OCNIȚA: Proprietarii au plecat în străinătate, iar doi consăteni, dacă tot nu era nimeni acasă, au plecat și ei … să le fure bunurile din gospodărie

Bunurile sustrase din locuință, în valoare de aproximativ 40.000 de lei,  au fost recuperate de polițiști.

În după-masa de ieri, 24 februarie, polițiștii Secției 1 Poliție Rurală Bistrița au fost sesizați de către o familie din Ocnița, despre faptul că, în intervalul iunie 2022-24.02.2023, perioadă în care cei doi soți au fost plecați în străinătate, le-au fost sustrase, din locuință și dintr-o anexă, mai multe bunuri. În urma investigațiilor și verificărilor efectuate, în scurt timp, polițiștii din Teaca au identificat un bărbat de 41 de ani și un tânăr de 17 ani, ambii din Ocnița, bănuiți de comiterea faptei. Totodată, polițiștii au reușit recuperarea în totalitate a bunurilor sustrase, respectiv a unui televizor, 2 aparate profesionale de cafea, 7 motofierăstraie, 4 motocositori, precum și alte unelte electrice (flexuri, polizoare, mașini de tuns iarba etc), informează Crina Sîrb, purtător de cuvânt al IPJ Bistrița-Năsăud.

Bunurile recuperate, în valoare de aproximativ 40.000 de lei, urmează a fi restituite păgubiților.

ocnita-furt-2-176x300 OCNIȚA: Proprietarii au plecat în străinătate, iar doi consăteni, dacă tot nu era nimeni acasă, au plecat și ei ... să le fure bunurile din gospodărie ocnita-furt-1-208x300 OCNIȚA: Proprietarii au plecat în străinătate, iar doi consăteni, dacă tot nu era nimeni acasă, au plecat și ei ... să le fure bunurile din gospodărie

Polițiștii Secției 1 Poliție Rurală Bistrița, Postul de Poliție Teaca continuă cercetările în cadrul dosarului penal întocmit pentru comiterea infracțiunii de furt calificat.

VIILE TECII: Cine-i om și cine-i câine?

În baza probatoriului administrat într-o cauză penală aflată în instrumentarea polițiștilor Biroului pentru Protecția Animalelor Bistrița-Năsăud, a fost dispusă reținerea, pentru 24 de ore, a unui tânăr de 18 ani, din Viile Tecii. Acesta este cercetat pentru comiterea infracțiunii de uciderea animalelor cu intenție fără drept, faptă prevăzută și pedepsită de Legea 205 din 2004, privind protecția animalelor.

 

Din cercetările efectuate, a reieșit faptul că, la data de 5 octombrie a.c., tânărul ar fi lovit un câine de talie mică care aparținea unei familii din Viile Tecii. Din nefericire, în urma leziunilor suferite, acesta a decedat. Tânărul bănuit de comiterea faptei se află în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă Bistrița-Năsăud, iar în cursul zilei de mâine, 12 octombrie, va fi  prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Bistrița, în vederea dispunerii unei noi măsuri preventive, transmite Crina Sîrb, purtător dr cuvânt al IPJ Bistrița-Năsăud.

 

Cercetările în acest caz sunt continuate de către polițiștii Biroului pentru Protecția Animalelor Bistrița-Năsăud.

Lavinia Petruț

foto cu caracter ilustrativ