Un biciclist de 65 de ani pedala beat criță și s-a autoaccidentat

Ieri, 16 august, polițiștii Biroului Rutier Bistrița au intervenit la un accident rutier, produs pe o stradă din Bistrița și sesizat prin 112. La fața locului a fost identificat un bărbat de 65 de ani, din Bistrița care, în timp ce se deplasa pe bicicletă, ar fi pierdut controlul acesteia și ar fi căzut, accidentându-se.

Bărbatul a fost preluat de echipajele medicale și transportat la spital pentru îngrijiri medicale. Acesta a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind 0,97 mg/l alcool pur în aerul expirat. Polițiștii au întocmit dosar penal privind infracțiunea de vătămare corporală din culpă și continuă cercetările pentru stabilirea cu exactitate a împrejurărilor în care a avut loc evenimentul.

Reguli de circulație pentru bicicliști:
  • Nu circulaţi cu bicicleta dacă vă aflați sub influenţa băuturilor alcoolice!
  • Pentru a circula pe drumul public, bicicleta trebuie să fie echipată corespunzător (dispozitiv de frânare eficace, mijloc de avertizare sonoră, lumină de culoare albă sau galbenă în faţă,
  • Lumină de culoare roşie în spate şi cel puţin un element reflectorizant de aceeaşi culoare);
  • Înainte de a pătrunde cu bicicleta pe arterele prioritare, reduceţi viteza, asiguraţi-vă temeinic şi acordaţi prioritate de trecere celor în drept!
  • Înainte de a schimba direcţia de mers, mai ales spre stânga sau la depăşire, asiguraţi-vă temeinic că nu se apropie niciun autovehicul!
  • La schimbarea direcţiei de mers, chiar dacă aveţi prioritate de trecere, asiguraţi-vă că ceilalţi participanţi la trafic v-au observat și au înţeles intenţia dumneavoastră!
  • Nu traversați carosabilul cu bicicleta nici măcar pe trecerile pentru pietoni!
  • În condiţii de vizibilitate slabă este obligatoriu să purtați vestă fluorescent reflectorizantă, iar bicicleta să fie prevăzută în faţă cu lumina albă, iar în spate cu lumină roşie;

Copiilor le este interzis să circule pe drumurile publice cu bicicleta dacă nu au împlinit vârsta de 14 ani.

Acțiune Informativ-preventivă, în comuna Șieu (FOTO)

La data de 15 august, polițiștii au fost prezenți în mijlocul comunității din Șieu pentru ca sărbătoarea comunei să se desfășoare în siguranță.

Polițiștii Compartimentului de Analiză și Prevenire a Criminalității au continuat și în acest context activitățile de prevenire a traficului și consumului de stupefiante.

Întrucât principala categorie de populație vulnerabilă la consumul de droguri o constituie tinerii, care sunt mult mai deschiși să încerce noi experiențe, acțiunile au vizat, în cea mai mare parte această categorie, aceștia având posibilitatea să experimenteze ochelarii care simulează efectele stupefiantelor și alcoolului pentru o mai bună înțelegere a consecințelor negative a acestora.

O altă categorie de beneficiari au fost adulții întâlniți la festivități, cărora li s-a solicitat să se implice în viața copiilor lor prin oferirea unor alternative sănătoase de petrecere a timpului liber și supravegherea permanentă a activității și anturajului acestora.

Pentru ca sărbătoarea comunei sa fie desfășurată în condiții de siguranță, la activități au participat polițiști din cadrul Poliției municipiului Bistrița, polițiști din cadrul Secției 1 Poliție Rurală Bistrița, specialiști ai Compartimentului de Analiză și Prevenire a Criminalității, luptători din cadrul Serviciului pentru Acțiuni Speciale și jandarmi din cadrul Grupării Mobile de Jandarmi ai I.J.J. Mureș.

WhatsApp-Image-2022-08-15-at-16.50.02-768x512 Acțiune Informativ-preventivă, în comuna Șieu (FOTO)
WhatsApp-Image-2022-08-15-at-16.50.03-1-768x512 Acțiune Informativ-preventivă, în comuna Șieu (FOTO)
WhatsApp-Image-2022-08-15-at-16.50.03-768x512 Acțiune Informativ-preventivă, în comuna Șieu (FOTO)
WhatsApp-Image-2022-08-15-at-16.50.04-768x1153 Acțiune Informativ-preventivă, în comuna Șieu (FOTO)

Anterioară
Următoare

Percheziții domiciliare într-un dosar de trafic de droguri

Astăzi, 12 august, polițiștii Serviciului de Combatere a Criminalităţii Organizate Bistriţa-Năsăud, împreună cu procurorii D.I.I.C.O.T. – Biroul Teritorial Bistrița – Năsăud, cu sprijinul Serviciului pentru Acțiuni Speciale din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Bistriţa-Năsăud, au pus în aplicare 2 mandate de percheziție domiciliară, la locații utilizate de un bărbat, de 29 de ani, din Bistrița, bănuit de trafic de droguri de risc.

Bărbatul a fost depistat, ieri, 11 august, de către un echipaj din cadrul Biroului de Ordine Publică Bistrița, aflat în serviciul de patrulare pe o stradă din municipiu. Acesta ar fi avut un cuțit asupra lui și un comportament suspect, iar, la vederea polițiștilor, ar fi fugit, încercând să se sustragă.

De asemenea, ar fi aruncat într-o grădină, din apropiere, o pungă pe care o avea asupra lui, în interiorul căreia s-ar fi aflat substanțe vegetale de culoare verde-oliv, 6 plicuri cu ziplock, dintre care unul cu substanțe vegetale, susceptibile de a avea efecte psihoactive.

WhatsApp-Image-2022-08-12-at-17.14.52 Percheziții domiciliare într-un dosar de trafic de droguri
WhatsApp-Image-2022-08-12-at-17.14.53-1-768x493 Percheziții domiciliare într-un dosar de trafic de droguri
WhatsApp-Image-2022-08-12-at-17.14.53-768x601 Percheziții domiciliare într-un dosar de trafic de droguri

Anterioară
Următoare

Cazul a fost preluat de polițiștii Serviciului de Combatere a Criminalităţii Organizate Bistriţa-Năsăud, iar, ulterior, procurorii D.I.I.C.O.T. – B.T. Bistrița – Năsăud au dispus reținerea, pentru 24 de ore, a bărbatului. În urma analizelor de laborator, a reieșit faptul că ar fi vorba de aproximativ 75 de grame de cannabis.

Astăzi, 12 august, în urma perchezițiilor, au mai fost descoperite și ridicate aproximativ 10 grame de materie vegetală, susceptibilă de a avea efect psihoactiv, un pistol de tip air-soft, 2 butelii de gaz pentru pistol și un recipient cu bile din plastic pentru pistol.

Totodată, 3 persoane au fost conduse la audieri. În cursul zilei de astăzi, 12 august, persoana reținută va fi prezentată magistraților, cu propunere de arestare preventivă. Cercetările sunt continuate, sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de trafic de droguri de risc, deținere de droguri de risc și tulburarea ordinii și liniștii publice.

Au organizat o petrecere, dar au deranjat liniștea celorlați turiști și a locuitorilor din zonă

Mai multe persoane au închiriat la acest sfârșit de săptămână o pensiune la Colibița și au organizat o petrecere care a ajuns să tulbure liniștea localnicilor precum și a altor turiști cazați în apropiere.
Mai multe apeluri semnalau sâmbătă noaptea faptul că la una dintre pensiunile de pe malul lacului Colibița, muzica și zgomotul produs de către persoanele cazate acolo tulbură liniștea tuturor celor aflați în zona respectivă.
Jandarmii s-au deplasat la locația indicată, le-au pus în vedere participanților respectarea prevederilor legale în vigoare și au aplicat sancțiuni în valoare de 1.500 de lei pentru tulburarea liniștii publice. (Legea nr. 61 din 1991, art.2, pct. 26)
Având în vedere faptul că proprietarul pensiunii, o societate comercială, nu a luat toate măsurile pentru ca cei prezenți să nu tulbure ordinea și liniștea publică, ori pentru a împiedica săvârșirea unor fapte de natură contravențională sau penală, jandarmii i-au aplicat societății comerciale în cauză o sancțiune de 5.000 de lei, în conformitate cu prevederile legale în vigoare. (Legea nr. 61 din 1991, art.2, pct. 35)

Pe parcursul sfârșitului de săptămână jandarmii au mai aplicat pe raza județului sancțiuni în valoare de 6.800 de lei pentru fapte de natură contravențională, astfel: adresarea de injurii, provocarea unor scandaluri, cerșetorie, tulburarea ordinii și liniștii publice, pescuit fără permis și apelarea nejustificată la Numărul Unic pentru Apeluri de Urgență 112.

Jandarmii se vor afla în mijlocul cetățenilor la acest sfârșit de săptămână

În acest final de săptămână efectivele Inspectoratului de Jandarmi Județean Bistrița-Năsăud vor fi angrenate în misiuni, în vederea asigurării unui climat de ordine și siguranță la manifestările cu public numeros organizate pe raza județului.
Astfel, echipajele de jandarmi vor asigura măsurile de ordine și siguranță publică pe timpul desfăşurării următoarelor manifestări cu caracter sportiv și cultural-artistic:

În perioada 06-07 august 2022:
  • În comuna Cetate –serbarea câmpenească Wiesenfest;
  • La Rodna – activitatea cultural-artistică „Porți medievale deschise în cetatea Rodna”;
  • La Spermezeu – concursul „Off-Road – Trial Spermezeu”;
  • Activitățile religioase organizate cu prilejul sărbătorii „Schimbarea la față”, la lăcașurile de cult din aria de competență, respectiv hramul mănăstirii ortodoxe din Ilva Mare;

De asemenea, pe tot parcursul acestui sfârșit de săptămână suntem prezenți și în zonele montane cu acțiuni specifice de informare și prevenire privind: modul de comportare la evenimente cu public numeros, petrecerea vacanței în condiții de siguranță și cu privire la efectele consumului de alcool și droguri. Desfășurarea în condiții de normalitate a evenimentelor din acest sfârșit de săptămână este una dintre prioritățile noastre, iar în caz de urgență adresați-vă cu încredere jandarmilor din dispozitivele de ordine publică sau apelați Numărul Unic pentru Apeluri de Urgență 112.

Un tânăr a fost prins drogat la volan

La data de 4 august, în jurul orei 2:00, polițiștii din cadrul Secției 6 Poliție Rurală Năsăud, au desfășurat activități de supraveghere a traficului rutier pe raza localității Zagra, pe Drumul Județean 172.

În trafic, a fost oprit pentru control un autoturism condus de un tânăr de 19 ani din Poienile Zagrei. În urma testării cu aparatul Drager DrugTest 5000, polițiștii au constatat faptul că rezultatul este pozitiv în cazul substanței Canabis.

Șoferul a fost condus și la spital pentru recoltarea de probe biologice. Cercetările sunt continuate de către polițiști în cadrul unui dosar penal cu privire la infracțiunii de conducerea unui vehicul sub influenta alcoolului sau a altor substanțe.

Șofer depistat în trafic sub influența alcoolului

La data de 3 august, polițiștii din cadrul Poliției orașului Beclean au depistat în flagrant delict, pe Drumul Județean 151, în Șieu-Odorhei, un șofer aflat sub influența alcoolului.

La volanul autoturismului a fost identificat un bărbat de 56 de ani, din Coasta, care în urma testării cu aparatul etilotest a rezultat faptul că se află sub influența alcoolului, valoarea indicată fiind de 0,52 mg/L alcool pur în aerul expirat. Ulterior șoferul a fost transportat la spital în vederea recoltării de mostre biologice de sânge.

Polițiștii au întocmit un dosar penal cu privire la infracțiunea de conducerea unui autoturism sub influența alcoolului sau a altor substanțe.

Coliziune între un autoturism și un utilaj agricol

În data de 3 august, polițiștii Secției 1 Poliție Rurală Bistrița au intervenit la un accident rutier în Șieuț pe Drumul Județean 154. Din primele date, un bărbat de 55 de ani, din Bistrița, în timp ce conducea un autoturism, la intrare în localitatea Șieuț dinspre Monor, a intrat în coliziune cu un utilaj agricol condus de un bărbat de 30 de ani, din Șieuț.

În urma verificărilor, polițiștii au constatat faptul că utilajul agricol implicat în evenimentul rutier nu este înmatriculat.

Cei doi șoferi au fost testați cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ în cazul șoferului de 55 de ani și de 0,55 mg/L alcool pur în aerul expirat în cazul bărbatului de 30 de ani, acesta fiind ulterior transportat la spital în vederea recoltării de mostre biologice. Cercetările sunt continuate de către polițiști în cadrul unui dosar penal cu privire la infracțiunea de conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe cât și pentru punerea în circulație sau conducerea unui vehicul neînmatriculat.

163 de amenzi în cuantum de 100.040 lei, în ultimele două zile. 42 de permise reținute

În ultimele două zile, polițiștii Serviciului Rutier împreună cu cei ai formațiunilor rutiere din Năsăud și Sângeorz-Băi, cât și polițiști din cadrul Secției 6 Poliție Rurală Năsăud și Secției 7 Poliție Rurală Sângeorz-Băi au desfășurat o acțiune de prevenire a accidentelor rutiere cauzate de nerespectarea regimului legal de viteză.

În urma activităților, polițiștii au aplicat un număr de 163 de sancțiuni contravenționale conform prevederilor OUG 195/2002R în cuantum de 100.040 lei. Totodată ca măsură complementară, polițiștii au reținut un număr de 42 de permise de conducere pentru nerespectarea regimului legal de viteză.

Conducător auto oprit pentru control, drugtest pozitiv pentru două tipuri de droguri

Conducător auto oprit pentru control, drugtest pozitiv pentru două tipuri de droguri

În noaptea de 2-3 august, în jurul orei 03.40, polițiștii Biroului Rutier au depistat și oprit în trafic, pentru control, un autoturism care circula pe o stradă din Bistrița. La volan a fost identificat un tânăr de 20 de ani, din Bistrița Bârgăului.

Conducătorul auto a fost testat cu aparatul drugtest 5000, rezultatul fiind pozitiv în cazul substanțelor Cannabis-5 și Metamfetamină. Ulterior, a fost condus la spital, unde i-au fost prelevate mostre biologice în vederea determinării cu exactitate a substanțelor consumate.

În cauză a fost întocmit dosar penal, iar cercetările continuă de către polițiștii Biroului Rutier sub aspectul săvârşirii infracţiuni de conducerea unui autovehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe.

Consumul de substanțe psihoactive influențează comportamentul conducătorilor de autovehicule, afectează capacitatea de a conduce, diminuează reflexele, aceștia nemaiputând fi stăpâni pe propriile mișcări și evita obstacolele apărute în cale.

Totodată, conducătorul unui vehicul care a consumat substanțe psihoactive poate deveni agresiv, trecând foarte ușor de la o stare calmă la una de nervozitate, în cele mai multe cazuri, finalitatea fiind producerea unui eveniment rutier, uneori cu consecințe deosebit de grave.

  • Conform deciziei Curții Constituționale, la testarea cu Drug Test și analizele toxicologice, nu este relevantă concentrația și nu există un nivel al concentrației minime de astfel de substanțe în organism. Rezultatele pot fi pozitive după mai mult timp de la consumul propriu-zis, fiind cunoscut faptul că mare parte dintre substanțele psihoactive au o remanență în organism de la câteva zile până la câteva luni de la ultima expunere, în funcție de intensitatea și frecvența utilizării.

Testarea cu Drug Test se face din salivă, acesta putând detecta 6 tipuri de droguri. Dacă la testarea cu acest aparat, rezultatul a fost pozitiv, persoana va fi condusă la spital pentru recoltarea de mostre biologice care vor stabili cu exactitate substanța psihoactivă.

  • De asemenea, conform Art. 336 din Codul Penal, riscă închisoarea de la 1-5 ani sau amendă.
  1. Conducerea pe drumurile publice a unui vehicul pentru care legea prevede obligativitatea deținerii permisului de conducere de către o persoană care, la momentul prelevării mostrelor biologice, are o îmbibație alcoolică de peste 0,80 g/l alcool pur în sânge se pedepsește cu închisoare de la unu la 5 ani sau cu amendă.
  2. Cu aceeași pedeapsă se sancționează și persoana, aflată sub influența unor substanțe psihoactive, care conduce un vehicul pentru care legea prevede obligativitatea deținerii permisului de conducere.