Supercom continuă activitatea de verificare a modului în care cetățenii colectează selectiv deșeurile
Inspectorii Corpului de Control al ADI Deșeuri Bistrița-Năsăud verifică permanent modul în care cetățenii fac colectarea selectivă a deșeurilor în gospodăriile lor, iar acolo unde se ignoră regulile stabilite de legea română și europeană, vor fi aplicate sancțiuni cuprinse între 100 lei și 300 lei.
Abaterile pentru care se aplică sancțiuni sunt:
– deșeuri reciclabile amestecate cu deșeuri menajere;
– deșeuri reciclabile amestecate cu deșeuri provenite din construcții;
– punerea deșeurilor reciclabile curate în pubela neagră, destinată fracției menajere;
– nerespectarea inscripționărilor de pe recipienții de colectare prin
depunerea altor tipuri de deșeuri decât cele prevăzute.
A.D.I. Deșeuri Bistrița-Năsăud a derulat și continuă să facă multe campanii de informare și conștientizare, în care explică oamenilor cum
trebuie colectate corect deșeurile în gospodării, iar operatorul de salubritate Supercom SA ridică, în acest moment, orice tip de deșeuri de
la poarta casei, fie în cadrul programului lunar de colectare, fie în cadrul campaniilor gratuite pentru deșeuri voluminoase sau vegetale, fie
prin comandă directă la operator.
WhatsApp-Image-2023-03-15-at-09.07.50-300x225 Supercom continuă activitatea de verificare a modului în care cetățenii colectează selectiv deșeurile WhatsApp-Image-2023-03-15-at-09.07.50-5-262x300 Supercom continuă activitatea de verificare a modului în care cetățenii colectează selectiv deșeurile WhatsApp-Image-2023-03-15-at-09.07.50-4-240x300 Supercom continuă activitatea de verificare a modului în care cetățenii colectează selectiv deșeurile WhatsApp-Image-2023-03-15-at-09.07.50-3-300x258 Supercom continuă activitatea de verificare a modului în care cetățenii colectează selectiv deșeurile WhatsApp-Image-2023-03-15-at-09.07.50-2-300x295 Supercom continuă activitatea de verificare a modului în care cetățenii colectează selectiv deșeurile
Cu toate că în ultimul an de zile colectarea selectivă a deșeurilor s-a îmbunătățit, încă foarte multe deșeuri cu potențial reciclabil le regăsim în pubela neagră, acestea ajungând direct pe groapa de gunoi. La fel ca și în alte țări din Europa, unde nerespectarea regulilor de colectare selectivă a deșeurilor este sancționată cu amendă, în județul Bistrița-Năsăud vom verifica și vom sancționa, acolo unde este cazul, pentru ca lucrurile să se îndrepte și legea să fie respectată. Prin aceste măsuri urmărim creșterea cantităților de deșeurilor reciclate și implicit devierea de la depozitarea pe groapă a unei cantități cât mai mare de deșeuri conform obiectivelor trasate de Uniunea Europeană. Astfel ne vom bucura de un mediu mai curat și mai
sănătos pentru noi și pentru copiii noștri. Haideți să facem din Bistrița-Năsăud un județ mai curat!, se mai arată în comunicatul de presă.
BISTRIȚA: Miercuri, 15 martie, în municipiu și localitățile componente se colectează sacul verde pentru deșeurile reciclabile din sticlă
Programul de colectare a sacului verde va începe de la ora 8.00 pentru ca cetățenii să aibă timp să scoată deșeurile reciclabile la poarta casei.  Având în vedere că programul de colectare a sacului verde începe mai târziu, este posibil ca pe anumite trasee mașina de colectare să ajungă după-masa sau seara.
sac-verdee-1-163x300 BISTRIȚA: Miercuri, 15 martie, în municipiu și localitățile componente se colectează sacul verde pentru deșeurile reciclabile din sticlă sac-verdee-2-215x300 BISTRIȚA: Miercuri, 15 martie, în municipiu și localitățile componente se colectează sacul verde pentru deșeurile reciclabile din sticlă sac-verdee-3-191x300 BISTRIȚA: Miercuri, 15 martie, în municipiu și localitățile componente se colectează sacul verde pentru deșeurile reciclabile din sticlă sac-verdee-4-274x300 BISTRIȚA: Miercuri, 15 martie, în municipiu și localitățile componente se colectează sacul verde pentru deșeurile reciclabile din sticlă sac-verdee-5-169x300 BISTRIȚA: Miercuri, 15 martie, în municipiu și localitățile componente se colectează sacul verde pentru deșeurile reciclabile din sticlă sac-verdee-6-245x300 BISTRIȚA: Miercuri, 15 martie, în municipiu și localitățile componente se colectează sacul verde pentru deșeurile reciclabile din sticlă
Dacă aveți cantități mai mari de deșeuri reciclabile din sticlă, care nu încap în sacul verde, vă recomandăm să depuneți surplusul de deșeuri în saci transparenți iar operatorul de salubritate va ridica și acești recipienți. Este important să utilizați recipienți de colectare transparenți pentru ca angajații Supercom să poată vedea tipul de deșeu depus în sacii suplimentari. Vă rugăm să NU AMESTECAȚI deșeurile reciclabile între ele și SĂ RESPECTAȚI inscripționările de pe recipienții de colectare. De asemenea, vă rugăm să respectați programul de colectare și să NU SCOATEȚI alte tipuri de deșeuri – cum ar fi pubela galbenă sau sacul albastru. Miercuri 15 martie se va colecta STRICT sacul verde. Puteți consulta noul program de colectare pentru anul 2023 aferent fiecărei localități din județ pe www.adideseuribn.ro sau la telefon 0263.944 – Dispecerat Supercom. Haideți să le punem pe toate la locul lor!, transmit reprezentanții Supercom.
BISTRIȚA: Programul de colectare a deșeurilor reciclabile în luna martie
În luna martie 2023, programul de colectare a deșeurilor reciclabile în municipiul Bistrița și localitățile componente începe din data de 8 martie.
Pentru Municipiul Bistrița și localitățile componente, programul de colectare a deșeurilor reciclabile este următorul:
08 martie – sacul albastru pentru deșeurile reciclabile din hârtie / carton;
– 15 martie – sacul verde pentru deșeurile reciclabile din sticlă;
– 22 martie – pubela galbenă pentru deșeurile reciclabile din plastic / metal;
Municipiul-Bistrita-2023-fata-2-300x213 BISTRIȚA: Programul de colectare a deșeurilor reciclabile în luna martie
În municipiul Bistrița și localitățile componente, programul de colectare a deșeurilor reziduale – adică pubela neagră – rămâne NESCHIMBAT, cu excepția zonelor în care colectarea acestor deșeuri se realiza în ziua de miercuri. Pentru aceste zone, ziua de colectare a pubelei negre este ziua de SÂMBĂTĂ.
ATENȚIE! Vă rugăm să NU mai depuneți deșeurile reciclabile la platformele de colectare cu containere semi- îngropate din zonele de case, având în vedere programul de colectare de la poarta casei pe toate tipurile de deșeuri. Aceste platforme de colectare din zonele de case nu mai sunt deservite de operatorul de salubritate Supercom.
Vă rugăm să separați corect deșeurile în gospodărie și să nu amestecați deșeurile reciclabile între ele deoarece există recicpienți dedicați și program de colectare separat pentru fiecare fracție de deșeuri reciclabile în parte.
Vă rugăm să respectați inscripționările de pe recipienții de colectare și să nu depuneți alte tipuri de deșeuri decât cele specificate pe fiecare recipient de colectare în parte. Haideți să le punem pe toate la locul lor!, transmit reprezentanții Supercom.
Puteți consulta calendarul de colectare a deșeurilor pentru anul 2023, pentru fiecare localitate din județ, accesând site-ul www.adideseuribn.ro, sau la telefon 0263.944 – Dispecerat Supercom.
Cristian Niculae: Le mulțumim cetățenilor care înțeleg importanța reciclării deșeurilor!
În opinia directorului A.D.I. Bistrița-Năsăud, Cristian Niculae, asistăm la o creștere semnificativă a procentului de deșeuri valorificabile colectate.
adi-8-225x300 Cristian Niculae: Le mulțumim cetățenilor care înțeleg importanța reciclării deșeurilor! adi-7-300x225 Cristian Niculae: Le mulțumim cetățenilor care înțeleg importanța reciclării deșeurilor! adi-6-300x300 Cristian Niculae: Le mulțumim cetățenilor care înțeleg importanța reciclării deșeurilor! adi-5-300x225 Cristian Niculae: Le mulțumim cetățenilor care înțeleg importanța reciclării deșeurilor! adi-4-225x300 Cristian Niculae: Le mulțumim cetățenilor care înțeleg importanța reciclării deșeurilor! adi-1-300x231 Cristian Niculae: Le mulțumim cetățenilor care înțeleg importanța reciclării deșeurilor! adi-2-300x269 Cristian Niculae: Le mulțumim cetățenilor care înțeleg importanța reciclării deșeurilor! adi-3-177x300 Cristian Niculae: Le mulțumim cetățenilor care înțeleg importanța reciclării deșeurilor!
Ne exprimăm recunoștința și le mulțumim cetățenilor care înțeleg importanța reciclării deșeurilor și care colectează separat corect deșeurile. În ziua în care este programată pentru colectare pubela galbenă în Municipiul Bistrița, am văzut foarte multe exemple de cetățeni responsabili, care respectă programul de colectare și colectează selectiv corect deșeurile. Mai mult decât atât, oamenii au ținut cont și de recomandările ADI Deșeuri Bistrița-Năsăud, de a pune surplusul de deșeuri în saci transparenți, lângă pubela galbenă, pentru a fi ridicați de operatorul de salubritate Supercom. Vedem această îmbunătățire a calității colectării selective în creșterea procentului de deșeuri valorificabile colectate în luna decembrie 2022 – când acesta a ajuns la 30,41 %, comparativ cu luna decembrie 2021 când acest procent era de 12,26 %, fapt care ne bucură foarte mult. Vă reamintim că valorificarea deșeurilor reciclabile generează venituri care se întorc în toate comunitățile din județul nostru.  Acceptă și tu provocarea – hai să dăm valoare deșeurilor și să facem din Bistrița-Năsăud un județ mai curat, a punctat Cristian Niculae.
BISTRIȚA: Miercuri, 22 februarie, se colectează pubela galbenă
Miercuri 22 februarie, în Municipiul Bistrița și în localitățile componente, se colectează pubela galbenă pentru deșeurile reciclabile din plastic – metal.
În a 3-a săptămână din lună, în ziua de miercuri se colectează pubela galbenă pentru deșeurile reciclabile din plastic / metal în municipiul
Bistrița și în localitățile componente, conform programului de colectare de la poarta casei. Programul de colectare a pubelei galbene va începe de la ora 8.00 pentru ca cetățenii să aibă timp să scoată deșeurile reciclabile la poarta casei. Având în vedere că programul de colectare a a pubelei galbene începe mai târziu, este posibil ca pe anumite trasee mașina de colectare să ajungă după-masa sau seara.
pubela-galbena-3-246x300 BISTRIȚA: Miercuri, 22 februarie, se colectează pubela galbenă pubela-galbena-2-252x300 BISTRIȚA: Miercuri, 22 februarie, se colectează pubela galbenă pubela-galbena-1-253x300 BISTRIȚA: Miercuri, 22 februarie, se colectează pubela galbenă
Dacă aveți cantități mai mari de deșeuri reciclabile din plastic / metal, vă rugăm să le puneți în saci transparenți și să le scoateți împreună cu pubela galbenă – operatorul de salubritate Supercom va ridica miercuri 22 februarie și acești recipienți odată cu pubela galbenă.
Vă rugăm să NU scoateți alte tipuri de deșeuri pe lângă pubela galbenă (menajer sau reciclabil – hârtie / carton și sticlă), deoarece operatorul de salubritate va ridica strict deșeurile reciclabile din plastic / metal.
De asemenea, va rugăm să separați corect deșeurile în gospodărie și să nu amestecați deșeurile reciclabile între ele, fiecare fracție de deșeuri reciclabile având programul ei de colectare.
Dacă vrei să afli calendarul de colectare a deșeurilor în localitatea ta, te rugăm să accesezi www.adideseuribn.ro sau la tel. 0263.944 –Dispecerat Supercom.
Haideți să le punem pe toate la locul lor și să facem Bistrița-Năsăud un județ mai curat!, transmit reprezentanții Supercom.
BISTRIȚA: Sacul albastru pentru deșeurile din hârtie și carton se colectează miercuri, 8 februarie
Miercuri, 8 februarie, în municipiul Bistrița și localitățile componente, se colectează sacul albastru pentru deșeurile reciclabile din hârtie / carton.
Fiind prima săptămână întreagă din lună, programul de colectare a deșeurilor reciclabile din municipiul Bistrița și localitățile
componente, începe miercuri, 8 februarie prin colectarea sacului albastru.
Programul de colectare a sacului albastru va începe la ora 8.00 pentru ca cetățenii să aibă timp să scoată deșeurile reciclabile la poarta casei. Având în vedere că programul de colectare a sacului albastru începe la ora 8.00, este posibil pe anumite trasee mașina de colectare să ajungă după-masă sau seara.
În comunicatul companiei se mai precizează:
Dacă aveți o cantitate mai mare de deșeuri reciclabile din hârtie / carton, puteți să depuneți aceste deșeuri în saci transparenți, iar operatorul de salubritate Supercom va ridica aceste deșeuri în programul de colectare de miercuri! Vă rugăm să NU AMESTECAȚI deșeurile reciclabile între ele și SĂ RESPECTAȚI inscripționările de pe recipienții de colectare. De asemenea, vă rugăm să respectați programul de colectare și să NU SCOATEȚI alte tipuri de deșeuri – cum ar fi pubela galbenă sau sacul verde. Miercuri 8 februarie se vor colecta STRICT deșeurile reciclabile din hârtie / carton.
Puteți consulta noul program de colectare pentru fiecare localitate din județ pe www.adideseuribn.ro sau la telefon 0263.944 – Dispecerat
Supercom.
Haideți să le punem pe toate la locul lor!, transmit reprezentanții companiei.
Programul de colectare a deșeurilor reciclabile în municipiul Bistrița și localitățile componente în luna februarie
În luna februarie programul de colectare a deșeurilor reciclabile în municipiul Bistrița și localitățile componente începe din data de 08 februarie.
Pentru Municipiul Bistrița și localitățile componente, programul de colectare a deșeurilor reciclabile este următorul:
– 08 februarie – sacul albastru pentru deșeurile reciclabile din hârtie/ carton;
– 15 februarie – sacul verde pentru deșeurile reciclabile din sticlă;
– 22 februarie – pubela galbenă pentru deșeurile reciclabile din plastic / metal;
În municipiul Bistrița și localitățile componente, programul de colectare a deșeurilor reziduale – adică pubela neagră – rămâne NESCHIMBAT, cu excepția zonelor în care colectarea acestor deșeuri se realiza în ziua de miercuri. Pentru aceste zone, ziua de colectare a pubelei negre este ziua de SÂMBĂTĂ.
ATENȚIE! Vă rugăm să NU mai depuneți deșeurile reciclabile la platformele de colectare cu containere semi-îngropate din zonele decase, având în vedere programul de colectare de la poarta casei pe toate tipurile de deșeuri. Aceste platforme de colectare din zonele de case nu mai sunt deservite de operatorul de salubritate Supercom. Vă rugăm să separați corect deșeurile în gospodărie și să nu amestecați deșeurile reciclabile între ele deoarece există recicpienți dedicați și program de colectare separat pentru fiecare fracție de deșeuri reciclabile în parte. Vă rugăm să respectați inscripționările de pe recipienții de colectare și să nu depuneți alte tipuri de deșeuri decât cele specificate pe fiecare recipient de colectare în parte, transmit reprezentanții companiei.
Puteți consulta calendarul de colectare a deșeurilor pentru anul 2023, pentru fiecare localitate din județ, accesând site-ul
www.adideseuribn.ro, sau la telefon 0263.944 – Dispecerat Supercom.
Miercuri, 18 ianuarie, în Municipiul Bistrița și localitățile componente se colectează pubela galbenă

În a 3-a săptămână din lună, în ziua de miercuri se colectează pubela galbenă pentru deșeurile reciclabile din plastic / metal în municipiul Bistrița și în localitățile component, conform programului de colectare de la poarta casei. Programul de colectare a pubelei galbene va începe de la ora 8.00 pentru ca cetățenii să aibă timp să scoată deșeurile reciclabile la poarta casei. Având în vedere că programul de colectare a  pubelei galbene începe mai târziu, este posibil ca pe anumite trasee mașina de colectare să ajungă după-masa sau seara.

adi-3-198x300 Miercuri, 18 ianuarie, în Municipiul Bistrița și localitățile componente se colectează pubela galbenă adi-2-229x300 Miercuri, 18 ianuarie, în Municipiul Bistrița și localitățile componente se colectează pubela galbenă

Dacă aveți cantități mai mari de deșeuri reciclabile din plastic /metal, vă rugăm să le puneți în saci transparenți și să le scoateți împreună cu pubela galbenă – operatorul de salubritate Supercom va ridica miercuri 18 ianuarie și acești recipienți odată cu pubela galbenă.

Vă rugăm să NU scoateți alte tipuri de deșeuri pe lângă pubela galbenă(menajer sau reciclabil – hârtie / carton și sticlă), deoarece operatorul de salubritate va ridica strict deșeurile reciclabile din plastic / metal.

De asemenea, va rugăm să separați corect deșeurile în gospodărie și să nu amestecați deșeurile reciclabile între ele, fiecare fracție de deșeuri reciclabile având programul ei de colectare.

Dacă vrei să afli calendarul de colectare a deșeurilor în localitatea ta, te rugăm să accesezi www.adideseuribn.ro sau la tel. 0263.944 –Dispecerat Supercom.

Haideți să le punem pe toate la locul lor și să facem Bistrița-Năsăud un județ mai curat și în 2023!”

 

Miercuri, 4 ianuarie, în municipiul Bistrița și localitățile componente se colectează sacul albastru (hârtie/ carton)

Programul de colectare a deșeurilor reciclabile din municipiul Bistrița și localitățile componente, începe miercuri, 4 ianuarie, prin colectarea sacului albastru.

Programul de colectare a sacului albastru va începe la ora 8.00 pentru ca cetățenii să aibă timp să scoată deșeurile reciclabile la poarta casei. Având în vedere că programul de colectare a sacului albastru începe la ora 8.00, este posibil pe anumite trasee mașina de colectare să ajungă după-masă sau seara.

adi-deseuri-4-169x300 Miercuri, 4 ianuarie, în municipiul Bistrița și localitățile componente se colectează sacul albastru (hârtie/ carton) adi-deseuri-2-196x300 Miercuri, 4 ianuarie, în municipiul Bistrița și localitățile componente se colectează sacul albastru (hârtie/ carton) adi-deseuri-1-196x300 Miercuri, 4 ianuarie, în municipiul Bistrița și localitățile componente se colectează sacul albastru (hârtie/ carton)

Dacă aveți o cantitate mai mare de deșeuri reciclabile din hârtie /carton, puteți să depuneți aceste deșeuri în saci transparenți, iar operatorul de salubritate Supercom va ridica aceste deșeuri în programul de colectare de miercuri!

Vă rugăm să NU AMESTECAȚI deșeurile reciclabile între ele și SĂ RESPECTAȚI inscripționările de pe recipienții de colectare. De asemenea, vă rugăm să respectați programul de colectare și să NU SCOATEȚI alte tipuri de deșeuri – cum ar fi pubela galbenă sau sacul verde. Miercuri 4ianuarie se vor colecta STRICT deșeurile reciclabile din hârtie / carton.

Puteți consulta noul program de colectare pentru fiecare localitate din județ pe www.adideseuribn.ro sau la telefon 0263.944 – Dispecerat Supercom.

Haideți să le punem pe toate la locul lor! Vă mulțumim.

A.D.I. Deșeuri Bistrița-Năsăud

 

Anunt Supercom

”IMPORTANT! Miercuri, 7 decembrie, în municipiul Bistrița și

localitățile componente, se colectează sacul albastru pentru deșeurile

reciclabile din hârtie / carton.

Fiind prima săptămână întreagă din lună, programul de colectare a

deșeurilor reciclabile din municipiul Bistrița și localitățile

componente, începe miercuri, 7 decembrie prin colectarea sacului

albastru. Programul de colectare a sacului albastru va începe la ora

8.00 pentru ca cetățenii să aibă timp să scoată deșeurile reciclabile la

poarta casei. Având în vedere că programul de colectare a sacului

albastru începe la ora 8.00, este posibil pe anumite trasee mașina de

colectare să ajungă după-masă sau seara.

Dacă aveți o cantitate mai mare de deșeuri reciclabile din hârtie /

carton, puteți să depuneți aceste deșeuri în saci transparenți, iar

operatorul de salubritate Supercom va ridica aceste deșeuri în programul

de colectare de miercuri!

Vă rugăm să NU AMESTECAȚI deșeurile reciclabile între ele și SĂ

RESPECTAȚI inscripționările de pe recipienții de colectare. De asemenea,

vă rugăm să respectați programul de colectare și să NU SCOATEȚI alte

tipuri de deșeuri – cum ar fi pubela galbenă sau sacul verde. Miercuri 7

decembrie se vor colecta STRICT deșeurile reciclabile din hârtie /

carton.

Puteți consulta noul program de colectare pentru fiecare localitate din

județ pe www.adideseuribn.ro sau la telefon 0263.944 – Dispecerat

Supercom.

Haideți să le punem pe toate la locul lor!”