba scrisă și interviu.

Pentru detalii suplimentare, puteți accesa următorul link: https://www.primariabistrita.ro/primaria/structura-si-organizare/concursuri/recrutare-personal/concursuri-de-recrutare/anunt-concurs-de-recrutare-23-05-2023-la-directia-integrare-europeana/

BISTRIȚA: Parcări de reședință care expiră la finalul lunii mai
În 31 mai expiră perioada de utilizare a locurilor de parcare de reședință pentru zona delimitată de străzile: Someșului, Împăratu Traian, Aleea Sălciilor, linia CFR şi Rodnei.
Prin urmare, în conformitate cu art. 41 din Regulamentul de atribuire a locurilor de parcare din parcările de reşedinţă din municipiul Bistriţa aprobat prin Hotărârea nr. 141/26.10.2017 a Consiliului Local al Municipiului Bistriţa cu completările și modificările ulterioare, la expirarea perioadei de valabilitate a utilizării locului de parcare de reședință, aceasta se va prelungi cu încă 12 luni, cu condiţia achitării tarifului aferent perioadei următoare.
Achitarea tarifului aferent locului de parcare, respectiv tariful de bază sau tariful licitat, după caz, se poate face la casieria Direcţiei Patrimoniu din str. Gheorghe Șincai nr. 2 cu cash/card sau prin transfer bancar în contul RO98TREZ10121E335000XXXX deschis la Trezoreria municipiului Bistrița, CUI 4347569 – Municipiul Bistrița Direcția Patrimoniu.
În cazul în care utilizatorul locului de parcare nu achită tariful aferent acestuia până la data de 31.05.2023, conform H.C.L. nr. 141/26.10.2017 cu completările și modificările ulterioare, va pierde dreptul de prelungire a utilizării locului de parcare, acesta va fi declarat liber și se va atribui altor persoane fizice / juridice. Plăcuţa de rezervare cu numărul de înmatriculare poate fi ridicată, iar pentru remontarea plăcuței se va achita taxa de 30 lei.
Nota 1: în cazul în care s-a schimbat numărul de înmatriculare al autoturismului pentru care s-a eliberat chitanţa, este necesară depunerea copiei noului certificat de înmatriculare.
Nota 2: în cazul în care s-a schimbat numărul de telefon mobil vă rugăm să ni-l comunicaţi pe cel actual.
Nota 3: în cazul pensionarilor cu pensia medie (soț+soție) sub salariul minim net pe economie, pentru a beneficia de 50% reducere este necesară depunerea cupoanelor de pensie în copie ori de câte ori se achită tariful aferent locului de parcare.
Nota 4: în cazul persoanelor încadrate într-un grad de handicap sau care au în întreținere o astfel de persoană, pentru a achita tariful de 1 leu în continuare, este necesară depunerea certificatului de încadrare în grad de handicap în copie ori de câte ori se achită tariful aferent locului de parcare.
IOAN TURC: Puntea nouă de pe strada Tudor Vladimirescu, aproape de inaugurare

Obiectivul de investiții ”Refacere punte pietonală pe strada Tudor Vladimirescu – inclusiv refacere pile transversale din beton” este finanțat din fonduri guvernamentale cu suma de 1.915.000 lei, restul până la valoarea totală a investiției, de 2.357.514,99 lei, reprezentând contribuția din bugetul local.

punte-8-300x200 IOAN TURC: Puntea nouă de pe strada Tudor Vladimirescu, aproape de inaugurare punte-7-300x200 IOAN TURC: Puntea nouă de pe strada Tudor Vladimirescu, aproape de inaugurare punte-6-300x200 IOAN TURC: Puntea nouă de pe strada Tudor Vladimirescu, aproape de inaugurare punte-5-300x200 IOAN TURC: Puntea nouă de pe strada Tudor Vladimirescu, aproape de inaugurare punte-3-300x200 IOAN TURC: Puntea nouă de pe strada Tudor Vladimirescu, aproape de inaugurare punte-4-300x200 IOAN TURC: Puntea nouă de pe strada Tudor Vladimirescu, aproape de inaugurare punte-1-300x200 IOAN TURC: Puntea nouă de pe strada Tudor Vladimirescu, aproape de inaugurare punte-2-300x225 IOAN TURC: Puntea nouă de pe strada Tudor Vladimirescu, aproape de inaugurare

Serbările Bistriței Medievale revin după o pauză de 6 ani

Organizatorii  își propun să confere produsului cultural anvergura și prestigiul de eveniment emblematic al municipiului, câstigate prin cele XI ediții desfășurate în perioada 2007-2017 (cu replici de mai mică amploare, menite să asigure sustenabilitatea, în anii 2018-2019, 2022), contribuind astfel la diversificarea actului cultural și la consolidarea imaginii municipiului Bistrița ca parte a patrimoniului cultural medieval transilvănean.

Conceptul ediției de vară 2023 este unul complex, dinamic, interactiv și inedit, punând în scenă elemente de noutate cum ar fi reconstituiri istorice cu cavaleri, vânători de comori sau tururi ghidate, activități interactive și creative care transformă publicul din spectator în performer. Deschiderea evenimentului va avea loc vineri 23 iunie la Biserica Evanghelică în cadrul unui spectacol extraordinar incluzând concertul trupei Bakchus din Cehia și momente de reconstituire istorică – jurământul Gărzii Cetății etc. Pe parcursul zilei de 24 iunie publicul larg va putea participa la concerte de muzică medievală – renascentistă (sec. XII-XVI) cu trupele Bakchus și Peregrinii; teatru medieval de tip commedia dell’arte cu grupul Skepsis; reconstituiri istorice oferite de asociațiile Terra Ultrasilvana, Străjerii Cetății Bistrița, Cancelaria Voievodului Transilvaniei și arcașii Rangers of the North; dansuri medievale cu grupul Nosa; animație specifică; spectacole cu teatrul de păpuși Funny Art; animație cu foc marca SiriuS, și pe tot parcursul festivalului, 23-26 iunie, de un târg de meșteșuguri vii cu ateliere meșteșugărești și creative realizat de partenerul Asociația Produs în Bistrița-Năsăud, tururi ghidate cu participarea voluntarilor și cu sprijinul partenerului Facultatea de Geografia Turismului a UBB – extensia Bistrița, declară reprezentanții Asociației Culturale Bistrița Medievală. 

mail-269x300 Serbările Bistriței Medievale revin după o pauză de 6 ani

 

BISTRIȚA: S-a redeschis tronsonul Gării – Zimbrului
În schimb, au început lucrările pe strada Andrei Mureșanu.
Reconfigurarea axei de transport public pe traseul str. Gării – b-dul Decebal – str. Andrei Mureșanu – str. Năsăudului , în valoare de 63,8 milioane lei, constau în:
realizarea de benzi dedicate transportului public
realizarea pistelor pentru bicicliști
reabilitarea trotuarelor
realizarea unui sistem rutier nou la partea carosabilă
realizarea unui pasaj pietonal subteran pe B-dul Decebal în zona pieței
iluminat public cu sistem de telegestiune
modernizarea stațiilor de transport public existente
realizarea de sisteme de monitorizare video.
Executantul lucrărilor este MIS GRUP, iar lucrările fac parte din proiectul axei de transport Str. Gării – B-dul Decebal – A. Mureșanu – Năsăudului.
Modernizarea sau construcția de la zero a unui drum presupune o muncă pe care trebuie să o lași în mâna unui profesionist!, transmit reprezentanții MIS Grup.
decebal-7-300x225 BISTRIȚA: S-a redeschis tronsonul Gării - Zimbrului decebal-6-300x225 BISTRIȚA: S-a redeschis tronsonul Gării - Zimbrului decebal-5-300x225 BISTRIȚA: S-a redeschis tronsonul Gării - Zimbrului  decebal-4-300x225 BISTRIȚA: S-a redeschis tronsonul Gării - Zimbrului decebal-3-300x225 BISTRIȚA: S-a redeschis tronsonul Gării - Zimbrului decebal-2-300x225 BISTRIȚA: S-a redeschis tronsonul Gării - Zimbrului decebal-1-300x225 BISTRIȚA: S-a redeschis tronsonul Gării - Zimbrului
BISTRIȚA: Expoziția „CANON ȘI INTERPRETARE ” se vrea a fi un dialog între dogmă și ultracontemporan

COMPLEXUL MUZEAL BISTRIȚA-NĂSĂUD, respectiv  Centrul Multicultural ,,CASTEL TELEKI” Posmuș organizează în perioada  5 mai – 15 iunie 2023 Expoziția „CANON ȘI INTERPRETARE ”.

Vernisajul are loc în data de  6 mai 2023, ora 14.

Curator: Dr. Alexandru GAVRILAȘ, manager CMBN

Expoziția „CANON ȘI INTERPRETARE ” se vrea a fi un dialog între dogmă și ultracontemporan, sau între tradițional și postmodernism – un dialog între ceea ce este în canon sau în norma bisericească și libertatea interpretării conceptelor privitoare la religie.

Simeza devine și ea la rândul ei un spațiu expozițional care are ca scop venerarea absolutului în abordări diferite, prețuirea profund respectuoasă a divinității. ,,Mărire Ție, Doamne!”.

Fiecare artist caută și se orientează în labirintul marilor întrebări ale vieții, încercând să dea sens creației sale. Astfel, o parte dintre creatori alege arta icoanei, iscodind misterele chipurilor sfinților, ale meșteșugului bisericesc și ale studiului temelor din scriptură, devenind pe zi ce trece mai spirituali, mai curați sufletește, într-o continuă rugăciune. Alții preferă să exprime puternic Ideea, prezentând lumii chintesența trăirilor proprii și a interpretărilor personale vizavi de sacru. Aceștia înfățișează cu ajutorul tehnicii și a modului specific de exprimare metamorfoza luptelor interioare, a relației fiecăruia cu Dumnezeu, a descoperirii răspunsurilor la crizele identitare caracteristice vieții cotidiene actuale, susține dr. Vasile Duda, critic de artă.

De altfel, în concepţia celui mai mare istoric al religiilor, Mircea Eliade, definiția cea mai completă a ființei umane este cea de homo religiosus. Nevoia de sacru face parte din conștiința umană și de aceea nu există nici o persoană fără religie.

Rămâne ca acest proiect care adună laolaltă 14 expozanți, să întregească lumea interioară a fiecărui iubitor de artă și să bucure inimile tuturor vizitatorilor.

Vladimir Baciu

Olimpia Bera

Andrei Câmpan

Costel Chițimuș

Anca Ciubăncan

Tudor Costin

Reka Csapo Dup

Darie Dup

Alexandra Mureșan

Blanca Alina Pop

Ioan Sbârciu

Claudia Trif

Horațiu Weiker

Gavril Zmicală.

 

Consum de alcool, cerșetorie și scandaluri. Acesta este bilanțul jandarmilor bistrițeni pe perioada minivacanței de 1 mai

Consumul de alcool în spațiul public neamenajat, provocarea unor scandaluri sau cerșetoria – acestea sunt doar câteva dintre neregulile constatate de către jandarmi pe perioada minivacanței de 1 mai.

În perioada de referință jandarmii au fost prezenți în zonele de agrement și pe traseele turistice adiacente, unde au acționat pentru informarea și îndrumarea turiștilor cu privire la respectarea prevederilor Legii nr. 54 din 19 martie 2012, privind desfășurarea activităţilor de picnic. Pentru a preveni și elimina impactul negativ asupra mediului, au fost efectuate verificări privind activităţile de picnic desfãşurate pe domeniul public ori privat al statului şi/sau al unităţilor administrativ-teritoriale. În general, cetățenii au respectat legislația în vigoare, dar au existat și situații în care cei prezenți în natură au fost informați cu privire la respectarea și protejarea mediului înconjurător.
În perioada 28 aprilie-2 mai, jandarmii au aplicat pe raza județului sancțiuni în valoare totală de 8.900 de lei. Principalele abateri constatate în teren au fost: cerșetoria, consumul de băuturi alcoolice în spațiul public neamenajat, tulburarea ordinii publice, adresarea de cuvinte și expresii jignitoare, nesupravegherea animalelor și refuzul părăsirii localului public la solicitarea angajaților, a declarat Georgeta Cășvan, purtător de cuvânt al IJJ Bistrița-Năsăud.

BISTRIȚA: Vernisajul expoziției de sculptură INWARD va avea loc la Complexul Muzeal Bistrița-Năsăud

Complexul Muzeal Bistrița-Năsăud și Asociația culturală „Grigore Bradea” vă invită la vernisajul expoziției de sculptură INWARD realizate de Florin Tamba – laureat al Premiului „Grigore Bradea” 2021.

Evenimentul se desfășoară cu sprijinul partenerilor Restaurant Rod Cluj-Napoca și Asociaţia „Grigore Moisil” Bistrița.

Vernisajul expoziției de sculptură are loc vineri, 5 mai 2023, de la ora 18.00, la Muzeul Bistrița.

În opinia istoricului de artă Vasile Duda :

Florin Tamba face parte din categoria sculptorilor capabili să producă un iconis, să creeze forme vizuale cu semnificație, cu sens și energie estetică. Se strecoară o linie clasicizantă în univesul artei sale, o viziune admirativă a femininului ce descinde, prin continuitate, din proporția și suplețea formelor lui Praxiteles, până la cele ale lui Modigliani și Cindy Sherman. O tehnică asumată după modelul marilor maeștri și o atitudine constructivă a frumosului se manifestă ca o eliberare din capsula gândurilor nerostite și ne destăinuie o viziune originală, o remaniere a umanismului contemporan…”

Florin Tamba este originar din Sălaj. Și-a început studiile în artă la Liceul de Artă “Ioan Sima” Zalău (2004-2008) și le-a continuat la Universitatea de Artă și Design, Secția Sculptură, Cluj-Napoca (2008-2011). Tot aici a urmat și studii universitare de master, la Facultatea de arte plastice, Secția Sculptură. Este membru al Uniunii Artiștilor Plastici filiala Cluj-Bistrița.

 

Simpozioane

2012 – Tabara de creație FringeStone Mănăstirea Muntele Rece din comuna Măguri-Răcătău, sculptură în piatră;

2012 – Tabara de sculptură Arsenal Park, Orăștie.

Expoziții

2021 – Expoziție personală „wordrobe”, Institutul Cultural Francez Cluj-Napoca;

2016 – „Corpus”, Expoziție colectivă Galeria 45, Cluj-Napoca;

2015 – “Vârsta de Bronz”, Muzeul de Arta, Cluj-Napoca;

2014 – Se întâmplă acum! Expoziție de sculptură și instalație, B-dul Eroilor, Cluj-Napoca;

2013 – „Loading Boema 5%” Casa Boema, Cluj-Napoca;

2013 – „Vârsta de Bronz”, Muzeul de Arta, Cluj-Napoca;

2012 – „I think I can, I think I can” Galeria Casa Matei, Cluj-Napoca, Cluj;

2011 – „Vârsta de Bronz”, Muzeul de Artă, Cluj-Napoca, Cluj.

 

Principala temă de creație în jurul căreia am dezvoltat diferite concepte artistice a fost – Femeia.   Femeia ca însemnătate în viața noastră, ca formă, ca principii și valori, femeia ca întreg și continuitate…” (Florin Tamba)

 

BISTRIȚA: Până în 30 iunie se închide circulația pe strada Andrei Mureșanu

Municipiul Bistrița are în execuție lucrările pentru obiectivul de investiții „Reconfigurarea axei de transport public str. Gării – Decebal – Andrei Mureșanu –Năsăudului, mun. Bistrița”  fapt pentru care reprezentanții primăriei aduc  la cunoștință cetățenilor:

  • închiderea circulației pe strada Andrei Mureșanu, pe zona cuprinsă între intersecția cu str. Ioan Slavici (intersecția va rămâne deschisă circulației) până la intersecția cu str. Năsăudului (intersecția va fi închisă circulației), durata de execuție a lucrărilor este de 2 luni, începând cu data de 01.05.2023 până în 30.06.2023.

În acest sens, rugăm ca toți participanții la trafic să dea dovadă de înțelegere și să respecte noile reglementări cu privire la devierea circulației.

Bistrița va găzdui a 14-a ediție a Concursului Campionat Național de Majorete Tradiționale și Cheerleading
Asociația de Majorete din România, în colaborare cu clubul Cheers All Stars, anunță  organizarea celei de-a XIV-a ediții a Concursului Campionat Național de Majorete Tradiționale și Cheerleading, care va avea loc în data de 6 MAI 2023, la TeraPlast Arena din  Bistrița.
Ca și în fiecare an, numărul mare de participanți înscriși, ne confirmă faptul că acest Concurs Campionat a fost și este un spectacol inedit și foarte așteptat Pe 6 MAI, începând cu ora 9:00, vă așteptăm la TeraPlast Arena Bistrița, unde vom felicita toți copiii și tinerii entuziaști, care nu au renunțat la pasiunea lor:
1427 participanți înscriși care vor concura pentru titlul de Campion Național
124 de momente artistice
mulți mulți susținători, prieteni și membrii ai familiilor
Multă baftă tuturor!
Prețul unui bilet intrare este 20 lei.